(Santinela se întoarce)

– fragment –

Personaje:
              Nelu Adamache
              Sorina Dobrin, studentă la jurnalism, pasionată de istorie și cinematografie

Scena I
Adamache (obosit, are 50 de ani, poate este și blazat)

Adamache: Iată-mă întors aici, la pod, la fostul depozit de armament… După 30 de ani! Unde am făcut armata! Doamne, ce coșmaruri am mai avut! Câțiva ani buni, mă trezeam noaptea dintr-un vis care se tot repeta: se făcea că eram în… armată, munceam pe acolo, grea muncă mai este armata dacă n-ai pile, de, eram terorizat, dar eram și calm, în vis vreau să zic, că îmi ziceam, este o greșeală, eu am făcut armata, am acte de eliberare, nu știu ce caut aici, dar pot să plec, da, voi pleca, mâine, da, mâine, dar acum trebuie să rezist… Și apoi venea ofițerul, venea, ca un balaur, venea ca Tyrannosaurus Rex din Jurassic Park și, venea, venea, venea, peste mine, praf mă făcea și eu mă trezeam lac de sudoare, gâfâind ca după, după, după… o partidă…

Și apoi, după vreo lună, iar venea visul… Uneori, venea Mutu! Îmbrățișare, îmbrățișareee… Până nu m-am dus afară, n-am scăpat! Spania, Italia, Germania, acolo cu limba nu m-am descurcat, că eu sunt, așa, mai latino… Am cam îmbătrânit, dar nu mă las… Instalatorul se descurcă, orice ar fi, ca și șoferul de taxi! Măi, am văzut zilele trecute „Șoferul de taxi”, că tot auzeam de el… Tare film, deși n-am înțeles… nimic! Dar mi-a plăcut chestia aia când s-a schimbat cu totul, s-a tuns, s-a… oare să mă tund, să nu mă tund?,  și vorbea cu oglinda, cum vorbeam eu cu locotenentul… Ei, oricum, lumea n-ai cum s-o schimbi… M-am cam convins, nici cu pistolul, nici cu baioneta, nici cu arma nucleară!

Pe unde or fi… gheretele mele?

Nimic n-a rămas… din tinerețe!

Dar să vedeți… mă sună mai zilele trecute. O fumeie de la jurnalism sau de pe-acolo… Cică nu vrei să facem un film cu tine, că este de la nu știu ce organizație, cu istorie, martori, Iehova, chestii de astea…

Cică n-o să fie numai cu mine… Ci cu toți cei care au suferit în armată, hm, cine n-o fi suferit, oare face film cu toți? Care au fost martori la crime, sinucideri, builing sau cum îi zic azi… Oh, Doamne, dar ce-am mai suferit! Aoleuuu… Și dă-i și luptă, și dă-i, ca la optșnouă! Că de la pașopt, nu se mai pune, ce-o mai fi fost și atunci!

Ei, dar, uite, ce se vede? Cred că e mașina ei… Nu m-a mai sunat…

(Îi face semne cu mâinile)

Hei, doamna, doamna…

Scena II
Sorina Dobrin și Adamache

Sorina (intră cu nervozitate): Fu… Fir-ar… Morții mă-tii de telefon…
Adamache: (înțelegător) Da, telefoanele sunt mare pacoste… Ce erau pe vremea mea, dar acum
Sorina: Domnu’ Adamache, da?
Adamache (nostalgic): Caporal Nelu Adamache, la ordinele dumneavoastră!
Sorina (agitată): Unde naiba găsim și noi un loc liniștit? Paștele mamii lui de telefon! Doar n-o să vorbim aici, în vânt? (Se uită în sus) S-ar putea să mai și plouă!
Adamache: Doamnă. scuzați, dar ce ați pățit la telefon? Cu telefonul…
Sorina: Domnișoară… Încă domnișoară!
Adamache: Corina? Dorina?
Sorina: Mai încercați!… Dobrin… Sorina!
Adamache: Ca pe fotbalist?
Sorina: Care… fotbalist? Nu-mi place fotbalul! Doar ideea de fotbal! Fotbalitatea…
Adamache: Ai, nu mă înnebuniți… Haideți mai la vale, este o fostă cazemată, ne dăm mai la dosul ei… dacă o mai fi… Au trecut 30 de ani… A, uite, după boscheții ăia…

