Fluiditatea validităţii conceptelor şi a valorilor sociale. Naționalismul între deschidere socială şi limitare

Probabil că naționalismul instanţiază într-un mod foarte sugestiv permanenta dinamică a validității conceptelor de care omul se folosește în procesul de racordare la mediu. În sine, conceptul implică atât aspecte pozitive cât și aspecte negative și, până nu demult, cele pozitive era destul de vizibile, chiar prevalente. În fond, naționalismul presupune expansiunea de la condiția individuală la o condiție colectivă, de grup, reprezentat, în acest caz, de nație. Drept urmare, implică o lărgire/extindere a perspectivei, o ieșire înspre „universalitate”. E drept, este vorba despre o ieșire limitată, întemeiată în considerente ce țin de existența unei limbi comune, a unei culturi comune.

Mulți oameni au trăit „patriotismul” tocmai ca pe o formă de exprimare a conștiinței colectivității, ca o expansiune de la individual la grup. Chiar dacă frecvent colorată de o atitudine defensivă, de o raportare negativă la grupuri concurente (de regulă, națiuni învecinate, cu care națiunea în cauză avea ceva de împărțit), trăirea „patriotismului” avea o considerabilă componentă pozitivă, de expansiune a interesului individual la nivelul colectiv al propriei „patrii”. Suflul „patriotic” reprezenta adesea o formă încă limitată a simțului global; patria era o formă limitată a umanității, condiția de „român” o formă încă limitată a condiției de om. Însă existența acestei limitații nu reprezenta întocmai un neajuns, în contextele culturale respective. Omenirea nu ajunsese decât pe alocuri la un nivel de globalizare culturală și lingvistică care să facă posibilă o conviețuirea sau chiar o comunicare amplă între persoane aparținând unor medii culturale diferite. În lipsa mijloacelor media, nu exista nici măcar simpla familiaritate vizuală cu cei din alte culturi și astfel conștiința unei culturi și a unui interes comun se putea cu greu constitui. Într-un anumit sens, naționalismul era singura opțiune realistă de expansiune socială a conștiinței individuale. Exista prea puțină familiaritate și prea multă teamă în raportarea la „barbari”, la „neamuri”, pentru a se putea institui o relație de părtășie.

Facilitatea comunicării, interacțiunile mult mai consistente, diseminarea diversității cultural prin media au făcut posibilă trecerea la un nou nivel de expansiune comunitară, dincolo de cel național. Abia în acest stadiu, naționalismul a devenit nu doar depășit, dar chiar retrograd, un impediment în calea expansiunii conștiinței sociale. Într-o cultură destul de globalizată, în care comunicarea trans-culturală a devenit nu doar posibilă dar chiar relative facilă, naționalismul nu mai întruchipează atât expansiunea conștiinței individuale la nivel comunitar, cât, mai degrabă, inducerea, în bună măsură artificial, forțat, a unor delimitări. A devenit mai degrabă un impediment în calea expansiunii conștiinței decât o etapă a acestei expansiuni.

Naționalismul reprezintă, pur și simplu, un instrument cultural-social învechit. Cultura suficient de globalizată face ca determinațiile de grup impuse de naționalism să nu mai fie relevante în stabilirea unor interese comune. Globalizarea economică, corporatismul multinațional, cu toate neajunsurile lor, chiar au arătat, în cel mai sincer și mai sugestiv mod cu putință cum se poate urmări cu tenacitate și împlini cu succes (succes mai mult sau mai puțin etic) un ideal trans-național. Naționalismul nu trebuie nici disprețuit – a avut un rol important în nașterea și dezvoltarea conștiinței de grup – dar nici perpetuat. A fost un instrument relativ eficient dar care și-a pierdut funcționalitatea și, drept urmare, trebuie tratat asemenea unei piese de muzeu. Nu e atât greșit cât, mai degrabă, depășit.

Articolul anterior
Revoluţie şi publicitate / Vasile Mihai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu
Sari la conținut