Orașul s-a schimbat mult între timp. Câteva idei l-au reinventat. Prima dintre ele a fost exact cea pe care am susținut-o în campania electorală: aeroportul. Rostogolită de noi, s-a impus în mentalul public și a găsit ecou în birourile ministeriale din capitală. Ideea concurentă, celebrul tunel pe sub Dunăre, o bazaconie ridicolă, a fost trecută sub tăcere, în timp ce a noastră a fost preluată de partidele care au câștigat alegerile parlamentare. Întrucât nu se mai făcuse nicio investiție majoră în infrastructura locală, a fost aprobată și bugetată anul următor. Un fel de bomboană pentru întreaga regiune. Privit cu scepticism de către unii politicieni locali, dar dorit de populație, aeroportul a fost construit în termen record și a început să deservească cele două orașe apropiate.
Efectul a fost cel anticipat. În cercurile în care se învârtesc banii se auzea din ce în ce mai des de orașul de la Dunăre. Dar toți așteptau un declic. Iar când surpriza politică s-a produs și primul partid local a câștigat alegerile, colegi de-ai mei din campania electorală devenind consilieri locali, investițiile au început să curgă masiv în regiune. Noul primar, un tip tânăr, cu experiență în domeniul privat, inginer software la o corporație internațională, a deschis orașul către industria IT și a atras în zonă capitalul care a schimbat fața orașului. Un mic Silicon Valley s-a născut în portul care fusese mare hub comercial în secolul al XIX-lea, urbe pe care poeții de atunci o considerau „oraș cumplit de negustori”, dar care a adăpostit sediul primei instituții europene a tuturor timpurilor, Comisia Europeană a Dunării.
Refăcute după pandemia de coronavirus, economiile dezvoltate au pompat sume fantastice de bani în inteligența artificială, noul El Dorado al tehnologiei. Acesta a confirmat și rezultatele au început să curgă. Mai întâi telefoanele personale, care oricum erau în frunte cu tot felul de algoritmi inteligenți înăuntru, apoi tot felul de dispozitive casnice, de la ochelari, la aspiratoare sau la frigidere care comandă singure mâncare. Acum trei ani au apărut primele mașini autonome pe străzile orașului și sunt din ce în ce mai ieftine și mai populare. Firme puternice au investit în taxiuri fără șofer. Orașul de la Dunăre a fost primul din România care a investit în autobuze autonome, asta datorită deschiderii către tehnologie a primarului. Un proiect pilot care s-a dovedit un succes și a fost urmat de celelalte mari orașe din țară. Universitatea a început să țină mai aproape de mediul privat, secțiile de informatică s-au înmulțit ca ciupercile, iar firme celebre, precum Intel, Samsung sau Tesla și-au deschis puncte de lucru pe malul Dunării. Un aflux de tineri IT-iști din state precum Moldova, Ucraina sau India a oferit suficientă forță de muncă și a revigorat economia orașului. În doar zece ani, pornind de la ideea aeroportului, orașul și-a schimbat complet fața.
Perla investițiilor în zonă a făcut-o gigantul Intel. Acolo lucrez. Corporatist. Acolo a lucrat și actualul primar. Am fost colegi câțiva ani, am lucrat chiar și împreună pe un proiect. Colaborăm acum pe diverse subiecte civice. M-am implicat în campania lui, l-am susținut, chiar dacă blogul meu nu mai era ceea ce fusese în urmă cu zece ani. Intel a mutat aici centrul de antrenament al rețelelor neuronale din componența mașinilor inteligente, centru proiectat inițial pentru München. Un Data Center imens, cu sute de angajați și condiții speciale. Conduc divizia care integrează și scrie software-ul final pe procesoarele mașinii. Au amplasat super-computerele sub dealul traversat, în urmă cu un secol și jumătate, de carele cu mărfuri orientale aduse în port. Vasele comerciale turcești veneau prin Marea Neagră, apoi urcau pe Dunăre și acostau aici, cel mai important port din estul Europei. Pe atunci, Dobrogea era parte din Imperiul Otoman. Au construit tot felul de pasaje subterane și urcau carele cu mărfuri către vamă. Sub deal e o temperatură scăzută tot anul, un mare avantaj pentru tehnologia de vârf, așa că Intel a săpat adânc și a construit cel mai mare centru de antrenament al rețelelor neuronale din Europa. Buncăre de date și tehnologie de top printre beciurile și galeriile subterane săpate de otomani. O investiție colosală, la care orașul, scufundat în zgura combinatului siderurgic construit de comuniști, nici nu mai visa și care-i reabilitează imaginea de mare port și hub comercial de odinioară.
O altă idee care a schimbat complet fața orașului a fost refacerea centrului istoric. Bombardat de trupele germane aflate în retragere la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, centrul orașului a fost abandonat intenționat de către comuniști și lăsat mai bine de un deceniu în ruină. Voiau să dea o lecție, să arate de ce sunt capabili naziștii. Când s-au apucat, chipurile, să-l reconstruiască, comuniștii au trântit blocuri noi printre clădirile istorice și a ieșit o imensă caricatură. Nimeni nu mai credea că orașul a avut cândva un centru istoric dacă n-ar fi existat fotografii vechi.
Noua administrație locală a refăcut pavajul, apoi a aplicat impozite usturătoare tuturor celor care nu-și renovau fațadele, asta combinat cu multe ajutoare oferite celor care cooperau sau celor care-și mutau terasele în noul centru istoric. Cu o populație în creștere, cu multe investiții în desfășurare și o Universitate aflată în expansiune și conectată bine la mediul privat, străbătut de mașini inteligente și de studenți și angajați de toate națiile pământului, orașul de pe Dunăre pare acum desprins din romanele SF. Dar nu, nu e literatură!
Am văzut toate aceste schimbări cu ochii mei, sunt una dintre piese.
Dar am văzut și alte schimbări.
Vag sentiment de înfrângere și ciudă.