Zilele lui curgeau ușor
ca vinul scăpat fără sațiu în cupe
noaptea era zi
și ziua noapte
până când unul dintre Marmeladovi
îi tălmăci numele
pe care i-l strigau toți cu glasuri răgușite
Daniil!
Daniil – Dumnezeu m-a judecat
ca o lovitură de bici peste obraz
primi spusa fratelui și
mâna lăsă ușor paharul
pe masa murdară
apoi își ascultă înfricoșat
strigătul mut al inimii.
***
Uneori Daniil se simțea ca atunci când
venind de la școală
trecea cu autobuzul
pe lângă abatorul orașului
păsări negre smulgeau bucăți de carne
de pe oasele animalelor ucise
și palmele lui erau năclăite
acum în mintea lui afla mereu
o încăierare de corbi
știa că trebuie să ridice arma
și să tragă
dar mâna îi tremura
îi era milă de proprii călăi.
***
Toate cuțitele acelea mirosind încă
a sânge străin
Daniil le purta cu el sub haină
îndărătul coastelor
în carne
aștepta răbdător ca sângele lui să spele
sângele străin
lipit ca o pecete de oțelul rece
în nopțile ploioase de noiembrie
Daniil se trezea ascultând un zăngănit surd
și se întreba dacă nu cumva
armele ucigașului
se vor fi curățat.
***
În fiecare vineri noapte
Daniil umbla prin spelunci
și se-ntâmpla să găsească la masă
câte un Marmeladov cu ochi de mort
beau amândoi basamac și Daniil îi povestea până în zori
despre Moise Arapul sau
Maria Egipteanca
dimineața pe la ceasul al treilea
Daniil și Marmeladov mergeau la Sfântul Ioan cel Nou
la spovedanie
Marmeladov primea canon
și nu-l mai izbeau caii trăsurii
Daniil avea canonul lui
umbla prin spelunci în fiecare
vineri noapte
să-l caute pe omul cu ochi de mort.
***
Daniil era antropofag
rostea mereu vorbe deșarte și limba lui era un jungher
nemilos
de la o vreme Daniil
simțea sub limbă
gust de sânge și de
pelin
scuipa înspăimântat în țărână
apoi își arunca pe gât o litră de apă
se hotărâse să tacă
zile întregi era mut și surd iar
buzele lui se deschideau doar la pravilă
după o vreme primi vindecare dar
izul amar
rămăsese acolo.
***
Daniil era acolo
însoțit de o fată
cu care trăia în desfrânare
se opriseră aproape din întâmplare
în naosul întunecat și rece
asemenea unei peșteri
la strană chipul luminos al monahului era învăluit
de aburii gurii din care se auzea un murmur iar
Daniil desluși îndată glasul citețului
Așteptând am așteptat pe Domnul și s-a plecat spre mine.
A auzit rugăciunea mea. M-a scos din gropa ticăloșiei și din tina noroiului.
plecă de acolo tulburat și
își simți mâna încătușată în palma fetei
rece ca unui leș
și-o trase repede
zgâriindu-se în unghiile ei
o vreme Daniil mai fu văzut umblând cu mâinile brăzdate
de linii roșii
apoi se-ntoarse acolo
să-și ungă rănile.
***
Daniil alerga pe străzile de piatră
fără să privească îndărăt
se gândea doar că bocănitul surd al tălpilor sale
pe caldarâm
semăna grozav de bine cu o cântare de toacă
se hotărâse să ajungă cât mai grabnic
în locul unde putea să ucidă în taină
corbii
să se primenească.
***
Amândoi călătoreau
nu știau dacă sunt
la început
pe cale
sau aproape de liman
Bartimeu zise
Daniile să nu mă lași așa
să-l cauți pe doctor
să ne tămăduiască
să iei seama dacă ai ajuns la El
să nu ne-ntoarcem nevindecați
Daniil tăcea
picioarele lui de slăbănog umblau deja
să-L afle pe Cel ce are
Balsam de Lumină.
***
După ce se tămăduise de orbire
Daniil își ținea încă irișii
ascunși sub pânza pleoapelor
pe care le mișca temător
nu îndrăznea să-nșface
dimineața
cu lăcomie
aștepta pe Maica Luminii
să-i desprindă ușor solzii nopții
iar Maica venea
chiar la prima lui chemare.
***
Cu nevrednicie și fără de lacrimi porți tu Daniile
Numele Proorocului
Numele Stâlpnicului
Numele Cuviosului ce doarme
În mormântul cald de la
Voroneț.
*Poemul ”Drumurile lui Daniil” face parte din volumul de versuri ”Patruzeci” (Editura Proilavia, Brăila 2014), volum însoțit de un cuvânt de prezentare din partea scriitorului brăilean Cristian Robu-Corcan, pe care îl redăm aici:
Deloc insensibil la căutările poeziei actuale, Dan Bistricean rămâne, însă, atașat valorilor de expresie tradițională. O anume formație culturală îl definește mai precis decât intenția pur poetică. Hermeneutica ia un avans considerabil în fața consemnării actului pur și simplu. Complicațiile religioase reprezintă efectele unei interiorități supuse realității implacabile aflate în plină desfășurare. Extrem de critic asupra vieții și rigid în raport cu reflecția existențialistă, Dan Bistricean devine nuanțat și îngrijorat în fața existenței. Este o distincție categorică pe care poetul bucovinean o afirmă ultimativ în volumul de față.
După pendulările și ezitările elegante din cele trei volume precedente, Dan Bistricean transgresează adevărul poetic în ”Patruzeci”, articulând cu tușe groase un alt adevăr, cel circumscris într-un celebru titlu al literaturii europene: ”Viața e în altă parte”. Cu o simplă și decisivă diferență: viața adevărată e în altă parte.
