Anemie poetică
După deliciul cu dive imorale urma singurătatea topologică abjectă,
când stimulatorul cardiac mă resuscita împotriva lehamitei,
iar pisica deschidea ușa și odaia șireată se strecura nemiloasă
la picioarele mele horcăind a escrocherii, infecții și catastrofe.
Tensiunea oscilatorie a ritmului imperturbabil cardiac
refuza să se uite la doctori. De mult nu mai auzea nimic,
erau doar amprentele tirurilor peste unghiile mele
și carul de stele căzând peste omoplații copiilor.
Coronograful era folosit pentru a măsura strălucirii inimii
cu un avans minim la credit ipotecar pentru ața dentară
trimisă de la bufetul din colț cu o porție de alivenci și chebap,
vizavi, biroul de credite lupta sub pretext medical, ordonând
un neînfricat control al sexului la rășină și cloroform…
Din incontinență urinară, se făcea cereri de preautorizare
pentru tablete de decompresie cu eurocecuri, fără tartar dentar,
muza bea un amaretto din fondul de garantare al pensiilor
când, după căderea petalelor nemiloase ale bancomatului,
deodată căzu lovită de o acalculie acută.
Asemenea pietrelor cu acromegalie, suspinul rămase în detenție,
coleg de celulă cu tristețea, apoi făcu rinoplastie mutându-se,
iar distanțele dintre noi începură să se holbeze,
să devină astrometrie.
Intrarea iernii în Toronto downtown
De-azi noapte, răcindu-și temperatura creierului și-a inimii,
veverița trece cu puține bagaje în comunitățile gay din Wellesley
pentru hibernare și pentru a stabili clar, dar cât se poate de clar,
obligațiile de întreținere și niscaiva acțiuni justițiare
din programul de activism politic din primăvara viitoare
dar, simulând înșurubarea lunii la reumatismul său articular,
în ultimul moment, un mecanic de la sindicat o faultează parșiv.
Ratonul suge amfetamină amestecată în sirop de arțar, aruncă
zurgălăi parșivi la manivele și acetonă scuipându-mă năprasnic
în ochelari cu multiculturalism și viagra, iar castorul amenință
că se va extinde pe tot lacul Ontario de-ndrăznește careva
să spună ceva rău de Stalin și Uniunea Sovietică.
Scoțând lăncile la marmotele ieșite din stațiile de metrou,
corporatiștii cei drepți visau orgii cu poutine, Bloody Mary și somon,
umblând asemenea triburilor de huroni de odinioară
ce-adulmecau naivele stele suferind de peritonită acută.
Era o după amiaza empatică, lucrătorul ilegal de fast-food delivery
arunca câte o panoramică dentară de exfoliere a unghiilor
plină de coeficienți de obezitate, empatie și postmodernism
și făcea calcule neîntrerupte de absorbțiometriebiofotonică
la o consolidare secretă a codului juridic pe provincie al soarelui falimentar
plănuind infuzii de extratereștri, zgârie-nori, idealism și corectitudine politică.
Refugiu australian
Soarele suferea un accident ischemic tranzitoriu controlat
și era aruncat la deșeurile nucleare cotropite în burzuluială
de cangurii ce zburătăceau precum motocicletele LGBTQ-rilor
printre predecesori ai marcajului la rugby. Se împușcau cu lychee
litigiile de teren intravilan și asprele tăgăduiri ale paternității.
Două zeițe cu prea mult pubis făceau acte de caritate promiscue
pentru tarpani veseli de la un acționariat semnificativ
cu trafic de persoane, Ecstasy, tichete de masă și vacanță.
Plăcinte tradiționale de carne și Vegemite se înlocuiau cu orez și noodles
ce ieșeau inundând ferestrele din turnurile înalte ale băncilor.
Femeile aborigene se luptau vigilente corp la corp cu atm-ul din colț
care tocmai se transformase ocult într-un minotaur, când un steag
a răsărit mântuitor pacea din parcarea rezervată Ferrari-urilor emasculate
iar un partid ultraconservator suferea de abazie în lupta cu biscuiții Anzac
acceptând dreptul de-a face avort în tranzacții bitcoin, ethereum și monero.
30 Noiembrie, Galaţi, ninge pe Brăilei
Cruciulițe, semiluni, steluțe, cristale, cruciulițe, semiluni, steluțe…
Galaţi rimează cu „ninge cu cozonaci și plouă cu cârnați”
din plugușorul de adolescent obraznic,
când nu lăsam nici o rudă necolindatăși cu banii neluați…
Dar s-au schimbat vremurile, dăm banii de-a gata copiilor
iar ei nu cântă nimic… Ei, și tu cu putorile astea!
Îndreptățite la orice, inclusiv la banii mei…
spoiled ori entitled cum ar zice americanu’, ce mai!
Dar poate că în fața lunii decembrie rămânem mereu copii.
Apropo, iar vin amintirile despre sărbători. Iute!
Ningea cu tot felul de cruciulițe, semiluni, steluțe și cristale,
cruciulițe, semiluni, steluțe, cristale pe genele
bărbaților, femeilor și copiilor,
inclusiv pe-ale băieților mei Dani și Pavi,
care din respect pentru bunici și istoria religiilor lui Eliade
gustau numai cruciulițe, semiluni și steluțe de gheață,
și mai ales cruciulițe…
Era ziua sfântului Andrei, ocrotitorul și patronul orașului,
pică întotdeauna excelent ziua asta:
mâine mereu e ziua națională a României, așa că oamenii au liber
și simt că-s două sărbători într-una.
Mi-e greu să vă explic dacă nu ieșiți pe 30 seara pe Brăilei:
dacă ziua națională e solemnă, cu trupe, politică și protocoale,
ziua Galațiului e plină până-n buză de semințe, mici, țuică și vin fiert,
întâlniri cu cei apropiați, reverii plăcute, ca trecerea la sezonul de iarnă
ori plecări la schi, de crăciun și revelion, pentru elevi și studenți.
*
Cruciulițe, semiluni, steluțe, cristale, cruciulițe, semiluni, steluțe…
Troleele și autobuzele stăteau în depou cu teamă
de-atât patriotism și țuică fiartă.
Câțiva oameni de bine chiar petiționau hotărâți ca autobuzele
să meargă în viitor cu vin fiert
și-l investigau pe Cărtărescu, poetul, de afaceri îndoielnice
cu zăpada la Galaţi.
Totul avea cruciulițe, semiluni, steluțe și cristale,
chiar și genele soției mele – încă eram proaspăt îndrăgostiți –
ningea mult și defectuos pe Brăilei,
se vedea o zăpadă grea peste blocul meu
ningea peste clădirea poliției, SRI-ului și peste arhivele statului.
Unii, de bună credință, erau îngrijorați că documentele se vor pierde
și doreau să se unească cu poliția,
alții votau conectarea SRI-ului și arhivelor la clădire
să fim în siguranță și mai informați.
Ningea peste maxi-taxi-uri (curând toată circulația urma să fie oprită),
Ningea la intersecția mare, la Brăilei cu Siderurgiștilor,
unde cei mulți obișnuiau să meargă la muncă, de dimineață,
la din ce în ce mai minuscul combinat siderurgic.
Dar acum nu circula nicio cursă, mașină, motoretă, bicicletă,
acum era altceva… ningea peste roata mare,
unde plozii comuniști de pe vremea noastră vedeau juma’ de oraș.
(Acum, roata sta singură și veselă, deși anunțaseră că va fi distrusă).
*
Cruciulițe, semiluni, steluțe, cristale, cruciulițe, semiluni, steluțe…
Ningea pe artificiile multe de care lumea nu se mai sătura privindu-le,
ningea pe colierele lungi de becuri, pe vitrinele cu mașini și mobile noi,
ningea și la intersecția cu Domnească, pe unde vine lume bună,
la faleză, pentru promenadă, universitate, sau în centru, pentru noutăți,
ningea peste buticurile de chibrit
peste brazii ornamentali aduși de departe,
ningea deopotrivă peste toate vulpile cu dinți ascuțiți,
care se confundau cu fețele femeilor
ce-și însoțeau bărbații chiauni de muncă
și pe răsfățături, care se gândeau numai la orășelul copiilor,
ningea pe băncuțele pe care făpturi translucide le încercau,
din plăcerea de-a lăsa și ei o urmă vizibilă, măcar în zăpadă,
ningea și peste marile bănci, de-alea financiare,
semenii noștri punând-și palmele și proptindu-le, să nu cumva
să fie vreo problemă tehnică și banii s-o ia din loc.
*
Cruciulițe, semiluni, steluțe, cristale, cruciulițe, semiluni, steluțe…
Aici poemul ar trebui să se încheie, dar nu prea știu cum s-o fac!
Oricum, indivizii s-au ținut de cuvânt și-au smuls până la urmă
roata mare, frumoasă și singuratecă (un fel de Big Eye din London),
iar maxi-taxi-urile au dispărut asemeni dinozaurilor din trafic.
Buticurile au fost luate pe buldozere; și-acum stau, chinuite, câteva,
de sămânță, cât să înțelegi că restul s-au dus,
băncile mici și băncile mari au rămas locului, toate,
poliția, arhivele statului stau tot acolo
înregistrând, triste, cum se golește orașul,
pentru locuri cu mai multă zăpadă, probabil…
A nins mult, peste mări și țări, sunt trecut în arhive cărunte acum,
cărămidă lipsind din zidul, tot mai știrb, al orașului meu.
Deși se declară multiculturali, Pavi și Dani nu mai mănâncă
nici cruciulițe, nici steluțe, nici semiluni, nici cristale de gheață
iar, din convingeri ecologice, viitoarea fostă nevastă nu vrea să audă
de blănuri de vulpi, roșcate sau polare…
La început, am plecat să încerc zăpezi din Toronto, dacă au alt gust
și altă amintire înmagazinată în simetria cristalelor:
acolo ningea cinci luni pe an, chiar mai mult, dar nu era țuică fiartă
și mi se părea că făpturile înghețau pe dinăuntru.
M-am dus apoi după soare, la Sydney, unde-i doar zăpadă artificială,
dar indivizii, deși păreau prietenoși și-aveau mult vin și pielea încinsă,
tot mi se păreau cu inima uscată și scorțoasă.
Am trei sărbători naționale de amintit și zilele orașelor unde-am trecut,
dar chiar dacă nu scrie în arhivele statului, tot mă gândesc
la sărbătoarea asta ca la cea mai faină
din viața mea.
Cruciulițe, semiluni, steluțe, cristale…
Cruciulițe, semiluni, steluțe, cristale…
Cruciulițe, semiluni, steluțe, cristale…
