Artă din Galați și Tecuci, la „La Exposition de l´art roumain, ancient et moderne” – Paris, 1925 / Victor Cilincă

Cei doi Forthuny și o inedită legătură culturală și eroică franceză. În Careul Militar Francez din Cimitirul „Eternitatea” din Galați odihnește un tânăr aviator, stins la numai 24 de ani. Printre șirurile de cruci și de stele funerare musulmane, ale algerienilor, poate fi văut un monument de dimensiuni mari, cu un text săpat în marmura albă – o lespede și o cruce mai înaltă decât celelate este cel al locotenentului pilot de aviație Frederic Cochet Forthuny (1895 – 1919), cu mențiunea săpată în marmura albă, piatră mai potrivită tinereții sale: „Tombé en celebrant la paix”. În traducere, „cochet” înseamnă „croșetează”…

Nu am găsit de la început, în ciuda unor îndelungate cercetări, date despre eroul căzut după încheierea oficială a războiului – la un an! Mai întâi am întâlnit numele unui alt Forthuny: Pasacal Forthuny, nimeni altul decât tatăl aviatorului! Un critic de artă francez celebru, compozitor, scriitor, pictor cu legături în țara noastră și cu un destin uimitor. În articolul despre tată am găsit și fotografiile tatălui, dar și pe cea a fiului. Cu tot cu povestea, ciudată, a aviatorului, Icar modern, și povestea misterioasă, incredibilă, a tatălui ajuns din ateu un cunoscut medium, care avea să îl inspire pe Andre Breton în crearea curentului Suprarealist!

Una dintre decorațiile din poza tânărului aviator era chiar Legiunea de Onoare! Dar înalta decorație putea fi oferită… numai după 20 ani de serviciu, militar sau pentru stat, ori tânărul avea în momentul morții sale vârsta de numai 24 de ani… Există însă, excepții: pentru fapte excepționale.

Urmând trimiterile la surse documentare ale articolului din „Wikipedia” despre tatăl eroului, am accesat și Memorial Gen Web – site ce publică date despre monumente și victime civile și militare franceze și străine, militari morți în deportare, dispăruți – „Morts pour la France”. Fotografia locotenentului Forthuny era postată acolo din 2014 de Jean-Pierre Carmoi (fotografii din arhiva familiei Porcherot). Aflăm de aici: naștere – la 14 mai 1895, în Departamentul 76 – Seine-Maritime din orașul Rouen. A murit la Galați, la 25 iunie 1919 – de foarte tânăr, cu o viață înainte! –  în „accident de avion în timpul unui zbor de test”. Frédéric era sublocotenent atunci când a decedat la noi  la Galați. Ofițer, deci un tânăr cu studii cel puțin liceale, a fost ridicat post-mortem la gradul de locotenent, accidentul său fiind asimilat unui act eroic, o să vedeți de ce.

Din Verdun și Champagne, la Narea Nordului, drum bătut cu piciorul. Tânărul erou a făcut parte din Regimentul 160 de Infanterie. Regimentul 160, de rezervă, a participat în 1914, la debutul războiului de tranșee. Atunci, regimentul a traversat… războiul european, în timp de peste trei luni de marș istovitor, din Belgia în Elveția și Franța, din Elveția la Marea Nordului! A participat apoi la lupte precum Bătălia Flandrei, un an mai târziu, la ofensiva d´Artois și la bătălia de la Champagne, în 1916 la însângeratul Verdun și la alte lupte, Anul următor, din nou la Verdun și Champagne,  în 1918, la Marna și la Tahure.Frumosul tânăr (el semăna cu celebrul actor din filme de aventuri cu spadasini sau cu pirați Errol Flynn!) fusese detașat ca pilot la Grupul de aviație francez (și sunt convins că detașarea a fost făcută la cererea sa, așa cum tot voluntar a făcut gestul ce i-a curmat viața.

Curajosul pilot a murit căzând cu avionul său… direct în cimitir! Frédéric Forthuny murea în luna mai 1919, după ce chiar în luna martie aviatorul fusese deja decorat cu Legiunea de Onoare. Iar după moartea sa, decorația La Croix de la Guerre (decorație care urma să onoreze în 1925, după cum am menționat deja, și orașul Galați), două foarte înalte recunoașteri franceze, deci a fost un mare erou. Site-ul citat îl menționează în cadrul mențiunii „Căzuți pentru Franța”, chiar dacă a fost un tragic accident aviatic, cu sfârșit sinistru și ciudat. Să mori în… luptă, la șapte luni de la oprirea efectivă a războiului? Omenirea stătea însă încă sub arme, căci marile puteri învingătoare încă mai negociau împărțirea lumii, desfacerea imperiilor și crearea din acestea a noi state naționale. Pacea încă nu se semnase. Românii așteptau și ei cu sufletul la gură acceptarea internațională a granițelor României Mari. Și alte popoare așteptau pacea sigură, primirea unor despăgubiri sau recunoașterea unor teritorii readuse între granițele firești. Ziarele dădeau mereu alt și alt termen…

Frédéric, trimis în misiune în România, tocmai la Galați, aflase cu bucurie, la 25 iunie 1919, din presa internațională, că, în sfârșit, Tratatul de Pace va fi semnat la Palatul Versailles, pe 28 iunie. Gălățenii jubilează și ei, debordând de un entuziasm tineresc, Frédéric confecționează un steag uriaș, cu flamuri, îl agață sub burta avionului și se ridică târând în urmă pânza grea și incontrolabilă, efectuând viraje periculoase deasupra mulțimii care îl ovaționează. Un vânt puternic flutură însă brusc steagul improvizat, care se răsucește în jurul elicei avionului, ducând la pierderea bruscă a altitudinii. Avionul se prăbușește… chiar în cimitir, ucigându-l pe loc pe tânărul pilot. Săpate în marmură, au rămas doar cuvintele „Tombé en celebrant la paix”, vers al poetei, romancierei și traducătoarei franceze Anne Osmont, dintr-un poem scris de ea după  cinci ani de la moartea tânărului. Poeta franceză era pasionată de ocultism, așa cum a devenit, după moartea fiului său, și tatăl eroului, celebrul Pascal Forthuny, și el încă destul de tânăr pe atunci, având doar 47 de ani.

Probabil, pilotul Forthuny căzuse cu un aparat de zbor francez, faimosul biplan Nieuport, cu un singur pilot, de viteză – 195 km/h.

Escadrila de Luptă Nr. 11 Tecuci, formată din aparate Nieuport, dispunea de aviatori români, instruiți de către cei francezi.

Cu câteva zile înainte de Bătălia Galaților, începută din Boboteaza anului 1918, în 7 ianuarie, astfel de aparate zburaseră pe cerul Galațiului, care urmăriseră avioane rusești de mare viteză, care mergeau în recunoaștere spre nordul Moldovei; probabil, ca să poată raporta situația rebelilor ruși care aflueau, la ordinul secret al bolșevicilor de la Petrograd, a lui Lenin, spre Basarabia, apoi în Rusia, în ajutorul Armatei Roșii bolșevice aflate în plin război fratricid, în care multe familii erau divizate în tabere diferite, înarmate, luptând până la moarte unii  împortriva altora! Atunci, cu puțin înainte de  acel însângerat 7 ianuarie, urmăriseră avioanele rusești două aparate de zbor Nieuport (cu piloţi români, ce fuseseră instruiți de către cei francezi) din Escadrila Nieuport de la Tecuci.

Aviatori români pregătiți de francezi la Tecuci

 

Aviatori români și francezi la Tecuci

 

Nieuiport-urile „au plecat la interceptare, dar n-au ajuns din urmă Spad-urile ruseşti din cauza vitezei mari (rușii atingeau 200 km/oră, n.n.)” – nota conf. univ. dr. Valeriu Avram, cunoscut istoric de aviaţie, în cartea sa  Cerul în flăcări (Ed. Militară, 2014). Și pe 8 ianuarie 1918, consemnează autorul, Escadrila Farman 5 – dotată tot cu avioane franceze – „a executat două bombardamente asupra unei grupări de vreo 2.800 de ruşi strânşi compact infiltraţi, la ora 17, între podul şi Gara Barboşi.”.

