Adevărul – prima victimă a războiului. Un răspuns pe larg

Print Friendly, PDF & Email

Motto 1: „Those who would give up essential Liberty, to purchase a little temporary Safety, deserve neither Liberty nor Safety” (Benjamin Franklin).
Motto 2: „Those who do not learn history are doomed to repeat it” (George Santayana).

Dacă „adevărul este prima victimă a războiului”, războiul Rusiei împotriva Ucrainei, pornit de Putin în 2014 este, în mod paradoxal, urmat de o constatare amară: în toate facțiunile politice și păturile sociale, atât în Europa, cât și în SUA, a apărut o întreagă armată de avocați ai lui Putin, care pun semnul egal între agresiunile justificate „istoric” ale Rusiei și stângăciile pacificatoare gen „nation building” ale blocului occidental (Iraq, Afghanistan, Libia, Siria, etc.). Cert este că trebuie să ne ferim de concluzii pripite, să nu aderăm la idei preconcepute în laboratoarele propagandei și sofisme servite gratuit de idioții utili sau de membrii „coloanei a cincea”.
Ca urmare, războiul din Ucraina nu m-a afectat deloc emoțional. Pot spune că eram „întărit” și „frăgezit” de experiența ultimelor patru decenii de „pace” rusească (ca să nu mai vorbesc de experiența tristă a celor trei secole de atrocități ale „imperiului răului” îndreptate impotriva românilor). Economic ne-a afectat doar în masura în care propriul guvern a adoptat o politica imbecilă din punct de vedere energetic + o inflație care nu poate fi pusă decât parțial pe seama conflictului și urmările incalculabile a doi ani de restricții imbecile și anticonstituționale ale dictaturii pseudomedicale corupte care nu a făcut decât ca forțele populiste antieuropene și antinaționale (pro Kremlin) să câștige în sondaje.
Exportul continuu de „revoluție” (instabilitate) în Africa (decolonizare și războaie civile interminabile), Asia (tentativa de „comunizare” a subcontinentului indian), America Latină (înarmarea gherilelor narcotraficante), Orientul mijlociu (crearea și susținerea ficțiunii numite OEP și a brațului său înarmat Fatah sau Hamas – cam același lucru), șantajul nuclear „by proxy” (program nuclear cu Iran, Coreea de Nord…), „măsurile active” (subversiunea și demoralizarea blocului occidental, odată cu subminarea economică, morală, culturală a civilizației iudeo-creștine, sponsorizarea terorismului verde-ecologist (Greenpeace), finanțarea mișcărilor teroristo-extremist-naționaliste din țări cu tradiție creștin-democratică (Rotte Armee Fraktion und Baader-Meinhof Gruppe, AntiFa, Brigate Rosse, ETA, Black Panthers, JRA, etc.), șantajul energetic, asasinate la comandă etc., sunt argumente care, puse în cârca Rusiei, o trimit în groapa de gunoi a istoriei.
Adevărul este că Rusia a plănuit încă din 2008 reanexarea Crimeei în prima fază și apoi transformarea Ucrainei în gubernie rusească. Numai un orb nu a vrut să vadă faptele evidente și dovezile copleșitoare că acest război a fost premeditat. Planificarea acestei „operațiuni speciale” ucrainene a început în 2006, când Putin s-a oferit să „garanteze teritoriul Crimeei” (sic!).
În 2014 planul era ca „teroriștii ucrainieni” să doboare un zbor rusesc de pasageri deasupra Ucrainei pentru a crea acel „casus belli” (false flag operation dupa modelul Gleiwitz – 1939), dar din nefericire au doborat un avion plin cu turiști olandezi (MH17), fapt ce a atras imediat un val de condamnare în occident!
În mod insidios, Ucraina a fost infestată de tot felul de „turiști” (nu separatiști sau rebeli rusofoni cum se spune, ci din ofițeri activi de armată, informații GRU și paramilitari ruși bine instruiți, sau clasicii „voluntari” ruși, caucazieni și ucraineni recrutați de grupul Wagner și faptul că serviciile de contraspionaj ale Kievului nu au reacționat la provocări denotă mai degrabă un grad de corupție foarte adânc înrădăcinat.
Acum opt ani anexarea ilegală a Crimeei și agresiunea din estul Ucrainei, s-au făcut cu încălcarea flagrantă a Memorandumului de la Budapesta din 1994, prin care Ucraina a renunțat la arsenalul său nuclear în schimbul asigurărilor Rusiei și NATO că va fi protejată de orice acţiune militară împotriva sa. Procesul de anulare a suveranității Ucrainei asupra Crimeei și în final de anihilare a statului „artificial” Ucraina (Putin dixit!) a cuprins o varietate de forme de spionaj, influențare a populației, subversiune, propagandă antioccidentală, presiuni militare, economice, informaționale, ideologice și alte forme de penetrare cibernetică sau aservire economică, în final.
Ceea ce urmează să aflăm cu stupoare în zilele următoare este că, sub ochii „neatenți” ai moldovenilor, Moscova a lărgit și aeroportul din Tiraspol, „capitala” republicii sale transnistrene din gubernia Basarabiei, pentru a permite desantul cu forțe care sa sustina o ofensivă terestră asupra Odesei și a gurilor Dunării, prin spatele forțelor ucrainiene.
Cum faci Rusia să respecte tratatele internaționale?! Ambele state au semnat tratatul de la Helsinki și amendamentele din 1991, Tratatul de la Taskent din 1992 chiar și două bilaterale, din 1997 și 2010. Adevărul este că rușii nu au respectat vreodată ceva – nu știu decât de frică și trebuie loviți unde doare cel mai tare. Doar un boicot total – economic, sportiv, cultural, decuplare de la sistemul swift, înghetarea fondurilor și activelor magnaților ruși, izolarea diplomatică, statutul de „pariah” pe trei generații ar rezolva ceva. Soluția ar fi „Carthago delenda est” unde Cartagina să fie înlocuită de Moscova. Dar Occidentul nu are acum un Marcus Porcius Cato.
Nu mai avem timp de jocuri diplomatice – trebuie doar să ne aducem aminte de anii 1939-1941, când SUA au avut programul „Lend-Lease” – cu toate că nu erau în război declarat cu Germania, au putut furniza britanicilor și sovieticilor cantități uriașe de echipament militar: 50 de distrugatoare Angliei, 425.000 jeepuri, 14.000 de avioane 13.000 de tancuri URSS-ului. Atâta vreme cât ucrainienii nu-și pierd dorința de a lupta, cred în identitatea națională, țara și în cauza lor, alegerea morală este trimiterea de echipament sofisticat care să-i facă pe ruși să nu-și fi dorit niciodată să intre în Ucraina. Un impotent ca Macron care se întoarce de la Moscova cu coada între picioare (ca un Neville Chamberlain cu promisiunea „peace of our time”) nu ar mai fi trebuit să câștige în veci alegerile în Franța. Politica lașă de „appeasment” a Occidentului nu va face decât să hrăneasca poftele și foamea crocodilului Putin, având speranța deșartă că vor fi devorați ultimii.
Unora le este frică de potențialul distructiv al unui război atomic – paralizați de ce ar face o Rusie umilită și încolțită. Din păcate, acum culegem roadele unei politici în care Occidentul a fost cumpărat (mai bine zis vândut și trădat de proprii politicieni, care în altă epocă ar fi sfârșit în ștreang sau împușcați) de banii murdari ai rușilor și cred cș această invazie nu se va încheia decât cu înfrângerea invadatorilor – care nu au nici un suport moral, nici o justificare economică, nici cine știe ce calități strategico-militare. Un război pornit degeaba, dus de o armată supraevaluată și demoralizată, lipsită de orizont, necunoașterea adversarului, o campanie care se va sfârși precum profeția lui Cehov: Тля ест траву, ржа – железо, а лжа – душу („păduchele mănâncă frunzele, rugina, fierul și minciunile sufletul!”).
Din generozitate las la urmă „pălitura de osandă” – cu siguranță vor fi relatări lăcrămoase și pline de indignare la adresa „neonaziștilor” din forțele de apărare ale Ucrainei. Pentru cei care au „pus botul” la această operațiune specială de „denazificare” (conform Ministry of Truth de la Moskva). Unii o vor face din „obiectivism”, alții din reflexul grețos numit „whataboutism”, alții din necunoaștere, superficialitate și ignoranță, unii din naivitate și „bune intenții”. Ca să-i întelegi bine pe ruși și cum funcționează aparatul lor de propagandă trebuie să parcurgi vreo 200 de ani de literatură (de pe vremea țarilor până in zilele noastre).
Cel mai bun exemplu de dezinformare si manipulare al Rusiei tariste rămâne falsul publicat acum 150 de ani „Protocoalele înțelepților Sionului”, iar sovieticii au răspuns în 1963 cu piesa de teatru calomnioasă la adresa Papei Pius XII: Der Stellvertreter. Ein christliches Trauerspieliar, scrisă de un agent sovietic pe nume Rolf Hochhuth. Sovieticii și urmașii lor putiniști continuă agresiv și persuasiv „măsurile active” de subminare a „Occidentului”: cumpărare (mituire) de agenți de influență în presă, sindicate, politică, fabricare și plantare de falsuri, controlul „fronturilor” (organizații paravan al căror „obiect de activitate” sunt „pacea”, „dezarmarea”, salvare, prietenie, natură, egalitate, drepturile omului, antirasism, anticolonialism, antifascism, tineret, bla-bla-bla…). Înființarea de „ferme de trolli” au ca scop să distrugă credibilitatea oricărei instituții de presă, radio, TV sau social-media; subversiunea economică (spionaj, sabotaj, dumping, etc…), opoziția la orice plan viabil de pace în Africa sau în Orientul mijlociu, crearea de zone de conflicte interetnice și invazii propriuzise acolo unde nu le merge (Moldova, Cecenia, Georgia, Armenia/Azerbaidjan, Ucraina, etc.

Deși nu s-a născut încă rusul care să fie în stare a ne insufla frică, grijă tot ne inspiră, ba putem zice siguranță că ne așteaptă vremi grele. Despre biruința cauzei drepte nu ne îndoim, precum nu ne îndoim că oricare ar fi curentul ce se mișcă în contra civilizației, el trebuie să fie nimicit cu vremea. Dar acea vreme e adesea foarte departe. Deviza noastră este: a nu spera nimic și a nu ne teme de nimic. Nesperând nimic, n-avem nevoie de a ne mai încrede în alții precum ne-am încrezut, ci numai în noi înșine și în aceia care sunt nevoiți să ție cu noi; netemându-ne de nimic, n-avem nevoie de a implora generozitatea în locuri unde ea e plantă exotică.” (Mihai Eminescu, „Tendințe de cucerire”, Timpul, 7 aprilie 1878).
Articolul anterior
Pledoarie pentru maimuță
Articolul următor
Simțul comun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu
Sari la conținut