Fiule, tatăl tău a murit! sau Dragostea la vreme de coronavirus / Adi Secară

Farsă tragi-comică, aproape absurdă, de Adi G. Secară

– open work –

Tuturor celor care s-au jertfit în lupta cu boala, cu speranța că se va reveni la un fel de normalitate, unde vom mai putea face haz de necaz și de durere. În memoria Maestrului Mihai Păun.

Moto:  Alas! It is delusion all:
           The future cheats us from afar,
           Nor can we be what we recall,
           Nor dare we think on what we are.

Vai! Totul nu-i decât părere:
Viitoru-și râde de noi din depărtări,
Nu putem nici să fim asemeni amintirilor noastre,
Și nici să-ndrăznim a ne-accepta așa cum suntem.

                                Lord Byron, Stanzas for Music

 

Personaje:    Robert Leonida, 22 de ani

                      Andra, 21 de ani

                      Ana-Maria, 33 de ani, dar n-ai zice, parol!

                      Un clown

 

Decor: Sufragerie, fotolii, măsuță, canapea, pe fundal o fereastră, uși la dreapta, stânga, scară spre etaj, bar. Se stă mult pe telefoane, laptopuri.

 

Scena I

Robert (la telefonul mobil):

Tată, îmi este dor de tine! Știu că nu te înțeleg… Nu, tată, nu ies. Jur. Știu că tu… Că eu, da. Da, nu știu ce m-aș face fără tine. Da, eu sunt viața ta… Și tu, viața mea! Mama, da, Dumnezeu să o odihnească! Da, nu las pe nimeni să intre… Te sun cum observ ceva. Suspect, da… Bine, pa! Știu că la spital e greu…. Ai grijă! Mai ales la Nicole! Ce, nu mai ești cu ea? Dar era drăguță… Bine, nu este treaba mea! Dar putea fi o mamă vitregă… bună! Pa! Tată, tată… Stai, mi-a venit o idee… Bine, mai târziu!… (Închide telefonul)

Uf, deja închis aici de cincisprezece zile! Mama ei de stare de urgență! Și vin sărbătorile… dar de ce să-i mai cer voie? Mai bine o sun chiar acum… (Butonează, sună)

Beatrice, ce faci? Citești Kafka? Ăsta este ăla cu „Critica rațiunii pure”?… Aoleu! Da, ăla este Kant! Hai, mă, că nu este chiar atât de grav! Important este că te iubesc! Stai, stai… Că la asta mă gândeam: știi, ce ar fi dacă ai veni să stai la mine în perioada asta?… Să fie ca un fel de… logodnă de probă! Dacă tot sunt așa vremurile!… De ce nu m-am gândit până acum? Ăăă… Să mai citesc Kant?… A închis… Ei, asta e, dacă nici în aceste condiții, când putem muri azi, mâine, nu vrea… Să o sun pe… (verifică în telefon), așa, în ordine alfabetică, Camelia, nu, nu e… generoasă, Cătălina, nu, și asta e cu filosofia, Elena, nu, nu, categoric, Flavia, da, da, ar fi o idee, Gabriela mi-a spus că am prea puțini ani, 22 este puțini, mă rog, că sunt băiatul lui tata, de parcă ar conta, unde este iubire, coronavirusul și vârsta nu mai contează, de parcă am eu vreo vină că tata are bani… Mihaela, pa și pussy!… Opa, sună Andra!!! (se agită, stânga, dreapta, se așază într-un fotoliu, degajat, dar totuși emoționat) Alooo, da, bună, iubireee!!!… Știi, trec direct la subiect… M-am gândit mult la tine zilele acestea… Îți dai seama, de două săptămâni, m-am săturat de jocuri, de alergat singur ca nebunul, de exerciții fizice și de muzică, și de filme, de seriale, de netflix, de „Westworld”, de toate… Știi tu, mă mai gândesc la master, parcă aș face și „Educație fizică”, numai managementul… Dar mai bine, voiam să te invit să stai la mine, să ne închidem, pardon, să fim închiși, ca în „Desculț în parc”, l-am văzut la tine sau la mine, nu l-am văzut cu tine, ciudat, eram sigur că l-am văzut cu tine… Să avem așa, un fel de logodnă de probă, să vedem dacă putem rezista împreună, numai noi doi, naufragiați ca în „Laguna albastră”, pe ăsta sigur l-am văzut cu tine… nici pe ăsta?… Stai să dau pe speaker că mă doare urechile, bine, mă dor, mă enervezi, hai, mă, sigur că te iubesc…

Vocea Andrei: Să știi că îmi este frică de tine!

Robert: Zău dacă ai de ce! Eu sunt bun ca pâinea caldă… Poate puțin cam nehotărât… Împrăștiat, copil al epocii mele!

Vocea Andrei: Și alintat! Și afemeiat!

Robert: Eu, afemeiat? Zău, la vârsta mea? Este drept că, poate, așa, dau senzația… dar eu, când mă îndrăgostesc… De pildă, la grădiniță, îți dai seama, atâția ani, nu am avut ochi decât pentru Adina… Sau Alina? Dar viața este atât de scurtă… Sunt la vârsta marilor căutări… Trebuie să mă hotărăsc, nu-i așa? Și dacă de atâtea zile mă gândesc la tine…

Vocea Andrei: Nu știu, Robert! Să știi că îmi placi, chiar îmi placi…

Robert: Hai, te rog, vino la mine, sunt singur, singur și chiar vreau să stau cu tine mai mult timp… Poate o eternitate… sau două-trei zile! Vezi, nu sunt deloc frivol, adică puteam să zic să vii măcar pentru o oră… Aș veni eu să te iau, dar i-am promis lui babacu… Merțanul meu, sfânt motor, moare și el de singurătate!!! Știi că tata mi-a promis un Ferrari, îți dai seama?

Vocea Andrei: Bine, m-am hotărât! Vin!

Robert: Îți trimit un taxi! Te aștept… cu brațele deschise!

Vocea Andrei: Vin, dar nu pentru Ferrari! Să fie clar! Dar nu acum, spre seară, pe la șase, poate comazi ceva și la KFC! Robert, adevărul este că închisă în garsoniera asta e chiar groaznic! Să fie clar, vin doar pentru tine! Te iubesc, Robert!

Robert: (după un moment de ezitare) Și eu te iubesc…. Andra! Pa, te aștept!

Vocea Andrei: Nu este nevoie să trimiți taxi! Să văd ce scriu în declarație!

Robert: Să fie de dragoste!

Andra: Pa, te sărut!

Robert: Pa! (Închide telefonul) Oau, mă sărută! Da, lipsește și un sărut cu mască sau fără mască! Era să-i spun Vanda! Nu Andra! Oare de ce? Oare mai sunt îndrăgostit de Vanda, după tot ce mi-a făcut? Dar Zaraza, tipa aia de la video chat? Oare nu de ea am fost cu adevărat îndrăgostit? Dar Miruna? Nu, cu siguranță nu sunt afemeiat! La vârsta mea? Nu se poate! (încep să se audă niște sirene de poliție, din ce în ce mai tare) Mama, Dumnezeu să o odihnească, spunea să nu-mi bat joc de fete, să le cunosc cât mai bine, dar cum să le cunosc mai bine, biblic vorbind, deși n-am citit Biblia… Ce se aude?

(Zgomote, strigăte, „Stai! Stai”, țipete, Robert deschide fereastra, zgomote, portiere trântite, alte sirene, scrâșnete de frâne, „Unde e?” „A sărit gardurile!”, „Unde?” „Pe acolo!”… „Mai dă-o dracului! Doar n-o să deranjez tot cartierul rezidențial… Dorele, oare rezidențial vine de la prezidențial?” Portiere trântite, sirene, liniște. Apoi sună telefonul.)

Robert: Da, tată! Mă uitam pe fereastră… Venise poliția pe aici! N-am înțeles, urmăreau pe cineva! A, te sunase vecina? Trebuie să știe ea tot… A sărit o nebună gardul la noi în curte? Ce voiam să-ți spun? A, voiam să invit o prietenă la mine! … Așa, înțelegi tu! Să vină întâi pe la tine să facă testul? Hai, mă, tată! Parcă spuneai că nu mai aveți sau că nu aveți… Ce? Cum adică să las gagicile? Păstrăm distanța! Mai bine să mă apuc de teatru? Cum adică? A, să scriu teatru? Dar ce, eu sunt nepotul lui Caragiale? O declarație pierdută sau de-ale măștilor? Nu înțeleg, dar cred că glumești! Nu cred că am mai făcut Caragiale! Nici la colegiu… A scris și Alecsandri teatru? Coana Chirița? Știu de Domnul Goe! Bine, închid! Pa, dar cu fata aia cum rămâne?… A închis! Cum era reclama aia? Cum îți crești părinții așa îi ai? Am ajuns să vorbesc singur ca bunicul! (cască) Ce-ar fi să trag și eu un pui de somn ca el? Pandemia asta este obositoare! Când mă trezesc să mă uit la statistici, să văd câți s-au mai dus…

(Se întinde pe canapea, în curând sforăie ușor; din dreapta sau din stânga, tiptil, după un timp, intră Ana Maria, costum mulat, piele, amestec perfect de inocență și perversitate; vorbește în șoaptă)

Ana Maria (căști în urechi): Oau, ce casă! Crede-mă, este tare de tot! Parcă sunt în „Parasite”, filmul ăla cu Oscar care nu ți-a plăcut, am fost împreună la mall! Hai că nici sud coreenii ăia nu s-au gândit la pandemia asta… Hei, uite un tinerel drăguț! Păcat că sforăie! Nu, dragă, orice ar fi, nu mă mai mărit cu unul care sforăie! Măritișul este, să fie clar, o afacere încheiată pentru mine! Și un copil este prea de ajuns! Bine că se ocupă mama de el! … Santa Mariiiaaa… Giovanni a spus să mai aștept, să mai treacă virusul! De parcă ar mai trece vreodată!!! Gata, de-acum va fi așa mereu! Politicienii și toți oculții asta au așteptat! Ce teorie a conspirației? Nu e nici o teorie și nicio conspirație! Este doar Adevărul adevărat!!! Pe onoarea mea de escortă! (Robert se foiește) Ciao, hai că închid, mai vorbim! (hotărâtă, cu emfază) Tinere, te rog să te trezești, fii cavaler și mă ocrotește!

Robert (confuz): Neața! Mama?

Ana Maria: Don Quijote, nu e nicio mamaaaa!!!

Robert: Aoleu! Ce cauți aici? De ce n-ai mască?

Ana Maria: Dar ce crezi? Că eu sunt din alea? Pardon, din ăia ca-n filme? Eu nu ascund nimic! Toate formele, toate gândurile! Jos ipocrizia! Trăiască Janis Joplin și Frida! Viva la Revolucion! Viva El Comandante! Viva Ibiza!

Robert: O, da, Ibizaaa… Dar… ce cauți la mine în casă?

Ana Maria: Cu mâinile goale? Fără nicio armă? Din ce am studiat eu la științe politice, cele mai bune arme nu sunt cele de distrugere, de război! Dragostea, dorințele celorlalți, pasiunile, cu ele cucerești lumea, sistemul solar… Pluriversul!

Robert (aprinde lumina): Sunteți… specialistă?

Ana Maria: Pe vremea mea se spunea că mama dumneavoastră este… profesionistă, dar aici nu se cade! (Cu o reverență) Ana Maria! (Întinde mâna)

Robert: Nu porți nici mănuși! Ești un pericol social!

Ana Maria: Ohoho! Mie și frică să spun că-s din Țăndărei!

Robert: Chiar ești din…

Ana Maria: Niet! Dar îmi plac subiectele provocatoare, din acelea care pun pe toți fricoșii să spună că nu au de-a face cu corectitudinea politică, că ei sunt neutri, că ei… sunt căldicei!

Robert: Adică ești contra sau… pentru?

Ana Maria: Așadar, (luând o pereche de mănuși sanitare de pe măsuță, punându-și-le, tacticos, cântând, fredonând pe muzica de la „Nouă săptămâni și jumătate”), dragul meu străin…

Robert: Ba eu sunt la mine acasă și te rog…

Ana Maria (continuă să cânte): Ta, ta, tam, mănușile astea intră greu de tot… Vă rog, se spune, că doar încă nu ne permitem să ne tutuim! Dar ce mă rugați? Așa oficial, în sfârșit, măcar una să fie conform regulamentului! (Întinde iar mâna) Ana Maria! Și, din ce văd, nici dumneavoastră, dragă domnișorule, nu aveți… mănuși, și nici mască! Pentru continuarea relației noastre, vă rog să intrăm în legalitate!

Robert: De acord, cu voia dumneavoastră, mă retrag un pic pentru a intra deplin în legalitate! Și nu mi-ați răspuns dacă sunteți pentru sau contra! (Iese) Puteți… argumenta, că vă aud!

Ana Maria: Abia aștept să ne cunoaștem mai bine! Urăsc formalismele de acest gen: plural de politețe, mănuși, măști… Lumea a devenit un carnaval! Aproape militarizat!

Vocea lui Robert: Așadar, cu ce prilej această… vizită?

Ana Maria: Din motive nesentimentale, aproape evident… Bibicule!

Vocea lui Robert: Nu-mi spune așa…

Ana Maria: Eu m-am prezentat!

Vocea lui Robert: Eu mereu am avut fantezii cu necunoscute!

Ana Maria: Mie părinții mi-au spus mereu să nu vorbesc cu necunoscuții! Tatăl meu, scriitor cunocut și obscur în același timp, cum sunt mulți dintre scriitori, a insistat să învăț pe de rost Codul bunelor maniere, dar, revoltându-mă, era normal… să-l adaptez. Îl am în sânge, dar donez sânge de câte ori am chef și… nevoie!

(Intră Robert îmbrăcat în combinezon de protecție, cu mască cu tot)

Ana Maria (cu aer de cunoscător): Nu e chiar de firmă, ba este chiar și destul de ieftin! Nu cucerești pe nimeni cu așa ceva!

Robert: Mai exact?

Ana Maria (și mai cunoscătoare): Combinezon protecție Ansell Alpha Tec 2000, model 111, asigură protecție, lichidă și sub formă de particule și chimică pentru substanțe cu concentrație scăzută. Folosit cu precădere în următoarele industrii primare: biologie, sănătate, prelucrarea alimentelor. Trec peste certificate, standarde, confecționat din polietilenă microporoasă laminată nețesută, cusături lipite, combinezon cu glugă, închidere cu fermoar frontal bidirecțional, clapă de protecție, prevăzut cu elastic care asigură etanșarea… bla, bla, recomandat pentru lucrul în camerele cu atmosferă controlată.

Robert: My God! Dar cunoști…

Ana Maria: Defecte de memorie!

Robert: Mai am și alte modele!

Ana Maria: Să nu insistăm! Aici este atmosferă controlată?

Robert (făcându-se comod) De ce avem plăcerea?

Ana Maria: Sunt expertă în artele plăcerii, deși aș putea spune că m-am dedicat filosofiei zen… dar, apropo, dacă tot m-ai acceptat, nu-mi dai și mie un costum d-ăsta?

Robert (cântărind situația cu privirea): Te prefer așa, nu ca pe o băbuță siberiană!

Ana Maria: Domnul are preferințe! Domnuuuuuul…

Robert: Masterandul… prefer așa! Ca în nu mai știu ce tip de piese de teatru! Tu ești Străina, Necunoscuta și eu masterandul…

Ana Maria: Master în ce?

Robert: Cu toată lipsa de modestie, managementul iubirii…

Ana Maria: Hm… Ceva de băut, de mâncare nu există în casa asta? O conversație de asta presupune să ne simțim bine, nu-i așa? Apropo de combinezon: am fost testată, am ieșit negativ, dar fiindcă eram într-un grup mai mare, au vrut să mă izoleze și pe mine… dar trecuse timpul meu pentru izolare și aveam ceva important de făcut… Dar unde se dă jos milităria din pod, nu mai este loc de promisiuni!

Robert: Ceva serios? Cât de serios mai poate fi ceva în această lume nebună, înnebunită?

Ana Maria: Dacă nicio promisiune făcută copiilor nu mai poate fi îndeplinită…

Robert: Și dacă omori alte persoane pentru acea promisiune?

Ana Maria: Dacă și cu parcă… Poate ei au dreptate, poate sunt purtător, dar să ajungă să mă fugărească ca pe un câine… da, așa fugăreau hingherii niște câini, am văzut, noroc de condiția mea fizică și de faptul că cei doi erau cam rotofei, porcii… da, sunt cam anarhistă, deși apreciez unele legi, doar unele legi… Doar pentru că nu aveam blestemata aia de declarație, pe care nici nu mai știu dacă am avut-o sau nu… Aveam una pe care o tot luam cu mine, când m-au oprit nu o aveam… Și pentru mine este o chestie de principiu să nu plătesc o amendă dată pe nedrept… chiar dacă pare să fie drept! Așadar, ai putea să-ți dai jos costumul de mire!

Robert: Aoleu, mi-am adus aminte! Trebuie să vină logodnica mea!

Ana Maria: Și?

Robert: Te-aș ruga să pleci! Poți să mai revii, în altă zi, facem schimb de numere, ne telefonăm! Pari o tipă interesantă!

Ana Maria: Doar interesantă? Hm! Și unde să plec?

Robert: Îți chem eu un taxi!

Ana Maria: Nebună să fiu să plec cu un taxi! Ăștia sunt mână în mână! Mă duce direct la ei!

Robert: Ești paranoică!

Ana Maria: Mai bine paranoică și liberă, decât… ca tine, aici, speriat de bombe și de viruși care sunt mai mult imaginari!

Robert: Eu chiar voiam să fim prieteni! Nu vreau să chem poliția!

Ana Maria (disprețuitoare): Chemi poliția! Bine, cheam-o! Ești și laș! Bine, în tot hanul ăsta de casă nu poți găsi un loc și pentru mine, până se înserează sau până mâine!

Robert: Nu mă înțelege greșit…

Ana Maria: Ba nici nu mă străduiesc să te înțeleg! Bye bye! Domnule, nici măcar nu te-ai prezentat, nu vă deranjați, ies pe unde am venit! Adio! (Iese furioasă)

Robert: Na, poftim! (Își scoate combinezonul, bucată cu bucată, vorba vine, mai degrabă cum poate, începând cu viziera, răsuflând ușurat) Și deja mă făcuse curios! Ana Maria! Parcă am mai cunoscut o Ana Maria, la un banchet, eram prin a unsprezecea, la Sinaia… dar mai bine să iubim protejat în aceste vremuri! Să fac un pic de ordine aici, nu că ar conta, dar așa, de formă… (Reintră Ana Maria, în fugă) Vaaai, ce m-ai speriat! (Încearcă să se reîmbrace cu combinezonul) Spală-te pe mâini…

Ana Maria: Nu stau mult, nu-mi găsesc… Nu-mi găsesc, aha, uite-l, (privind cu subînțeles), Tur-nă-to-ru-le! (iese)

Robert: Domnișoară! Sau Doamnă! Nici nu v-ați spălat pe mâini, dar… Stați rău cu igiena în aceste condiții, dar (șoptit) sunteți interesantă, frumoasă… mai bine mă duc să mă spăl și eu pe mâini, că azi am cam neglijat… (Iese)

(Cortina)

 

Scena II

 

Intră mai întâi Andra, cu măscuță asortată la rochie, mănuși asortate, cu o gentuță și ukulele. Apoi, în combinezon, Robert, cu două-trei geamantane, sacoșe, un rucsac imens.

 Andra: Dragul meu, ce aventură! Cu atâtea bagaje, normal că am uitat de declarație!

Robert (epuizat, lăsând jos bagajele): Uf, bine ai venit!

Andra: Dar ai mei, inclusiv… Greta, m-au învățat să nu cedez nimic fără luptă! Și normal că am spus că am declarația la mine! Unde este, a întrebat polițistul cel gras! La mine, undeva în bagaje! Cel slab a intrat în joc, auzi, ce nesimțire: să o vedem! Și am început să caut, încet, calm și calmă! Ești drăguț să îmi aduci și celelalte bagaje?

Robert: Mă duc, mă duc, să-mi trag sufletul!

Andra: Este frumos la tine!… Așadar, crezi în existența sufletului!

Robert: Ăăă, ești drăguță să te duci să te speli pe mâini?

Andra: Dar am purtat mănuși… Și să aduci și pe Mimoo!

Robert: Mimoo? Dar, oricum, trebuie să arunci mănușile astea, să intri în carantină…

Andra: Mimoo este motanul meu… de fapt sunt doi Mimoo…

Robert: Doi?

Andra: Și cum să intru în carantină? Of, sunt atât de emoționată…

Robert: Cum adică doi motani? Cum ai scăpat de polițiști?

Andra: N-am scăpat… Am un motan de rezervă… dacă primul pățește ceva… Înțelegi, nu?

Robert: …Așa faci și cu… iubitul… Iubiții?… Cum adică nu ai scăpat de poliție?

Andra: Mi-au confiscat jumătate din bagaje și au spus că dacă le vreau înapoi trebuie să le duc cartea de identitate, pașaportul sau ceva…

Robert (oarecum aparte) Sper că și primul motan…

Andra: Sper că iubești animalele… iar primul motan este jucăria mea de când eram copil… de fapt, dacă este să numărăm corect, aritmetica nu a fost niciodată punctul meu forte, doar matematicile superioare și filosofia matematicii… da, dacă este să numărăm, am trei motani, doi reali și unul de jucărie… Cât timp vom sta împreună, unul va fi al tău… Așadar, crezi că au și animalele suflete?

Robert: Dragă Andra, m-ai cam… amețit! Ești… cu adevărat fermecătoaare! Abia aștept să-ți îmbraci combinezonul și să ne îmbrățișăm!

Andra: Sper că nu mi-au luat valizele cu combinezoane! Oricum, au fost drăguți că m-au lăsat să plec cu taxiul!

Robert: O să-ți împrumut unul sau, mai bine, o să ți-l dăruiesc… Mă duc să mai aduc din bagaje…

Andra: Mulțumesc! Unde o să stau?

Robert: Momentan aici, pentru trei-patru-cinci zile… dacă nu… nu tușești… nu vei avea febră, diaree, celelalte simptome…

Andra: Ești curajos, totuși, că mă primești… lângă… inima ta! Chiar crezi că mă iubești?

Robert: Îți spun cum mă întorc… (Iese)

Andra: Da, este ciudat să începi o relație în aceste condiții… Oh, Doamne, și încă sunt virgină! A fi sau a nu fi virgină când poți muri chiar mâine! Sau azi! Nu, nu vreau să fiu sclava terorii…

(Intră Robert, cu două-trei geamantane, o cușcă de animale, o colivie uriașă goală, un acvariu, arca lui Noe, trei sticle de câte douăzeci de litri ș.a.)

 Robert: Este imposibil… oare bagajele au suflet? Cum au intrat atâtea bagaje la mine? În viața mea! Da, Andra, te doresc, te iubesc, te ador…

Andra: Tocmai voiam să… să-ți dau jos combinezonul!

Robert: Mai bine să fim precauți!

Andra: Ideea este că, dacă mai avem doar o zi de trăit…

Robert: O, nu! Nu vreau să mor atât de tânăr!

Andra: Vreau să ne comportăm ca și cum am fi normali, într-o zi normală! Sau ca într-o piesă de Cehov, fără împușcături…

Robert: Cehov, o, nu!

Andra: De ce nu?

Robert: Așa, am o prejudecată și eu…

Andra: Dacă este numai una e bine… mereu am visat un iubit fără prejudecăți! Sau, mă rog, să aibă doar prejudecățile mele! De pildă, să fim închiși, naufragiați, retrași precum Marcel Proust, scriind împreună o capodoperă precum, aici, acum, „În căutarea virusului pierdut”!

Robert (speriat): Scrii?

Andra (precaută): De ce?

Robert: Cine mai scrie astăzi? Am cunoscut trei-patru, ăăă, două, ba o singură poetă… bine, două, și niciuna nu mi-a scris niciun poem…

Andra: Nu-mi spune că… ai suferit!

Robert: Nu, dar dacă poeții scriu pentru cineva pe care îl iubesc, îți dai seama cum m-am simțit eu când ele spuneau că mă iubesc, dar nu îmi scriau poezii sau versuri, poeme, mă rog…

Andra: Cum te-ai simțit?

Robert: Mai bine mă duc să mai aduc bagaje…Cât spuneai că vrei să stai?

Andra: Păi să vedem dacă suntem compatibili… Cred că mai sunt doar cărțile… Erau în niște sacoșe de rafie… Am început ieri „Decameronul”!

Robert: Cameron? Cel cu „Titanicul” și „Avatar”?

Andra: Nu, este un roman cu o epidemie… Vechi!

Robert: Nu-mi plac filmele vechi! (Iese)

Andra: Roman, nu film! Oh, Doamne, dacă nu ne potrivim? Este drept că este cu catolici…

Robert (se întoarce repede, doar cu o sacoșă): Doar asta mai era! Cărți! Mă duc să mă spăl pe mâini! Mai des decât Ponțiu din Pilat! (Iese)

Andra (își pune mâinile în cap): Ponțiu Pilat! Pilat din Pont! Of, Doamne, oare am să-l pot iubi?

Robert (cu mâinile ude): Pe cine?

Andra: Pe cine ce?

Robert: Pe cine să poți iubi? Oare cărțile trebuie dezinfectate? Să o sun pe mătușa mea, care este bibliotecară!

Andra: Vom folosi amândoi aceeași baie?…

Robert: Mai este una în capătul celălalt, una la etaj… Deci, pe cine să iubești? Alege o baie…

Andra: Ce drăguț! Să aleg baia mea?

Robert: Da, una dintre cele două! Așadar, care este definiția dată de tine iubirii?

Andra: Iubirea este… Este atunci când… Iubirea este ca un cântec la ukulele, interpretat de Marilyn Monroe!

Robert: Bine că nu de Marilyn Manson!

Andra: Am adus să învăț să cânt! Și să și compun… Vreau ca prima mea compoziție să fie pentru tine! Cu versuri pentru tine! Vreau să fim… romantici! (Zdrăgăne la ukulele) Știi la ce mă refer? La filmul „Unora le place jazzul”! Acolo cântă Marilyn la ukulele! Atât de dulce!

Robert: Nimeni nu este perfect!

Andra: Da, așa se încheie filmul, parcă…

Robert: N-am văzut! Și nu-mi place nici jazzul! Da, știu, am o educație muzicală… groaznică!

Andra: Nimeni nu este… așa, perfect! Putem învăța împreună diferența dintre… operă și operetă! Unde să-mi pun combinezonul?

Robert: Alege, te rog, alege! Să pun o muzică?

Andra:… Nu, te rog, aleg eu! Arcangelo Corelli, Folliaaaaa…. Cu varianta lui Max Richter, din „Prietena mea genială!”

Robert: Baia! Alege baia! Găsești tu acolo un combinezon! Pun eu niște Montana…

Andra: Montana?

Robert: Hannah Montana! Mă uitam la ea când eram mic!

Andra: My God!… Și la film ai vrea să ne uităm? (Se îndreaptă spre una dintre băile indicate)

Robert: Găsim noi ceva pe Netflix sau HBO! (pentru sine) Dacă nu vrei ceva pe pornhub! Cred că am făcut greșeala vieții… Bine, greșeala pandemiei! O, ce înseamnă să nu cunoști omul! Femeiaaa…

Andra (se aude cum se îmbracă, se aude mai slab): Propun… să împărțim alegerile! Adică, o dată tu, o dată eu: de pildă, un film ales de tine…

Robert: „Terminator”!!!

Andra: Unul ales de mine, „Titanic”!

Robert: Nu aud prea bine!

Andra: Și tot așa! Vorbeam deunăzi cu o prietenă și zicea că secretul relațiilor fericite este măcar alternanța… De pildă, azi să fiu sclava ta, să fac tot ce dorești tu…

Robert: Să ne spălăm pe mîini!

Andra: Mâine faci tu ce vreau eu…

Robert: Chiar nu se aude acu, ți-ai pus și casca? Auzi, nici nu a intrat în casă, în iubirea mea atât de… complexă, și deja face reguli… Daaa, este greșealaaaa… Auzi, nu vrei să te întorci acasă?

Andra: Ce zici? Nu am auzit nimic…

Robert: Ceva despre distanțare socială… Te ajut cu toate bagajele astea… (Îi sună telefonul) Scuze (se îndepărtează), vorbesc cu tata! Da, da, nu mă panichez, da, da, te-au găsit pozitiv, adică ți-ai făcut testul, să nu mai repet, da, nu e nicio problemă, știi contul, pinul, da, adică știu, te gândești că prea m-ai cocoloșit, și tu și mama, da, tată, dar a fost bine, probabil două săptămâni sau chiar trei nu ne vom vedea, te iubesc, tată, da, abia aștept să mergem în deltă, să uităm de toate acolo sau pe insula aia din Grecia, da, și la Athos, în liniștea de acolo….

(Țipete urâte, stridente, se aude Andra, care intră repede, în combinezon, fuge, sare în brațele lui Robert)

Andra: Robeeeeert! Este cineva în baieeeee!!!!

Robert: Stai, tată, vorbim, stai, Andra, ce nebunie, (Scapă telefonul) am scăpat…

Andra: Ajutooorrr!!!

(Intră Ana Maria, somnoroasă)

Ana Maria: Ce debara de lux! Mai ceva ca dormitorul meu din copilărie, care era pe hol!

Robert: Stai liniștită, draga mea, este bine… să păstrăm distanța… socială…

Andra: Robert, cine este?

Robert: Ăăă…

Andra: O cunoști? M-ai înșelat înainte de a fi sau… a nu fi împreună?

Robert: E… mama?

Ana Maria: Mă-ta?

Robert: Mama ta? Mama mea? (parcă dezmeticindu-se) Parcă am avut o viziune cu mama: a spus ceva în genul că trebuie să am grijă de voi, să învăț ce este responsabilitatea, să nu vă… omor precum am omorât, fără voie, e drept, peștișorii, perușii, pisicile, cățeii, poneiul, râsul și ce animale triste am mai avut!

Andra: Oh, nu, sărmanele animăluțe… (privind în jur, la ceilalți) Câtă promiscuitate! Câtă…

Robert: Andra, ea este o… refugiată! Este din Siria! Doar am mai vorbit despre… implicare! La telefon… Când ziceai că ce frumos ar fi ca fiecare cuplu să înfieze un copil refugiat…

Andra: Siria? A, da, când spuneai că vrei o liceeancă… de peste 16 ani! Așa, dezmățată, fără feregea?

Robert: Este dintr-o sectă pro-occidentală!

Ana Maria (căscând): Mulțumesc! Și ecologistă! Și vegan! Dar mai gust și… mostre de carne, strict medicinal!

Andra (parcă mai înțelegătoare):… Așadar, crezi în… Greta Thunberg?

Ana Maria: În cine?

Andra: Și vorbește și românește?

Ana Maria (intrând în joc): Am fost căsătorită cu un sirian român!

Andra: Greta este tipa aia declarată omul anului trecut, puștoaica aia, o tânără fecioară…

Ana Maria (sceptică): Sigur? Da, parcă știu…

Andra: O vizionară! Uite, stai să caut cartea ei… (răscolește prin poșetă) Un înger trimis să ne trezească! Uite: „Nimeni nu e prea mic să facă diferența!” A avut o viziune, am subliniat aproape toată cartea, poate un pic neclară: dar coronavirusul este acest… Nimeni! Îndeajuns de mic…

Ana Maria: Eu cred în Yuval Noah Harari și Nassim Nicholas Taleb! Dar privindu-vă, nu cred că ați auzit de ei…

Robert (orgolios): Te rog frumos, oaspete al meu! „Lebăda gri” îți spune ceva?

Andra: „Impactul foarte puțin probabilului”?

Ana Maria: Oau! Dar pisica e neagră!

Robert: Ce pisică?

Ana Maria: A lui Schrödinger!

Andra: Ba e albă! Și nu e nici moartă, nici vie! Așa! Culți se mai dau unii! Dar dați-mi voie să vă mai spun de Greta: știți cum îți încheie cartea, noua carte sfântă? „Schimbarea vine, fie că vă place sau nu!” și „Noi suntem schimbarea și schimbarea vine!”

Robert: Adică tu crezi în Dumnezeu? Adică mai crezi? Mai este la modă asta?

Andra: Nu fi snob! Dacă v-ați duce la biserici, nu acum, când nu ai voie, la câte o biserică în fiecare duminică, ați vedea cât sunt de pline…

Robert: Spuneai ceva de carte sfântă…

Ana Maria (pe telefon): Aha, am înțeles cine este Greta… Nu are și ea un Hansel, că ar fi stat mai liniștită…

Andra: Vorbeam de cartea Gretei… O citești pe nerăsuflate… Hai să citim împreună…

Robert: La ora asta? Mă rog, sunt prea obosit… Mai întâi să ne mai spălăm pe mâini un pic!

Andra: Hai, măi, nu exagera! Doar nu am ieșit din casă! Ascultați: „De fapt, am mai multe visuri. Dar suntem în 2019. Și nu e nici timpul, nici locul potrivit pentru visuri. E timpul să ne trezim. E momentul istoric în care trebuie să ne trezim de-a binelea. Da, avem nevoie de visuri…”

Robert: Eu vreau doar să se termine coșmarul ăsta…

Ana Maria: Sigur e tradus bine? Nu e cumva: „Avem nevoie de coșmaruri…”?

Andra: Pot continua? „…Avem nevoie de visuri, nu putem trăi fără ele. Dar fiecare lucru se face la timpul lui. Și visurile nu pot să te împiedice să spui lucrurilor pe nume.

Și totuși, oriune merg, parcă aș fi în lumea poveștilor cu zâne. Oameni de afaceri, oficiali, persoane reprezentând întregul eșichier politic își pierd vremea inventând și spunând povești de adormit copiii pentru a ne liniști…”

Ana Maria: Toți ăștia au luat-o personal… Au lansat horror-ul ăsta pentru a o contrazice…

Robert: Acum toți vor să fim neliniștiți!

Andra: „…pentru a ne face să adormim la loc. Sunt povești care ne fac să ne simțim bine, despre cum o să reparăm tot ce s-a stricat…”

Ana Maria și Robert: Totul va fi bine!

Ana Maria: Putem să desenăm și noi niște curcubeie?

Robert: În trei?

Andra: „…Cât de minunat va fi când vom fi rezolvat totul. Dar problema cu care ne confruntăm nu e că ne lipsește abilitatea de a visa sau de a ne imagina o lume mai bună, ci că e timpul să ne trezim. E timpul să ne confruntăm cu realitatea, cu datele, cu știința.”

Ana Maria: Cu covidul!

Robert (după câteva momente, în care a tot încercat să sune de pe telefon)… Nu răspunde! Pare o pedeapsă a lui Dumnezeu? Covidul ăsta? Voi ce spuneți?

Andra: Deci tu crezi sau nu crezi? Ești ortodox sau nu? Eu am să încerc să o convertesc pe Greta!

Ana Maria: La ce?

Andra: Aha, tu ești dintre acelea…

Ana Maria: Cum adică?

Andra: Păi este dovedit științific că ortodoxia este cea mai dreaptă dintre religii…

Ana Maria: Confesiuni?

Andra: Mă rog…

Ana Maria: Caut firul logic…

Andra: Logica nu are de-a face cu credința… De altfel, eu mă adaptez rapid oricărei revelații… dar până la dreapta credință!

Robert: M-ați pierdut! Despre ce, Doamne, iartă-mă, vorbiți acolo? Doamne, Dumnezeule! De ce nu răspunde?

Ana Maria (arțăgoasă): Prietena ta mai veche a declarat că ar vrea s-o convertească pe Greta Thunberg…

Andra: Dar nu vreau s-o oblig! Dar aș converti-o!

Robert: Asta sună așa, macho! Converti-te-aș!

Andra: Mai glumesc și eu cu cele sfinte…

Robert: Da, nici mie nu-mi plac pornoșagurile cu călugărițe! Am și eu niște limite…

Ana Maria: Eu n-am! Doar cerul este limita!

Andra: Robert, doamna asta mă sperie… un pic!

Ana Maria: Tu mă sperii! Eu am apucat să spun nimic și ea a zis că sunt dintre acelea! A zis-o ca un inchizitor!

Andra: Dar nu am vrut asta… Nu te-aș arde pe rug!

Ana Maria: Dar ce mi-ai face? Ești frumoasă, ai ceva carte, observ… Ce mi-ai face?

Andra: …Te-aș converti?

Ana Maria: Parcă ești un zombi!

Robert: Eu v-aș arde pe amândouă! Scuzați, pe rug! Dacă mai stricați atmosfera… cum îi spune, ecumenică, bănuiesc, a acestei case libere de… fanatism religios!

Andra: Tu ești un fanatic al amorului liber! Așa ai spus! Și eu am vrut să te schimb…

Robert: Adică să mă convertești și pe mine!

Andra: La familie, la… să avem doi băieței frumoși ca tine!

Robert: Ca mine, Doamne ferește! Și amorul liber e așa, un fel de a zice…

Ana Maria: Adică ce înțelegi tu prin amor liber? Să nu-mi spui că fără prezervativ!

Andra: Noi vorbeam despre familie aici!

Ana Maria: Tradițională?

Andra: Evident că tradițională! Dar ce credeai? Of, Doamne, dacă nici vremurile astea nu vă aduc pe calea cea dreaptă! Eu nu zic să fim habotnici…

Ana Maria: Și care este diferența dintre… habotnicie și tradiție?

Andra: L-aș putea suna pe duhovnicul meu…

Ana Maria: Să lăsăm…

Robert: Duhovnicul este de acord cu o relație… carnală, ah, ce îmi place cum sună, carnală, înainte de…

Andra: Nu cred…

Robert: Și atunci… spuneai că vii la mine pentru o căsătorie de încercare…

Andra: Dar… de fapt tu spuneai…

Ana Maria: Iată o primă diferență…

Andra: Care?

Ana Maria: Ah, dar chiar mă doare capul de la toate discuțiile astea fără rost…

Andra: Cum fără rost?

Ana Maria: Parcă ești fată mare și nu știi ce vrei!

Andra (izbucnește în plâns) M-a făcut fată mareeee!!!

Ana Maria: Am zis… parcă! Că doar nu-s Baba nu știu care… să știu când vine coronavirusul!

Andra. Ești un om rău! Robert, dă-o afară! Chiar nu înțeleg ce caută aici, dacă m-ai chemat pe mine!

Robert: Nici eu, dar… erau niște conversații interesante! Adică… mă fascinați…

Ana Maria: Cred că mă doare capul de la foame… E târziu… dar o să te rog, omenește, să mă mai suportați până mâine, o să-mi chem mâine o prietenă să mă ia cu mașina ei… Azi este plecată din oraș… Nu aveți ceva de mâncare?

Andra: Asta e bună!… Dar, apropo… Nu spuneai ceva de un KFC?

Ana Maria: Plătesc, oameni buni! Partea mea… Deși milostenia…

Andra: Hai sictir!

Ana Maria: Hopa, mironosița înjură!

Andra: Liber cugetătoareo! Neo-marxisto! Lesbiano! Votantă de Iliescu!

Ana Maria: Cred că și ei îi este foame! Așa sunt cei din generațiile astea! Au observat bine ăștia cu reclamele lor! Nu ești tu când… vrei să convertești! Și dacă vrei să știi, nici în cel mai negru coșmar nu aș fi votat cu Iliescu! Pesedisto!

Robert: Nu că m-aș pricepe la politică, în casa asta noi nu facem nici politică, dar Iliescu a fost și va fi din partidul ăsta…

Ana Maria: Se comportă ca… dar dacă nu este, trebuie să zică… mu… mu…

Andra: Țiganco! Doamne iartă-mă, uite ce extremistă, ce rasistă mă face epidemia asta! E clar…. of, oameni buni, iertați-mă! Hai să fim mai buni!

Robert: Până vin ăia cu puiul… Dați-mi voie să vă invit la masă! Pun niște pizza congelată la cuptor! Bere, vin mai sunt!

Andra: Eu nu consum alcool!

Robert: Slavă cerului că știu! Mă duc în bucătărie! Să fiți cuminți! (Iese)

Andra: Comunisto!

Ana Maria: Fascisto! Nazisto!

Andra: Maoisto! Tu ai adus molima asta! Zi-mi unde ai fost în ultimile cinci luni! Că văd că ești din alea care fac Dubaiul!

Ana Maria: Erai mai simpatică la început!

Andra: Isis! Al Qaida! Teroristo!

Ana Maria: Domnuuuuuul! Cred că va trebui s-o legăm! Nu știai nimic de antecedente la ea? Cunoști vreun exorcist? Sau vreun preot rezonabil?

(Se aud neclar afară voci din difuzoare).

Andra: Trebuie să mă calmez, să mă calmez! Ești un virus! Virus!

Ana Maria: Bacterie!

Andra: Mamaaaa!!! M-a făcut bacterieee!

Ana Maria: Bacterie imatură!!! Auzi, citează din Greta! Trebuie să-ți confisc cartea aia! Te învață numai prostii! Măcar de-ar fi fost o hermeneutică la Kama Sutra!

Andra: Greta e minoră, nesimțito! Și are și Asperger…

Ana Maria: Văleu, n-o mai lua personal… Mă înnebunești, isterico! Ia, ce spun ăștia, iar cântă imnul? Au ajuns cu festivismul mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu!

(De afară se aud mai clar voci prin difuzoare: Atențiune! Atențiune! Toată strada intră în carantină! Vă rugăm să înțelegeți și să nu, să nu…)

Andra: Ce spun?

Ana Maria: Ceva despre carantină!

Robert: (trecând pe lângă ele, punând niște ciocolate pe măsuță) Am pus pizza la cuptor! Mă duc să văd ce vor ăia afară!

Andra: Nu mă lăsa singură cu criminala asta!

Ana Maria: (Fredonând) Dragostea este un virus, nu un un virus oarecare! Co-ro-naaa!!! Orice virus este o iubire, dragostea e o salată, dar poate fi și o răceală, sau o gripăăă…

Andra: Spune-le asta celor care mor în chinuri!

Ana Maria: Tu chiar cunoști pe cineva care este bolnav sau a murit?

Andra: Fată, trebuie să ai credință!

Ana Maria… În ce?

Andra: În Dumnezeu, sfinți, îngeri personali, comunicate oficiale, ordonanțe, stări de alertă, de urgență, în stat, în Uniune, în politică, mass media, internet, dar mai presus de toate în Dumnezeu!

Ana Maria: Ești fenomenală! Cum te cheamă?

Robert (se întoarce, deschide ambalajul unui baton de ciocolată, se așază lângă Andra, îi dă să muște, ea se îmblânzește) Mai bine?

Andra: O, da, altă viață!

Robert: Ce bine, nu trebuie să mai scrii o piesă întreagă pentru a îmblânzi o scorpie! (Către Ana Maria) Tu nu vrei ciocolată?

Ana Maria: Nu, că mă excită! Mai mult decât s-ar cuveni!

Andra: O să mă fac că nu am auzit! Da, așa este mult mai bine… După o felie mică mică de pizza, cred că o să fiu mult mai tolerantă… O să am forța să-mi iubesc și dușmanii!

Robert: Teoretic, strada asta a noastră va fi închisă! Va fi în carantină! Cei de la capătul dinspre nord au venit din Spania, cei din capătul celălalt au venit din Italia! Și se pare că nu au dat șpaga cui trebuie! Sau au niște dușmani naturali! Este la nivel înalt, doar este cartier rezidențial! Ne vor aduce tot ce cerem, din strictul necesar…

Andra: Chiar? Nu-mi vine să cred! Eu credeam că stau două-trei zile! Dacă știam, mai luam niște bagaje…

Ana Maria: Eu chiar nu am nimic… Poate, creștinește, îmi dai și tu câte ceva, măcar niște tampoane!

Andra: Dez…gustător! Ești posedată!

Robert: Chiar vă rog… (Domnește) Să ne imaginăm că este o vacanță în Alpi, blocați de o avalanșă… Închideți ochii, vedeți zăpadaaa…

Andra: Ai făcut controlul la centrală? Merge încălzirea? Și eu aș încuraja turismul românesc: aș prefera un mountain break în Maramureș!

Ana Maria: Dacă tot vom sta închiși aici, aveți cont de facebook? Să ne cunoaștem mai bine?

Robert: Eu am, dar nu prea îl folosesc! Și căldură este! Dar, sincer, nu prea sunt pregătit sufletește să… împart cu voi viața… mea! Dar dacă e ordin, putem încerca… un menaj a trois!

Andra: Facebook-ul este pentru babalâci! Dar asta cu menajul cred că este prea mult! În principiu, cum cred că s-a înțeles, sunt o tradiționalistă!

Ana Maria: Dragii mei, Febeul are părțile lui bune, este drept că m-am cam detașat! De el! Dar am amintiri cu el… Cât despre un triunghi amoros, dragul meu… că tot nu te-ai prezentat, măcar trebuie să facem cunoștință, pentru început! Deși parcă te-a strigat disperata asta…

Robert: Nu este mai interesant să fiu… anonim?

Andra: Dar eu știu cum te cheamă! Nu este corect!

Robert: Mi-am adus aminte! Suntem ca niște naufragiați, putem să ne jucăm de-a „Laguna albastră”!

Andra: Ai o obsesie!

Robert: Doar fantezie!

Andra: Să știi că îmi pare bine că ne-am cunoscut mai bine!

Robert: Nu spune ceva ce poți regreta! Dacă vom fi închiși aici pentru tot restul zilelor noastre? Oh, ce coșmar! Fără iubire?

Ana Maria: Tinerii ăștia!

Robert: Fără sex?

Andra: Da, toți bărbații, indiferent de sex, orientare, minoritate, sunt obsedați!

Ana Maria: Ei, lăsați! Trebuie dovedit științific…

Andra: Tu cu cine ții?

Ana Maria: Cu cei mai buni!

Robert: Dar măcar la un film putem să ne uităm… în trei? Sau să ascultăm niște muzică în trei?

Ana Maria: Andra, dacă ar trebui să rămânem până la moarte aici, ar trebui să ne iubim toți trei! Poate mai mult decât doar creștinește! (măsurând-o din cap până în picioare) Ce-ai spune dacă ți-aș face o declarație de dragoste?

Andra: Doamne ferește! Nu m-am gândit niciodată la asta!

Robert: Mă duc să aduc pizza! (iese)

Andra: Să te speli pe mâini mai întâi!

Ana Maria: El ar putea fi soțul nostru! Probabil pe rând, copiii ar fi ai lui, oricum…

Andra: Tu râzi de mine!

Ana Maria: Și da, și nu! Eu îl botez pe al tău, tu pe al meu!

Robert: Pizzzzaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!! Eu cred în pizzzzaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!

Andra: Doamne, iartă-l că nu știe ce crede!

(Încep să mănânce; Cortina)

 

(continuarea în numărul viitor)

Articolul precedent
Santinela nu ţine post / a. g. secară
Articolul următor
AbraCADAVRA sau MADAMA GHIULLOTINE ori PLAGIAT!! piesă de Victo® Cilincă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu