Albumul „Ludice”, peniță cu cerneală neagră pe hârtie este opera regretatului Gheorghe Suciu, artist plastic gălățean, poet și profesor, care ne-a părăsit în urmă cu doi ani. De-a lungul carierei profesionale lucrările lui au împodobit numeroase expoziții în țară și peste hotare, iar unele lucrări de-ale lui fac parte din colecții particulare.
Caietul prezentat de revista ARGO conține schițe oferite acum în premieră publicului.
Cristian Tiberiu Florea, n. 1959, profesor geografie şi istorie. Cărţi publicate:
Clima oraşului Galaţi, Arionda, 2000, În nada maeştrilor. Încercări de mitanaliză, Vremea, 2005, Paradigme ale expansiunii europene. Geoistorie şi globalizare (lucrare de licenţă pentru Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti), 2012, Importanţa geostrategică a atmosferei (ediţie on-line) 2015.
Numeroase articole publicate în ziare şi reviste, începând din 1991, între care Viaţa Liberă din Galaţi, Puncte Cardinale din Sibiu, Timpul din Iaşi, Suplimentul LAI al ziarului Cotidianul din Bucureşti, Akademia, Rost, Dilema, Idei în dialog și Argo.