Stimulată de asocierea primarilor marilor orașe din vestul țării, pe 14 Ianuarie anul acesta, la Hotelul „Unirea” din Iași, un grup de reprezentanți ai societății civile din cele opt județe ale Moldovei a înființat Asociația „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” (MDM), care își propune să evidențieze cauzele înapoierii structurale a acestei provincii românești și să supună dezbaterii publice diferite modalități de revigorare și conectare economică cu celelalte provincii istorice.

Printre membrii fondatori se numără profesorii Alexandru Călinescu de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași (președinte onorific), istoricul Dorin Dobrincu (președinte), Dan Radu, George Țurcănașu, Mihai Chiper, Ionel Apostol, Cătălin Urtoi, Daniela Mitrofan și alți militanți ai demarării mai rapide a lucrărilor la autostrada A8. Profesorul Doru Căstăian este reprezentantul județului Galați. Mișcarea a înființat, deja, filiale în toate cele opt județe.

Fără a fi o mișcare regionalistă, MDM pledează pentru descentralizare administrativă, având în vedere că redistribuirea de fonduri de la bugetul de stat este inferioară contribuției acestei regiuni, situație care întreține o stare de subdezvoltare cronică. În anul 2018, de exemplu, județelor Moldovei le-au fost alocate o sumă reprezentând 2,3 % din bugetul prevăzut la nivel național pentru dezvoltarea infrastructurii de transport.

În Manifestul ei, Asociația susține că, „Moldova are nevoie… de o voce clară, articulată, care să-i protejeze și promoveze interesele”, iar comunitățile locale și regionale au un rol important în identificarea problemelor, impunerea lor pe agenda autorităților și dinamizarea dezbaterii publice.

Asociația mai atrage atenția asupra pericolelor ce decurg din îngrijorătoarele disparități regionale generate de ritmurile de dezvoltare diferite. „Regiunile României trebuie, în plus, să se dezvolte simultan și echilibrat. Dezechilibrele nasc tragedii, reacții nextreme, greu de anticipat”. Prin urmare, centralismul excesiv, „de tip iacobin”, precum și o politică de investiții orientată numai pe regiunile care „întorc” avantaje sub diverse forme, pot avea, în timp, efecte extrem de nefaste.

 

Întrunirea de constituire a Asociației poate fi urmărită pe:

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22911516-video-fost-lansata-miscarea-pentru-dezvoltarea-moldovei-initiator-vrem-platforma-tuturor-oamenilor-competenti-care-pot-contribuie-rezolvarea-proiectelor-moldovei.htm

 

Surse folosite:

 

https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ati-auzit-de-a-miscarea-pentru-dezvoltarea-moldoveia-luni-se-lanseaza-cine-sunt-fondatorii–209075.html

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22911516-video-fost-lansata-miscarea-pentru-dezvoltarea-moldovei-initiator-vrem-platforma-tuturor-oamenilor-competenti-care-pot-contribuie-rezolvarea-proiectelor-moldovei.htm

https://www.mediafax.ro/stirile-zilei/miscarea-pentru-dezvoltarea-moldovei-care-sustine-descentralizarea-a-fost-lansata-luni-17839493

https://www.facebook.com/588475734950739/posts/manifestul-%C8%99i-fondatorii-asocia%C8%9Biei-mi%C8%99carea-pentru-dezvoltarea-moldovei-reamint/590146988116947/

105 vizualizări
Articolul anterior
Voi sunteți urmașii Romei?
Articolul următor
SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII

De același autor:

Te-ar mai putea interesa și alte articole:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Sari la conținut