– Contribuții ale elevilor de la Liceul de Arte din Brăila –
Cine sunt tinerii care își petrec chiar acum cei mai frumoși ani în școlile și liceele din România? Ce și cum gândesc ei? Până la simulări și examene de bacalaureat, care ne oferă statistica seacă a unor cifre și note, personalitatea acestor tineri rămâne un mister. Câteodată însă îi putem cunoaște prin intermediul acelor discipline în cadrul cărora ei au prilejul să se exprime, cum sunt filosofia, cultura civică, religia, sau limba română, în cadrul cărora profesorul, dacă nu e cu totul lipsit de imaginație și privat de o perspectivă cât de cât cuprinzătoare asupra vieții, poate stimula dorința elevilor de a se exprima cu adevărat. În numai câțiva ani de acum încolo, acești tineri vor fi poate confiscați de greutățile vieții, iar a-și spune părerea li se va părea poate inutil. Dar acum ei sunt vii. Iar dincolo de cuvintele lor naive și pedante uneori, sau cu totul simple, se poate întrezări adevărul așa cum numai în Evanghelii poate fi întrezărit – adevărul gol, al cărui singur argument este chiar pura sa strălucire.
Prezentăm în acest material câteva opinii ale unor tineri de la Liceul de Arte din Brăila culese de către prof. Loredana Vasiloancă, ca mărturie a dialogului liber angajat cu ei pe tema educației și în special a educației în Biserică. Unii dintre cititori vor obiecta poate că acești tineri vorbesc printre altele despre Dumnezeu ca și cum Dumnezeu chiar ar exista. Într-adevăr, aceasta este convingerea lor. Dar, se va spune, aceiași tineri învață în cadrul altor materii de studiu, la biologie, sau la filosofie, fie că Dumnezeu nu există întru-cât nu avem nevoie de El în contextul în care lumea este de sine stătătoare, totul fiind explicabil prin evoluție, fie că Dumnezeu reprezintă o ipoteză nedemonstrabilă. Însă numai o teorie predată ca dogmă, ca ”adevăr” religios în cele din urmă, ne pune în fața dilemei de a alege care dintre profesori îi îndrumă pe elevi către adevăr și care nu. O teorie științifică, de pildă evoluționismul, predată ca știință, adică în perspectiva eventualelor dovezi științifice care pot contrazice rezultatele și concluziile anterioare, nu contravine cu nimic religiei, nici ca realitate socială, nici ca materie de studiu în cadrul căreia se studiază o anumită tradiție religioasă, aspectele sale particulare, morala sa ca soluție de viață. Evoluționismul, ca știință, ne vorbește despre probabilitatea științifică a realității, nu despre adevăr, pe când religia, ca știință a conviețuirii sociale în armonie cu universul exterior și cu cel interior, ne vorbește despre posibilitatea de a accede la adevăr, nu despre realitatea științifică.
Acestea fiind spuse, sperăm să atragem atenția cât mai multor tineri cu această rubrică, în care, pe lângă inevitabilele întrebări majore și formatoare specifice vârstei (Dumnezeu, iubirea, adevărul, spațiul, timpul, răul, binele), vom regăsi și preocupări legate de subiecte mai puțin abisale, dar de o strălucitoare efemeritate (filme, cărți, jocuri, relații, modă), sau poate chiar opinii originale despre societatea românească și destinul ei.
Redacția Argo
VODARICI CRISTINA IX D
Este clar că poruncile lui Dumnezeu trebuie respectate, însă ele trebuie prezentatate ca mijloace de eliberare, ca izvoare de putere.
Tinerii sunt la categoria vârstei celei mai vulnerabile, o vârstă a neştiinţei, a naivităţii, a exurberanţei fără rezerve… CE AŞTEAPTĂ TINERII DE LA BISERICĂ? Tinerii doresc din partea bisericii propuneri de viaţă. Nu doresc să găsească un spaţiu al legilor, al interdicţiilor. Este clar că poruncile lui Dumnezeu trebuie respectate, însă ele trebuie prezentatate ca mijloace de eliberare, ca izvoare de putere. Tinerii sunt în căutarea veritabilei legături între viaţa şi creştinism. CE AŞTEAPTĂ BISERICA DE LA TINERI? Biserica îi aşteaptă pe tineri să se angajeze, de asemenea, în misiunea ei de trăire a credinţei şi de slujire a semenilor. Biserica doreşte implicarea tinerilor, participarea la sfintele slujbe, doreşte să vadă evoluţia credinţei în sufletul tânărului. Astfel, tânărul are nevoie încă de la inceput de o ”scânteie”, o chemare către calea Domnului, a sfinţeniei.
