555 / Cristian Tiberiu Florea

Apărută anul trecut la editura Humanitas, Vin Rușii! 5 perspective ale unei vecinătăți primejdioase, este o carte-avertisment, scrisă la zece mâini, care încearcă, fără patimă, să creioneze în linii esențiale tabloul raporturilor României și românilor cu Rusia, a cărei profil amenințător se înalță, recurent, la orizont, măcar o dată cu fiecare generație. Sunt, prin urmare, cinci eseuri, câte unul pentru fiecare colț al „farului călăuzitor al popoarelor”, cinci pericole, cinci căi de influențare a politicii României de azi, prin agenții de influență ai Kremlinului.

Ioan Stanomir reface pe scurt, în 25 de pagini, istoria de 200 de ani a raporturilor Țărilor Române cu puternicul vecin de la Nord și Răsărit, aflat când în ipostază civilizatoare, când de brigand aculturalizator și spoliator. Din sprijinitor al dobândirii independenței (1877), aliat în 1916-1917 și în operațiunea (de loc dezinteresată) de recuperare a Transilvaniei (1947) – la statutul de putere protectoare, acordând o suveranitate limitată protectoratului moldavo-valah (1829-1853), de lichidator al revoluției pașoptiste (1849), de stat revizionist teritorial și ideologic, (1878, 1940, 1947, 2014), Rusia țaristă, sovietică sau post-sovietică nu a încetat să aibă un cuvânt greu de spus în afacerile României.

Marian Voicu rescrie cu mult umor povestea rusificării ținuturilor dintre Prut și Nistru, și chiar dincolo de el, a fabricării poporului și a limbii moldovenești. Strădaniile autohtoniștilor nu au rămas fără izbândă, dovadă că lozinca rusească «O vacă pentru fiecare colhoznică!» a fost „tălmăcită” în „măldăvineascî” astfel: «Fiecare colhoznică, o vacă!» (p. 64).

Dacă nu știați, de exemplu, că, în 1932, Stalin a cerut ca în Moldova să se revină la scrierea cu caractere latine (ca să facă „ochi dulci” consângenilor de la vest de Prut), aflați din acest eseu. După cum, puteți citi despre nemaiauzitele isprăvi lingvistico-geopolitice ale bravului haiduc sovietic Cotovschi (un „Robin Gud” moldav, în vorbirea lui Vladimir Voronin), a cărui amintire a rămas turnată în grele statui de bronz și în stihuri ușurele:

A pornit Cotovschi tânăr,
Ca un șoim răzbunător.
Toți boierii și ciocoii,
Tremurau în cuibul lor.

Sabina Fati, fost reporter al României Libere, face o investigație jurnalistică în contemporaneitate, o secțiune transversală a raportului geopolitic în zonă prin prisma influenței și a relațiilor internaționale dintre România și Federația Rusă. Călătoria  ei în jurul Mării Negre povestește ce a văzut și vorbit pe viu cu oamenii întâlniți, unii personalități importante ale țărilor vizitate. Povestește, de asemenea, vizita unui ambasador rus în redacția României libere în anul 2008, când i-a relatat cam ce urma să se întâmple în spațiul nostru (alegerile din 2009 urmau să pună în scaunul de președibte un om favorabil Moscovei).

Cu documentele în mână, ea trece în revistă agenții de influență de ai Rusiei în România după 1990, care ar putea fi grupați în trei categorii: oameni politici (Ion Iliescu, Adrian Năstase, Cozmin Gușe), a sectoarelor economice din industria petrolieră și metalurgică controlate de oligarhi ruși, oameni de afaceri importanți (semnificativ, persoane ca Dinu Patriciu, Ion Țiriac, Sorin Ovidiu Vântu, Dan Voiculescu și-ar fi dorit amânarea intrării României în Uniunea Europeană),  în fine, anumite curente din interiorul Bisericii Ortodoxe.

Valentin Naumescu, doctor în științe politice la Departamentul de relații internaționale a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, se concentrează pe complicatul joc diplomatic în spațiul regional și global dintre Federația Rusă, Uniunea Europeană, SUA, China, și a repercusiunilor acestora asupra României, analizând evenimente grave precum anexarea Crimeii, războiul din Siria, implicarea serviciilor secrete ruse pe tabloul politicii europene (unde susțin, din umbră, mișcări radicale, antisistem), sau în SUA, prin manipularea alegerilor pentru președinte. Un rol important în perturbațiile din ultima vreme a scenei geopolitice l-a avut și îl are războiul hibrid declanșat de Rusia, în contextul apariției și consolidării regimurilor politice iliberale (în Turcia, Ungaria, parțial Polonia). Autorul reamintește că „…ordinea occidentală iliberală a făcut întotdeauna Rusia puternică pe plan internațional” (p. 116) – începând cu 1815, apoi după înfrângerea revoluției din țările Europei Centrale în 1849.

Scriitorul basarabean Vitalie Ciobanu, fondator al prestigioasei reviste Contrafort își povestește, în prima parte a eseului, viața în Moldova sovietică: „Când m-am născut, rușii veniseră, deja” și ne face să vedem, prin ochii copilului și al tânărului, ce a însemnat regimul sovietic în Basarabia, contrastul dintre „miturile prefabricate” despre eroii sovietici și tinerii morți în Afganistan, aduși în sicrie de zinc sigilate și îngropați pe furiș noaptea. După perioada de alienare prin infuzia masivă a limbii și culturii ruse, a urmat renașterea națională de la sfârșitul anilor ’80. Odată cu recâștigarea suveranității statale și a limbii, apar clivajele în familiile moldovenilor, iar tensiunile identitare nu se vor mai calma până azi.

Dar cea mai interesantă parte a eseului se află în paragraful intitulat: „Ca să înțelegem mai bine Rusia, trebuie să-i citim atent clasicii”, cu care se încheie volumul. Este o „analiză spectrală” a „sufletului  rus” (un alt clișeu răsuflat) prin prisma celor mai cunoscute produse culturale. Astfel, pentru Ciobanu, Dostoievski ascunde un om cu personalitatea frântă după înscenarea execuției din 1849. Romanul Frații Karamazov îl judecă prin prisma a patru tipuri de desfrâu: desfrâul erotic (tatăl, Feodor), al pasiunii dezlănțuite (Dmitri), desfrâul minții (Ivan), desfrâul inimii (Aleoșa). Romanul ar pune în lumină lipsa de măsură specifică sufletului rusesc.

Suflete moarte (Gogol) ar fi o radiografie a regimului opresiv, iliberal am zice azi, din perioada celor „șapte ani întunecați (1848-1855) ai domniei lui Nicolae I”, când Rusia și-a dobândit renumele de jandarm al Europei. Din Cehov, alege Salonul nr. 6, cu atmosfera lui kafkiană, iar din Tolstoi – Anna Karenina, eroină în al cărei destin vede, simbolic, pe cel al unei Rusii care aleargă bezmetic în toate direcțiile, fără a-și găsi un rost în viață, sfârșind sub roțile unui tren (trenul Istoriei?).

Filmul Oglinda, al unuia dintre cei mai mari cineaști ai tuturor timpurilor (Tarkovski), cu care își încheie meditațiie sale asupra unor capodopere ale culturii ruse, respiră o „melancolie fără mântuire, o tatonare a absolutului”.

 Vin rușii! este o carte care se citește cu sufletul la gură, bogată în informații puțin cunoscute sau chiar necunoscute marelui public și analize din perspective inedite.

Este disponibilă în librării, costă 27 de lei.

, , , ,
Articolul precedent
Tatiana Ţîbuleac, o scriitoare de poveste, în care finalul fericit nu este garantat / a. g. secară

Te-ar mai putea interesa și

2 comentarii. Leave new

Avatar
Fenoghen ilie
10 noiembrie 2019 19:01

Interesant si special. Asta ca un prim gind, la cald.
“sufletul rus”-alt cliseu rasuflat. Cred ca acest concept ar trebui (cel putin)explicitat.

Răspunde

    Multumesc pentru aprecieri. Si eu as fi vrut sa aflu mai mult despre motivul sau motivele pentru care Vitalie Ciobanu considera sufletul rus un cliseu. Intuiesc zona de referinta, dar as vrea sa cunosc detalii.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu