Credeam că nu ar mai trebui să mai punem vreodată această întrebare, al cărei răspuns nouă ni se pare a fi evident. Iată că noua inițiativă a Academiei Romane, una de anihilare a cercetării de vârf din domeniul cultural, ne face din nou să ne gândim la sensul actului cultural de calitate. Aflăm astfel cu stupoare că Academia Română se pregătește, ca o consecință a reducerilor bugetare decise politic, să restructureze instituțiile culturale, în baza unor așa-numite criterii obiective. In urma acestei reevaluări, una dintre cele mai performante organizații culturale din ultimii ani, Institutului de Istorie a Religiilor, condus de Eugen Ciurtin, ar urma sa fie „retrogradat”, urmând să își piardă personalitatea juridică și să fie asimilat Institutului de Studii Sud-Est Europene.
Decizia Academiei Romane, definitivă, ce are efecte pentru 20 de asemenea instituții, printre care și IHR, surprinde nu numai prin lipsa de profesionalism a „evaluatorilor”, cât mai ales prin absența unei opozitii ferme a membrilor Academiei față de această anomalie decizională, supusă politicilor contingente. Atât timp cât există o multitudine de instituții-căpușă ale statului român, care trăiesc foarte bine din banii statului, cu zero realizări, nu vedem de ce un centru cultural performant ca IHR ar merita un asemenea tratament umilitor. Să nu uităm că cercetătorii instituției conduse de Eugen Ciurtin sunt autorii unui proiect de mare anvergură pentru cultura română, și anume recuperarea manuscriselor lui Mircea Eliade și editarea completă a operei marelui savant român. Pe lângă acest demers valoros, Institutului de Istorie a Religiilor colaborează cu numeroși cercetători internaționali și tocmai a anunțat organizarea unui Congres Internațional de Istorie a Religiilor, al doilea oganizat la Bucuresti, după cel din 2006, acțiune ce ar urma să aibă loc în 2026.
Am mai putea aminti de evenimentele, publicațiile (Archaeus sau Studia Asiatica) și articolele științifice realizate de cei 9 cercetători ai IHR. Se pare însă că nu este de ajuns pentru domnul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Romane, de a încerca măcar să țină în viață un demers cultural ce face cinste țării noastre. Mai importante par a fi directivele sau direcțiile politico-economice, iar aceasta din urmă nu este decât un semn rău despre ceea ce va urma după alegerile de peste câteva săptămâni. Nu putem decât să tragem un semnal de alarmă prin ceea ce scriem acum și să ne declarăm sprijinul necondiționat pentru apărarea și promovarea Institutului de Istorie a Religiilor, știind că ceea ce se „fabrică” acolo se situează peste vremelnicia unei funcții și decizii politice. De aici si necesitatea repunerii întrebării despre necesitatea culturii.