Creație colectivă a elevilor de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, Galați, secția Teatru, specializarea Arta Actorului. Textul este realizat în urma unui workshop dramaturgic susținut de scriitorul Andrei Velea în perioada octombrie 2023-ianuarie 2024

Între octombrie 2023 și ianuarie 2024, am coordonat, la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, un workshop dramaturgic. Invitația a venit din partea doamnei profesoare Daniela-Lăcrămioara Nistor. Ideea inițială a fost să scriu o piesă pe care tinerii să o interpreteze. Însă adolescența e departe de mine… Așa că atelierul nostru s-a transformat într-unul de scriere colectivă. Am explorat împreună ideea, am conturat schița piese împreună și… ne-am pus pe scris! Mai precis, s-au pus pe scris, pentru că piesa „Astăzi e deja mâine” este scrisă chiar de către elevii de la specializarea „Arta Actorului”. Eu m-am rezumat doar la a avea grijă ca ceea ce iese să fie coerent, unitar, să stea, ca text, în picioare. Iar surpriza mea a fost mare, tinerii s-au descurcat minunat și au scris un text profund, alert, în care problemele vârstei lor sunt surprinse chiar din interiorul lor. Felicitări tinerilor autori: Andreea Melisa Drosu, Crina Podașcă, Cătălina Romanescu, Ilaria Soroceanu, Andrei Bandrabur, David Gheorghe, Matei Iordache. Le mulțumesc frumos pentru colaborare și mă gândesc că, iată, peste câțiva ani, Galațiul are șansa unei noi generații de dramaturgi. Aplauzele primite la lectura publică a textului demonstrează că am dreptate în ceea ce afirm. Au scris un text bun!

Andrei Velea

Profesor: Daniela-Lăcrămioara Nistor
Autori: Andreea Melisa Drosu, Crina Podașcă, Cătălina Romanescu, Ilaria Soroceanu, Andrei Bandrabur, David Gheorghe, Matei Iordache.

Scena 1

(David și Cătălina intră discutând, apoi se așază pe o bancă. Melisa trece razant prin scenă).

Cătălina: A fost o prostie de test.
David: N-ai scris nimic?
Cătălina: Nu… ce să scriu? N-am putut să copiez pentru că nu stătea Ilaria dreaptă.
David: Nu știi tu să copiezi. Eu am reușit.
Cătălina: Și pe mine de ce nu mă înveți?
David: Dar nu erai tu femeie independentă? De ce nu ți-a ieșit schema?
Cătălina: Femeie independentă pe dracu’. N-ai auzit că mi-a căzut telefonul? Am încercat să copiez cu el în cizmă, dar a picat și m-am lăsat bătută.
David: Măcar nu te-a prins, ca pe Matei. Ăsta avea copiuța în foița de la țigară.
Cătălina: Și pe Crina a prins-o, dar s-a uitat frumos la el și a trecut cu vederea.
David: Da… numai pe proful ăsta de franceză îl are în cap. Oricum, poate ține cont că noi nu am chiulit, ca majoritatea clasei.
Cătălina: Da. Spre exemplu Andrei.
David: Da… Andrei. Ăsta nu a mai trecut pe la școală de zile bune.
Cătălina: Dar ai mai vorbit cu el? Ce mai face?
David: Nu prea am mai vorbit de ceva timp. El a fost și plecat… eu…
Cătălina: Dar voi nu erați prieteni?
David: Eram…
Cătălina: Unde a fost plecat atâta timp?
David: A fost în cantonament cu hocheiul.
Cătălina: Atât de mult? Așa bun e?
David: Da! S-a îndepărtat de toată lumea pentru asta. Am înțeles că își dorește să facă o carieră din hochei.
Cătălina: Și de asta ați stricat prietenia?
David: Păi, da! M-a deranjat foarte tare atitudinea lui. Nu mai comunica deloc cu mine în ultimul timp. Se credea mult mai bun decât ceilalți. I s-a cam urcat la cap treaba asta cu hocheiul.
Cătălina: Păcat. Părea că vă înțelegeți bine. Și cu Melisa cum de poate comunica și cu tine nu? Așa se poartă și cu ea?
David: Posibil… Nu știu. Ia, taci, că vine.
(Intră Melisa și o lovește pe Cătălina. Trece mai departe fără să spună nimic.)
 
David: Alo!
Cătălina: Ia uite-o și pe asta! Nu se uită pe unde merge, dar se uită după doi!
David: Cum adică? Nu e împreună cu Andrei?
Cătălina: Este. Dar nu se limitează la unul. Îi cam place și cu Matei. Așa am văzut săptămâna trecută la petrecere.
David: Cu fumatul de Matei?! Interesant…
Cătălina: Interesant i s-a părut și Melisei. Ce-o fi văzut la el?
David: Eu nu cred că Melisa a acceptat de bunăvoie. Poate doar dacă i-a dat și ei să guste puțin din… marfa lui, că altfel…
Cătălina: Dar eu îl știam mai la locul lui. Ce l-o fi apucat?
David: A prins energie de la prafuri. E dubios rău. Eu cred că Melisa e victima în această situație.
Cătălina: Și eu cred la fel. Eu o știu fată cuminte pe ea. N-ar umbla cu unul ca ăsta. Oricum, nu cred că e ceva serios. Probabil că doar își bate joc de ea. Ar râde lumea de ei dacă i-ar vedea împreună. Ea fată bună, el… boschetar. E diferență mare între ei. Ce să caute împreună?
David: Da’ ce contează asta? Diferențele sunt irelevante. Uită-te la noi doi.
Cătălina: Dar ce e cu noi doi? Chiar vrei să mă uit la noi doi? Ai uitat cât de greu ne-a fost la început din cauza ta?
David: Din cauza mea?! Dar cu păpușile tale de prietene cum crezi că mi-a fost? De ce le-ai permis să mă jignească?!
Cătălina: Dar cu ce te-au jignit? Spuneau doar adevărul. Nu te comportai minunat… Și să nu mai vorbim de prietenii tăi rockeri! Nu mi se pare normal să îți fie rușine să te afișezi cu iubita ta, doar pentru că prietenii tăi  împuțiți  o consideră o pițipoancă.
David: De parcă erai altceva pe vremea aia…
Cătălina: Bă, ce tupeu ai! Tu te iei de mine și Melisei îi ții partea… Du-te la ea dacă îți place! Poate are loc și de al treilea.
David: Dar nu îmi place de Melisa! Du-te tu la Andrei dacă îți place mai mult de el, că am înțeles că e singur acum
Cătălina: Dar ce treabă am eu cu Andrei? De ce schimbi subiectul?
David: Eu schimb subiectul?! Tu pari interesată de Andrei și de mușchii lui.
Cătălina: Păi dacă arată bine… Plus că nu-i vorba doar de mușchi, e vorba și de comportament.
David: Dacă tot nu îți place comportamentul meu, vezi poate îți place al lui.
Cătălina: De ce ești așa de rece și indiferent? La prima problemă mă trimiți la altul? Ce ai pățit?
David: Ce am pățit eu?! Tu ce ai pățit? De ce ai început să te cerți cu mine?
Cătălina: Nu e normal să îți comunic ce mă deranjează? De ce de fiecare dată când îți reproșez ceva trebuie să mă ataci? Nu putem să discutăm o problemă fără să mă trimiți la alții?
David: Dar eu nu vreau să te atac. Eu doar mă apăr.
Cătălina: De ce să te aperi de mine?
David: Păi nu te-ai luat de mine? Vrei să mă las călcat în picioare?
Cătălina: (ironic) Ha, ha, ha. Nu m-am luat de tine. Doar îți spun ce nu mi se pare în regulă.
David: Ție-ți pare totul în neregulă la mine.
Cătălina: Te comporți de parcă ai făcut totul bine.
David: Și ce nu am făcut bine?
Cătălina: Nimic! La început nu ai făcut nimic bine!
David: Dar ce treabă are trecutu’ cu prezentu’? Acum nu mă comport bine?
Cătălina: …
David: RĂSPUNDE!
Cătălina: Încă simt că ți-e rușine cu mine.
David: Dar nu e adevărat asta, știi bine… Ieșim peste tot împreună! Te-am prezentat și alor mei, i-am cunoscut și eu pe-ai tăi. Nu e nimeni din liceu care să nu știe că suntem împreună! Ca să nu mai zic de status-urile de la Facebook și Insta…
Cătălina: De când suntem împreună sunt doar umbra ta… Tu ai văzut cum se comportă Andrei cu Melisa, cum se îngrijește de ea?
David: Dar noi ne vedem zilnic, nu de două ori pe lună, ca ei!
Cătălina: N-am nevoie de tine fizic!
David: Atunci… Mi-a făcut plăcere… Asta a umplut paharul! (David dă să plece, dar este oprit de Cătălina)
Cătălina: N-am nevoie de tine DOAR fizic!
(David iese)
 
Cătălina: Uof, băieții ăștia… Viitori bărbați… Tocmai ce-am dat share la un articol care spunea că abia după cincizeci de ani se maturizează. Oare la ce vârstă vor începe să înțeleagă ce vor cu adevărat femeile?
(Iese în aceeași direcție cu David)

Scena 2

(Ilaria și Crina intră în toaleta liceului)

Ilaria: Și, ia, zi, l-ai văzut azi pe hol? I-ai zis „Bună ziua”?
Crina: Nu… Hai, lasă-mă, că a avut ore de dimineață astăzi.
Ilaria: L-am văzut eu, că am venit mai devreme. Era îmbrăcat la costum.
Crina: L-ai văzut!? Când vii mai devreme la liceu, să-mi spui și mie, că poate îl văd și eu!
Ilaria: Da, pentru trei secunde. Celebrele trei secunde… Auzi, da’ nu cred că mi-ai spus vreodată cum a început nebunia asta pentru el.
Crina: Niciodată, niciodată?
Ilaria: Mmm, nu… Frânturi tot știu, dar, așa, povestea toată… Probabil că i-ai zis Melisei, mie clar nu…
Crina:  (Pauză) Acum vrei? Îți zic altădată.
Ilaria: Nuuu, zi acum, că e oră și nu ne aude nimeni. Come ooon.
Crina: Într-a zecea făceam franceză cu doamna Baicu și a fost bolnavă undeva aproape de Crăciun. A venit domnu’ Alexi în clasa și… de acolo cred că știi… hai să vorbim despre altceva.
Ilaria: Crina, n-ai încredere în mine?
Crina: De ce întrebi asta?
Ilaria: Că vreau toată povestea!!! E atât de sweet. Hai, Crina, pleeease.
Crina: Dar nu am ce să-ți povestesc. Pur și simplu a intrat în clasă și s-a uitat la mine… prin mine… Atât de…
Ilaria: Mamă… Doar s-a uitat la tine și, gata, te-ai îndrăgostit?
Crina: Nu e doar atât… Dar las-o baltă, o să faci mișto de mine.
Ilaria: Nuu! Gata, scuze, nu mai comentez.
Crina: Las-o așa.
Ilaria: Nuuu, Crina, hai ziiiii. Îmi pare tare rău. Spune-mi, te rooooooog!
Crina: Bine, îți povestesc. Stai un pic, să-mi adun gândurile. Sunt atât de împrăștiate în mintea mea… Ți-am zis că era bolnavă profa de franceză și că domnul Alexi i-a ținut locul. Era nou în școala noastră, prima lui oră, nu îl știa nimeni. Habar n-aveam cum arată, era doar un nume pentru mine. Era îmbrăcat într-un costum d’ăsta, casual, bleu. Un palton gri și un fular alb.
Ilaria: Ce le mai ții minte!
Crina: Zici că ieri a fost, nu alta. Avea părul în toate direcțiile și foarte multă zăpadă pe ghete. Îl luase prin surprindere faptul că trebuia să țină ore cu noi, plecase în grabă de-acasă. Încă gâfâia când a intrat. Știu că râdeam cu Melisa cum se chinuia să șteargă cu niște șervețele balta pe care o făcuse lângă catedră de la zăpada topită.
Ilaria: Ce drăguț! Hai, mai zi, pretty please!
Crina: Și-a dat jos fularul și am simțit cum inima mi s-a oprit preț de trei secunde… Cred că a intuit ceva și, în graba și în dezordinea lui, m-a fixat cu privirea. Simțea, probabil, nevoia să se concentreze pe cineva anume, nu știu. Dar cum de m-a nimerit tocmai pe mine, ăsta e un mister pe care încă nu mi-l pot explica.
Ilaria: Și eu care ți-am spus de atâtea ori că Universul îți aduce în cale ceea ce cauți…
Crina: Exact așa zici că a fost. Chimie maximă din prima! Ochii verzi, ca de smarald, chipul lui agitat liniștindu-se că a găsit un reper, cineva care să-l asculte… Apoi faza cu șervețelele și zăpada topită. Nici nu-mi păsa cum râdeau ironic colegii pe sub bănci sau întorși cu spatele la el. Pentru mine era ceva ce nu mai trăisem până atunci… Iar când am aflat că urmează să facem franceza în continuare cu el… cum să-ți spun… se deschidea o nouă lume pentru mine! La orele lui mă simțeam protejată, apreciată. Privirea lui era mereu specială cu mine. Vocea lui caldă, felul lui dezordonat de-a se purta și atenția pe care mi-o acorda în anumite momente, discrete, dar care ajungeau toate la mine… Uof… Dar gata, Ilaria, hai să schimbăm subiectul. Simt că mă ia cu o stare… Nici nu știu… Să râd… Să plâng… Mă simt… fericită! (Ilaria o îmbrățișează prietenește pe Crina). Auzi, dar tu ai văzut-o pe aia cum a venit azi?
Ilaria: Daaa! Doamne, are niște arfe-n ea, cum se îmbracă așa Barbie…
Crina: Ai văzut că s-a uitat la noi, apoi și-a băgat ochii-n telefon? Niciun „Bună”, nimic.
Ilaria: Da, am văzut. De când e împreună cu așchilopatul ăla se vede prea importantă. (Pauză scurtă) Îmi dai și mie să copiez la testu’ de la chimie, da?
Crina: Da, normal, și așa facem în sala cincisprezece. Te pui și tu în spatele meu.
Ilaria: Mulțuuuumeeesc Crina, iubita, scumpa, cea mai frumoasă și deșteaptă din lume!!!
Crina: N-ai pentru ce!
Ilaria: Stai să mă duc pana la baie înainte să plecăm, ține-mi și mie telefonul te rog.
Crina: Desigur.
(Ilaria intră în toaletă, apoi iese ținând ceva în mână. Se folosește de câteva șervețele).
 
Ilaria: CRINA!
Crina: Ce-ai pățit?
Ilaria: CRI-NA. Uite ce-am găsit în baie. (Îi arată obiectul)
Crina: Ce-i ăla? Termometru? Test Covid? Dacă e test Covid, îndepărtează-te, că mor.
Ilaria: Cum adică „ce-i ăla”? Pe bune? E un test de sarcină! (Ritm alert) Cine face un test de sarcină în toaleta liceului?
Crina: Știu eu pe cineva..
Ilaria: Cine???
Crina: Melisa.
Ilaria: Cine, mă??
Crina: (Panicată) Mmmm… Măruț Mărgăritar! Măruța, aia de la a 10-a. O știi tu, cu ochelarii, t-tunsă castron. E… cât Casa Poporului! A avut treabă in săptămâna verde, a reciclat mult…
Ilaria: Tu mă iei de proastă?
Crina: N-ai văzut-o, mă, pe Măruța?
Ilaria: Crina, încetează! De ce ai zis Melisa? Chiar e Melisa însărcinată?
Crina: Cine e Melisa?
Ilaria: Hai, mă, Crina… Zi, e adevărat?
Crina: A făcut Melisa „testdesarcină”…
Ilaria: Ce-a făcut?
Crina: „testdesarcină”…
Ilaria: Ce?
Crina: Ăla, mă…
(Pauză puțin mai lungă).

Ilaria: De ce nu mi-ai spus? De ce nu mi-a spus? De ce ți-a spus doar ție?
Crina: Pentru că… nu știu. Mi-a spus doar că nu ți-a zis și nu am vrut să mă bag peste ea…
Ilaria: Da’ bine, Crina, că îmi spui toate prostiile, da’ așa ceva nu.
Crina: Ce „prostii” îți zic?
Ilaria: De prăpăditul ăla de profesor de franceză, Alexi, de parcă pe mine mă interesează ce face, unde e si altele.
Crina: Ilaria… cum…
Ilaria: Cum ce, mă, cum ce? Că tu mereu vii la mine, îmi spui toate prostiile, eu te ascult, ca o prietenă bună ce sunt, dar nu-mi amintesc ca tu să mă fi întrebat vreodată ce fac eu sau cum mă simt EU!
Crina: Ilaria, eu nu…
Ilaria: Acum e rândul meu să vorbesc! Rămâi să visezi la domnul Alexi, care la sfârșitul anului o să vină la tine, o să se pună în genunchi și-o să-ți zică: „Crina, te iubesc, mereu te-am iubit! Acum că ai terminat a 12-a, hai să fugim în lume!”
Crina: BĂI, TACI! Nu, Ilaria, eu știu că nu o să am vreodată șanse cu domn’ profesor, dar vrei să-ți spun eu ceva funny? Matei, nici dacă ar fuma până când i-ar ieși ochii din cap, nu ți-ar spune de bună-voie „bună”, ar trebui să aibă pistolul la tâmplă. Atât de proastă ești în toată naivitatea ta. Și tu te iei de mine că am un crush pe un profesor…
Ilaria: Bine, Crina, bine. Crezi că eu nu știu deja lucrurile astea despre mine? Știu că Matei nu o să se uite vreodată la mine în felul în care te uitai tu la Alexi… Sau în care se uită el la tine… Și știu că prietenia noastră s-a terminat. M-ai făcut să plâng! Tu și… fericirea ta… Pa, Crina!
Crina: Pa!
(Pleacă în direcții diferite).

Scena 3

(Melisa, în camera ei)

Melisa: E prima oară în viața mea când îmi doresc cu adevărat să mor. Să se lase întunericul, să nu mai văd, să nu mai știu nimic. Așa măcar ceilalți vor fi fericiți, ăsta va fi cadoul meu. Toată viața mea am trăit știind că sunt vinovată de certurile și de tristețea părinților mei. Din cauza mea, mama și tata și-au distrus tinerețea, viața. Venirea mea pe lume a adus doar necaz. Optsprezece ani am crescut cu scandaluri, alcool și poliție. Asta e viața mea și parcă pot spune că m-am obișnuit…

De la șase ani îmi doresc să plec, să fug, să fac ceva să ies din situația asta și să îi întrec pe ai mei, însă acum se pare că voi ajunge exact ca ei. Ba poate și mai rău. Țin minte că o criticam pe mama că a făcut un copil la optsprezece ani… Iar acum o să ajung exact ca ea, ca femeia pe care o urăsc din tot sufletul. Cea care trebuia să îmi fie un model a ajuns să fie un anti-exemplu. O să ajung o mamă denaturată ca ea, crizată, căutând mereu vinovați, răzbunând-mă tot timpul pe copil. El nu are niciun amestec aici…

Nu îmi caut scuze. Toți au dreptate, sunt o frivolă care caută atenție, așa se întâmplă atunci când ai tăi sunt atât de sparți că tu nu aveai ce să mănânci cu zilele și nu ți-au spus nici măcar o singură dată că te iubesc. Nicio îmbrățișare părintească, nimic… Singura persoană care e… care a fost alături de mine… e Andrei. El chiar mă iubește… M-a iubit… Nu știu cum va reacționa, nu mai sunt sigură de nimic… O fi fost doar milă, se pot încurca ușor aceste sentimente.

Ce simplu e să zic de alții… Dar eu? Eu am o problemă cu atașarea, știu bine. Dacă cineva îmi dă un gram de atenție, sunt al lui trup și suflet. De asta cu Matei… Vreau să mă simt iubită, să înțeleg ce înseamnă. Dar poate… Dar poate iubesc mai mult ideea de a fi dorită decât iubirea în sine. Acum… nu cred că mai e posibil. Cel puțin nu cu Andrei. Cine ar mai prețui pe cineva ca mine? NIMENI! Visam să devin actriță, acum visez să scap de copilul ăsta… Sau să… Dar chiar dacă voi scăpa din situația asta, nimic nu o să mai fie la fel.

Nu sunt pregătită, cel puțin nu acum. Ador copiii, îmi doresc să fiu mamă și să le ofer copiilor mei grija și atenția de care eu nu am avut parte. E atât de ciudat să știi că în pântecul tău este cineva și că viața lui depinde de decizia ta… Nu știu ce să fac… Sunt conștientă că, dacă îl voi aduce pe lume, va avea aceeași soartă ca mine sau poate și mai rău. Nu vreau să sufere, o să îi curm viața. O să fie un îngeraș și ne vom revedea in viitor. „Sper să mă înțelegi și mă poți ierta…” Eu nu mă voi ierta. Nu merit să trăiesc, nu merit iubire, nu merit o viață bună. Mama avea dreptate.

Dumnezeule, ce vorbesc aici?… Nu pot să fac asta, nu pot să devin o criminală… Nu pot, pur și simplu. Nu știu ce să fac… Ambele decizii îmi vor distruge viața, nu există alegere corectă. Cine mi-ar putea arăta o altă cale? Trebuie să le spun alor mei, dar mai important e să le spun lui Andrei și lui Matei, trebuie să știe până la urmă că unul dintre ei e tatăl copilului. Îmi e atât de rușine față de ei, mai ales de Andrei. Nu cred că există trădare mai mare decât asta. Știu că sună stupid, dar după ceea ce am făcut mi-am dat seama că îl iubesc pe Andrei. O fi… o rătăcire de moment? Sau poate că adevărata iubire tocmai atunci contează? El nu merită asta… Eu sunt cea care nu îl merită pe el!

Andrei e un băiat minunat! M-a ajutat mult, îmi aducea cadouri când venea din cantonamente, atenții care-mi aminteau de el atunci când nu era lângă mine. De fapt, acesta e motivul certurilor noastre, aceasta e motivul aruncării mele în brațele lui Matei. Nu, nu cadourile, ci cantonamentele, absențele lui lungi de lângă mine. Eu nu aveam nevoie de bijuterii sau alte lucruri, eu aveam nevoie de el, de îmbrățișările lui așa cum erau la început.

Povestea noastră a început la o petrecere, într-un bar de rockeri, de ziua lui David. La început lucrurile se așezau de minune, era o chimie între noi care-mi tăia răsuflarea și îmi făcea invidioase toate prietenele. Nu mai eram singură, cineva mă iubea așa cum sunt, îmi oferea atenția de care aveam nevoie. Însă a început să aibă succes ca sportiv, să plece des în cantonamente, iar eu rămâneam singură acasă din nou, cu ai mei pe cap. Așa au început certurile dintre noi – o pantă pe care alunecam și care începea să ne distanțeze. Așa a fost și acum două săptămâni, Andrei a plecat în cantonament și iar ne-am certat pe acest subiect. În seara aia am ieșit cu fetele la o petrecere unde am băut puțin… mai mult și acolo era și Matei. Am început să vorbim, să ne apropiem din ce in ce mai mult. Ne-am sărutat și m-a invitat să urcăm în altă cameră să vorbim, că jos era muzica tare. Și… s-a întâmplat. Când m-am trezit și am văzut unde și cu cine sunt, să cadă cerul pe mine, nu alta. Nu am avut curajul să îl privesc în ochi. M-am culcat cu Matei doar pentru că mi-a oferit un strop de atenție într-un moment dificil pentru mine.

Doamne, ce idioată sunt… Mă simt oribil din toate punctele de vedere. Nu merit iubire, nu merit să fiu fericită, nu merit o familie, nu merit să fiu mamă… Devin ca mama mea și am impresia că e o traumă rostogolită din generație în generație. Oare ce ar putea rupe acest cerc vicios?

Oare să-l sun pe Andrei acum?

Scena 4

(Andrei și Matei, apoi intră David. Matei stă relaxat în clasă. Andrei, în fața scenei, pe bancă, vorbește la telefon).

Andrei: Ce mă bucur să te aud! Mi-a fost dor de vocea ta. De când ne-am certat, în fiecare zi îmi imaginam toate momentele frumoase petrecute împreună și îmi spuneam că totul va fi bine, trebuie doar un pic de răbdare. Uite că așa a fost. După cum știi, întotdeauna am dreptate! Spune, te ascult. Hai, măi, Melisa, încetează cu glumele astea! Am înțeles, uite, acum și râd: ha, ha, ha… Dar chiar te rog să nu mai glumești cu astfel de lucruri. Cum adică vrei să ne despărțim?! Pe bune?! Ce-ai făcut?! Stai, poți repeta? Mi se pare că nu înțeleg bine… Cum?! După nicio săptămână după ce ne-am certat, te-ai și culcat cu… fumatul ăla?! Cum adică nu ne mai era bine împreună?! Să înțeleg, deci, că totul era bine doar atunci când puneai poze la story cu florile pe care fraierul de mine ți le cumpăra? Doar atunci când îți aduceam toate cadourile la care nici măcar nu te-ai fi putut gândi? Ți-am făcut toate mofturile, te-am scos din casă și ți-am arătat că există viață și în afara acelor patru pereți între care erai închisă. CÂND EU VORBESC, TU TACI ȘI ASCULȚI! De unde să scot toată atenția pe care o vrei tu? Ești incredibilă! Te luam de acasă, te aduceam acasă. Rămâneam noaptea la tine când îmi spuneai că ți-e frică să stai cu părinții tăi, iar dacă nu puteam să vin la tine, stăteam pe apel și-ți țineam de urât, chiar dacă a doua zi trebuia să plec în deplasare. Nu exista moment în care eu să nu fiu cu telefonul în mână, vorbind cu tine, că altfel te supărai și-mi ziceai: ,,Bine că ai timp să dormi sau să mănânci, dar cu mine nu ai timp să vorbești!” Ca să nu mai zic de geloziile tale absurde, că nu știu câte tipe-mi sar în brațe de când am devenit golgheter… Singurele mele momente de libertate erau alea în care aveam meciuri… Acum se luminează totul! Încep să cred că tu confundai atenția cu arestul la domiciliu. Îți dai seama că eu ajungeam să te întreb pe tine și nu pe mama dacă pot să ies afară? Nu puteam să ies din casă fără să-ți dau raportul, fără să-ți zic cu cine și la ce oră ajung acasă. Melisa, ține minte ce-ți spun: dacă nu apăream în viața ta, rămâneai o amărâtă de fată, care putea doar să viseze la ceea ce ai tu acum. Dacă mă iau de tine și îți spun că ar trebui să te schimbi, o fac pentru că țin la tine. Dar în loc să asculți de mine, tu te superi și fugi în brațele marelui Pablo Escobar și te duci să faci ședință de spiritism cu maestru’. Ia uite ce șmecheră ești tu… Eu te cultiv și altul’ te culege! Cât timp am stat cu gândul numai la tine, tu… tu ți-ai bătut joc! (Intră în clasă și îl vede pe Matei) Știi ceva? Nici nu te-am iubit vreodată! Hai, pa, că am puțină treabă. (Se așază aproape de Matei) Ce faci maestre? Cum mai ești?
Matei: Bă…sincer…nu chiar așa de bine. Sunt aproape de hepatită… L-au săltat mascații pe tata… Mama… mama e… a făcut o ciorbă nasoală rău.
Andrei: (sarcastic) Las’ că se poate și mai rău. Dar de ce l-au arestat pe tatăl tău?
Matei: Mi-a furat din marfă și l-au prins când a vrut să o vândă. Dar tu ce mai faci, Andrei?
Andrei: Ce să fac?… Am muncit! Câteva meciuri. Niște victorii, acolo. Da’, oricum, nu cred că am dus-o atât de bine ca tine.
Matei: La ce te referi?
Andrei: Hai, mă, nu te-ai prins?! Așa de tare te-a afectat pierderea lu’ tac-tu?
Matei: Hai, mă, că nu e mort, e doar arestat.
Andrei: Da, mă rog… Dar tu, cu gagicile cum mai stai?
(Intră David)

David: Salut, băieți! Ce faceți?
Andrei: Uite, bine… La povești un pic…
David: A… Vă deranjează dacă stau și eu aici? Am niște copiuțe de făcut.
Andrei: Da!
Matei: Nu!
David: Deci plec sau rămân?
Andrei: (puțin enervat) Rămâi, acum…
David: (puțin iritat) Rămân, atunci!
Matei: Dar la ce îți faci copiuțe, Davide?
David: Uite, la franceză.
Matei: Mamă, da’ după ăla de franceză nu era fiartă Crina?
David: Da… Se înroșește toată când îl vede!
Andrei: Hai, gata, lăsați-o pe Crina în pace.
David: Aoleu, da’ ce-ai pățit, mă? Îți place de Crina acum?!
Matei: Ia uite-l… E copt după ea!
David: Păcat că nu ești profesor, Andrei. Ea are ochi numai pentru ei.
Andrei: Bă, băieți, ia, gata! N-am eu treabă cu… Crina! Oricum, nu asta voiam să…
Matei: Bă, mi-am adus aminte să vă spun ceva! Nu știu dacă eram eu prea fumat, dar mi s-a părut, cât timp treceam prin fața băii fetelor, că o aud pe Ilaria cum țipa că ar fi găsit un test Covid sau termometru, nu mai știu exact…
David: Nu cred așa ceva. Probabil erai tu prea prăjit. Crezi că Ilaria are Covid?
Matei: Nu știu… Eu cred că are temperatură.
David: Și vine bolnavă la școală?! Vrea să ne dea și nouă?!
Andrei: Nu știu, mă! Eu cred că voi sunteți ăia bolnavi! Revenind, eu voiam să..
David: Ia uite-l și pe ăsta. A prins tupeu!
Matei: Nu știu ce să zic… eu nu am Covid. Tu ai?
David: Eu sunt foarte sănătos, prietene! Dar am o verișoară care avea niște simptome nasoale rău și…
Andrei: (se ridică în picioare) Ia, gata! Tu vezi-ți de copiuțele tale. Eu vreau să discut ceva cu Matei! Deci… Matei… Cu GAGICILE cum stai?
Matei: De la zero în jos. De ce?
Andrei: Întrebam și eu, așa… Nimic recent cu o anumită fată de la noi din clasă?
Matei: (panicat) Sincer, nu cred. Cel puțin, cu fete nu…
David: Hopa! S-au aprins spiritele…
Andrei: Ia lasă-mă cu glumele tale!
Matei: Da, serios acum. Lasă-ne puțin, că e tensiune mare.
David: Bine, frate. Da’ Melisa ce mai spune?
Andrei: Da, chiar așa. Melisa ce zice? Nu mă așteptam la așa ceva din partea ta! Mai ales că suntem colegi! Am fost și prieteni la un moment dat… Ai așteptat să plec în cantonament ca tu să profiți de Melisa!
Matei: (lui Andrei) Aaa… Melisa?… Ce să fac, mă, dacă tu nu ai fost în stare să ai grijă de ea?…
Andrei: Stai liniștit că pot să am acuma grijă de tine!
David: Da’ chiar nu o puteți împărți?
Andrei: Dacă vrei, o împărțim pe păpușa ta Barbie!
Matei: Da’, n-ar fi rău! Dar tu ce te bagi, mă!?
David: Eu mă bag unde am eu chef, drogatule!
Andrei: Ia uite cine vorbește! Rockerul nespălat care umblă toată ziua cu păpușa Barbie după el.
David: Ce-ai zis, mă?!
Andrei: Dacă mai comentezi mult, pun furtunul pe tine!
(Se lasă cu bătaie)

Scena 5

(Ilaria intră în clasă, Matei este deja acolo).

