Omul a dorit să înțeleagă dintotdeauna relația dintre natura sa biologică, mediul extern, propriul său bagaj de valori, având ca pilon esențial libertatea. Pentru o înțelegere cât mai profundă a paradigmei liberului arbitru în genetică, este necesară o studiere a surselor de cunoaștere ale oamenilor pe parcursul existenței, dar și o abordare interdisciplinară și transdisciplinară asupra acestei problematici, apelând la mitologie, religie, filosofie, psihologie, biologie, biochimie, neuroștiințe, antropologie, fizică și domeniile conexe.

În anul 1865, Gregor Mendel a introdus conceptul de ,,genă”, aceasta fiind unitatea responsabilă de deținerea și transmiterea unei singure caracteristici.^[1] Gena este o structură biologică complexă, alcătuită din ADN, ARN, acizi nucleici care au rolul de a transporta informația pentru a fi citită de celulă, rezultând sinteza de proteine pentru alcătuirea structurilor necesare funcționării optime a celulei sau a organismului.^[2]

Această lucrare își propune să surprindă teoria dublului aspect asupra monismului lui Leibniz cu aplicabilitate asupra genelor, dar și a implicațiilor datorate acestei arhitecturi cu privire la liberul arbitru. Dublul aspect al monismului lui Leibniz asupra genelor se datorează întocmai caracterului informațional al acestora, genele putând fi considerate monade fizice, dar și spirituale prin natura fizică și metafizică a informației. Acestea sunt minte și materie în același timp. De asemenea, studiul de față surprinde și relația dintre gene și existența valorilor abstracte din două perspective: cea imanentistă și „non-overlapping magisteria” (NOMA).

Consider că genele și liberul arbitru nu interferează datorită faptului că arhitectura monadelor vieții permite atât existența dimensiunii materiale, cât și a celei abstracte, metafizice, fiind interdependente. Leibniz prezintă în opera sa, Monadologia concepția conform căreia realitatea este formată din atomi imateriali, numiți monade sau entelechia (,,ceea ce e unic, nu are părți, prin urmare este indivizibil”). Acestea sunt de mai multe tipuri: monade fizice care stau la baza lumii materiale și cele spirituale care alcătuiesc sufletul. Leibniz precizează faptul că atomii permit tranziția de la o dimensiune a realității la alta, diferența fiind doar de grad de dezvoltare și manifestare.^[3][4] Aristotel, în lucrarea sa De anima, a surprins relația dintre suflet, substanță și monade. În accepția lui, sufletul este atât potență, cât și manifestare datorită faptului că sufletul este implicit substanță, ce reprezintă specia unui corp ,,care are viață ca potență”, dar substanța este o monadă, o „realitate în act” ^[5].

O primă abordare este cea imanentistă în care informația e profund fizică, iar genele sunt intrinseci valorilor umane. Filosoful contemporan italian Luciano Floridi introduce termenul de ,,inforg” pentru a defini organisme încorporate informațional. Conceptul are la bază teoria informației propusă de fizicianul și ciberneticianul Norbert Wiener care postulează faptul că ,,informația este fizică”, aceasta fiind supusă legilor naturii și fizicii. El o asimilează cu cea definită de matematicianul Shannon, „acel tip de informație pe care o procesează cipurile de calculator și pe care ADN-ul o codifică în celulele tuturor organismelor vii” ^[6].

Richard Dawkins în cartea sa, Un râu pornit din Eden. Codul genetic, computerul și evoluția speciilor, surprinde natura informațională a genelor, afirmând: „Este un rîu de informație, nu unul din oase sau țesuturi: un fluviu de instrucțiuni abstracte pentru construirea corpurilor”. Acesta continuă, afirmând faptul că experiența indivizilor nu influențează genele: ,,râul de informație nu este influențat nici de experiențele și realizările corpurilor succesive prin care curge.”, conferind o natură deterministă existenței genelor ^[7].

Pentru o viziune aprofundată a acestui fenomen, este necesar să înțelegem cosmogonia genelor și a organismului. Genele sunt supuse unui principiu mecanicist datorat reacțiilor biochimice și a compatibilității bazelor azotate constituente acestora. Cele 4 baze azotate, adenina, guanina, citozina și timina, se unesc într-o manieră unică, astfel încât conferă specificitatea lanțului de ADN. Datorită polimorfismului uninucleotidic și modului de asamblare a celor patru baze nucleotidice, orice modificare conduce la apariția unor patologii precum cancerul și la identificarea răspunsului fiziologic la medicamente ^[8][9].

Dintr-o perspectivă psihologistă (a nu se confunda cu psihologică), Ned Block afirmă faptul că ,,un comportament inteligent depinde de caracterul procesării interne a informației pe care îl produce” ^[10]. Astfel, existența este limitată de gene, acestea făcând ca fiecare individ să fie predispus unor gânduri, sentimente, emoții, acțiuni, chiar și unor afecțiuni medicale sau psihice, definindu-ne personalitatea, comportamentul și viziunea asupra lumii. Studiile GWAS („Genome-wide association studies”) au descoperit originea multora dintre mecanismele genetice ale proceselor psihologice. Spre exemplu, De Moor a raportat că gena KATNAL2 este responsabilă de neurodezvoltare (migrarea neuronală, formarea axonilor și dendritelor). De asemenea, comportamentul extravertit este asociat cu un situs de ARN necodificator lung. Comportamentul extravertit este o trăsătură de personalitate definită prin optimism, energie, implicare activă în societate, conducând către manifestări de comunicare. Din punct de vedere genetic, comportamentul extravertit a fost asociat cu psihopatologii precum tulburarea de deficit de atenție sau hiperactivitate (ADHD), schizofrenie și tulburare bipolară, deoarece genele 12q23.3, WSCD2, PCDH15 și L3MBTL2 sunt comune acestui comportament, dar și afecțiunilor psihice menționate anterior.

În mod similar, studiile GWAS au evidențiat 249 de gene pentru nevroză. 6 dintre acestea sunt într-o regiune de dezechilibru a legăturii pe cromozomul 15. Alte 3 gene (XKR6, L3MBTL2 și CHADL) se află în apropierea polimorfismului uninucleotidic asociat anterior cu nevroza. Gena SCAMP2 este responsabilă de transportul de noradrenalină și reprezintă ținta farmacologică în terapia tulburărilor nevrotice ^[11][12].

De asemenea, genele au dotat omul cu o cunoaștere apriori asupra lumii în mod intuitiv. Studii din psihologia cognitivă a bebelușilor au evidențiat faptul că aceștia cunosc intuitiv principii de fizică, au o gândire elementară matematică, recunosc ierarhii sociale, dar și principii morale. Acestea au surprins faptul că bebelușii au capacitatea de a recunoaște starea de agregare a obiectelor, relația dintre obiecte, dar și numerele. Se cunoaște faptul că noțiunea de ,,obiect” este întipărită în procesele fiziologice de semnalizare ale creierului ^[13][14]. Studiile au evidențiat faptul că ereditatea afectează interacțiunile sociale dintre bebeluși și străini, aceștia acomodându-se mai greu ^[15]. Privind moralitatea, bebelușii reacționează la comportamentul egoist sau antisocial, aplicând sancțiuni, uneori chiar și fizice asupra agentului provocator ^[16][17].

Însă problema existenței unei lumi guvernate de legile deterministe ale geneticii poate cauza catastrofe la nivel social, istoric și cultural. Această situație poate fi surprinsă pe parcursul secolelor XIX și XX prin dezvoltarea teoriilor precum determinismul biologic și darwinismul social, fiind aplicate în state totalitare precum Germania nazistă. Fapt care a dus la un flagel social și identitar al individului prin manifestări precum eugenia și eutanasia involuntară în funcție de dizabilități, maladii ereditare și rasă ^[18]. Lipsa liberului arbitru a favorizat disonanța cognitivă ce s-a manifestat prin ororile din acel regim pentru care umanitatea nu fusese pregătită, acesta fiind și un Holocaust al spiritului ^[19][20].

