Eu

Eu sunt un om simplu.
Simplu ca o limită dintr-un șir de cocori ce tinde către infinitul cerului.
Și mai simplu decât o integrală a Concertelor de Bach dirijate de George Enescu pentru Casa de Discuri Decca.

Am avut un vis ciudat.
Se făcea că mintea mea locuia colț cu balconul în care trăia Sfinxul,
Și dirija cu o baghetă ruptă,
Un stol de cocori ce se încăpățânau să mai zboare în șir.

Tu

Tu ai ochii mai frumoși
decât reclama la televizorul 4K ultra HD de la Flanco.
Tu ai zâmbetul mai frumos
decât reclama la pasta de dinți Colegate.
Tu ai părul mai frumos
decât reclama la șamponul de vopsit L’Oreal Paris
Tu ai vocea mai caldă
decât reclama la vacanța de zece zile all inclusive pe plajele din Caraibe.
Tu ai chipul mai frumos
decât reclama pachetului de asigurări de viață tip family.
Tu ai un trup mai frumos
decât reclama la salonul de masaj Body Center.

Prezența ta este îndeajuns de frumoasă
Încât decizia de a renunța la abonamentul TV de la Digi să facă sens.

Ora 9:00

Caravana își reluase încet drumul liniștit prin soarele Alhambrei,
Beduini cu fețele acoperite în voaluri albe
Puteau fi văzuți din balconul de la etajul V
Al unui imobil din centrul orașului
În căutarea unui sens
Cu trup de amforă
Și brațele toarte.

Se gândea la ea,
În timp ce numărase patru chiștoace de țigări
Ce zăceau pierdute în scrum
În timp ce porumbeii își vedeau nestingherit de zbor
Iar angajații Apă-Canal
Cu hârtiile lor în dosare cu șină
Își începuseră ritualul zilnic
Închiderea și deschiderea ușilor
Motiv de o cafea.

I-a îmbrățișat pașii în gând
Și zâmbetul ei… dragostea ei…
S-a oprit în dreptul orei 9:00

Contigo

Tăcerea ta este frumoasă,
Îmi place poezia ta,
Eu aș muri doar pentru tine,
Dar eu nu pot, că am murit deja.

Și da, iubirile care omoară sunt eterne
Când peste mări, fugită-i dragostea
Eu aș muri doar pentru tine,
Dar eu nu pot, că am murit deja.

E tot un vis în depărtare,
O inimă deschisă către a ta,
Eu aș muri doar pentru tine
Dar eu nu pot, că am murit deja.

Și inima-mi dictează poezia,
Ce vezi e scris de moartea mea,
Eu aș muri doar pentru tine,
Dar eu nu pot, că am murit deja.

Fericirea are gust de tapas

Mi-am găsit liniștea in diferite forme și culori.
Am găsit-o pe străzile pietruite și inguste ale Granadei,
Și am regasit-o si pe cerul albastru al Nerjei.
A avut gust de tapas,
Dar și de croissant.
= Hai, continuă! se aude o voce.
Inima începuse să îi bata cu putere.
Liniștea mea ești tu.
Alături de tine, totul se schimba.
Felul tau de a fi…
Atingerile tale…
Frumusețea ta…
M-au făcut să simt că trăiesc visul imposibil
Și să ating acea stare de neatins,
Despre care citisem doar în cărți,
Și… despre care credeam că se poate doar visa.
Am trăit atât de intens și frumos,
Încât le-aș declara cele mai frumoase zile din viața mea!
Nu am știut ce este fericirea.
Acum, am avut prilej sa o cunosc.
Și este al naibii de fucking beautiful.
Și uite că nu știu dacă e poezie,
Sau daca sunt doar gânduri așternute.
Fericirea e o stare,
Greu de atins prin cuvinte care sa o descrie.
Gândesc că este suficient să știu că exiști,
Că este acolo, undeva, cineva care…

Por una cabeza

Am avut un vis frumos
Cum trupurile noastre valsau
În ritmul tangoului cu parfum de femeie.
Este sublim când două trupuri ajung să facă frumos
Contopindu-se într-unul singur
Pierdut printre așternuturile albastre de culoarea cerului
Din care tocmai s-au întors
Că să redefinească expresia
It takes two to tango.

In praise of dreams

În a doua dimineață de balcon
Muzica curgea nestingherită de fum de țigară
Asemeni fluviului ce se afla ceva mai încolo
Obturat de blocuri înalte
Cu balcoane mici
Asemeni cu al lui.
O cuprinse în brațe
În a nu știu câta zi
După a nu știu câta noapte
Petrecută împreună…
Împreună, știți voi cum, pereților,
Betoane calde.
Acordurile de oud
Wind and shadows
Ilahi, Habibi
Șoaptele îi inundau inima
Pentru a i se opri în gât
În jurul orei treisprezece și șaisprezece.

Revelație

„Uite unde am ajuns sa îmi consum poezia”
Este fraza care mi-a atras atenția,
În timp ce schimbam discul de vinyl
Lăsând să se strecoare acordurile „Miles Davis – In a silent way”.
Iar inima a început să formeze toate amintirile
Celui mai frumos zambet capabil sa salveze Planeta,
Celui mai frumos păr pe care aș putea sa îl mângâi până iarna viitoare,
Celor mai frumoși ochi in care aș putea călători până la capătul Pământului.
Cerul își prinse la butoniera crizantema lunii
Metafora copilăriei mele
În timp ce toate se petreceau în mintea copilului de atunci
Aflat acum in același balcon
Sub privirea celui care știe să viseze cu ochii deschiși.
Te aștept.
Până să vii, inima tremură de emoții
Nici nu apuci sa pleci și deja îmi este dor de tine.
Visul trăit prin ochii albaștri
Ar dori să facă să trăiesc
Tot ce încă nu a apucat să scrie poezia.

Time of no replay…

Îi trecuse așa prin cap
Alegând la întâmplare un răspuns
Cu titlu de album pe vinyl.
Asistase la un paso doble
Interpretat impecabil
Până când a simțit vârful spadei
Atingându- i fruntea printr-un moment de tăcere.
Ploaia ce tocmai se pornise
Îi udau versurile așternute pe hârtia alba,
Format A4,
Anunțând cumva răspunsul
Ce avea să îl scrie oftând:
Acesta este momentul fără răspuns.