Ilaria: (Țipăt) A! Matei? Ești… bine?
Matei: …da?
Ilaria: Cine ți-a făcut asta?
Matei: David și cu David sau Andrei și cu ăla… Sau unul din doi poate… Sau cinci, nu mai știu… În orice caz, numărul era abstract. Tu… ce-ai mâncat?
Ilaria: Care număr? Ce? Despre ce vorbești? Te referi la David și Andrei?
Matei: Da, da! Ei au venit și, la un moment dat, au zis ceva, parcă.
Ilaria: Matei, iar ești, mă, fumat?
(Pauză)

Ilaria: Matei, ascultă-mă. Știu că anul ăsta este unul dificil pentru tine, mai ales cu bacul. Poate, nu știu, de aia ai dat-o așa nasol cu prostiile astea. Dar sunt aici, poți vorbi cu mine, te pot ajuta.
Matei: Nu e doar despre bac, mai e vorba și că tata… e la pușcărie și mama… chiar a făcut o ciorbă nasoală.
Ilaria: Hai, mă, ce treabă are ciorba cu tatăl tău cu sau drogurile?
Matei: Ciorba… ei, las-o așa, nu-i mare lucru, e doar o ciorbă.
Ilaria: Hmm… Hai, spune-mi, nu cred că e vorba doar de o mâncare.
Matei: Ok, normal că nu-i vorba doar de un fel de mâncare… Pentru mama nu e ușor să aibă un fiu ratat și un soț în spatele gratiilor. Ciorba, supa aia, borș, ce-o fi ea, e specialitatea ei, o face de când eram mic și de cele mai multe ori îi ieșea exact la fel. Acum, că are atâtea pe cap, săraca nu mai poate să facă nici o nenorocită de ciorbă cum trebuie…
Ilaria: Înțeleg… Sincer, cred că nimic din ce ți-aș putea spune nu te-ar putea face să te simți mai bine. Dar, totuși, dacă ești conștient de asta, de ce continui să faci lucruri de genul? De ce nu te lași? Nu crezi că asta i-ar aduce un zâmbet pe față mamei tale? Adică, dacă încerci de acum, nu cred că o să-ți fie așa dificil mai încolo.
Matei: Păi da, mă gândesc că nu este neapărat chiar atât de dificil, dar…
Ilaria: Uite, ce am să-ți zic acum nu mai știe nimeni. Mă rog, în afară de Crina și Melisa. Și tatăl meu a dat-o nasol, dar cu alcoolul, și, din cauza asta, ușor, ușor l-am pierdut. A început să bea când eram mai mică pentru că și-a pierdut jobul și am stat prost rău cu banii o perioadă – mama fiind casnică – până când au început părinții Crinei să ne mai ajute financiar. Asta a fost doar pentru câteva luni, apoi si-a găsit mama ceva job și de toți banii pe care îi făcea am reușit să-l trimitem pe tata la un centru privat de dezalcoolizare. Când s-a întors, nu mai era el, nu mai vorbea, nu mai mânca, ci doar zăcea în pat. Asta face și acum… Mi-am pierdut cel mai bun prieten din cauza adicției, de asta mi-e frică să nu te pierd și pe tine. Nu știu dacă ai observat, dar în ultimul timp ai început să-mi devii din ce în ce mai drag…
Matei: (O întrerupe) Ah, ce-a început să mă doară rana…
Ilaria: Lasă-mă să văd.
Matei: Nu, nuu, e OK. Gata, mi-a trecut.
Ilaria: Matei, să știi că eu…
Matei: (O întrerupe din nou) Uite, iese soarele din nori! Ce tare…
Ilaria: Sunt draperiile trase…
Matei: A, da, chiar.
Ilaria: OK, hmm, vreau să iți spun ceva și îmi doresc sa mă lași să termin.
Matei: Stai un pic.
Ilaria: Nu, lasă-mă să zic. Ne știm din clasa a noua, dar abia la începutul anului ăsta am realizat ceva. Am realizat ca viața e prea scurtă ca să nu fiu sinceră cu mine, dar mai ales cu tine, Matei. Știi, eu te…
Matei: (Întrerupe) Ilaria, nu, te rog. (Sarcastic) Cred că știu ce vrei să spui, dar am să te opresc. Eu nu sunt bun pentru tine! Sunt un ratat și doar te-aș face să suferi. Nu vreau să-ți stric viața. Concentrează-te pe tine, pe potențialul tău. Lasă-mă pe mine, te rog, lasă-mă…
Ilaria: Da, dar, totuși… Am citit harta ta astrală…
Matei: Hai să trecem peste, OK?
Ilaria: Am înțeles… Lăsăm pe… altădată… Nu ești pregătit, știu… (Încearcă să schimbe conversația) Auzi, dar tu de la ce te-ai luat cu Andrei și David?
Matei: Pff…. De la Melisa…
Ilaria: Stai! Acum ai aflat și tu?!
Matei: Și eu? Ce să aflu?
Ilaria: Zi tu primul ca să confirm că știi același lucru ca mine.
Matei: Nu, nu, cred că ar trebui să spui prima, ca să nu divulg informații sacre.
Ilaria: OK, OK, hai să spunem amândoi odată, vrei?
Matei: Bine.
Ilaria: Trei, doi, unu și! Melisa e însărcinată!
Matei: (În același timp) M-am culcat cu Melisa!
Ilaria: Stai, ce?!
Matei: Ce?!
(Pauză. Ilaria dă să plece).

Matei: Hei, ce faci, pleci acum?
Ilaria: Eu? Da… mi-am… uitat caietul într-o clasă, nu știu…
Matei: Nu, stai, ce mai știi de Melisa? Ilaria?!
(Ilaria pleacă, Matei rămâne).

Matei: Pfu… După ce că nu pot să am grijă de mama, de casă, de camera mea, DE MINE, cum ar fi să mai am grijă și să cresc o altă persoană?! O ființă pe care să nu o las la greu, orice-ar fi. Am nevoie de o schimbare! De azi, mă jur să am grijă de mama și îmi promit mie însumi să nu mai fumez sau să consum chestii cât o fi să mai trăiesc. Doar așa, câte-o excepție mică, asta doar la ocazii speciale. Mă mai gândesc… Și copilul?… Trebuie să fac ceva cu copilul ăla blestemat. Nici nu s-a născut și deja îmi dă bătăi de cap. Bă, dar dacă nu e însărcinată? Sau, dacă este, dar nu e al meu? Dă-mi, Doamne, o minune, nu mă chinui și mai tare, că-s vai de steaua mea. Matei, revino-ți, ești bestial, amuzant, frumos rău, toate fetele te vor. Prost mai sunt… Din cauza asta am ajuns aici, greu mai e să fiu eu… Mamă ce-aș băga un cui acum… Cât să-mi revin din coșmarul ăsta numit viață. NU, gata cu toate căcaturile astea, și așa am creierul piftie! A venit momentul să țin eu frâiele propriei vieți, să încep din nou. Doamne, asta e ultima fisă, nu mă lăsa la greu!

Scena 6 – opțională

(Melisa e la baie, se spală pe față).
 
Crina: Melisa, ești OK?
Melisa: A zis diriginta ceva despre mine?
Crina: Nu, doar mi-a zis să vin să văd cum ești. Te ajut cu ceva?
Melisa: Crina, dacă ar fi să merg la doctor să scap de copil, ai merge cu mine?
Crina: (Surprinsă) Melisa… Stai… Tu chiar vrei să faci asta? Te-ai gândit bine? Adică… bine-bine?
Melisa: Habar n-am… Nu știu ce să fac, nici măcar nu le am spus băieților.
Crina: Melisa, nu contează ce decizie o să iei, eu o să fiu lângă tine.
Melisa: Dacă o să ajung ca mama???
Crina: Ești diferită, Melisa. Orice ai spune, eu te cunosc și pe tine, și o cunosc și pe mama ta. Nu semănați! Dacă ar fi să păstrezi copilul, i-ai oferi dragostea pe care tu nu ai primit-o.
Melisa: EU nu pot să mă iubesc pe mine, eu nu pot să mă accept așa cum sunt. Tu cum ai vrea să cred că sunt capabilă să iubesc un copil?
Crina: O să te descurci, Melisa. Cred că dacă nu simțeam asta nici nu puteam fi prietene atât de apropiate!
Melisa: O să-l cresc singură?
Crina: …
Melisa: Ar trebui să le spun băieților. Dacă aș alege să-l păstrez, am nevoie de suport. Și… un copil trebuie să își cunoască tatăl.
Crina: Da, cred că e decizia corectă.
Melisa: Dacă niciunul dintre ei nu o să mă accepte? Dacă nici părinții mei nu vor vrea să mai audă de mine? Dacă mă va părăsi toată lumea?
Crina: Te asigur că eu nu o să te părăsesc! Hai să te calmezi un pic, hai să vorbim despre alt subiect… Ai nevoie să ieși un pic din bolul ăsta de gânduri.
Melisa: Bine… (Inspiră adânc și schimbă tonul) Cu domnul profesor Alexi ce-ai mai făcut?
Crina: Nu prefer subiectul ăsta… Nimic special, am vorbit cu el pe hol despre olimpiadă, a zis că ar fi fericit să merg eu.
Melisa: Crina, da’ tu nu te-ai plictisit să visezi atâta? Nu o să fiți niciodată împreună, trezește-te!
Crina: Melisa, crede-mă că realizez, dar îmi place să visez… Așa că, lasă-mă-n pace.
Melisa: EU am vrut să îți dau un sfat, nu-mi place să te văd tristă. Îmi ești ca o soră, Crina.
Crina: Ți-am spus și mai demult, am încercat să uit de el, dar nu pot. Nu știu ce dracu’ am în capul ăsta… Mi-e ciudă că nu mă pot desprinde din povestea asta atât de…
Melisa: (O întrerupe) Uite, am o idee. Hai să-ți fac lipeala cu unul de la a 11-a. Măcar una dintre noi două să aibă o poveste clară.
Crina: Terminații ăia? Pe bune, Melisa? Mai bine visez încă trei ani, până pot avea o relație asumată cu domnul Alexi, decât să mă bag în seama cu ăia.
Melisa: Dar sunt băieți frumoși, fii și tu mai deschisă. Uite, de exemplu, Alex…
Crina: Alex? Bă, ești nebună la cap?
Melisa: Dar ce are? E chiar mișto tipul, sunt multe în limbă după el. Și-am observat cum te privea lung acum o săptămână…
Crina: Din câte știi, eu sunt pusă pe profesori!
Melisa: E clar, visează în continuare. Chiar că parcă suntem surori. Una mai dihai ca alta!
(Intră Cătălina)

Cătălina: M-a trimis diriga după voi, ce tot faceți?
Crina: Pfoai, am pierdut noțiunea timpului.
Melisa: A pus absențe?
Cătălina: Nu, nu a pus. Dar… tu ești OK? Arați… cam palid, puțin.
Melisa: Nu prea, cred că iar vomit.
Cătălina: Asta e normal, stai liniștită. În rest cum ești? Cum te simți emoțional?
Melisa: Sunt bine… Cred… Sau nu sunt bine… Uof, Cătălina, n-am habar…. Dar ce vrei să știi mai concret?
Cătălina: Cum te simți știind că vei fi mamă? Mie îmi plac foarte mult copiii, dar nu pot să-mi imaginez cum ar fi să cresc unul. Mai ales la vârsta asta.
Crina: Bă.. stai… tu cum naiba știi?
Cătălina: I-am auzit pe Ilaria și Matei cum vorbeau. Oricum, tot liceul știe deja.
Melisa: Poftim? Dar Ilaria de unde știe?
(Cătălina dă din umeri)

Melisa: Nu îmi vine să cred așa ceva…
Crina: Eu i-am zis Ilariei…
Melisa: Tu glumești, nu?
Crina: Mi-a scăpat… Dar nu mă așteptam ca Ilaria să-i zică instant lui Matei.
Melisa: Nu te așteptai? Ti-am zis că vreau să-i zic EU!
Crina: Știu… Mi-a scăpat, am încercat apoi s-o dau de gard, dar normal că nu m-a crezut.
Melisa: Păi și eu acum ce-i zic Ilariei?
Cătălina: Vreți să vă las singure? Plec, dacă vreți.
Crina: Tu faci mișto, chiar știe tot liceul?
Cătălina: Se fac meme-uri deja pe tema asta…
(Cătălina deschide telefonul și arată o poza funny)

Crina: Cine naiba e Vlăduț?
Cătălina: Păi… s-a făcut sondaj pe contul de Instagram al liceului cum să-l cheme pe copil. Și-a câștigat numele Vlăduț.
Melisa: Doamne, ia-mă!
Cătălina: Nu știu dacă ajută, dar măcar ești vedetă…
Melisa: Da, mă, e minunat să fii vedetă în liceu că am rămas gravidă și nu știu cine e tatăl copilului…
Crina: Melisa, chiar îmi pare rău, nu știam că o să se ajungă aici. N-am vrut să-ți dezvălui secretul…
Melisa: Ai fost prima căreia i-am spus, de la tine a aflat tot liceul. Mă trădezi ca o scorpie ce ești.
Crina: Melisa, calmează-te, și așa ți-a fost rău înainte. Nu vreau să vomiți. Trebuie să ai grijă de tine în momentele astea.
Melisa: Vai, da’ ce bună prietenă ești… Unde era bunătatea ta când ai spus la tot liceul?
Crina: N-am spus la tot liceul, i-am spus doar Ilariei. A fost o scăpare, o mică neatenție, te rog să mă crezi!
Melisa: O mică neatenție? Un copil nu e o minge pe care o pasezi de la unul la altul…
Cătălina: Să înțeleg că doar tu ai voie să te pasezi de la unul la altul?
Crina: Acum să fim sinceri, Vlăduț e… o neatenție.
Melisa: (Către Crina) Da’ tu cu cine ții? Cu mine sau cu Barbie asta?
Crina: Sincer, Melisa, țin cu Vlăduț. Nu merită toate astea!
Melisa: M-ați înnebunit cu cel Vlăduț!
(Melisa vine rapid spre Crina, Cătălina o oprește).

Cătălina: Melisa, ușor, ce tot ai?
Melisa: Ce am? S-a aflat că sunt însărcinată și eu nici măcar nu știu cine e tatăl. Tot liceul o să facă mișto de mine.
Cătălina: Haideți să nu o luăm cu toții razna. Melisa, trebuie să îți asumi asta. Poate că lucrurile nu sunt chiar atât de negre…
Melisa: Nu doar eu trebuie să-mi asum. Nu am făcut copilul ăsta singură.
Cătălina: Te-au forțat sau ai acceptat de bună voie?
Melisa: De bună voie… Luată de val… Înțelegeți ce vreau să spun?
Cătălina: Atunci asumă-ți. Asumă-ți că singură te-ai băgat în situația asta. Nu te mai victimiza acum, nu folosește la nimic. Faptul că s-a auzit e una, aici a greșit Crina, însă faptul că s-a întâmplat – ei, asta e ceea ce contează acum. Cel mai bun început e să vă iertați una pe cealaltă!
Crina: Melisa, știi că nu am vrut să îți fac rău. Hai, îmbrățișare ca între surori!
Melisa: (Se îmbrățișează) Mă doare ce ai făcut, dar tot țin la tine!

Scena 7

(Andrei, David, apoi Matei).

Andrei: (Vorbește la telefon cu Matei) Salut! Ești pe la liceu? Da? Bine. Vrei, te rog, să vii până în clasă să vorbim ceva? Fără bătaie de data asta. Promit! Bine. Hai că te aștept.
(Intră David și dă imediat să plece când îl vede pe Andrei)
 
Andrei: Salut, David! Stai puțin.
David: Salut… Ce vrei?
Andrei: Sunt pe pace, să știi.
David: Așa, și…?
Andrei: Păi… Ia loc să vorbim.
David: Ce să vorbim? Nu am vorbit destul?
Andrei: Știi… Noi am fost prieteni cândva.
David: Da…
(Pauză)

Andrei: Mai ții minte când i-am tăiat cauciucurile profului de franceză, pentru că voia să ne lase corijenți?
David: Da, îmi aduc aminte. Ne amenința cu asta pe toți, mai puțin pe Crina.
Andrei: Păi… Cum să o lase pe Crina?…
(Pauză)

David: Da-ți mai aduci aminte când a sărit ăla să te bată în bar și m-am luat de el?
Andrei: Da, da, da! L-am bătut noi pe el până la urmă. Mai ții minte când am mers la baltă și ai căzut în apă, iar eu te-am pescuit de acolo? Ce vremuri frumoase!
David: Da… Da’ mai ții minte acum câteva zile când ne-am bătut?
Andrei: Legat de asta, să știi că îmi pare rău! Eram într-o perioadă proastă. Am exagerat. M-am concentrat prea tare pe ce aveam eu de făcut și încet, încet m-am îndepărtat de toată lumea.
David: Și mie îmi pare rău! Nu trebuia să îmi bat joc de tine într-un moment delicat. Aș fi putut încerca să îți fiu alături… Dar cu Melisa care e, mai exact, faza?
Andrei: Păi… noi de la început aveam problemele noastre și… când s-a mai și… știi tu… cu…
(Intră Matei)

Matei: Salut! Ai zis că vrei să vorbim. Dar David de ce e aici? Parcă ai spus că e fără bătaie.
Andrei: (Către David) Vorbeam de lup… (Către Matei) Te sunasem pentru că vreau să rezolvăm ceva.
Matei: (Stă în pragul ușii) Ascult!
Andrei: Ia loc!
Matei Bine, mă.
Andrei: Acum, că te-ai așezat… cu gagicile cum stai?
Matei: Hai, mă, din nou?!
Andrei: Am glumit, omule!
David: A glumit, a glumit!
Matei: A, OK, am înțeles.
Andrei: Te-am chemat aici să vorbim despre Melisa.
Matei: Și eu vreau să îți spun ceva despre Melisa, lucru care s-ar putea să te afecteze, pentru că nu vin cu vești bune.
Andrei: Așteaptă o secundă. Lasă-mă pe mine primul.
David: Da, el a fost primul.
Matei: Știu, dar, vezi tu, cred că ceea ce am eu de zis e mult mai important.
David: Hai să îl ascultăm pe el.
Matei: Mulțumesc, David! Nu știu dacă ar trebui să fii și tu aici, dar având în vedere prin ce am trecut… Stai. Lasă-mă să mă gândesc la cea mai bună metodă de a formula. (Pauză) Andrei, David, Melisa este însărcinată.
Andrei: Ai?
David: Ce-a făcut, mă?
Matei: Nu simt nevoia să mă repet.
David: Ești sigur? De unde știi?
Matei: Am aflat recent de la Ilaria. E sigur pontul.
David: Păi și îți mai aduci aminte ce s-a întâmplat?
Matei: Nu îmi aduc aminte prea multe din perioada aia, așa că nu aș putea să îți zic.
David: Andrei?
Matei: Dacă vreți, putem să o întrebăm pe Melisa. Poate că știe ea.
Andrei: (Furios) Băi, idiotule…! Mi-ai lăsat iubita însărcinată? Așa ceva nu se iartă!
David: Stai, bă, ușor! Gata! Fără bătaie de data asta.
Andrei: Nu mă așteptam la o asemenea veste… Mi-au trebuit mie femei… Doar hockei de-acum încolo!
David: Te înțeleg… La faza cu femeile, mă refer.
Andrei: Până la urmă, cine e tatăl?
Matei: Nu știu, de asta v-am spus și vouă. Ca să vedem cum rezolvăm problema…
David: (Ironic) O fi proiect de grup. Mă scuzați, nu m-am putut abține.
Andrei: Ca să rezolvăm problema?! Dacă te abțineai cu Melisa, nu ar mai fi existat nicio problemă!
Matei: De ce dai vina pe mine? Poate să fie al tău…
David: Păi puteți să faceți test și să vedeți al cui este.
Andrei: Oricum am face, tot nu schimbă faptul că Melisa m-a înșelat.
Matei: Bă, chiar îmi pare rău, dar să știți că m-am schimbat. De la o vreme am început să am grijă de casă, de mama, de mine.
David: Da, am observat. Văd că te-ai lăsat de legale.
Matei: Să știi că nu mi-a fost ușor, dar acum e mult mai bine. Andrei, hai s-o dăm la pace. Un pic de… luciditate. Știu, sună ciudat să auziți asta de la mine… Îți spun sincer, chiar îmi pare rău pentru ce am făcut cu Melisa. Nu pot să dau vina pe ea și nici pe faptul că nu eram eu însumi în perioada aia. Îmi asum… Sau… Na… Cred că înțelegi ce vreau să spun.
Andrei: Îmi e clar, situația asta nu poate fi rezolvată cu pumnii. Înțeleg ce îmi spui… încerc… dar să nu excludem complet vina Melisei din această poveste. Dacă ar fi fost cu capul pe umeri, totul ar fi fost altfel – nu-mi pot opri sentimentul ăsta.
Matei: Puteam să fiu mai responsabil și să nu profit așa de ea, mai ales că știam că erați împreună.
David: Eu mă bucur să văd că ați schimbat tonul. Și… Mă puneți și pe mine pe gânduri. Spre deosebire de Melisa, Cătălina m-a acceptat așa cum sunt. Avem și noi certurile noastre, chit că nu se vede din exterior.
Andrei: Hop și tu. Ce probleme ai cu Cătălina?
David: Nu contează… De-ale noastre. Multe și mărunte. Totuși suntem aici să rezolvăm problema voastră, care e mai importantă. Deci, cum facem?
Andrei: (Către Matei) Cum facem?
Matei: (Către Andrei) Bună întrebare!
David: Oricum ar fi, mă bucur că am terminat cu cearta. Cred că ar trebui să-i oferiți… să-i oferim… suportul de care are nevoie. Mă mai gândesc la o chestie… Ce-ar fi să mergeți la psiholog?
Andrei: La psiholog?
Matei: Eu, dacă intru, nu mai ies de-acolo!
David: Mergeți amândoi!
Andrei: Împreună?!?
David: Nu, separat!
Matei: Mi-ai dat-o nasol…
David: Era așa, o idee, nu știu. Alta mai brează n-am. Dar mai gândiți-vă și la următoarea chestie. Îi scriu Cătălinei și ne sfătuim cu ea. Îmi place cum gândește în momente complicate, am încredere maximă în ea. Fetele văd mai bine niște aspecte, trebuie să ținem aproape de ele. E important să acționăm ca un grup unit, doar suntem cu toții prietenii Melisei. Dar, mai întâi, să văd cum mă împac cu ea…
Matei: O să încerc și eu să stau de vorbă cu mama, ea cred că știe mai bine cum se simte să ai o sarcină nedorită. Și plus că în ultimul timp am început să mă înțeleg mai bine cu ea.
Andrei: Oricum ar fi, nu văd cum aș mai continua relația cu Melisa, dar nici nu vreau să o abandonez în momentele astea grele. Mă gândesc la chestia cu psihologul… Avem unul mișto la echipă, mă înțeleg tare bine cu el. Cred că îl sun chiar azi.
Matei: Îi zici și de mine?
Andrei: Da, așa facem, Matei.
David: Pare-se că avem un plan! Băieți, eu am plecat. Ne auzim mai târziu prin telefon.

Scena 8

(Cătălina și David)

David: Bună. Mă bucur că ai acceptat să ne vedem atât de repede. Știu, te așteptai să nu te sun.
Cătălina: Ținând cont de orgoliul tău, da.
David: Sunt lucruri mai importante decât orgoliul.
Cătălina: Ești ironic aici.
David: Nu, nu sunt ironic.
Cătălina: Să zicem…
David: Ne-am mai intersectat de la… discuția noastră sau ceartă, ce-o fi fost ea. Și n-ai dat niciun semn. Rece, inabordabilă.
Cătălina: Dar tu te privești din exterior? Bag mâna în foc că ai deja pe altcineva.
David: Eu?
Cătălina: Da, da, chiar tu.
David: Am un sentiment ciudat.
Cătălina: Adică?
David: De când nu ne mai vorbim noi, toate, împrejur, au luat-o razna.
Cătălina: Nu erai cu teoriile astea…
David: Nu susțin nimic, nu-i nicio conspirație. Remarc, doar. Cred că mi-am dat seama de ceva în perioada asta.
Cătălina: Și eu am înțeles niște lucruri…
David: Parcă ni se oferă niște lecții fără ca noi să fi cerut asta.
Cătălina: Îmi place cum vorbești așa. Parcă redevii David cel de care m-am îndrăgostit.
David: Și de care nu mai ești îndrăgostită?
Cătălina: Am zis eu așa ceva?
David: Zici că mai ieri ne-am certat și uite câte s-au întâmplat între timp. Mă gândeam că…
Cătălina: Spune!
David: Mă gândeam că avem mai multe care ne apropie decât care ne separă.
Cătălina: E o strategie, vrei să mă impresionezi?
David: Nu, nu. Eram chitit să punem punct relației. Mi se părea că, gata, acum e clar că n-avem nimic în comun.
Cătălina: Nici nu mă așteptam la altceva din partea ta!
David: Nu fi rea…
Cătălina: Sunt realistă. Nu vreau să sufăr. Am plâns de atâtea ori cu gândul la tine.
David: Așa faceți voi.
Cătălina: Acum ești tu rău.
David: Scuze, scuze. (O ia de mâini) Cătălina, hai să îți spun ce am înțeles. Apoi să judeci… să judecăm împreună.
Cătălina: Te ascult.
David: Toată povestea asta cu Melisa, Andrei și Matei… Toată… încurcătura asta. Ei, toate astea…
Cătălina: Ești emoționat?
David: Nu știu, sunt lucruri mai importante decât faptul că eu ascult rock și tu… Finalmente, nu chiar cea mai profundă muzică. Nu știu cum să formulez.
Cătălina: Privește-mă în ochi, David!
David: Încerc…
Cătălina: Vrei să spui că, în pofida aparențelor, avem un cuplu reușit și că suntem mai puternici decât vor ceilalți să ne vadă?
David: Eu n-aș fi putut formula mai bine de atât.
Cătălina: Și mai vrei să spui că ai încredere în ceea ce gândesc și spun, asta în pofida hainelor pe care le port și în ciuda prietenelor mele care nu te-au plăcut niciodată?
David: Ei, asta e Cătălina!
Cătălina: Asta e Cătălina ta! Pentru că ceea ce e mai frumos păstrez pentru tine. Știi ce? M-a durut undeva de la început faptul că prietenii răi rockeri mă considerau o pițipoancă. N-au decât să spună ce vor și să se oftice, în secret, că nu ies în oraș cu o tipă care e capabilă să articuleze câteva cuvinte. Mie mi-a păsat doar de ceea ce crezi tu, David. Și m-a topit faptul că nu te-ai rezumat la părerile lor și că ți-ai asumat o relație cu mine. M-a durut enorm când te-am văzut iar în dubii. De parcă nu mai erai David, David al meu…
David: Vorbești atât de frumos despre mine. Nici nu înțeleg prea bine cine sunt, Cătălina. Nu înțeleg dacă îmi place mai mult de mine, așa cum mă surprind în anumite momente când sunt singur sau de imaginea pe care o descrii tu. Și știi ce? Suntem foarte cool așa, eu mai pe rock, tu deșteaptă și Barbie. Într-o zi o să-ți fac cadou o motocicletă roz!
Cătălina: (Îl îmbrățișează) Ăsta e felul tău de-a spune „te iubesc”?
David: Cătălina… Ce-ai înțeles din toate astea?
Cătălina: Iar fugi, David…
David: Nu, nu fug. Te rog, spune.
Cătălina: (Se desprinde, gesticulează) Am învățat… cum curge timpul!
David: Acum ești tu ironică!
Cătălina: Nu, David, nu sunt. Am învățat că astăzi e deja mâine…
David: Și eu care vorbeam serios…
Cătălina: Și eu vorbesc serios. Dar foarte, foarte serios. Uite, mâine, poimâine dăm bacul. Apoi, facultatea. Patru ani curg repede. Familie, job, copii…
David: (O întrerupe) Hei, domnișoară, gândești prea departe!
Cătălina: (Îl ia iar în brațe) Avem mereu probleme înaintea timpului biologic. Mă jucam cu păpuși atunci când visam un iubit adevărat. Unul de carne și oase, cu geacă de motor. Nu râde, la cineva ca tine mă gândeam pe atunci. Părinții mei credeau că mă gândesc doar la ce păpușă Barbie mai vreau. Acum, pariez, părinții mei cred că avem alte discuții. Mai infantile, probabil.
David: În ton cu vârsta.
Cătălina: Așa, da. Dar noi… Noi parcă suntem niște mici adulți. Eram adolescentă din copilărie, mă simt un mic adult acum, în adolescență.
David: (O mângâie tandru) Ce mult mi-au lipsit discuțiile astea cu tine. Jură că, data viitoare când ne certăm, nu ține mai mult de o zi să ne împăcăm.
Cătălina: Nu-ți cer să renunți la geaca ta de rocker, dar lasă orgoliul mai moale.
David: O să încerc. Promit!
Cătălina: Te iubesc, David!
David: Și eu!
(Se îmbrățișează sau…)

David: Toate astea dimprejur au început cu momentul în care ne-am certat.
Cătălina: Ei, nu exagera. Coincidențe. Nu i-am împins noi la toate nebuniile astea.
David: Dar îi putem ajuta. Tot noi întoarcem roata.
Cătălina: Mâine mă văd cu fetele să punem la cale un plan. Tu insistă la băieți pe treaba cu psihologul. Nu văd altă idee mai bună acum. Melisa e într-o stare deplorabilă. Are nevoie să fim cu toții lângă ea, indiferent ce decizie va lua.
David: (Citește un mesaj pe telefon) Sunt băieții. Mă roagă să ne vedem acum, repede. Crezi că e în regulă dacă plec?
Cătălina: Fugi, fugi. Acum pun mâna pe telefon și ne vedem și noi, fetele.
David: Ești cea mai mișto tipă din liceu!
Cătălina: Tu ești cel mai cool!
David: (Ieșind din scenă) Și apropo, TE IUBESC!!!

&&&&&&