Povestea mâinii lui Vasile Pop-Negreșteanu, artistul vizual al Țării Oașului / Mihaela Grigorean

Vasile Pop-Negreșteanu

 

Dinainte de a se naște, Vasile Pop-Negreșteanu picta neîncetat, dar nu cu mâna lui. Picta cu mâna lui Dumnezeu. Și Dumnezeu cânta la fluier. Dar nu-i știa zice danțul lui Vasile. Copil fiind, Vasile Pop se copilărea jucându-se cu umbrele pe care le lăsau pe perete mișcările mâinilor sale… de pe atunci iscodea ascunzișurile luminii și cuibarele culorilor… cu degetele mâinii de copilandru, cânta la cetera (Copil cu cetera) făcută de el din bâlii de mălai…

În clasa întâi, jocul ghiduș al formelor a început să aibă câteva reguli și astfel a deprins încet scrisul… însă, porcușorul de cerneală pe care îl lăsa penița elevului Vasile, i-a stârnit curiozitatea și astfel, literele și cuvintele au devenit pretext caligrafic pentru a schița ghemotoace compoziționale, netoarse încă prin fuiorul gândului artistic… porcușorii de cerneală au devenit nori, foaia de caiet a prins conturul unui peisaj, literele au luat chip de flori, iar frazele curgeau în albia unui râu…

Astfel, a răsărit primul soare. Soarele lui. (Soarele, Bună dimineața).

Elevul Vasile Pop întindea timid mâna, pentru a desluși ceea ce era în-scris de la Începuturi, de mâna Creatorului (Mâna Creatorului). În anii ce au urmat, tânărul  și-a trudit mâna, dar și ogorul sufletesc, formându-se treptat ca artist prin căutări, lecturi, întâlniri cu oamenii de la care a avut ce învăța, în dorința de autodepășire permanentă prin studiu, efort individual, toate fiind filtrate prin creuzetul alchimic al  talentului cu care a fost înzestrat.

Existența lui Vasile Pop-Negreșteanu este încifrată oarecum în ecuația existenței oșenești, situându-se pe prag: în(l)ăuntru și în afara Oașului. El a trăit la București. El a plecat din Țara Oașului, dar nu din Universul Oșenesc. Acolo și aici, dincolo și dincoace de mâna creatorului, cronotopul lui Negreșteanu este configurat de danț, țâpuritură, fluier, ceteră, transfigurate în lucrări inspirate din ceea ce știe și ceea ce nu știe despre Țara Oașului… (Oșan, Oșancă, Iarna în Oaș, Primăvara în Oaș).

E un acord în dezacord țâpurit al elementelor oșenești mărgele, cunună, clop oșenesc, pânză, lada de zestre cu forme și volume primare – cub, sferă, triunghi, cerc, pătrat, cu stratificări arheologice actualizate din fondul ancestral universal al lumii… (Lada cu zestre, Fată lucrându-și zestrea, Semne din lada cu zestre).

Simezele sufletului oșenesc au devenit pereții eternității (Muzeul Național Cotroceni) pe care Vasile Pop-Negreșteanu a agățat întru-chipări de forme, culoare și timp plămădite de mâinile sale. Coborând pe scările timpului, suflul se între-taie privind năucit și vizionar cum urcă artistul treptele căii spre sine… simți adierea curcubeică a apei care curge tăcut spre izvoare într-un monolog confesiv rostogolit în geometria luminii…

Țâpuritura oșenească are conținutul de sens al dorului. Este prezența absentă a unei dorințe, așteptări, chemări, întristări, nostalgii, bucurii, împliniri… De aceea, ea are atributele singularității solitare. E un mod personal, unic de a-ți asuma destinul individual în rezonanță – acord sau dezacord, cu destinul comunității din care face parte, dar și cu destinul lumii și al cosmosului. Limbaj al inimii, țâpuritura degajă deopotrivă o energie centrifugă, înălțându-se spre ne-margini, dincolo de orice constrângere a finitudinii, dar și creează vadul replierii spre sine, într-un șuvoi de trăiri întors înapoi spre izvoare, centripetă căutare a unității dintre corp-minte-inimă. Țâpuritura este legătura ancestrală între cer și pământ. Tot ce avea de transmis cerul către pământ venea prin țâpuritură și invers, se ducea spre cer prin țâpuritură și tropot.

Tăietura cromatică în gând oșenesc.

Țâpuriturile cromatice ale lui Vasile Pop-Negreșteanu își extrag seva creatoare la răscrucea dintre intrarea și ieșirea din ritual. Acolo poposesc, în împunsăturile cusăturilor oșenești făcute cu pensula și colorate în rînduiala oșenească. Lucrările artistului concentrează pulsatoriu pânza existenței oșenești, în războiul de țesut al intuițiilor artistice, ivind contururi de energie vitală oșenească în expresii artistice care invită inspirat orice privitor să descopere energia nevăzută a lucrurilor: roșul  țâpurit  în pieptare și chischineu, galbenul tropotit în zadie și brîu, griul și negrul dănțuit în cămeșa și straița feciorilor, roșu-aprins în bumbuștii din cununa și coada miresei (Mireasă din Oaș).

Culori fuzionând cu energia ființială a oșanului… contopire… con-substanțialitate… urma cromatică a trecerii destinului oșenesc prin destinul lumii…

Începutul danțului (Fete din Negrești în atelierul meu) și încheierea lui stau sub pecetea subiectivității. Oșanul începe să țâpurească din prea plin sufletesc și se oprește numai după ce și-a epuizat eliberator resorturile interioare. De aceea, țâpuritua surprinde ascultătorul, prin durata ei lăuntrică care nu poate fi prinsă într-un timp cronologic previzibil. Nu știi când începe și nu știi când se termină.

Țâpuritura este un danț al cadențelor inimii, stârnit de ceteră, fluier sau drâmbă.

Acum, Vasile Pop-Negreșteanu a reușit să facă culorile să cânte.

Reîntoarcerea la rădăcini este coincidentă uneori cu o Sărbătoare. Se celebrează o reînviere a unui-mod-de-a-fi Viu prin (și) în Marele Joc dintre vizibil și invizibil, dintre aparență și esență, dintre limite și nemargini, dintre Viață și Nemoarte…

Viziunea și mesajul artistic a lui Vasile Pop-Negreșteanu are toate atributele unei astfel și unei altfel de sărbători: „…miezul de sfințenie, timpul bun, locul curat, sufletul primenit, cuvântul, gestul și lucrul potrivit” (Irina Nicolau).

De-acum și Dumnezeu îi știe zice bine danțul lui Vasile.

Mâinile lor s-au atins. Fluier de(s)Cântec. Autoportret.

 

Copil cu cetera

 

Mâna Creatorului

Soare

 

Bună dimineața

 

Oșanul

 

Oșanca

 

Iarna în Oaș

 

Primăvara în Oaș

 

Univers oșenesc

Fată lucrându-și zestrea

Semne din lada cu zestre

 

 

Lada cu zestre

Mireasă din Oaș

 

Fete din Negrești în atelierul meu

 

Pictori și critici

 

Rugă

 

, , ,
Articolul precedent
Graiul crucilor de lemn din Țara Oașului / Mihaela Grigorean

Te-ar mai putea interesa și

4 comentarii. Leave new

Frumoasā biografía, povestitā. Felicitari.

Răspunde
Avatar
Costin Michaela
16 mai 2020 12:45

Felicitări pentru aceste frumoase creații, faceți cinste breslei dvs și zonei Oaşului din care cu mândrie vă trageți!La mai mare!

Răspunde

Iar noi suntem onorați să găzduim aceste frumoase manifestări!

Răspunde
Avatar
Livia Hotca
22 mai 2020 0:06

Un comentarii caruia eu i-as spune o poveste a vietii lui Vasile. Inca din primele zile de la cercul de arta pe care le tineam intr-o Sala din Caminul Cultural, cind m-am uitat si am studiat lucrarile Lui i-am zis: ” Vasile tu esti cel mai talentat dintre noi si eu cred ca vei ajunge departe” Si a ajuns. Era teribil de tacut si lucra mereu foarte intense; dar niciodata nu si-a pierdut firea daca-l intrebai ceva, ii cereai ajutor sau parerea se opera din ce facea si cu blindete te asculta, iti explica.
In ’76 am emigrat in SUA si doar datorita la Facebook am dar de el.
Nu stiusem nimic pina atunci unde a ajuns. Interesant dintre cei 7 membrii ai clubului, El a ajuns pictor de faima in Romania, eu am terminat it in Chicago si datorita combinatiei educative la virsta de 23 de Ani, spre marea mea surpriza am primit postul de director de arta, sectorul Computer Graphics la o agentie de publicitate. Eram cea mai tinara persoana ce ocupase o astfel de pozitie in SuA. Este foarte adevarat, eram speriata de ceea ce mi s-a pus pe umeri, dar cu ajutorul proprietarului care m-a ajutat si indrumat am reusit, si nu doar atit dar am fost si abordata de foarte multe firme mai mari, dar eu am ramas loiala si recunoscatoare celui care a vazut in mine ce eu nici nu visam si pina in ziua de azi nu imi pare rau, si am sa-i ramin recunoscatoare, chiar indatorata Lui “Joe” care nu m.ai este printre noi. Asa ca d-l professor Saitos (care la fel nu mai este printre we noi) care ne-a recunoscut talentul de la o virsta frageda si a facut din noi ceea ce sintem si caruia ii vom ramine vesnic recunoscatori, pot sa spun ca si El are fi fost mindru de noi, si e de El pentruca El a fost radacina care ne-a permis sa crestem ca vlastare pe ea si sa ne hranim din Seva creatoare a dinsului.
Un alt lucru; amindoi am plecat din Oas, dar “Oasul” a ramas in noi pentru totdeauna.!
(Cineva mi-a zis intr-o zi: “Livia, stii ceva: esti printre primele femei, prima din “Negresti” si esti mai osanca decit osencele de la noi”! I-am multumit dar inima mi-a crescut in piept mult de tot cu apreciere.)
Vasile, iti doresc mult succes pe mai departe si oricind vei luvra la ceva asculta-ti sufletul!

Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu