Despre spital / Virgil Costiuc

– O eventuală antologie –

Poeziile din ciclul „Despre spital” au fost selectate din primele şase volume, în special din primul, Sanatoriul de pe mal. Tema a revenit mereu, obsesiv, deoarece am considerat că nu am epuizat subiectul. Ele nu au mai fost modificate.

alb spital
eurip în care ne mişcăm
trimitem scrisori declaraţii şi plângeri
şi din când în când câte un os la crematoriu
prin geamul salonului briza se înalţă
ca un zmeu cu fluturi captivi
în fiecare dimineaţă infirmiera numără cănile
astăzi iar a greşit cu una mai mult
să fiu atent cum respir
la gângania
beată de cloroform ce coboară
în patul meu pe două roţi de bicicletă
navighez pe tavan tropăind cu piciorul în ghips
comandând echipajul de păsări
mama a semnat o hârtie de malpraxis
în familia noastră voi fi de astăzi
bolnavul de serviciu

de pe atunci se vorbea
despre închiderea spitalelor
în cârje copilăria se plimba prin saloane
în albe bandaje
piciorul a rămas la poartă
atârnat de şiretul pantofului în sânge
fântână izvoarele ţi-au furat ochii
pe mal o mână flutură adio la păsări
corabie perna mea mamă
pânză udă de lacrimi
steagul alb fluturând pe catarg – echipaj
cocoşaţi şi schilozi din albumul ororii
se vorbea despre închiderea spitalelor
şi în sfârşit vom fi liberi
să ne pierdem prin mulţime

dimineaţa oarbă cu decoraţii în piept
vine lângă mine sora medicală
cu o seringă plină de sânge
are în pântec un făt ce loveşte cu pumnii
joacă în felul lui un război de unde lipsesc
perforează cu acul stratul ce mă ţine învelit
drept răspuns la non combat
loveşte cu garoul porumbelul de pe umăr
trimit inimii din pântecul ei un nou armistiţiu

în sanatoriu se afla o clădire
unde nu întrau medici niciodată
acolo căruţul de mâncare nu venea
împins de un brancardier
uşa nu era păzită
cu toate că era lângă gardul sanatoriului
prin geam se văd mese metalice pe care erau aşezate
manechine de bărbaţi, femei, copii
aşteptând croitorii care nu mai veneau
de aceea magazinul cu cele mai frumoase haine
încă nu s-a deschis

paşi pe coridor
boluri pasagere
aerul bolborosind pe la uşi
o apă scufundă un titanic
bisturiu mângâind rana
brici pe curea
roţi hexagonale poartă căruţul
cu blatul de sticlă cu tifon
seringi cu uragane dureroase
un deget pipăie locul unde frica se naşte
acul plin de venin
sens unic
tulburând primate cobai cu o durere pasageră
să priveşti adâncul fântânii
să-ţi vezi chipul pe cer
mai bine mă întorc la sânul mamei
să mă înec sughiţând cu laptele ei

întârziat rătăcesc pe câmpul de luptă
de unde au fost atât de mulţi
de-a înflorit câmpia cu flori
ce noapte îşi arată colţii de nu vrea să rodească
cine a mâncat din viaţă şi-a scuipat sâmburii pe masă
eu nu am decât un vârf de briceag
fac găuri în lemnul virgin să sune a fluier sau orgă
sub clape de frunze schelete de putregai
dansează voluptoase sug încă ţâţe de sânge
firişoare se scurg pe la buze
izvoarele sunt medalii pe cer
nu mai cresc vertical
fără mine două lumi bolnave s-au intersectat
au făcut pace ignorându-mă
dorm încă pe un tăiş de sabie rotundă
împărţită în două inima respiră pe-o nară
era ultima oară când puteam să înving
dar au plecat să cucerească o altă planetă de sânge
prima mea victorie amână infinitul
cu încă o clipă

avea un picior amputat
două cârje uşoare din lemn
pentru care îl invidiam
nu era vizitat la spital
pe mine mă chema
la patul lui să joc şah
avea o logică de maestru şahist
mereu mă învingea
şi pentru asta îl invidiam
cum de putea toate acestea
fără un picior

stau pe mal
lansez bărcuţe din frunze
din când în când
trece un pescar
şi-mi trage o palmă

pe mal închis într-o cuşcă
zăbrele în romburi mă pigmentează cu dungi
privesc în ochii dresorului apoi la mâna cu bici
peştii lovesc apa şi sar prin cercul de flăcări
într-o arenă – oglindă
la fiecare lovitură de vâslă la fiecare val prăbuşit
aplauze – murmure de înfiorare – în pauze se văd
anonimi împingând animale spre cuşti din năvoade
clovni umplu golul între acte
în spatele meu locul e gol
doar lanţul legat de picioare se pierde într-un coridor de zăbrele
zornăie a ancoră ce nu se desprinde
prizonier pe un mal spectator la bătălii submarine
prin algele aruncate pe stânci
inhalez libertate cu fire de nisip
respiraţii de retine
cormoranul taie aerul c-un bici
reprezentaţia începe cu o rugăciune
pe mal
închis într-o cuşcă
zăbrele în romburi mă pigmentează cu dungi
mă uit la dresor şi la bici
la un semn voi sări pe scena-oglindă să-mi joc viaţa
doar picăturile în cădere desenate sub ochi
rămân adevărate

am făcut dragoste pe-o plajă
acolo i-am găsit
scoica umedă între şolduri
noaptea lumina trandafiriu sanatoriul
gondolă legănată
nu era nimeni la vâslă
nimeni să bată un clopot
avea în şold încastrat un şurub de argint
imobilizând două oase
palpând îmi spunea
să nu mă sperii
ochii îi deveneau neîncăpători
locul din trup
unde urma să mi-l împrumute
să vezi că nu doare
trecea un fluture pe coridorul spitalului
proiecţia neonului galben
pe o stradă
un sportiv ori o balerină
l-a învârtit în sensul acelor de ceasornic
nu mă mai săturam de atâta durere
până ce trupul l-a asimilat
masând locul
o pată pe-o radiografie
nisipul s-a pietrificat într-o placă sângerie
repeta mai mult pentru ea
vezi că nu doare

o parte din trup
terminat la genunchi
ciot rotund
cusut de-a latul
pendul
între două cârje lucioase
ticăit stingher
secundele închise într-un şold
umbră pe-o oglindă de lut
uliţa satului plină de căruţe
dacă nu ar fi fost roata de fier
mama se uita la el în spital
cum mesteca încet carne de miel
vizitele erau dintr-un calendar
cu patru anotimpuri mari şi late
tatăl vedea copilul
pământul de acasă
câinii lătrau prin sângele lui până-n buze
poarta nu se deschidea pentru şchiopi
animalele urlau la vederea cârjelor
fânul împrăştiat de furci imaginare
ruginea printre gunoaie
au rămas singuri o vreme
în spitalul cu linişti împachetate
mama privindu-l cu milă
cum rodea carnea de pe os
în timp ce tatăl
se resemnase

de câte ori mă internam
trebuia să merg cu trenul – pentru asta
îmi ciopleam cu migală o elice din lemn
echilibrându-i cele două pale
ca două aripi pe un trup de fluture
sanatoriul avea două locaţii triste
sala de operaţii la ultimul etaj
şi o morgă la subsol
noi – undeva pe la mijloc
ca-ntr-un vagon dar pe verticală
elicea trebuia să se învârtă cu viteză
până i se înnegrea gaura făcută de cui
în zbor puteam ţâşni de la geamul vagonului
dintre lanurile de grâu ca o prepeliţă
ori maiestuos ca un înger
la întoarcere – pentru că exista şi o întoarcere
închipuisem o altă formă de plutire
ţineam palma orizontal la geamul vagonului
cu degetele îndreptate în direcţia de mers
le mişcam în sus sau în jos – curentul de aer
îmi sălta sau cobora mâna – răcorindu-mă
aşa o îmbrăţişam pe mama – cu braţele răcoroase

şi eu sunt un şchiop – aşa am umblat
un sfert de glob – mă întrebau ce caut
o altă gleznă – le spuneam
într-o noapte am văzut-o pe cer
unii îi spun lună – privind-o printr-un ochean
am zis că-i bună. umblam şi prin cealaltă emisferă
de câte ori o încolţeam se făcea dimineaţă şi adio
umbla pe tăcute – noaptea ţuşti pe cer
printre alte vertebre şi frânturi de oase
aceeaşi radiografie cu nebuloase în mişcare
oamenii alegeau de pe cer – ca dintr-un raft de bibliotecă
câte un membru ori o vertebră
de fiecare dată se găsea ceva potrivit
numai unul nu-şi găsea un picior şi probând întruna
îl prindea dimineaţa. astăzi îl văd umblând în cârje
pe lângă mine. nu ne vorbim – dar îi observ privirea
cum îmi măsoară piciorul sănătos

Selecție din volumele: Sanatoriul de pe mal (2008), Tăcerea semnelor (2009), Cazemate cu ochi (2009), Caietul animatorului (2011), Rădăcini (2011), Bloop (2013).

Articolul precedent
Lupta împotriva designerului / Dorian Stoilescu
Articolul următor
Imn tandru / Andrei Velea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu