Privind în urmă, ca într-un album vechi de familie, Galațiul ni se pare desprins dintr-o poveste cu fotografii sepia, cu femei frumoase, care știau să se îmbrace elegant când ieșeau pe stradă – deși poate acasă umblau cu capul legat cu o basma, în capot și papuci, cu bărbați care nu-și uitau pălăria, dar și bastonul, chiar dacă nu aveau nevoie de el, cu fetițe îmbrăcate dichisit, cu pantofiori de lac și șosete albe, cu rochițe cu volănașe și gulerașe scrobite, cu pampoane mari pe cap sau băieței cu pantaloni scurți și șosete trei sferturi… Această lume, dispărută azi, circula pe străzile urbei fie pe jos, la plimbare, fie pe distanțe mai lungi cu diferite mijloace de transport. Să vedem, așadar, care erau acestea.

 

Birjele

Dacă pentru deplasările între localități se foloseau poștalioanele, în orașul Galați, în secolul al XIX-lea, principalul mijloc de transport era birja sau fiacra. Cei mai înstăriți aveau propriul vehicol cu tot cu birjar, mereu gata la datorie, îmbrăcat cu o uniformă specifică rangului. Dar exista și un serviciu de transport public. Birjarii erau particulari, își înscriau la primărie vehiculele, după ce depuneau o garanție că erau capabili să conducă birjele „cu știința trebuincioasă pentru siguranța publică.” Pentru serviciile pe care le prestau, primeau o licență de transport – un bilet cu sigiliul primăriei care le dădea dreptul de a circula pe drumurile publice. Se puteau asocia într-o corporație condusă de un staroste care avea obligația să raporteze lunar la primărie situația transporturilor în oraș.

 

Activitatea birjarilor era reglementată de un „Regulament pentru proprietarii și conducătorii birjelor din Galați” care asigura curățenia în interiorul vehicolelor, a birjarilor și a cailor. Birjarii purtau uniformă după un model impus de primărie. Birjele aveau număr de înmatriculare și fanare aprinse noaptea, iar pentru siguranța publică, nu depășeau viteza legală, adică: „nu mai tare decât trapul cailor”! Prețurile variau între 5 și 10 lei/oră, fără diferențe între zi și noapte.

Locuri de parcare în Galați pentru birje erau: Piața Cuza, Ograda Primăriei, intersecția străzii Zimbrului (6 Martie) cu Domnească, Piața Ștefan cel Mare (la Grădina publică).

Înainte de primul război mondial, în Galați existau: 154 faitoane și 54 birjari de „națișanci” (națișancă = brișcă; trăsură cu un cal). Birjarii de clasa I-a se încingeau cu un centurion roșu; cei de clasa a II-a cu centurion albastru, iar cei de clasa a III-a nu aveau centurion.

După 1926, circulau trăsuri publice cu 2 cai – prețul curselor era  20-100 lei, în funcție de distanță. Cursa se măsura din centru până la: gară, vapor, parcul Carol I, Bădălan, Bazinul Nou, Aeroportul civil sau pentru plimbare, nunți, înmormântări. Trăsura pe arcuri avea 1-2 cai.

Sau se mergea cu autoturisme puse la dispoziție de particulari pentru taxi sau cu autobuze (din 1925) pentru transportul în comun.

Pentru marfă erau folosite camioane sau căruțe cu 1-2 cai.

 

Tramvaiele

La 22 septembrie 1895, 14 acționari semnează  „Acte constitutif et statuts de la societé anonyme d’explotation des tramways de Galatz et de Roumanie” („Actul constitutiv și statutele societății anonime de exploatare a tramvaielor din Galați și din România”), document în limba franceză, cu 20 de pagini, tipărit  la imprimeria gălățeană „J. Schenk” (în present, la Academia Română).

În anul 1900, în timpul primarului Gheorghe L. Aslan, (noiembrie 1899 – februarie 1901) se deschide Uzina Electrică, concesionată pentru exploatarea tramvaielor în Galați pe o perioadă de 44 ani, firmei Charles Giorgi, o societate cu capital belgian, primăria primind 6% din beneficiu.

Prima linie de tramvai a fost dată în folosință la 14 august 1900, iar primul vatman a fost George Martini, șef mecanic la Uzina Comunală Galați. S-a început cu 18 vagoane de tramvai electric cu motor și 18 remorci, distribuite pe 5 trasee, în total 26,5 km: din docuri, linia de tramvai urca pe Strada Portului spre centru, de unde o linie mergea pe Strada Brăilei până la capăt, iar alta pe Strada Mavromol până la Strada Holban; o linie trecea pe Strada Mihai Bravu până la Grădina Publică, alta făcea legătura între gara de călători și port; linia de pe Strada Tecuci continua pe Strada Traian până la Spitalul „Elisabeta Doamna”.

În timpul primului război mondial, din ianuarie 1917 până în iunie 1919, nu au circulat tramvaie în Galați.

În 1931 Uzinele Comunale Galați preiau transportul în comun, cu 19 tramvaie noi, construite la Șantierul Naval Galați, dar și cu autobuze pe strada Domnească.

În 1938, traseele de tramvai erau următoarele:

Linia nr.1: Piaţa Regală – Docuri (Braşoveni-Căldărari, Colonel Boyle, Belvedere, Pasagiul Bursei, Danubiului, Gării nr.8).

Linia nr.2: Piaţa Regală – Bariera Traian (Piata Regală, I.G.Duca / str. Tecuci, Spitalul Izolarea; sau: General Berthelot / Bălcescu, Aleea Mavramol, Gr. Lahovary / Municipală / Poștei, I.G.Duca, Traian, Piaţa Negri, Codreanu / Primăverii, Rizer, Spitalul Izolarea).

Linia 3: Piaţa Regală, I.G.Duca, Domnească, Gara de pasageri (Berthelot, Antachi, Aleea Mavramol, G.Lahovary, Rosetti, Brătianu, I.G.Duca, Foti / Avântului, V.Macri / Universității, Pantelimon, prin curtea Bisericii Bulgare, Codreanu, Holban, Lascăr Catargi / Gării, Domnească, Al. Cuza, Mihai Bravu, Heliade Rădulescu, Gara de pasageri).

Linia 4: Piaţa Regală – Brăilei: Piața Regală, Abator, Şc. Normală, Cartierul Demobilizaţilor (Pasaj Mavramol, Aleia Mavramol, Sf. Spiridon, Balaban, Columb, Română, Prelungirea Brăilei, Sos. Ţiglinei, Cartierul Demobilizatilor).

Linia 5: Piaţa Regală – Bariera Tecuci – Cimitir: Piaţa Regală, Berthelot, Traian, Bariera Tecuci, Cimitir, Casa Muncii (Berthelot, Aleia Mavramol, Lahovari, Rosetti, Lahovari, I.G.Duca, Traian, Spiridon, Piața Negri, Columb, Română, Morilor, Sf. Impăraţi, Cartierul Demobilizaților, Cimitir, Oborul de cereale, Casa Muncii C.F.R.).

Linia 6: Piaţa Regală – Bariera Tecuci – cartier Demobilizatilor: (Piața Regală, Antachi, Aleea Mavramol, Lahovary, Piața Negri, Bariera Tecuci, Calea Tecuci-Cartier Demobilizaților).

Linia 7: Docuri – Bădălan (Docuri, Gara nr.8, Pescari, Bădalan).

Galațiul nu a avut niciodată tramvai cu cai, ci numai tramvaie electrice. Înaintea introducerii tramvaiului la Galați se circula cu căruțe și cu trăsuri. După Timișoara, București și Iași, Galațiul a fost al patrulea oraș românesc dotat cu tramvaie. Vagoanele de tramvai aveau 24 locuri pe două banchete, iar remorcile erau prevăzute cu șase banchete a câte două locuri; noaptea erau luminate, iar iarna se închideau cu geamuri demontabile.

După distrugerile provocate de nemți în retragere la 24-26 august 1944, orașul a rămas fără transport electric. Abia în 1948 s-a înființat Întreprinderea Comunală Galați (ICG), când s-au reintrodus în circulație 7 tramvaie recuperate și reparate din cele distruse în timpul războiului.

 

Autobuze

Începând din 1925, câțiva particulari pun în circulație primele autobuze. Cu timpul, s-au extins în tot orașul.

Linia nr.1 a autobuzelor U.C.G. a fost: Piața Regală, Grădina Publică, Parcul Carol I. (Domnească, Antachi, Fraternității, Lahovary, Maior Fotea, Gamulea, Justitiei, Victor Macri, Codreanu, Pasagiul Luminei, Holban, Lascăr Catargiu, Dr. Serfioti, Vasile Alecsandri, Bolintineanu, Elena Doamna, Cezar, Azilul de Bătrâni, Bravilor, Brateşul).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Automobile

În 1905, G.V. Bibescu, Leon Leonida și Mihai Ferekide, însoțiți de Marta Bibescu, de Maria Ferikide și de scriitorul francez Claude Anet, realizează „cel mai îndrăzneț raid al timpului”, cu trei automobile decapotabile (de 16, 20 si 40 CP), pornind de la Galați în luna aprilie. Au ajuns la Ispahan, fosta capitală a Persiei, în luna iunie. Peripețiile au fost povestite Claude Anet în cartea La Perse en automobile, ca participant la „cel mai palpitant raid automobilistic al timpului”.

La 30 noiembrie 1909, are loc prima înregistrare a serviciului de taximetrie în Galați: două automobile cu 4 locuri și 12 C.P., proprietatea lui Jacques Kramer. Au intrat în circulație  la 1 decembrie 1909 și 1 februarie 1910, iar proprietarul a fost obligat la taxa de 192 lei/an (16 lei lunar) – aceeași taxă la care erau supuse și birjele (după dr. A. Pohrib, Din istoria poliției române…).

 

Transportul feroviar

La 21 februarie 1864, pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a încheiat convenția pentru concesionarea căii ferate de pe Valea Siretului, preluată de marchizul Don Jose Salamanca, Gustav Delahante, Petru Mavrogheni etc. Calea ferată ar fi pornit chiar din portul Galați și trebuia să facă legătura cu nordul Moldovei, iar lucrările să înceapă într-un an. Valoarea lucrării era de 76 milioane franci (proiect nefinalizat din cauza abdicării domnitorului Cuza).

În anul 1871, elvețianul Ioseph Ingold (n. 1847, la Rocthenbach, Elveția – d. 1908, Galați, România) vine la Galați să construiască liniile românești de cale ferată, antrepriză care i-a adus cinci decorații pentru „Serviciu credincios”. A rămas aici, s-a căsătorit, avea o casă pe str. Grădina Veche, a avut copii și a murit la Galați. Este îngropat la Cimitirul „Eternitatea”.

La 13 septembrie 1872, în prezența Prințului Carol I, se deschide noua linie feroviară București-Brăila-Barboși-Galați și tot acum se inaugurează noua și impunătoarea clădire a Gării de Călători din Galați. Concomitent se deschide și linia ferată București – Brăila – Barboși – Galați – Bârlad.

Construirea liniilor ferate până la Galați a afectat traficul de cărăușie al orașului. Mai mult, marii latifundiari și angrosiști de cereale nu-și mai trimeteau mărfurile la Galați, ci la Brăila, care era mai aproape de porturile Munteniei și de cele bulgare și avea silozuri și docuri mai bune (cf. prof. Chimon Mazarache, Istoricul primei școli economice din țară…).

În 1880 se construiește Tunelul feroviar de sub cartierul gălățean Vadu Ungurului,  finalizat și dat în funcțiune 1882 (după ziarul local „Poșta”).

 

 

La 20 mai 1883 se pune în mișcare trenul Galați – Barboși – Tecuci – Mărășești și retur și trenul Buzău –Brăila – Barboși – Galați și retur, care devin principalele linii de cale ferată din această zonă.

La 1 iulie 1932, are loc inaugurarea trenului fulger „Danubiu”  care a sosit în Galați la orele 21,55, în prima cursă din linia regulată de transport feroviar București-Galați și retur, cu timpul de parcurs: 3 ore, 35 minute (!). În gara Galați, frumos împodobită și iluminată feeric, primarul Emil Codreanu, toate autoritățile civile și militare și un public numeros au ovaționat frenetic coborârea din vagon a directorului general Ionescu și a consilierilor Administrației CFR veniți de la București pentru acest eveniment. Oaspeții au fost invitați apoi la restaurantul Suré, unde a avut loc o masă festivă.

 

Transportul fluvial

În anul 1834 obștea negustorilor din portul Galați a cerut Domnitorului Mihai Sturza (1834-1849), cu prilejul trecerii lui prin localitate, să încurajeze schimburile de mărfuri cu străinătatea. Astfel, printre primele măsuri luate la începutul domniei sale, Mihai Sturza a scăzut prețul cărnii și pâinii la Galați („Albina românească” V-VI, 1833-34, p.242). Ambiția i-a fost ca Galațiul să devină o „Marsillie” a Moldovei, ceea ce, în timpul domniei lui, s-a și întâmplat! În acest an au fost înființate primele curse regulate Galați-Viena, cu vapoare austriece cu abur.

 

În 1856, după Războiul Crimeii și încheierea Tratatului de Pace de la Paris  se înființează Comisia Europeană a Dunării (1856-1938), odată cu internaționalizarea apelor Dunării. Comisia și-a începuit lucrările la 4 noiembrie 1856.

În 1862 au început cursele fluviale zilnice de pasageri între Galați și Brăila.

După Războiul de Independență, în anul 1878, conform Tratatului de la Berlin, Dobrogea revine României, iar Rusia țaristă preia sudul Basarabiei și înființează compania fluvială „Prințul Gagarin”, cu sediul la Ismail.

În 1883 cursa navală Galați-Brăila și retur era efectuată în concurență de navele de pasageri „Redetzki” și „Augusta Victoria”, iar costul era derizoriu:  30 bani și o halbă de bere; copiii plăteau jumătate de preț și primeau în plus și bomboane.

În 1890, Regia Monopolurilor Statului înființează N.F.R. (Navigația Fluvială Română), serviciul românesc de navigație pe Dunăre și afluenții ei, destinat transportului de mărfuri și persoane, care avea sediul la Galați, cu direcțiunea pe strada Portului 34. După 1901, NFR a devenit un serviciu separat în cadrul Ministerului Lucrărilor publice. În 1908, a intrat sub  Direcțiunea Generală a Porturilor, iar în 1936 sub autoritatea Ministerului Aerului și Marinei. Azi, Compania NFR/ NAVROM.

 

La numai trei ani de la înființare, NFR deținea 45 de șlepuri, 5 remorchere și vasul „Orientul” care făcea curse de pasageri Galați-Brăila. Nevoile NFR erau deservite de șantierul naval Turnu Severin, înființat special în acest scop. NFR avea trei inspectorate, la: Viena, Turnu Severin și Galați. În 1916, cu un parc de 322 de nave – pasagere, remorchere, șlepuri, tancuri petrolifere etc. – NFR. făcea transporturi de pasageri și mărfuri, stabilind legătura pe Dunăre cu centrul Europei.

La 15 august 1902, prima sărbătoare a Zilei Marinei din România a avut loc în portul Galați, pe crucișătorul „Elisabeta”, în prezența regelui Carol I și a Reginei Elisabeta. După slujba religioasă au urmat salve de tun, intonarea imnului regal, aruncarea în apă a ancorelor din flori și jocuri sportive marinărești. Seara, sărbătoarea s-a încheiat cu tablouri alegorice, caruri, și iluminații feerice (după Cdor r. dr. Marian Moșneagu, Oameni și fapte, Arsenalul Marinei…).

În 1909, în Galați funcționau mai multe agenții fluviale și maritime pe str. Portului: SNFR (la Bursă); Lloyd austriac și Fraissinet; Florio et Rubatino; Ungară, Rusă și Austriacă; Agenția Courtgi, str. Griviței, Watson & Youel, str. Col. Boyle, 14, Pappadatos Fotios – Pasajul Bursei nr. 2 ș.a. De asemenea exista S.R.D. (Soc. Anonimă Română de Navigatie pe Dunăre), cu sediul în Pasajul Portului nr. 38, care avea  curse zilnice de pasageri şi mărfuri.

 

Transportul maritim

Fiind port, la o intersecție geografică, mai ales de când Galațiul a căpătat statut de porto franco, a fost vizitat de nenumărate nave maritime care veneau din toate colțurile lumii cu mărfuri și pasageri. Galațiul a fost, la un moment dat, și sediul a 22 de consulate, având în vedere schimburile comerciale care se făceau aici. La 3 septembrie 1861, datorită lucrărilor de adâncire a canalului Sulina, întreprinse de Comisia Europeană a Dunării, a început navigația cu nave maritime moderne pe această rută fluvială.

La 28 aprilie 1895 se înființează „Serviciul Maritim Român” (SMR), în cadrul căruia s-a acordat printr-un decret Regiei Monopolurilor Statului, un împrumut din fondul porturilor de 2,5 milioane aur, cu care s-au cumpărat două nave maritime: „Medeea”, de la societatea austriacă de navigație D.D.S.G. (în prima sa cursă sub pavilion românesc a transportat făină de la Brăila la Constantinopol) și nava „Meteor”, de la o societate engleză, folosită pentru transport pasageri și corespondență; prima sa cursă a fost Constanța-Constantinopol, la 7 septembrie, efectuată în 14 ore. Astfel s-a realizat legătura cu trenul Orient Expres spre Constantinopol.

La 9 aprilie 1931 are loc inaugurarea liniei maritime Galați-Istanbul-Pireu-Volos, cu nava „Durostor”, căpitan N. Mauguș, 3 ofițeri și un personal calificat.

 

Înainte de primul război mondial, portul Galați era legat de lume prin numeroase linii maritime și fluviale, cu marile porturi orientale și occidentale. După război, a fost deservit mai mult de vapoare de mărfuri decât de pasageri, de aceea, Direcțiunea SMR a pus la dispoziție vaporul „Durostor”, mare și confortabil, care pleca din Galați în fiecare 9 ale lunii, cu oprire scurtă la Sulina, pentru formalități cu Comisiunea europeană a Dunării, apoi 12 ore escală la Constanța, 12 ore facultativ la Cavarna, 12 ore la Constantinopol, 7 zile la Pireu și 24 ore facultativ la Volos, Grecia. Vasul avea o capacitate de 2000 t, putea încărca 1300 t mărfuri și 40 pasageri clasa II-a și 80 clasa a III-a, cu cabine confortabile, fumoare, sală de lectură, o covertă pentru voiaje lungi. Viteza: 11 mile/h. A urmat inaugurarea curselor: Galați-Istanbul-Pireu-Neapole-Marsilia și: Galați-Istanbul-Smirna-Port Said.

În perioada 1936-1938 (conf. „Anuarului general al or. Galați și jud. Covurlui”), Serviciul Maritim Român (SMR) avea curse săptămânale între orașele: Constanța-Istanbul-Haifa-Alexandria. Exista și o legătură Galați-Constanța, pentru pasagerii care doreau să se îmbarce pentru aceste curse (după 1939 – cu întrerupere în timpul războiului – cursele au continuat cu motonavele de pasageri „Transilvania” și „Basarabia” – ultima fiind rechiziționată de ruși după 1944).

 

Transportul aerian

La 23 aprilie 1920 a fost creată Compania Franco-Română de Navigație Aeriană (CFRNA), finanțată de Aristide Blank, președintele Băncii Române Marmorosh-Blank și de Pierre de Fleurieu care urma să asigure exploatarea companiei. Dar inițiatorul moral al înființării acestei companii a fost diplomatul Nicolae Titulescu, cel care la Conferința de la Trianon a susțunut cu tărie: „Aviația trebuie să devină un instrument de pace pentru toată Europa, în ciuda tensiunilor existente”. Astfel a fost înființată în România Direcțiunea Aviației Civile (DAC). Primele aeroporturi care urmau a fi inființate erau București-Băneasa și Galați (în caz de necesitate puteau fi folosite și de aviația militară). În 1921, prin Decretul Regal 565/1921 au fost înființate aeroporturile  Băneasa, Galați și Chișinău.

La 15 iunie 1926 a avut loc transportul aerian al primului pasager plătitor, de la București la Galați. Este vorba de omul de afaceri Nicolae Anninos, care se grăbea să ajungă la Brăila. A plătit 1800 lei și, cu avionul de transport DH-9, pilotat de plutonierul major aviator Negrescu Ion, a ajuns în condiții bune la Galați, de unde și-a continuat călătoria. Dar deschiderea oficială a liniei aeriene de transport București-Galați a avut loc pe 24 iunie 1926, în prezența Regelui Ferdinand și a familiei regale, când 12 avioane de diferite tipuri au pornit de la Băneasa și au aterizat cu bine la Galați.

În anul 1930, Aeroportul Galați era considerat aeroport principal și vamal, aflat în subordinea Direcției Comerciale din Ministerul Industriei și Comerțului, funcționând ca serviciu central al Aviației Civile din care a luat ființă LARES – prima companie națională de transport aerian „Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat”. În fiecare zi erau plecări alternative de pe Aeroportul Galați spre: București, Iași, Chișinău și Cernăuți. Mai departe se putea pleca de la București sau Cernăuți făcându-se legătura cu alte linii aeriene care zburau spre Europa. Prețul unei călătorii cu avionul nu era mai mare decât pentru un bilet de tren clasa I-a. Cu avionul se mai puteau transporta bagaje și poștă.

 

Concomitent, Galațiul avea și un Aerodrom (aeroport militar), care folosea acceași pistă de decolare-aterizare. Aici erau birourile și cazarma Flotilei 3 Aviație și unde, în anul 1943, a funcționat o renumită școală de piloți de vânătoare româno-germană.

Cu micile sau marile ei tare, societatea gălățeană de dinainte de cel de al doilea război mondial era o lume care știa să se respecte. Era condusă de oameni cu stare, care nu urcau în funcții spre a se îmbogăți din banul public, știau să ofere celor care i-au ales o bunăstare demnă. Lumea de atunci știa să se distreze, să petreacă frumos, dar să și dea celor nevoiași parte din avutul lor, fără teama de a sărăci. Omenia era la loc de cinste, iar racilele erau îndepărtate  și pedepsite conform legii.

E adevărat că „secolul vitezei” a adus noi miljoace de transport, din ce în ce mai solfisticate, dar surplusul de timp câștigat în beneficiul afacerilor nu a îmbunătățit neapărat viața personală a fiecăruia. Din păcate, cultura, sănătatea și educația au rămas „de căruță” cum s-ar zice, în secolul XXI.

 

Surse bibliografice:

Volbură, Radu, Anuarul general al orașului Galați și al județului Covurlui: Ediția 1930-1931, cu prefață de Christache Theodoru, primarul municipiului Galați și Apostol Popa, senator, președinteleCamerei de Comerț Galați (1931).
Volbură, Radu, Anuarul general al orașului Galați și al județului Covurlui: Ediția 1936-1938, cu o prefață de P Drăgănescu-Brateș, Directorul Băncii Naționale Galați. Galați, Atelierele Ziarului „Ecoul”, str. Col. Boyle 11, 1938 (BVAU/ PG I 3686).
Adrian Pohrib, Din istoria Poliției române. Poliția orașului Galați între anii 1832-1949. Istoric și documente, Editura Agaton, Galați, 2013.
Moșneagu, Marian, Comandor (r.) dr., „Oameni și fapte”, Arsenalul Marinei Regale, Ed. Semne, 2024.
Mazarache, Chimon, Istoricul primei școli economice din țară, înființată la Galați în 1864 (în manuscris).
Dan Antoniu, Violeta Ionescu, Galați, o poveste cu aviatori, Editura Muzeului de Istorie Galați, 2015.
Ziarul  „Vocea Galaților” nr.4267/ 2 iul. 1932.