CRĂCIUN DENISA, IX D
Calea drepţilor e ca zarea dimineţii: cine crede în zbor, e stăpân peste zare.
Îmbracă-ţi resentimentele în haina iubirii şi ele se vor estompa cu timpul! Sapă înăuntrul sinelui tău; acolo se află izvorul binelui, mereu gata să iasă, dacă sapi mereu … Tinerii doresc de la Biserică un loc în care părtăşia cu Dumnezeu să fie respectată, protejată de însăşi inimile celor ce au o relaţie personală cu El şi intră în contact direct cu lumea sacră. Biserica cheamă cât mai mulţi tineri deoarece Împărăţia cerurilor aşteaptă ca ei să-şi elibereze sufletul de păcat şi să persevereze pe calea luminată de Dumnezeu! Omul, a cărui grijă era neîncetat chemată spre largul lumii, a înţeles că trebuie să ne întoarcem asupra realităţii noastre lăuntrice şi, cum rezultă din alte constatări ale sale, a înţeles că în noi nu se află doar izvorul binelui. Omul este o fiinţă complexă şi sufletul lui cel mai adânc este un amestec de lumini şi de umbre, de puteri şi de nevolnicii, de avânturi şi de stagnări. Cartea aceasta (sufletul) nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înşine, pe un drum la fel de greu de desluşit, da nu şi de negăsit! Calea drepţilor e ca zarea dimineţii: cine crede în zbor, e stăpân peste zare. Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruințe şi elevații. Calea celor fără de lege e ca întunericul. Prea mulţi caută tot timpul să ne vândă ceva: o idee, sau doar o marfă, un ideal, sau o iluzie. Cum să-ţi mai găseşti reperele în noianul acesta de informaţii şi de ispite care par a spune totul despre noi şi a ne da toate soluţiile? Nu izbutim să aflăm despre noi înşine ceea ce ar face ca relaţia noastră cu lumea să devină, dacă nu mai uşoară, cel puţin mai limpede. Daţi-mi liniştea de a acceptă lucrurile ce nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele ce se pot schimba şi înţelepciunea de a le distinge pe altele.
Soarta noastră este aceea de a fi orbiți de adevăr.
Sentimentul sacrului înnobilează existenţa umană … Când este să dai peste păcat, dacă-i înainte te sileşti să-l ajungi, iar dacă-i în urmă stai să-l aştepţi. Cununa de lacrimi, cărarea plină de spini te răneşte, rămâne pierdută în sufletul ei, în straiele lumii. Căci nu-i după cum gândeşte omul, ci-i după cum vrea Domnul! Soarta noastră este aceea de a fi orbiți de adevăr. Dar dacă ai luat-o pe un drum anume, perseverează cu orice preţ, n-ai decât de câştigat, nu rişti nimic; poate că la capăt te aşteptă catastofa, dar dacă te-ai fi întors de la primii paşi, ai fi eşuat … Astfel că, dacă nu găseşti nimic în spatele acestor uşi, nimic nu e pierdut, avântă-te spre alte scări! Câtă vreme nu vei înceta să urci treptele nu se vor sfârşi niciodată, ele vor creşte la nesfârşit sub pasul tău urcând mereu!
Antonio Moldoveanu, IX D
Ce înţeleg tinerii prin acest cuvânt „sfinţenie”? Unii tineri sunt creştini şi pot fi şi sfinţi, sau nu. Depinde de sufletul omului. Depinde de caracterul lui. Omul când se naşte, nu este sfânt. De asta după câteva zile, copilaşul se botează. Iar din acel moment omul hotărăşte dacă va fi bun, sau rău. Desigur se vor observa în timp acţiunile lui, dar eu unul îmi doresc – o lume mai bună. Eu cunosc un tânăr pe care îl văd un sfânt. Nu are gesturi urâte şi nu dezamăgeşte pe nimeni. Ba chiar el lucrează şi pe lângă Domnul nostru Iisus Hristos, la o biserică foarte frumoasă şi chiar văd ceva bun în el. Dar, pentru alţi tineri, ei nici nu vor să audă de acest cuvânt. Eu unul nu ştiu dacă sunt, sau nu, bun. Fac şi fapte bune, dar, în acelaşi timp, şi fapte rele, unele chiar fără să vreau. După părerea mea, acum nu ştiu dacă mai sunt sfinţi, şi dacă da, cu siguranţă nu în număr mare, dar în viitor, categoric va fi o lume mai bună. În concluzie, sper ca toţi tinerii să nu vadă sfinţenia ca pe o obligaţie, ci ca pe o bunăvoinţă, căci de mici se învaţă, cine să fie şi cum să fie.
Badiu Octav, 9D
Adesea trăim lângă sfinţi, noi neavând cum să observăm asta.
Sfinţenia reprezintă o condiţie umană, este starea de echilibru şi armonie care duce la o viaţă lucidă şi liniştită din punct de vedere sufletesc. Adevăraţii sfinţi sunt persoane care au găsit cheia succesului în ce priveşte pacea sufletească şi toată răutatea au reuşit să o topească în dragoste şi sinceritate. Adesea trăim lângă sfinţi, noi neavând cum să observăm asta. Toţi oamenii emană lumină şi energie pozitivă, în felul lor, doar că diferenţa dintre un om pur şi un sfânt este că sfântul are puterea de a răspândi lumina dumnezeiască. Întâlnirile tinerilor cu biserica şi cu oamenii ar trebui să fie privite cu foarte multă atenţie, deoarece în ziua de azi societatea nu priveşte tineretul în adevărata lui lumină, ci vede doar aspectele negative. Tânărul nu este ceea ce pare: zburdalnic, păcătos, neascultător. Nu acesta este el. În spatele acestor manifestări tinereşti există omul de mâine. Aceste manifesări de nescultare trec, şi aerul curat din tânăr rămâne, astfel orice particulă de răutate dispare.
GHELASE SÂNZIANA, XII A
Axa timpului a supus tinerii unui travaliu similar indiferent de epocă sau zona de referinţă. Caracteristica dominantă în perspectiva societăţii adulte asupra categoriei tinere constă în faptul că aceştia sunt consideraţi a fi lipsiţi de experinţă, însă este acest lucru un aspect eminamente rău? Din punctul meu de vedere, exprimarea este validă, căci lipsa de experienţă este motorul schimbării într-o societate stagnantă bazată pe propriile măsuri vechi şi sigure. Tinerii au fost promotorii acesteia în faţa inevitabilităţii schimbării. Câteva exemple grăitoare ar fi „Revoluţia studenţilor de la începuturile războiului din 1914” sau „Revolta din Piaţa Taimen”. Sacrificiile făcute de tineri de-a lungul istoriei denotă devotamentul acestora faţă de dreptate şi educaţie, cât şi gândirea critică ce depăşeşete graniţele restrictive ale contextului societăţii. Biblia ne învaţă să îi preţuim pe cei iubitori de dreptate, şi ne oferă un alt exemplu de tânăr ce a schimbat lumea. Mântuitorul a fost un exemplu de iubire şi abnegaţie, sperând şi lucrând activ spre construirea unei lumi mai bune. Aportul de emotivitate este un avantaj pe care oamenii ar trebui să-l valorifice.
ALINA TRIFU, XII A
Nu trebuie să aşteptăm din comoditate, ci din înţelepciune.
De unde ne vine de fapt dorinţa de schimbare? Poate din negarea propriului eu, poate din conştientizarea acestuia sau poate din îndemnurile prietenoase. Dar îşi va lua dorinţa o formă spirituală dacă noi nu facem nimic pentru a o hrăni? Nu oare schimbarea te trece la un nivel mai înalt de inteligenţă emoţională, afectivă şi empatică? Nu oare suntem toţi conştienţi de diferenţa dintre bine şi rău? În plan fizic, corpul răspunde acţiunilor pe care le facem, fiind un slujitor al sufletului. A cui este vina când noi suntem nefericiţi? Consider că oamenii care caută îşi găsesc răspunsurile. Nu trebuie să aşteptăm din comoditate, ci din înţelepciune. Aşteptarea din comoditate este una leneşă, cea din înţelepciune se află în sfera iubirii. Uneori pentru a primi răspunsuri, trebuie să aştepţi să le poţi pricepe.
ALEXANDRU APOSTOL, VII B
Problemele copiilor din ziua de azi se datoarează în mare parte dorinţelor lor de a se maturiza mult mai repede decât ar trebui, dorindu-şi mereu să facă tot ce le este interzis. În ziua de azi, familiile joacă un rol importannt în dezvoltarea adolescenţilor. Familia poate să aibă şi un rol benefic, dar şi un rol negativ în cazul copiilor care trăiesc în familii sărace, pentru că mereu vor fi batjocoriţi de cei cu o stare materială mai bună, cei care trăiesc în familii dezorganizate în care au loc de cele mai multe ori un divorţ, aceşti copii trăind nişte traume văzându-şi părinţii certându-se, bătându-se ori batjocorindu-se şi de cele mai multe ori aceşti copii îşi găsesc alinare în biserică, în braţele unor preoţi care încearcă să îi trimită pe drumul cel bun. Tinerii sunt nehotărâţi, încearcă stiluri noi, au zile proaste, se simt ciudat, ne motivăm pentru viitor, vrem libertate de exprimare, suntem naivi … Copiii ar trebui să vină mai des la biserică, să vorbească cu un preot să-i ceară opinia, preotul devenind un psiholog pentru tineri. Bisericile să fie mereu deschise şi tinerii vor veni fără să le fie frică să-şi spună necazurile. Credinţa poate fi importantă pentru ei, ajutându-i treptat să devină normali şi poate mai sănătoşi.
Dilbea Daniela XII C
Tinerii din zilele noastre se confruntă cu o mulţime de probleme de comportament, de caracter, probleme de familie şi probleme cu propriul eu. Unele probleme pot proveni din faptul că există tineri care nu-şi găsesc calea, care întâmpină greutăţi în viaţa de zi cu zi, care nu-şi găsesc sensul pe acest pământ. Consider că aceşti tineri ar trebui să înţeleagă mai bine viaţa şi importanţa ei şi să înveţe să o aprecieze. În momentul în care tinerii din ziua de astăzi nu primesc sprijin din nici o parte, aceştia ar putea apela la biserică, ar putea alege calea bisericii.
Biserica este cea care ne va primi cu braţele deschise, întotdeauna, cea care ne oferă linişte sufletască, sprijinul necesar, bunătate şi căldură. Consider că toţi tinerii ar trebui să aibă un duhovnic căruia să-i destăinuie suferinţele lor, care să-i îndrume şi să le ofere sfaturi. Din când în când este bine să mai vorbim cu un preot, care să ne descarce de toate problemele interioare, să ştii că nu eşti singur în ceea ce faci, iar acesta să ne lumineze mintea şi calea. Însă puţini sunt cei care mai apelează la biserică în ziua de azi, afundându-se în vieţile chinuitoare. În concluzie, consider că Biserica ar putea fi cea care să-i ajute pe tineri să-şi depăşească problemele, doar că tinerii, unii dintre ei, ar pune Biserica pe ultimul loc în lista soluţiilor propriilor probleme.
Tinerii din ziua de azi au diferite probleme, fie ele de personalitate, sau mult mai importante. Unii dintre tineri caută răspunsul problemelor în Biserică. Aceştia consideră că este nevoie doar să se ducă la biserică şi să se roage, iar problemele se vor rezolva de la sine, cu ajutorul divinităţii. În cele mai multe cazuri divinitatea nu îi poate ajuta, dar aceştia nu caută şi o altă soluţie, alegând mereu calea uşoară. Preferă să stea şi să se roage, decât să analizeze problema pentru a găsi o soluţie crezând că ea va apărea din cer. Biserica nu ne poate oferi decât sprijin moral, sufletesc, dar nu trebuie să ne bazăm doar pe asta, trebuie să gândim în perspectivă şi să găsim soluţii. Este bine să te duci la biserică să te rogi, dar este şi mai bine să te duci la muncă, ca să nu aştepţi de la altul să pui ceva pe masă.
Mulţi dintre tineri se ceartă cu părinţii din cauza bisericii, că noi, tinerii, nu prea o frecventăm. Majoritatea dintre ei crezând că biserica o să ne ajute să terminăm o facultate şi să ne întemeiem o familile. Puţini sunt cei care înţeleg importanţa bisericii. Mergi acolo ca să-ţi găseşti pacea interioară sau să te destăinui preotului, nu mergi la biserică ca să te rogi cu speranţa de a câştiga la loto. Dumnezeu nu te ajută în aceste condiţii, El ne ajută să ne găsim pacea interioară.
În concluzie, problemele tinerilor un prea au răspunsul în biserică, biserica nu are răspuns pentru ele. Noi înşine suntem răspunsul, noi suntem cei care creem problemele, dar tot noi suntem cei care le rezolvăm. Biserica este un lăcaş de cult plin de încărcătură spirituală, unde ne tratăm şi sufletul, şi mintea.
DILBEA ANDREEA, IX A
Durerea este adevărata palmă a vieţii. Este inevitabil să nu întâlneşti acest sentiment. Însă nu este rău. Atunci când simţi durere, simţi maturitate. Durerea este capacitatea de a simţi în profunzime.
Tinereţea … tinereţea este cea mai fragedă etapă a vieţii. Un adolescent este ca un fir de iarbă sensibil şi în creştere. Această perioadă constă în cunoaşterea celor din jur, însă şi în cunoaşterea de sine. Educaţia în viaţa tinerilor, în viaţa noastră, constituie în primul rând o bună viziune faţă de tot ceea ce ne înconjoară, şi înţelepciunea de a fi îngăduitori. Să fii un om educat înseamnă nu un comportament educat, ci o minte educată. Familia înseamnă grijă, sfătuire, dar nu în ultimul rând, iubire. În familie înveţi primii paşi spre un obiect, dar şi primii paşi în societate. Şcoala este o provocare pentru tineri astăzi. Ei trebuie să pună în aplicare noţiunile învăţate anterior. Cea mai grea, dar şi interesantă şi de neuitat perioadă este liceul. Liceul este fereastra prin care vedem lumea exact aşa cum este. În liceu întâlnim oameni. Oameni ce ne schimbă, ne învaţă, ne ajută, ne dărâmă, sau oameni ce ne înalţă. Aici apar problemele. Durerea este adevărata palmă a vieţii. Este inevitabil să nu întâlneşti acest sentiment. Însă nu este rău. Atunci când simţi durere, simţi maturitate. Durerea este capacitatea de a simţi în profunzime. Biserica este locul unde căutăm linişte şi iertare. Ea aduce în sufletul nostru puritate. De ce e nevoie de puritate? Pentru un zâmbet. În concluzie, omul este alcătuit din lacrimă şi zâmbet. Avem nevoie şi de rău, şi de bine, pentru a fi capabili să înţelegem viaţa, şi ceea ce suntem meniţi să fim şi să dăruim.
BEILICIU GIULIA-GEORGIA
Biserica este invizibilă pentru unii oameni, chiar dacă ea este chiar în faţa lor. Nu mulţi reuşesc să o înţeleagă şi să o transforme într-o poartă către Dumnezeu.
În zilele de astăzi, în ceea ce priveşte educaţia tinerior, aceasta este de cele mai multe ori vagă. Mulţi dintre tinerii de astăzi ajung să nu aibă copilărie, sau adolescenţă normală, sau favorabiă lor. Ei ajung să doarmă pe străzi, acolo învăţând de la cei cărora le spun să facă toate lucrurile care conduc spre distrugere fizică, dar nu în ultimul rând psihică. Totul însă, porneşte din familie, de la nevoia de iubire părintească, de protecţie. În familiile bogate, copiii, din cauză că sunt lăsaţi liberi, să facă tot ceea ce doresc, bine, sau rău, consideră că totul li se cuvine, devin nerespectuoşi cu cei din jurul lor, considerându-se superiori acelora. În familiile sărace, din cauza lipsei educaţiei, părinţii îşi supun copiii la cele mai grele munci, aceştia maturizându-se de la cele mai fragede vârste, ei sărind peste cea mai frumoasă perioadă a vieţii, copilăria. Acest lucru se întâmplă în cazul în care copiii nu sunt abandonaţi. Mulţi tineri nu mai iau şcoala în serios, ajungând în clasa a XII-a, dându-şi seama că nu au învăţat nici jumătate din ceea ce trebuia să înveţe. În zilele de astăzi, Biserica este neglijată de foarte mulți, la fel şi credinţa. Biserica este invizibilă pentru unii oameni, chiar dacă ea este chiar în faţa lor. Nu mulţi reuşesc să o înţeleagă şi să o transforme într-o poartă către Dumnezeu. Biserica răspunde multor întrebări, dar nu toată lumea reuşeşte să vadă dincolo de ea. În concluzie, în zilele noastre, Biserica este singura cale de regăsire sufletească, este portalul către lumea care, deşi există, nu este ușor de descoperit – lumea divină.