(Se duc, se așază la adăpost; sunt și vreo trei copăcei, un bolovan, două, o anvelopă de tractor)

Sorina: Domnule Adamache, voiam să vă filmez cu telefonul… Am eu și cameră, de, sunt studentă la jurnalism, încerc să mă respect și să-mi respect meseria, am și eu niște idoli, de fapt îmi plac și filmele, tare mult, dacă o să am noroc poate mă apuc de film, de regie de film… Doamne, ce cadre or să iasă pe aici!! Cinema de artă, cinema verite!!!
Adamache: Da, Sergiu Nicolaescu…
Sorina: Nu, nu, nu!
Adamache: Nu trage, domn Semaca!!! „Cu mâinile curate”! L-am văzut de… 100 de ori!
Sorina: Sunteți aproape… cinefil! De 100 de ori?
Adamache: Cam așa…
Sorina: Nicolaescu nu e chiar un reper, dar…
Adamache: Dar ce filme vă plac, ce regizori? Io am văzut „Șapte” de șapte ori… Și „Tăcerea mieilor”, și „Parfumul”… Nu prea am înțeles nimic, dar…
Sorina: Aha… (oarecum îngrijorată) Și pe aici, prin zonă, mai locuiesc… oameni?
Adamache: De unde să știu, domnișoară Sorina? Abia am venit și eu… pe vremuri, era și o fermă, cu case, la vreun kilometru… Mai luam vin și țuică… Mai venea și o fimeie…
Sorina: Da, stați să deschid camera, să văd unde o pun…
Adamache: Dar nu mi-ați spus ce filme vă plac…
Sorina (aranjând camera): Apăi, români sau străini?
Adamache: Nu știu… dar ce vârstă aveți, domnișoară Sorina?
Sorina: Ingmar Bergman, Eric Rohmer, Godard, Malick, Scorsese…
Adamache: Nu, nu-i știu, adică după nume, niciodată… Nicolaescu, el era baza..
Sorina: Scorsese, cel cu „Șoferul de taxi”, nu știu dacă…
Adamache: Doamne, Dumnezeule, ce coincidență, abia vorbisem de el…
Sorina: Când…. Cu cine?
Adamache: Ei… Lăsați…
Sorina: Cum adică?
Adamache: Așa…
Sorina: Hai, Domnule…
Adamache: Să nu spuneți că sunt nebun…
Sorina (dă drumul la cameră): Hai, domnule Adamache, spuneți! Sunteți nebun, ați fost vreodată?
Adamache: Cum să fiu nebun?
Sorina: Credeți în viața de apoi? În păcat? În justiție divină?
Adamache: Domnișoara Sorina, parcă sunteți cineva…
Sorina: Încă… nu sunt! Aveți telefon?
Adamache: Da, dar îl țin închis! Nu suport telefoanele… Le visez mereu!
Sorina: O să vă rog să mi-l dați să sun pe cineva! Dar mai târziu, acum să facem filmul… Spuneți. Credeți în păcat capital?
Adamache: Parcă sunteți domnul locotenent, acela…
Sorina: Care s-a sinucis când erați în post?
Adamache: Exact! Bine, dumneavoastră sunteți femeie, adică domnișoară, adică ziaristă…
Sorina: Studentă! Este drept, colaborez cu niște ziare, reviste, televiziuni, radiouri…
Adamache: Care, care, mă dați la știri?
Sorina: De ce să vă dau la știri? V-am spus, facem un film…
Adamache: Adevărat, cu împușcături, cu acțiune, mașini?
Sorina: Apropo, dacă începe ploaia, mergem în mașină… Tragem niște cadre și de acolo… Dar hai, să revenim… Ce s-a stârnit vântul ăsta! V-am explicat: va trebui să povestiți…
Adamache: Da, știu, cum era pe vremuri în armată, că nimeni nu mai știe cum era, cu batalionul disciplinar, cu datoria, onoarea, patria, cu Curtea Marțială, cu care mă teroriza domnu locotenent…
Sorina: Sigur nu l-ați omorât dumneavoastră? Sau, mai exact, nu locotenentul l-a omorât pe Mutu, victima aceea…
Adamache (precaut): NU știu ce vreți să insi.. insiluați sau cum se spune! A trecut atâta vreme, nimeni nu mai știe cine era Sue Ellen, Pamela, serialul Dalllas, darămite ce s-a întâmplat într-o primăvară, acu 30 de ani…
Sorina: Păi am cercetat ziarele vremii, arhivele! În noaptea aceea din 1992, când locotenentul Bute Sile s-a sinucis, ați fost atacat de către…
Adamache: Mutu care era Surdu, dar nu era victimă, a fost, eu am fost victimă, el a fost agresorul, așa a spus avocatul sau judecătorul, procurorul, toți, și martorii…
Sorina: Cică nu au fost martori…
Adamache: Stelele, copacii… Baioneta!
Sorina: Baionetă asta era o poreclă sau cum?
Adamache: Nu, nu… (scoate de la spate baioneta) Baioneta era… baioneta!!! De atunci o port cu mine… Adică nu chiar de atunci… Căzuse, se pierduse, o aruncasem eu, mă speriasem, am recuperat-o mai târziu…
Sorina: OK, hai să o luăm de la capăt, ca să înțeleagă lumea… Sistemul! Adică ce putea să ducă la o sinucidere a unui om în armată… Că eu am mai multe cazuri, e ca la o lucrare de… doctorat… Să o luăm cu începutul!
Adamache: Da…
Sorina: Vă rog…
Adamache: Da…
Sorina: Da, începeți…
Adamache: Cu ce?
Sorina: Începutul…
Adamache: Cu ce să încep?
Sorina (exasperată) Cu începutul! Draci, stai să șterg totul… Că se termină memoria… E Hd… Ce crezi? (Se duce, șterge, repornește) O să iasă un film tare… Ca „Reconstituirea”… Dă-i drumul, vorbește… vorbește despre care era relația ta cu locotenentul…
Adamache: Domnișoară, nu aveam nicio relație…
Sorina: Adică dacă te înțelegeai…
Adamache: Cum să mă înțeleg? El era domn locotenent! El mă controla tot timpul, voia să fim soldați perfecți, universali, nu știu ce filme mai văzuse el, că era cu filmele de acțiune și de război… Aducea și ne dădea filme. Cu Sergiu…
Sorina: Nicolaescu, știu!
Adamache: Și Războiul stelelor, și Terminator… Și Rocky… Băiatului voia să-i spună Rocky…
Sorina: Care băiat?
Adamache: E mai complicat… Trebuia să aibă un băiat…
Sorina: Și?
Adamache: Vedeți, eu nu sunt un bun vorbitor! Cred că nu o să iasă un film bun!
Sorina: Ba da… Trebuie să iasă! Dumneavoastră cum ați vrea să fie filmul cu… tine?
Adamache: Păi… Să fie de acțiune!
Sorina: Trebuie să povestiți ceva de acțiune atunci! Hai, scena I!
Adamache: Făceam antrenamente, voia să scoată și din noi niște campioni la greco-romane… El era ceva, pe acolo… Alergam, ne luptam cu el, și el ne punea pe toți la pământ… Dar prima oară când ne-am luptat, fiindcă eu nu știam regulile, l-am doborât eu… Mamă, mamă, domnișoară Sorina, ce se mai înroșise… Cred că îi era rușine cu mine! Ei, acu sunt bătrân, înțeleg mai bine, își punea mintea cu niște râtani care abia așteptau liberarea…
Sorina: Și ce era cu Rocky?
Adamache: Rocky, Hamlet și Ștoarfa, mai erau vreo doi, dar nu mai știu cum le zicea, pe unul l-a spânzurat un nebun de la Hunedoara, erau câinii de la cabană, de la postul unu…
Sorina: Nu, nu câinele… băiatul…
Adamache: Păi, în noaptea cu agresorul, când s-a întâmplat ce s-a întâmplat…
Sorina: Asta este acțiunea, ce s-a întâmplat… Ce s-a…?
Adamache: Îi născuse soția…
Sorina: Chiar atunci?
Adamache: Nu mai știu, nu mai știu exact…
Sorina: Așa, parcă văd, cadrul, sală de operații, cezariană…
Adamache: Nu știu dacă a fost cezariană…
Sorina: Nu conteză, mai departe, halate albe, măști, mâini, brațe musculoase, păroase sau nu, copilul ridicat, primul plânset, chipul fericit al mamei, apoi, noapte, locotenentul în noapte, primind telefon…
Adamache: Nu erau mobile atunci…
Sorina: Da, da, primește telefonul și… de ce să se sinucidă? Ceva nu este în regulă aici!
Adamache: I-a spus că nu este copilul lui… Asta l-a dat gata… Și m-a sunat în noaptea aia non stop, parcă era nebun sau beat… Și mă amenința iar cu Curtea marțială, că nu sunt un soldat bun, că-l fac de râs… (pauză)
Sorina: Da, continuă…
Adamache: Da, mă hărțuia mereu… Venea în controale mereu… Din alea neanunțate… Că mai erau și anunțate… Prima oară, cred că imediat după ce l-am trântit… jos și lui i s-a părut că am râs de el, era tot noapte, eram la postul de lângă calea ferată, unde sunt semnalizatoarele… dacă stai drepți ca în regulament, nu vezi dacă se apropie cineva dinspre lumini…. dar eu stăteam jos și mă gândeam la ale mele și am văzut de-a lungul căii ferate cum se strecura o umbră, două, că era mereu însoțit, în afară de când m-a prins dormind pe bune, hei, dacă nu mă trezeam protejat de înger, îmi făcea moaca talpă de bocanc militar, mama lui,  și m-a și scos din post, serviciu și mi-a dat costumul de gaze și m-a fugărit o după amiază întreagă, de ziceam că mor… Ce căldură… Atunci am văzut prima oară negru…(pauză)
Sorina: Și? Nu-l urați, nu ați vrut să-l împușcați?
Adamache: Nu, Doamne ferește, cum să împuști pe cineva?
Sorina: Păi pe agresor cum l-ați omorât?
Adamache: (senin) Cu baioneta! (o arată)
Sorina: Să revenim! La noaptea cu umbra…
Adamache: Cu umbrele, că era și domn plutonier cu el… (pauză)
Sorina: Așa, mai departe…
Adamache: O secundă nu m-am gândit cum trebuie… dar apoi am înțeles că aveau cozorocul de la șapcă! S-a văzut cozorocul și am înțeles că sunt ei! Dar, vă dați seama, eu nu puteam să-i… văd, și după ce m-am ridicat în picioare, tremurând, dar și mândru, ce mândru mai eram, chiar nu-i mai vedeam… Am așteptat și eu ceva vreme și după aia m-am aruncat ca la regulament pe jos și am strigat: Stai, cine-i? Stai că trag! (pauză)
Sorina: Și?
Adamache: Io tot nu-i vedeam! Mă gândeam să armez, am mai strigat o dată și atunci cred că i-a fost frică! Lu’ domn’ locotenent, că lu’ plutonier îl durea în paișpe! (pauză)
Sorina: Și? Nu te mai opri, că n-am memorie multă!
Adamache: Sunteți tânără, domnișoară! Cică lecitina e bună, spunea tot domn’ locotenent, când făcea glume!
Sorina: Nu eu, camera de filmat!
Adamache: A, scuzați!… Și a răspuns, că este domn locotenent, că este patrula sau nu mai știu ce… Au trecut 30 de ani!
Sorina: Și îl mai urâți și acum?
Adamache: Păi dacă s-a sinucis? De ce să-l mai urăsc?
Sorina: Deci, sigur nu l-ați omorât dumneavoastră? Puteți recunoaște, faptele s-au prescris…
Adamache: Sigur?
Sorina: Sigur!
Adamache: Nu, domnișoară! Nu m-am gândit niciodată!
Sorina: Să-l omorâți? Sigur (silabisind) nu v-ați gândit niciodată să-l omorâți? V-ați gândit vreodată să omorâți pe cineva?
Adamache (prudent): Pe cine?
Sorina: Pe cineva!
Adamache: Pe cine?
Sorina: Uf, nu știu, un dușman, pe cineva care v-a făcut rău, chiar și fără să vrea!
Adamache (ezitare): Trebuie să apară asta în film?

(Afară tună, fulgeră, vântul se întețește, începe să plouă)

Sorina: Hai în mașină!