În data de 26 iulie 2020, la 74 de ani, a murit unul dintre cei mai mari artişti fotografi contemporani. Misha Gordin s-a născut pe 12 martie 1946, în  primul an după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. După ce au supraviețuit greutăților evacuării şi razboiului, familia Gordin s-a întors acasă în Riga. Crescând în rândul populației rusofone din Letonia, cultura rusă a devenit esenţială pentru Gordin.

A absolvit colegiul tehnic ca inginer în aviație, dar nu a lucrat niciodată în domeniu. În schimb, s-a alăturat companiei „Riga Motion Studios” ca designer de echipamente pentru efecte speciale. În acel moment realismul social şi proletcultismul era oficial şi obligatoriu, dar domnul Gordin neavând cunoștințe formale despre artă, nu a fost impregnat cultural. Pe fondul unei totale  lipse de informații despre arta modernă occidentală, Gordin a început să fotografieze la nouăsprezece ani, determinat de dorința sa de a crea un stil și o viziune personală. El a fost pasionat de portret și de fotografia documentară, dar a realizat rapid că rezultatele muncii sale nu îl satisfac. Lăsând camera foto la o parte, Gordin s-a concentrate pe lectură (Dostoievski, Bulgakov) și cinematografie (Tarkovski, Parajanov). Folosind imaginea, a căutat în mod constant modul propriu de a-și exprima sentimentele și gândurile personale. Un an mai târziu şi-a format clar și simplu traseul de artist. Gordin a decis să fotografieze „concepte” în loc să surprindă literalmente contingenţa realismului.

În 1972, Gordin și-a creat prima și cea mai importantă imagine intitulată „Confession”. Recunoscând instantaneu posibilitățile potențiale ale demersului său conceptual și cunoștințele dobândite în urma creării acestei imagini, „Confession” a devenit coloana vertebrală pentru viitoarea sa carieră.

În 1974, după ani de dezgust față de autoritățile comuniste, Gordin a părăsit Letonia și a imigrat în America. Seria de fotografii denumită „I Remember” este însoţită de un text – manifest personal:

„Îmi aduc aminte de viața de după război.
Ascuns în ruinele clădirilor bombardate.
Bărbatul fără picioare care își croiește drumul pe o platformă minusculă.
Îmi amintesc că am jucat singur.
Îmi amintesc că m-am jucat cu ceilalți copii.
Nu aveam jucării.
Ni le făceam singuri.
Îmi amintesc de fata de la etajul al treilea.
Nu s-a jucat niciodată cu noi.
Era balerină.
Îmi amintesc de mirosul aspru al coridoarelor întunecate.
Îmi amintesc că omul înecat epuizat de la ultima sa luptă.
Îmi amintesc fețe care nu zâmbeau niciodată.
Îmi amintesc de prima mea zi la școală.
Îmi ascund fața în poala profesorilor și plâng.
M-a lăsat să mă întorc acasă.
Îmi amintesc de apele reci ale Mării Baltice.
Îmi amintesc de apusuri și de siluetele tăcute de-a lungul țărmului.
Îmi amintesc de pădurea plină de secrete.
Îmi amintesc un tablou neterminat și nimeni în jur.
Îmi amintesc de șorțurile albe și strălucirea aurie a peștilor din coșuri.
Îmi amintesc de profesorul de muzică lovindu-mi degetele cu un creion.
Îmi amintesc că marș într-o coloană.
Îmi amintesc că am pus flori la monumentul lui Lenin.
Îmi amintesc de primul meu pahar de vin.
Îmi amintesc de prima fată pe care am iubit-o.
Îmi amintesc de copilăria mea.”

Marele fotograf, Misha Gordin se dezvăluie cu sinceritate, privind tema „Convențional versus conceptual”:

„Îmi orientez camera spre exterior spre lumea existentă sau o îndrept spre interior spre sufletul meu. Fac fotografii în realitatea existent, dar de fapt îmi creez propria lume, metafizică. Rezultatele fuziunii acestor două abordări aparent opuse sunt definiţia conceptualului.

Fotografia este o formă înaltă de exprimare artistică care plasează fotografia la nivelul picturii, poeziei, muzicii și sculpturii si utilizează talentul special al viziunii intuitive.

Prin traducerea conceptelor personale în limbajul imaginii, aceasta poate reflecta  posibile răspunsuri la întrebări majore despre ființă: naștere, moarte și viață.

Crearea unei idei și transformarea ei în realitate este un proces esențial al fotografiei conceptuale.

Abordarea convențională de astăzi, cu câteva excepții, domină complet aria fotografiei de artă, dar introducerea tehnologiei digitale poate schimba acest echilibru. Ușurința de a produce realități modificate, va aduce un nou val de artiști talentați, care o vor folosi să-și exprime lumea specială plină de viziuni, cu toate semnificațiile, simbolurile și misterul ei.

Într-o lume dominată de tehnologie, veți mai crede în veridicitatea unei fotografii?  Dar oare asta contează? Pentru mine contează. În toți acești ani de creare a imaginilor conceptuale, am încercat să le fac cât mai realiste posibil. Abilitățile mele tehnice s-au îmbunătățit, permițându-mi să extind orizonturile pentru ideile mele. Dar aceasta nu este cea mai importantă parte a procesului. Conceptul sărac, deşi perfect executat tehnic, face o fotografie slabă. Prin urmare, cel mai important ingredient al imaginii puternice este substanţa intelectuală.

Amestecul unui talent de a crea un concept și abilitatea de a-l livra – acestea sunt două caracteristici majore ontologice pentru fotografii conceptuale convingătoare.

Manipularea imaginilor fotografice nu este ceva nou. De fapt, toate imaginile sunt manipulate într-o anumită măsură. Puterea reală a fotografiei apare atunci când realitatea modificată este prezentată ca posibil existentă și este de așteptat să fie percepută ca atare.

O imagine manipulată în mod evident este un truc care arată o lipsă de înțelegere a puterii unice a fotografiei – credința gravată în subconștientul nostru că devii  capturat de aparatul foto. La imaginile manipulate cu talent, întrebarea «Este reală?» nu apare”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În mod cert, arta lui Misha Gordin este întunecată, o viziune sumbră, cu traume  legate de totalitarismul stalinist. Mutiplicarea figurilor într-un infinit straniu aminteşte de armata celor fără identitate care alcătuiesc organele esenţiale ale supunerii, organism lucrând conform banalităţii răului. Mesajul lucrărilor lui Gordin ilustrează filozofia morală a lui Kant, atât de strâns legată de  facultatea de judecată a omului, care exclude supunerea oarbă.

În superbele compoziţii ale lui Misha Gordin putem vedea exact ideile lui Hannah Arendt: …am înțeles un adevăr mai mare despre natura răului, că indivizii participă la atrocități, dintr-o incapacitate de a examina critic fidelitatea orbă la ideologii care oferă un sens al unei lumi singulare și înstrăinate. Astfel, concluzionează ea, zelul neîncrezător este chipul răului în lumea modernă.

03.08.2020