Am în derulare pentru al treilea an consecutiv proiectul „Întâlnirile de la Tudor Vladimirescu”. Încerc, prin intermediul acestui proiect, să aduc mai aproape scriitorii (dar nu doar pe ei) de elevi. Și celor din urmă să le deschid niște porți spre o lume care le pare atât de îndepărtată. Sincer, uitându-mă în urmă, mă și mir cum s-a conturat totul, pentru că n-am pornit la drum cu gândul că o să fie ceva de durată. Dar, se vede treaba, era nevoie de un astfel de demers educativ. Și pare că educația nonformală este mai eficientă atunci când vorbim despre adolescenți.

Am moderat o întâlnire pentru fiecare lună calendaristică. Așa se face că am adunat ceva experiențe, iar elevii au prins gustul dezbaterii, al întrebărilor formulate la obiect, al curiozității exprimate elegant. Unii invitați, cum a fost Matei Florian, de exemplu, sau Vlad Eftenie, alt invitat foarte charismatic, au intrat repede în joc și au creat niște dezbateri cu adevărat pline de sens și de informații puse în circulație, prețioase și corect argumentate. De asemenea, o întâlnire plină de culoare a fost cu dintre Emilian Mihailov, lector la Facultatea de Filosofie din București, cel care a ales să le vorbească aplicat elevilor despre dileme etice și despre ce se ascunde în spatele unei decizii.

Dar, evident, că am avut și întâlniri ratate. Fie nu a fost sincronizare cu invitatul, fie invitații n-au înțeles ce așteptări aveam noi de la ei. Culmea, din ultima categorie fac parte doi scriitori! Și nu mă pot abține să nu detaliez aici. Prima întâlnire ratată din toate punctele de vedere a fost acum doi ani, cu un scriitor titrat, în vogă, foarte activ pe facebook și care pare că e la curent cu tot ce mișcă prin lumea noastră românească. Văzându-l atât de „prezent” mi-am zis „Hai, să-l invit, pentru că sigur ar avea ce vorbi cu elevii!”. Ei bine, stupoare totală: s-a așezat pe scaun și aștepta întrebările mele! În asta consta pentru el dezbaterea! Nici măcar cinci minute de contact cu elevii, pe care, de-altfel i-a evitat total, nici măcar zece minute de dialog adevărat. Practic, am realizat un interviu ad-hoc cu el. Noroc că la capitolul întrebări am surse nebănuit de inepuizabile, chiar și pentru mine. Culmea, el e  ține, printre altele, ateliere de creative writing pentru tinerii scriitori.

A doua întâlnire ratată am avut -o în prima săptămână din noiembrie, de fapt chiar pe 1 ale lunii. Cu un PR de la Editura Herald, care trebuia să vină să-i provoace pe elevi în librării, dat fiind că abia au încheiat o nouă ediție a campaniei „Te așteptăm în librărie”. Convenisem cu el să vină cu cărți din colecția „Autobiografia”, acolo unde au titluri foarte interesante (nu intru aici în detalii), ba chiar și din alte colecții și să le facă o scurtă prezentare, urmând ca în final să-i încurajeze să citească. Ei bine, ce să vezi: omul, fiind și poet în timpul liber, a venit cu cinci exemplare dintr-o carte de poezii a lui, cu un exemplar dintr-o altă carte de poezii, cum altfel, scrisă tot de el, la care a adăugat două cărți de la editura pe care ar fi trebuit să o reprezinte, titluri ușurele și fără nicio legătură cu ce-aș fi vrut eu să discutăm. Evident, dezbaterea s-a transformat într-o ședință de cenaclu, în care poetul citea, citea și tot aștepta reacții din partea elevilor! Aceștia, uimiți de-a dreptul: de poezia citită (cu mult diferită de ceea ce studiază la școală), de subiectele alese pentru poezii (mi-a plăcut că la una dintre ele poetul și-a cerut avan-la-letre scuze față de mine!!), ceea ce a dus totul în derizoriu. Cum altfel s-ar fi putut termina dezbaterea decât cu hohote de râs și cu ședință foto!

Mă aflu acum în ipostaza boxerului împins în corzi; din exterior pare că eu am provocat eșecul; sau, și mai rău, pare că eu trebuie să le explic mai bine invitaților ce așteptări am de la ei. Am impresia că unii dintre ei cred că în școală trebuie mai mult amuzament sau mai multă relaxare, ca să folosesc un eufemism. Ori, din alt unghi de vedere, pretențiile mele sunt prea mari. Dar ce să fac, după ce am avut o Nora Iuga cu adevărat memorabilă, un Toader Paleologu briliant, un Vasile Ernu savuros și un Vlad Eftenie academic în cel mai pur sens al termenului, ce să fac, să cobor standardul? Ei bine, se pare că nu o voi face, doar îmi propun să-mi aleg cu și mai mare grijă invitații.