Psihologul ungaro-american Mihaly Csikszentmihalyi[1] povestește în cartea sa[2] că, organizând seminarii pentru manageri și oameni de afaceri, „pe tema crizei de la 40 de ani”[3], a observat faptul că cei mai mulți dintre ei, după ce reușesc să atingă culmile succesului pe plan profesional, neglijându-și familia și viața privată, încep a reflecta la realizările efective, precum și la proiectele de viitor. Și pentru că nu era în totalitate satisfăcut de felul în care se derulau seminariile pe care le ținea, în pofida faptului că participanții se declarau mulțumiți, afirmând că învață lucruri folositoare, i-a venit minunata idee ca în deschiderea seminarului să prezinte, pe scurt, rezumatul poemului Divina Comedie, al lui Dante Alighieri. Acest lucru, datorită faptului că poemul reprezintă „cea mai timpurie descriere, de acum 700 de ani, a crizei de la mijlocul vieții și a rezolvării ei”[4].

Autorul Psihologiei fericirii prezintă primele versuri ale poemului, astfel:

„Spre amiaza vieții noastre muritoare/ajuns într-o pădure-ntunecoasă, /mă rătăcii pierzând dreapta cărare”[5]. Această povestire ne relevă tocmai obstacolele pe care omul le întâmpină la mijlocul vieții sale, Csikszentmihalyi interpretând poemul după cum urmează: „Pierdut în pădurea întunecoasă, Dante își dă seama că îl urmăresc trei animale fioroase, care se ling pe bot de nerăbdare: un leu, un râs și o lupoaică – reprezentând, pe lângă alte lucruri, ambiția, desfrâul și lăcomia; cu alte cuvinte, dușmanii lui Dante se dovedesc a fi dorința de putere, de sex și de bani […] Pentru a nu fi devorat de animale, Dante încearcă să se urce pe un munte. Dar fiarele se apropie și mai mult și, în culmea disperării, Dante cere ajutor divin. Rugămintea îi este îndeplinită prin apariția lui Virgiliu, poetul pe care Dante îl considera mentorul său și care trăise cu mai bine de 1000 de ani înainte. Virgiliu încearcă să-l liniștească pe Dante: vestea bună este că se poate ieși din pădurea întunecoasă, vestea proastă este că acest drum trece prin Infern. În trecerea lor prin Infern, cei doi devin martori la suferințele celor care nu au avut niciodată vreun scop și la soarta, chiar mai crudă, a celor care au avut ca proiect de viață creșterea entropiei – așa-numiții «păcătoși»”[6].

Prezentarea poemului dantesc a dat naștere unor reacții pozitive în rândul participanților la seminar, în ciuda emoțiilor încercate de Csikszentmihalyi în așteptarea feedback-ului, Divina Comedie deschizând calea unor discuții libere și serioase, în privința obstacolelor vârstei mijlocii, precum și a îmbunătățirii calității anilor viitori.

Un alt motiv pentru care Dante poate reprezenta un model demn de urmat este acela că, în pofida faptului că poemul are la bază „o etică religioasă profundă, […] sentimentul religios al lui Dante nu provine dintr-o credință acceptată, ci dintr-una descoperită”[7]. Proiectul de viață, religios de altfel, se sprijină pe premisele unor intuiții clare ale creștinismului, împletite cu concepte de profunzime ale filosofiei antice grecești și cu elemente ale înțelepciunii credinței islamice care făcea primii pași în Europa. În Infernul lui Dante se regăsesc, pe lângă alți păcătoși, și preoți, cardinali ori clerici, Virgiliu însuși fiind un poet păgân. Așadar, Biserica, asemenea oricărui alt sistem ce impune ordinea spirituală instituționalizată ca parte a unei structuri universale de organizare, poate fi afectată de entropie. Csikszentmihalyi ne recomandă ca, pentru a ne forma un sistem de credințe personal, să realizăm o analiză comparativă între informația cuprinsă în cadrul acestui sistem și experiența trăită concret de noi, pentru ca astfel, să selectăm numai ceea ce poate conferi un sens vieții noastre.

La întrebarea: „Va apărea oare un nou sistem de scopuri și mijloace care să dea sens vieții copiilor noștri în noul secol?”[8], în timp ce unii au căutat răspunsul într-un „creștinism restabilit”[9], iar alții și-au pus speranțele „în puterea comunismului de a rezolva problema haosului din conștiință și în răspândirea acestei ordini pe tot globul”[10], Csikszentmihalyi și-a manifestat scepticismul în privința ambelor soluții. Autorul este de părere că, în cazul în care ar fi posibilă apariția unei credințe noi, aceasta ar trebui să ia în calcul „raționalitatea lucrurilor pe care le știm, le simțim, le sperăm și de care ne temem”[11], nefiind posibilă clădirea acesteia pe un făgaș cu totul nou. Un sistem de credințe nou, ar avea ca sarcină distribuirea energiei noastre psihice spre scopuri care să confere vieții noastre un sens, sprijinindu-se pe reguli clare, spre a face posibilă trăirea experienței optimale.

Niciun sistem de credințe nu poate fi despărțit de „descoperirile științei despre om și Univers”[12], autorul considerând că astfel, conștiința noastră s-ar împărți între credință și cunoaștere. Apoi, Csikszentmihalyi vede o necesitate în însăși transformarea științei, printr-o „interpretare integrată a cunoștințelor actuale în relația lor cu umanitatea și cu destinul ei”[13]. Dacă știința și teoria evoluției sunt preocupate de „ceea ce este[14], credințele vizează „ceea ce ar trebui să fie[15], astfel încât, o credință evoluționistă ar putea fi constituită tocmai de „o integrare fecundă a lui «este» cu «ar trebui să fie»”[16], autorul considerând că în momentul în care omul va reuși să înțeleagă mai clar de ce este într-un fel anume, își va putea focaliza mult mai ușor energia către ceea ce ar fi de dorit să fie.

Ideea restabilirii scopurilor și priorităților în viața oamenilor am întâlnit-o și la filosoful și sociologul de origine franceză Gilles Lipovetsky, atunci când vorbea despre reinventarea fericirii[17]. Csikszentmihalyi consideră că scopul avut în vedere de perspectiva evoluționistă merită toată atenția noastră, pentru că dacă oamenii și-ar investi energia în el, ar deveni mai complecși, complexitatea referindu-se atât la posibilitatea „diferențierii conștiinței”[18], în sensul că ne deosebim de celelalte forme de viață, dar și între noi, oamenii, cât și la posibilitatea integrării[19], datoria viitorului având în vedere tocmai dezvoltarea acestei din urmă componente specifice spiritului. Chiar dacă nu suntem la fel, autorul Psihologiei fericirii, îndeamnă la o reuniune cu restul entităților, fără a ne uita însă individualitatea, pentru care oamenii au luptat atât de mult, încheindu-și studiul într-o notă optimistă: „Problema sensului va fi rezolvată, dacă proiectele de viață ale fiecăruia dintre noi vor converge unul spre altul, într-un flux universal”[20].

Așadar, oamenii vor căuta mereu să confere un sens propriei existențe, indiferent de perioada în care trăiesc, de cultură sau de civilizație, prin stabilirea unor puncte de reper, mereu altele, întotdeauna reînnoite, tot mai înalte și mai complexe, acest fapt poate și datorită naturii umane, supuse unei permanente evoluții. Timpurile s-au schimbat și o dată cu ele și perspectivele, însă unele idealuri nu vor dispărea nicicând, indiferent de formele pe care le îmbracă ori de modul de realizare. Consider că este și cazul fericirii!

„«Păstrează-n minte tot ce-auzi [ de-arândul ] în contra ta, și-ascult-acum aci,
mi-a zis Virgil, un deget ridicându-l:

În fața dulcei raze când vei fi
ai cărei ochi văd tot, al vieții tale
întregul drum prin ea tu ți-l vei ști».”[21]

 

Bibliografie

 Alighieri, Dante, Divina Comedie, traducere de George Coșbuc, ediție îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz, Editura Polirom, Iași, 2000.
Csikszentmihalyi, Mihaly, Flux. Psihologia fericirii, traducere de Monica Lungu, Editura Publica, București, 2015.
Lipovetsky, Gilles, Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum, traducere de Mihai Ungurean, Editura Polirom, Iași, 2007

Surse online:

Cherry, Kendra, „Mihaly Csikszentmihalyi Biography. Early Life, Career, and Contributions to Psychology”, în Very Well Mind. History and Biographies, 9 Mai  2018, accesat în 9 August 2018, ora 11.40, disponibil pe Internet la adresa https://www.verywellmind.com/mihaly-csikszentmihalyi-biography-2795517.

[1] Mihaly Csikszentmihalyi, născut pe data de 29 septembrie 1934, la Fiume, parte a Ragatului Italiei, în prezent Rijeka, Croația, este profesor la Claremont Graduate University, în trecut ocupând funcția de director al Departamentului de Psihologie al Universității din Chicago și al Departamentului de Sociologie și Antropologie al Lake Forest College. Martin Seligman, fost președinte al Asociației Americane de Psihologie, l-a numit pe Csikszentmihalyi cel mai de seamă cercetător al psihologiei pozitive din lume. (Vezi Kendra Cherry, „Mihaly Csikszentmihalyi Biography. Early Life, Career, and Contributions to Psychology”, în Very Well Mind. History and Biographies, 9 Mai  2018, accesat în 9 August 2018, ora 11.40, disponibil pe Internet la adresa https://www.verywellmind.com/mihaly-csikszentmihalyi-biography-2795517, precum și datele biografice prezentate de Editura Publica, în deschiderea cărții lui Mihaly Csikszentmihalyi, Flux. Psihologia fericirii, traducere de Monica Lungu, Editura Publica, București, 2015).
[2] Mihaly Csikszentmihalyi, Flux… , p. 366.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem.
[5] Dante Alighieri, Divina Comedie, traducere de Eta Boeriu, Editura Minerva, București, 1982 (BPT, 1117), p. 3 apud Mihaly Csikszentmihalyi, Flux… , p. 366.
[6] Ibidem, p. 367.
[7] Ibidem, p. 368.
[8] Ibidem, p. 369.
[9] Ibidem.
[10] Ibidem.
[11] Ibidem.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem.
[14] Ibidem, p. 370.
[15] Ibidem.
[16] Ibidem.
[17] A se vedea Gilles Lipovetsky, Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum, traducere de Mihai Ungurean, Editura Polirom, Iași, 2007, p. 324.
[18] Mihaly Csikszentmihalyi, op. cit. supra, p. 371.
[19] Ibidem.
[20] Ibidem.
[21] Dante Alighieri, Divina Comedie, „Infernul”, Cântul X, Cercul al șaselea: ereticii, versurile 127-130, traducere de George Coșbuc, ediție îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz, Editura Polirom, Iași, 2000, p. 128.
Virgiliu, călăuza lui Dante, reprezintă „rațiunea omenească supusă credinței” (vezi în comentariul lui Ramiro Ortiz la opera citată, „Dante și epoca sa”, „7. Rătăcirea morală a lui Dante”, p. 28; tot în acest context, „Dulcei raze: «când vei fi în fața Beatricei»” (vezi în comentariul lui Ramiro Ortiz la versurile citate, p. 128); Beatrice este, în Divina Comedie, simbolul „credinței teologice” (vezi în comentariul lui Ramiro Ortiz la opera citată, „Dante și epoca sa”, „8. Iter animae Dantis in Deum”, p. 30) sau, după cum subliniază același comentator, „ […] Beatrice devine, fără a înceta de a fi femeia iubită, și simbolul teologiei sau, mai bine, al adevărului revelat” (vezi în comentariul lui Ramiro Ortiz la versul 70 al operei citate, „Infernul”, Cântul II, Pădurea: începutul călătoriei, p. 76).

Articolul anterior
Fluiditatea validităţii conceptelor şi a valorilor sociale. Naționalismul între deschidere socială şi limitare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Sari la conținut