„Nimic nu se petrece în România în doze mici sau subtil. Este o țară a dramei”. Paul Kenyon, Copiii nopții, citat de Ion Vianu
În august-septembrie 2023 TVR1 a difuzat, în cadrul emisiunii „Forțele libertății”, un interviu cu psihiatrul și scriitorul Ion Vianu. Fiul criticului Tudor Vianu, a fost oponent al regimului ceaușist, aderând la mișcarea Goma de solidarizare a scriitorilor români cu Charta 77 a disidenților cehoslovaci. Dialogul a fost realizat prin Skype, din Elveția, unde se exilase din 1977. Prima parte a fost difuzată pe 20 august.
Mi-am notat câteva reflecții decurgând din îndelungata lui experiență profesională asupra unor teme alese de interlocutor. Accentul a căzut pe libertatea umană și pe modul de a fi al poporul român. Era calm, reflexiv, răspundea metodic, gândit, complet lipsit de emfază, fin și totuși direct, fără ocoluri retorice.
„Nu cred în liberul-arbitru. Liberul arbitru este descoperirea a ceea ce suntem predeterminați să facem”, iar libertatea noastră constă în a alege dintre marile orientări ale vieții. Interesant este că noi „ghicim” ceea ce suntem predeterminați să facem.
Bilanțul libertății obținute de români după 1989? Este mixt. La întrebarea „cum sunt românii?”, răspunde mai întâi printr-o evocare. În 1936, după premierea operei „Oedipe”, un ziarist occidental l-a întrebat pe compozitor: domnule Enescu, cum sunt românii? Răspunsul, spontan, a fost: „Niște visători”!
Vianu spune că în „visarea” asta intră trei factori: 1. Fatalitatea („mioritismul”); 2. Lipsa simțului de prevedere: românul acționează prin sistemul încercare-eroare; nu prevede (ca la șah) o a doua mutare; 3. Creativitate.
Comparația cu țările baltice se prezintă defavorabil. Deși au fost republici sovietice (nici măcar regiuni autonome), au evoluat mai bine decât noi (România, Bulgaria). În această evoluție a contat și contează: fosta putere suzerană (otomanii, la noi, Imperiul țarist, la ei), apoi religia: spre deosebire de clerul ortodox, pastorii protestanți și preoții catolici au întrupat un model moral infuzat în societate. Contează, apoi, moștenirea culturală și fibra etnică: levantinul poate avea o creștere perfectă (ca aristocrat), dar e capabil să-ți bage cuțitul în spate.
Maladii românești, azi: individualismul feroce, carierismul, ciocoismul. În al doilea rând, dorința de a profita de o situație (de un statut social sau profesional), cuplată cu slaba capacitate de a empatiza. Pe de altă parte, românul poate dovedi naivitate, candoare, farmec.
Ce e de făcut pentru a ne vindeca de ele?
E nevoie de rigoare, dar și de unire a energiilor.
„Frumusețea va salva lumea”?
„Această întrebare mă zdrobește; nu știu dacă lumea este salvabilă. Ar putea”. Avem nevoie și de lucidul Cehov, pe lângă înflăcăratul Dostoievski. „Înainte de toate, să-ți fii credincios ție” (Polonius către Laerte).
Execuția soților Ceaușescu – un „omor sacrificial”. „Într-un alt moment istoric va trebui să dăm socoteală. De exemplu, refuzul de a fi aceptați în Schengen arată și o lipsă de respect a altor națiuni față de a noastră”.
Deviză primită de la tatăl lui: „E mai important să servești decât să creezi”.
În prezent, trăim o fractură generațională profundă: după patru generații conservatoare, azi se trăiește în virtual. Principala valoare – banul. Conservatorismul nostru fundamental trebuie să fie acela de a rămâne oameni. Atenție să nu devenim altă specie! Totuși, nu trebuie respinse nici schimbarea, nici continuitatea. Să punem mintea (și patrimoniul cultural) la contribuție.
Sensul prieteniei: Iertarea. Încrederea.
Ce ar pune într-o prezumtivă scrisoare adresată poporului român?
„Au trecut 33 de ani… Nu ați făcut tot ce trebuia… Ați fost egoiști… Dar în voi este ceva bun, este visare, poezie… Ceea ce e bine, pentru că visele pot deveni realități”.
Te simți atins profund de această nobilă simplitate cu care comunică lucruri îndelung meditate.
Acesta a fost – este – omul Ion Vianu.
Dumnezeu să-l odihnească!