Norbert Wiener soluționează paradigma relaţiei dintre libertate şi determinism, oferind două variante: cea în care informația este independentă de energie și materie, aceasta putându-se considera a fi un motor imobil cu o inteligență intrinsecă și cea a enactivismului.

Rădăcinile primei soluții se află chiar la Leibniz care afirmă în Monadologia faptul că monadele sunt într-o continuă schimbare, însă aceasta este de natură intrinsecă, în conformitate cu paragrafele 10 și 11: „este supus schimbării, ba chiar că această schimbare este continuă în fiecare monadă”; …urmează din cele spuse că schimbările naturale ale monadelor vin dintr-un principiu intern, întrucât o cauză externă n-ar putea pătrunde în interiorul monadei”.

Studii din biologia celulară au surprins natura autonomă a inteligenței vieții la nivel microscopic. Acestea au descoperit faptul că procese vitale cogniției, reacției și luării deciziilor au depășit modelele convenționale la nivel celular. Organismul poate fi considerat un întreg sistem de calculatoare interconectate. Spre exemplu, mitocondria este un organit celular autonom provenit din ADN bacterian care este o uzină de producere a energiei pentru organism. Mitocondria este liberă să-și schimbe poziția și proporțiile, fiind nu doar un simplu organit celular, ci este o entitate activă și dinamică.

Studiile de filogenetică și anatomie comparată au surprins faptul că evoluția a permis lumii vii să fie independentă de mediul în care trăiește. Astfel, caracteristici precum homeotermia pentru activitatea metabolică celulară, modificarea unor regiuni anatomice pentru diversificarea alimentației, dezvoltarea organelor de simț și reproducerea vivipară au permis mamiferelor să depășească barierele impuse de mediu, permițând dezvoltarea unor capacități precum plasticitatea, adaptarea, curiozitatea, învățarea, memoria și gândirea.

La polul opus, cea de-a doua soluție, a enactivismului surprinde activitatea dinamică dintre organism și mediul înconjurător. Norbert Wiener afirmă faptul că genele sunt concepute astfel încât acestea să facă un schimb de energie cu mediul înconjurător. Aspectul metafizic al ideii lui Wiener provine din faptul că natura umană și personalitatea sunt influențate de acest flux de energie și informație, schimbarea producându-se datorită faptului că metabolismul modifică biții din informația Shannon datorită celei de-a doua legi a termodinamicii.

De asemenea, organismul poate fi considerat un superorganism, mediu ce conține microbiomul, rezultat al interacțiunii de mii de ani dintre organismul uman cu diferite specii de bacterii, virusuri, dar și alte entități microscopice cu caracter genic. Spre exemplu, tractul gastro-intestinal conține microbiota, iar interacțiunea lor cu probioticele (bacterii benefice ce se găsesc în anumite alimente precum iaurtul) are efecte pozitive, inclusiv asupra sistemului nervos. Colonizarea organismului de către anumite tipuri de bacterii este necesară datorită faptului că acestea au capacitatea de a manipula activitatea genelor, dar și mecanismele de comunicare dintre neuroni. Studiile au surprins faptul că existența unei flore sănătoase face ca organismul să fie mai rezistent la stres ^{[6][21][22][23][24][25][26]}.

Natura biologică și cea culturală sunt într-o strânsă relație. Filosoful și biologul Jacob Bronowski afirma faptul că schimbările biologice ale omului din ultimul milion de ani se datorează îmbunătățirii calității uneltelor, ceea ce a condus la o utilizare mult mai specializată și o rafinare a manualitații mâinii, influențând reprezentarea la nivel cortical a funcției motorii ^[27].

Un subiect ce provoacă domeniile geneticii și teoriei minții ţine de afecțiunile somatoforme. Acestea sunt afecțiuni psihiatrice ce au manifestări fizice datorită incapacității oamenilor de a-și exprima emoțiile și sentimentele, fiind asociată cu ,,alexitimia” ^[28].

Din punct de vedere cultural, ideea de genă transcende limitele biologice, astfel Richard Dawkins în lucrarea sa Gena egoistă definește conceptul de „memă”, aceasta comportându-se identic cu gena. Singura diferență provine din manifestarea sa la nivel metafizic. Aceasta este un replicator al manifestărilor culturale ^[29].

Abordarea „non-overlapping magisteria” prezintă dilema liberului arbitru în relație cu genele drept o falsă problemă, datorându-se modului ineficient în care oamenii de știință, filosofii și oamenii Bisericii au abordat acest subiect. O sursă a contradicției dintre știință și religie provine din faptul că Biblia a fost tratată literal. În accepția NOMA, știința este cea responsabilă de a analiza realitatea empirică a lumii, pe când religia este cea care se ocupă de analiza problemelor morale și etice, acestea trebuind să nu fie în conflict datorită suprapunerii domeniilor lor de expertiză ^[30]_.

Rădăcinile acestui concept pot fi regăsite, încă din Evul Mediu, atunci când universitățile permiteau ca adevărul revelat să fie interpretat doar de teologii cu studii, iar rațiunea era studiată de precursoarea științei, ,,filosofia naturală” în universitățile de arte, fără ca ele să interfereze, deoarece conflictele ar fi implicat cele două universități ^[31].

În acelaşi spectru ideatic se încadrează și preocupările biologului Francis Collins cu opera sa Limbajul lui Dumnezeu. Acesta propune drept teorie ,,BioLogos-ul”, alături de evoluția teistă, concept conform căruia Dumnezeu a ales evoluția pentru a popula universul cu viață. Biologosul prevede că Dumnezeu a ales intenționat acest mecanism, permițând crearea unor ființe biologice care să-și depășească condiția, adică omul. Acest concept permite coexistența religiei și științei, împlinind nevoia spirituală, dar și pe cea intelectuală. Papa Paul al II-lea a fost, de asemenea, un susținător al acestuia, afirmând că: „noile descoperiri ne conduc către recunoașterea evoluției ca fiind mai mult decât o ipoteză. Dacă originea corpului uman vine din materia vie care a existat anterior, sufletul spiritual este creat direct de Dumnezeu”. BioLogos-ul nu dorește să ofere un loc lui Dumnezeu în lume, ci își propune ca Dumnezeu să fie un răspuns la problemele la care știința nu a fost capabilă să răspundă ^[32]”

De asemenea, un alt susținător al NOMA, Kenneth Miller afirma faptul că Dumnezeu a creat lumea foarte atent, astfel încât procesele fizice și chimice să fie independente de acțiunea divinului. În accepția lui Miller, omul este o ființă unică datorită capacității sale de a fi conștient de dimensiunea morală și de puterea sa de a crea cultură ^[33].

Un contraargument al NOMA este oferit de R.C. Newman care afirmă faptul că acest spectru ideatic se confruntă cu explicarea unor fenomene din știință, dar și din religie. NOMA nu oferă o explicație asupra existenței fosilelor tranziționale din punct de vedere științific, dar nici asupra relației dintre vechiul și noul creaționism ^[34].

Studiile din domeniile etologiei și psihologiei comparate infirmă NOMA, deoarece acestea au descoperit faptul că și animalele posedă inteligență și emoții, unele dintre acestea putând manipula mediul înconjurător prin crearea de instrumente, dar și conștiință de sine în cazul unor specii de elefanți din Asia și cimpanzei, ,„diferența fiind doar de grad”. În această situație, afirmații asupra unicității omului precum cele ale lui Kenneth Miller nu mai sunt valide ^[35].

În tot acest complex de idei contrare, concluzionez că arhitectura monadei vieții (concept pe care îl înaintez în descendenţă leibniziană) asimilat genei, are virtutea de a permite coexistența naturii fizice cu cea spirituală, fără ca niciuna din ele să predomine datorită faptului că ambele sunt interdependente. Astfel, structura realității conferită de gene nu intră în contradicție cu liberul arbitru. În plus, în secolul al XIX- lea , zoologul Ernst Haeckel a susținut teoria sa cu un profund caracter panpsihist a ,,celulei-suflet” datorită vitalității și autonomiei acestuia, găsind punctul convergent al naturii materiale, cu a celei spirituale, ca unitate monadică ^[22]. Problema liberului arbitru în relație cu genele a influentat adânc percepția omului asupra lumii, a societății, culturii, dar și asupra politicii. Studiul acestei monade a vieții ar trebui să fie dintr-o perspectivă narativă, în care factorii biologici, geologici, sociali, etici și politici, satisfac nevoile intelectuale și spirituale ale omului, mai ales datorită faptului că genele sunt materie și minte.

 Bibliografie

1. Miko, I. (2008), Gregor Mendel and the principles of inheritance, Nature Education 1(1):134.
2. Steve Minchin and Julia Lodge, Understanding biochemistry: structure and function of nucleic acids, Essays Biochem. 2019 Oct; 63(4): 433–456. Published online 2019 Oct 11. doi:1042/EBC20180038.
3. Burnham Douglas. Gottfried Leibniz: Metaphysics. Internet Encyclopedia of Philosophy, ISSN 2161-0002, https://iep.utm.edu/leib-met/.
4. Iulian Grigoriu, Curs de ontologie, FIFT, specializarea Filosofie, uz intern.
5. Aristotel, De anima, Parva naturalia, Editura științifică, București, 1996, pp. 30-31.
6. Luciano Floridi, The Cambridge Handbook of Information and Computer Ethics, Cambridge University Press, 2010, pp. 24.
7. Richard Dawkins, Un rîu pornit din Eden. Codul genetic, computerul și evoluția speciilor, Humanitas, 1995, p. 17.
8. Gerald Litwack, Human Biochemistry – Second Edition, Academic Press (Elsevier), London, 2022, pp. 289, 292.
9. The Editors of Encyclopaedia Britannica, „single nucleotide polymorphism”. Encyclopedia Britannica, https://www.britannica.com/science/single-nucleotide-polymorphism. Accesat pe 10 Aprilie 2024.
10. Ned Block, „Psychologism and Behaviorism”, The Philosophical Review, vol. 90, No. 1 (Jan., 1981), pp. 5-43, Duke University Press.
11. Sanchez-Roige et al., The genetics of human personality, First published: 20 November 2017 https://doi.org/10.1111/gbb.12439.
12. Min-Tzu Lo et al., „Genome-wide analyses for personality traits identify six genomic loci and show correlations with psychiatric disorders”, Genet. 2017, Jan; 49 (1): 152–156 (on-line, doi: 10.1038/ng.3736). Accesat 5 Dec 2016.
13. Susan J. Hespos and Kristy van Marle, „Physics for infants: characterizing the origins of knowledge about objects, substances, and number”, WIREs Cognitive Science, 2012, 3:19–27. doi: 1002/wcs.157.
14. Iris Berent, „Can we get human nature right?”, Proceedings of the National Academy of Sciences, 2021 Sep 28; 118(39), e2108274118. 2021 Sep 23. On-line, doi: 1073/pnas.2108274118.
15. Plomin, R., & Rowe, D. C. (1979). „Genetic and Environmental Etiology of Social Behavior in Infancy”, Developmental Psychology, 15(1), 62–72. https://doi.org/10.1037/h0078078.
16. Yasuhiro Kanakogi, Michiko Miyazaki, Hideyuki Takahashi, Hiroki Yamamoto, Tessei Kobayashi, Kazuo Hiraki. „Third-party punishment by preverbal infants”. Nature Human Behaviour, 2022; doi: 1038/s41562-022-01354-2.
17. Paul Bloom, Just Babies. The Origins of Good and Evil, Crown Publishers, New York, 2013, pp. 14.
18. Michael A. Grodin, Erin L, Miller, Johnathan, I. Kelly, „The Nazi Physicians as Leaders in Eugenics and «Euthanasia»: Lessons for Today”, American Journal of Public Health,  2018 January; 108(1): 53–57, online. 2018 January. doi:2105/AJPH.2017.304120.
19. John Protzko et al., „Believing there is no free will corrupts intuitive cooperation”, Cognition Volume 151, June 2016, pp. 6-9.
20. Tom St. Quinton, David Trafimow, Oliver Genschow, „The role of free will beliefs in social behavior: Priority areas for future research”, Consciousness and Cognition Volume 115, October 2023, 103586.
21. Daniel D. Hutto, „Enactivism”, Internet Encyclopedia of Philosophy, ISSN 2161-0002.
22. Brian J Ford, „On Intelligence in Cells: The Case for Whole Cell Biology”, Interdisciplinary Science Reviews, December 2009, 34(4):350-365 doi:1179/030801809X12529269201282.
23. W. Leibniz, Opere filozofice I, Editura Poligrafica, 1972.
24. Brian J. Ford, Cellular intelligence: Microphenomenology and the realities of being”, Progress in Biophysics and Molecular Biology Volume 131, December 2017, pp. 273-287, pe https://doi.org/10.1016/j.pbiomolbio.2017.08.012.
25. Kramer P, Bressan P., „Humans as Superorganisms: How Microbes, Viruses, Imprinted Genes, and Other Selfish Entities Shape Our Behavior”, Perspectives on Psychological Sciences, 2015 Jul, 10(4):464-81. Doi: 10.1177/1745691615583131. PMID: 26177948.
26. Viorel Ranga, Tratat de anatomia omului, Editura Medicală, București, 1990, pp. 45-46.
27. Jacob Bronowski, Ascensiunea omului, Editura Humanitas, București, 2018.
28. Thamby, Abel & Desai, Geetha & Mehta, Urvakhsh & Chaturvedi, Santosh. (2019). „Deficits in Theory of Mind and Emotional Awareness in Somatoform Disorders”, Indian Journal of Psychological Medicine, 41. 10.4103/IJPSYM.IJPSYM_382_18.
29. Richard Dawkins, Gena egoistă, Editura Publica, 2019, pp. 327-328.
30. Stephen Jay Gould, „Nonoverlapping Magisteria”, Natural History 106 (March 1997), pp. 16-22. Also reprinted in Leonardo’s Mountain of Clams and the Diet of Worms, New York: Harmony Books, 1998, pp. 269-283.
31. Edward Grant, God and Reason in the Middle Ages, Cambridge University Press, 2003, pp. 107.
32. Francis Collins, Limbajul lui Dumnezeu, Curtea Veche Publishing, 2009, București, 2009.
33. Kenneth R. Miller, Finding Darwin’s God – A Scientist’s Search for Ground between God and Evolution, Harper Collins Publishers Inc., 1999.
34. Robert C. Newman, „Some Problems for Theistic Evolution”, in Perspectives on Science and Christian Faith55 (2003), Volume 55, Number 2, June 2003, 117-128.
35. Frans de Waal, Suntem îndeajuns de inteligenţi pentru a înţelege inteligenţa animalelor?, Editura Humanitas, București, 2019.

Sebastian-Marius Curis este student în anul I la filosofie, Facultatea de Istorie, Filosofie, Teologie, Galați.