 

Aparatul Farman, biplanul cu un singur loc folosit de ruși era tot de fabricație franceză

Un million de aliați ruși în Moldova, mulți bolșevizați! Carnea de tun țaristă, de la care Aliații așteptau victoria împotriva Puterilor Centrale (numai în Moldova fuseseră dispersați în timpul războiului un million de ostași țariști!), primise ajutoare și de la americani: automobile blindate, fabricate la Buffalo, SUA (unde se adunase o mare celulă bolșevică în acei ani; și regina Maria a României consemna în jurnalul său, la1919, că și bolșevismul britanic fierbea și că zilele monarhiei britanice păreau atunci numărate!), blindate grele, pe șine de cale ferată, tunuri uriașe, rivalizând cu redutabilele tunuri Krupp.

Dar și țarul dusese un uriaș (și costisitor!) efort de înarmare, cu toată sărăcia milioanelor de mujici. Una dintre cauzele izbucnirii Marelui Război, paradoxal, chiar într-un rar moment de liniște europeană și de creșteri economice, avusese printre cauze și teama marilor puteri de mobilizarea militară fără precedent a rușilor în preajma lui 1914. Savanții ruși proiectaseră și construiseră și un tanc… bolșoi, ca o tricicletă cu două dintre roți cu un diametru de nouă metri! Înămolit în anul 1915 într-o pădure, „Tancul  Țarului” a rămas însă înțepenit acolo până în zilele noastre.

Un tată foarte important pentru francezi și pentru artiștii români. Pascal Forthuny, tatăl eroului înmormântat la Galați, a fost un important om de litere, critic de artă și de arhitectură recunoscut, lingvist – era chiar sinolog, pictor, muzician. Dar și un cunoscut… medium „clarvăzător”, parapsiholog de renume, cu talent premonitor despre care s-a vorbit excepțional de mult în epocă.

Criticul de artă Pascal Forthuny

Ezoterismul lui Pascal Forthuny nu i-a făcut pe academicienii francezi să îl „recuze” ca savant!

Născut la 24 martie 1872, în Paris („orașul luminilor” era sub ocupație prusacă în 1871, cu Alsacia și Lorena anexate de nemți; în 1915, în orașul Metz, acum din nou al Franței, chiar se interziceau inscripțiile în limba franceză!), Pascal Forthuny avea să trăiască 90 de ani – murea la 29 aprilie 1962, la Rubempré, Franța. Un premiu al Academiei Franceze i-a purtat numele între 1959 și mult după moarte – în 2011.

Savantul francez a avut și frumoase legături cu România, unde bănuim că a ales să călătorească în 1925 și pentru a se reculege la mormântul din Galați al fiului său, dar căutând să-i ajute pe artiștii plastici români să fie cunoscuți în lume și, prin ei, România, țara pentru care luptase fiul său Frederic De aceea, se cuvine ca noi românii să nu uităm. Printre atâția fii ai Franței care ne-au făcut mari servicii prietenești, nici numele lui Pascal Forthuny!

 Fin impresar de artă românească, mare critic de artă și… medium. Promotor al avangardei, adică a unei arte inovatoare, curajoase, foarte moderne (cubismul începuse să fie practicat înainte de război și acum apăreau alte curente novatoare în artă și arhitectură), Pascal Forthuny punea urmărul și „investea masiv” în organizarea, exact la sfârșitul primului sfert de veac XX, a unei expoziții rămase în istorie ca un moment de Schimbari epocale în Artă: Expoziția Internațională de Arte Decorative și Industriale Moderne de la Paris, cea care lansa conceptul Art Deco, cu vile și „block-hauses” elegante, din cărămidă și beton armat, minunata invenție a lui Le Corbusier, celebrul architect, designer, pictor, planificator urban și scriitor francez de origine elvețiană. La Expoziție, deschisă  în 1925. expunea la Paris în Pavilionul său denumit „L’Esprit Nouveau”.

Forthuny a fost numit, în octombrie 1919 membru în Comisia consultativă a Expoziției și a luat parte active la organizarea acesteia, precum și la promovarea sa în Franța și în Europa. El a venit în anul 1923 în România, pentru „étudier les possibilités de la participation de ce pays”. El a susținut două misiuni oficiale în Germania și câte una în Ungaria și în România. Marele critic francez a sortat atunci expozanți cu talent din toată Europa, fiind numit membru al Consiliului Consultativ al expoziției.

„La Exposition de l´art roumain, ancient et moderne”, deschisă la Musee du Jeu de Paume (galerie națională franceză; din păcate, din 1940 în 1944, ocupanții naziști au depozitat acolo opere de artă jefuite din Franța), la Paris, între 25 mai și 1 august 1925, cu o prezentare scrisă a artei populare, ceramicii populare, și covoarelor vechi românești,  unde expuneau artiști români foarte buni. Selecția arată gustul desăvârșit al lui Forthuny, pentru arta noastră populară și religioasă și pentru artiști care au rămas, majoritatea, celebri până astăzi.

Expunea pictorul Nicolae Grigorescu (celebrul artist poate fi văzut în zilele noastre chiar și pe bancnotele de 10 lei), cu picturile în ulei pe pânză „Vieille Normandie” și pictura „Troupeau”, Ioan Andreescu, cu lucrarea „Au Lillage”, Ștefan Luchian, cu taboul în ulei pe pânză „Safta, La fleuriste”, și „La mănăstire” – idem. Cu cinci sculpturi, reprezentând inclusive un Iisus cu Magdalena și un portret al istoricului Nicolae Iorga, expunea Oscar Han. Ion  Jalea, sculptorul care lucra cu o singură mână, cealaltă fiind pierdută în război, la noi în județ, în cumplita bătălie de la Nămoloasa, expunea lucrarea „Centaurul”, celebră până azi, precum și o altă sculptură, tot în piatră. Marele artist are două lucrări de for public și la Galați!

Așa cum presupuneam deja (căci îi descoperisem prezența, în acel intereval de timp, la Paris), expunea și marele sculptor Dimitrie Paciurea (cel care candidase și la ridicarea primei statui a lui Eminescu la Galați, lucrare câștigată de Stork); una dintre lucrări, din colecțiile regelui Carol I. Tot așa cum am bănuit, expunea și Cornel Medrea, cu două lucrări în bronz. Frederik Storck, favorit al Casei Regale din România, expunea și el două lucrări în bronz. Margareta Cosacenco, cu o lucrare în piatră și alta în ciment. Mai expuneau sculpturi și Irene Codreanu, Alex Călinescu și H. Boamba.

Pictorul gălățean Ressu și Petrașcu, artistul tecucean, expuși la Paris. Cu pictură, era prezent și pictorul gălățean Camil Ressu, fiul avocatului gălățean Constantin Ressu, cel care a fost unicul gălățean ales de patru ori primar al Galațiului. Edilul director de ziar și pictor „de duminică” a realizat mari modernizări în oraș și a plantat teii de pe strada Domnească, care o face a doua stradă, ca lungime, din Europa, străjuită de tei, după Unter der Linden, din Berlin. Avocatul a fost prieten și cu poetul național Mihai Eminescu. La expoziția pariziană apărea și pictorul din Tecuci Gheorghe Petrașcu, pictor important, un simbol al orașului până astăzi.

Așa cum bănuisem expunea și extraordinarul Francisc Șirato. Și, în culorile lui calde, cu multe tablouri, apărea Nicolae Tonitza – de exemplu, „Florăreasa”, expusă atunci, este evaluată acum la 150.000 – 250.000 de euro. În expoziție s-au organizat retrospective: Theodor Aman, Andreescu, Grigorescu. Alături de Marius Bunescu, de Cecilia Cuțescu-Storck și Dimitrie Ghiață, Iser, Theodor Pallady – prietenul celebrului Henri Matisse, care pictase ia românească, acum piesă de pe lista UNESCO, celebrul tablou intitulat „La blousse roumaine”. Expuneau și  pictorul Jean Steriadi, așa cum bănuisem, Rudolf Scweizer-Cumpăna (un tablou al său în ulei, proprietate a Muzeului de Artă Vizuală din Galați, poate fi admirat într-un birou al prefecturii gălățene), Eustațiu Stoenescu – cu studii la Paris și mutat în Franța, a reprezentat un triumf artistic în epocă, astăzi pe nedrept uitat, Ștefan Dimitrescu – criticul Tudor Vianu îl compara, ca tematică, cu Toulouse-Lautrec. Mai expuneau  Mutzner,  Teodorescu Sion,  G. D. Mirea, Ștefan Popescu, Elena Popea, J. Strâmbu.

Odoare și picture bisericești, scoarțe bucovinene și oltenești, expuse la „Jeu de Paume”! Alături erau expuse vechi covoare din Bucovina și Oltenia, un covor brodat cu imaginea domnitorului (prince) Eremia Movilă – acoperământ de mormânt din secolul XVII, și, din secolul XV, acoperământul de mormânt al principesei Maria de Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, domnitorul Principatului Moldovei, era expus și un evanghieler moldovenesc de la 1435- 1436 „Coborârea de pe cruce”, o icoană în temperade secol XVI, fotografia catapeteasmei Mănăstirii Arnota, de secol XVIII, o copertă de evanghelie îmbrăcată în argint de secol XVI și, tot de atunci, „Moartea Fecioarei Maria” – tablou-brodereie din fire de mătase, argint și aur, un evantai liturgic din argint aurit, toate de secol XV, poarta Bisericii Mănăstirii Snagov, sculptată în lemn, același secol, o icoană a Sfinților Simion și Sava, în tempera, și, din același veac, o frescă și o pictură murală cu Sfântul Ioan Botezătorul de la Catedrala episcopală de la Curtea de Argeș, secol XVI, precum și  icoana Arhanghelului Mihail, din același secol, Sfânta Ana și Sfântul Ioachim, tempera pe lemn, placat cu argint, icoană de secol XVIII, apostoli Bartolomeu și Andrei, tempera, Sfânta Fecioară Maria cu pruncul Iisus, în tempera – toate icoane de secol XVIII, alături de alte zeci de piese de patrimoniu.

După câțiva ani de căutări fără succes, am avut acum bucuria să descopăr albumul (alb-negru!) al Expoziției, în care apar acele nume de aur ale artiștilor români promovați de bunul critic francez, care a știut să selecteze valori rezistente în timp! De văzut pe site-ul

https://bibliotheques-specialisees.paris.fr/ark:/73873/pf0001060414/v0078.simple.selectedTab=thumbnail

Un destin misterios. Cu pseudonim de artist Pascal Forthuny, numele său real fiind Georges Leopold Cochet, cu o viață de 90 de ani, din care cu activitate de șapte decenii numai ca recunoscut critic de artă și de arhitectură, artist multiplu, a fost însă și un celebru medium interbelic. Adică, s-a spus, ca și despre scriitorul și savantul nostru Bogdan Petriceicu Hașdeu, că poate comunica cu morții! Mediumului Pascal Forthuny, în ciuda faimei de… vorbitor cu morții, care ar fi putut să-l facă să pară neserios sau chiar un alienat mintal  în ochii oamenilor de știință și cei ai publicului, i-a fost recunoscut de înalte autorități franceze contribuția la dezvoltarea culturii! El a fost chiar înnobilat de ministrul Comerțului cu Legiunea de Onoare, după celebra expoziție. În timp ce fiul său o primse pe a lui pentru eroism. A primit și Premiul pentru critica de artă independentă a Societății Literati.

 Cinci limbi învățate din ziare plus… chineza! Fiu și frate de arhitect, Pascal a fost „un copil duios, dar greu de suportat”, retras într-o lume interioară, scrie poezii și face improvizații muzicale, dar e „impenetrabil” la științe, a urmat Ecole des Beaux-Arts la Paris, apoi la Munchen, dar a refuzat să fie arhitect, ca tatăl său, și a practicat în critica de arhitectură. Pictează peisajele pe care le-a visat, dar par reale. Scrie romane, face cronici de artă respectate, intrând însă și în psihologia artiștilor analizați. Ajunge polyglot… doar citind ziare – în engleză, germană, spaniolă, italiană și portugheză. Învață inclusiv chineza tradițională, pentru care este propus la Legiunea de Onoare. Participă la multe conferințe internaționale de artă din lume. A lăsat „o amintire de durată în cercurile artistice” – a compus muzică, a pictat amestecând pe aceeași pânză, în mod inedit, culori de ulei, acuarelă sau guașă.

Camil Ressu: Cosași odihnindu-se

Gheorghe Petrașcu: Veneția

Articolul precedent
Galații în momente dificile: incendii, inundații, secetă, epidemii, cutremure, bombardamente / Florin Cernat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu