Grandoare şi decadenţă – jurnal veneţian pe timpul carnavalului

Dacă prietenul imaginar ar alege voiajul esenţial, în mod cert ar fi Veneţia. Căci acesta ar conţine în el un adevarat miracol. Istoria veche sau nouă descrie atracţia fabuloasă pentru literatură şi pictură a oraşului lagunei, o adevarată invitaţie la visare şi frumos. După ce nordicii Albrecht Dürer, în 1505 şi Rubens, în 1600, au avut un periplu veneţian, a venit rândul lui Goethe să-şi amintească: „Venețianul a fost forțat să devină o nouă creatură; astfel Veneția nu poate fi comparată decât cu ea însăși. Canal Grande, ca un șarpe, nu e mai prejos nici unei străzi din lume și nimic nu poate fi pus pe marginea spațiului din fața pieței San Marco… M-am așezat într-o gondolă și am mers de-a lungul  marele canal, în lagune. Acum eram și eu una dintre păsările mării Adriatice, așa cum se simte fiecare venețian, în timp ce stă întins în gondola lui. Și dacă lagunele lor se astupă treptat, dacă sunt nesănătoase, vaporii plutind peste mlaștină, dacă comerțul lor este în scădere iar puterea lor s-a scufundat, totuși locul mare și caracterul esențial nu vor fi nicio clipă mai puțin venerabile pentru observator. Veneția cedează timpului dar totul denotă o existență fenomenală…”
De unde vine irezistibilul fenomen al „Serenissimei Repubblica” şi a celui mai cunoscut şi vechi carnaval? Călătorul, mai ales dacă este interesat de fotografie, poartă în primul rând amprenta mitului. Iar realitatea vizuală este un formidabil amestec de melancolie şi luxurianţă (uneori chiar puţin ciudată sau înspăimântătoare). Veneţia metabolizează momente de aglomerare umană extremă, alături de cele ale unei  singuratăţi  ce aminteste de picturile metafizice  ale lui  Giorgio de Chirico. Atunci când te îndepărtezi de zonele celebre de lângă canal, piaţa San Marco sau palatul dogilor, spre interiorul „uscat”, te izbeşte un labirint apăsător de clădiri vechi, străzi înguste şi canalicule, iar dacă te prinde noaptea târzie prin aceste zone, rişti foarte uşor să te rătaceşti. În perioada carnavalului, spre  seară, apare nebunia costumelor şi măştilor. Un spectacol maximalist, de o bogăţie artistică demnă de patricienii romani.
Legat de celebrele măşti veneţiene, acele deghizări moştenite dintr-o istorie complexă şi particulară, modalităţi elegante de a îmbrăca spectacolul vieţii într-un incognito, putem menţiona poetica lor:

Moretta (însemnând cea întunecată) sau servetta muta (servitoare mută) este o mască mică, ovală, fără bretele, de catifea neagră, cu găuri largi pentru ochi și fără buze sau gură, purtată de femeile bogate.
Bauta (sau baùtta) este o mască albă  adesea aurită, concepută pentru întreaga față; piesă intenţionat grotescă prin includerea unui nas proeminent, a unei creste supraorbitale groase, fără gură şi bărbie dublă.
Colombina (botezată după un personaj din Commedia dell’arte) este o jumătate de mască, care acoperă doar ochii, nasul și obrajii. Este adesea foarte decorată cu aur, argint, cristale și pene.
– Masca Doctor ciumă (Medico della peste), cu ciocul său lung, este una dintre cele mai bizare și mai recunoscute dintre măștile venețiene, deși nu a început deloc ca mască de carnaval, ci ca o metodă de prevenire a răspândirii bolilor. Creaţia aparţine medicului francez Charles de Lorme din secolul al XVII-lea, care a adoptat masca împreună cu alte măsuri de precauție sanitare în timp ce trata victimele ciumei.
Volto (față în italiană) sau larva (însemnând fantomă în latină) este masca venețiană modernă emblematică: este adesea făcută din porțelan alb ferm sau din plastic gros, adesea aurită și decorată fiind purtată în mod obișnuit cu un tricorn și o mantie.
Arlecchino şi Pantalone, caractere secundare în general, din clasa de personaje Zanni.

Piazza San Marco este epicentrul acțiunii, mai ales în timpul rundelor preliminare ale concursului „Maschera più bella” pentru cel mai bun costum. În fiecare zi, zeci de concurenți mascați coboară pe pista de la Gran Teatro, un teatru temporar în aer liber, sperând să ajungă în marea finală. Popularitatea de durată a măștilor nu provine doar din frumusețea lor.
„Odată ce îți pui o mască, ești vesel, ești jucăuș, ești minunat”, spune  Carla Almanza-de Quant, artistă și producător de măști venețiene din California. „Devii un personaj fantastic și interacționezi cu ceilalți într-un mod mai deschis. Adevărata mască este cea pe care o punem în fiecare zi pentru că societatea îți impune limite enervante.”
Giacomo Casanova (1725-1798) poate fi una din simbolurile culturale care au dat renume carnavalului venețian și erotismului exagerat. Datorită lui și a unor cronicari ai secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, purtarea măștilor a fost asociată iniţial cu secretul, deghizarea, înșelăciunea și o scuză pentru criminalitatea măruntă. În prezent carnavalul este un eveniment cultural care ne scoate din  banal, în care rolurile sociale sunt suspendate, tabuurile s-au relaxat într-o „rezervă ritualizată” şi așa cum remarcă  un personaj dintr-o piesă a lui Carlo Goldoni, „măștile permit femeilor să meargă cinstit peste tot”.
„Cu lăutari, ospăţ, dans, băutură, mascare,
Și alte lucruri care pot fi avute la cerere.”
~ Beppo: O poveste venețiană scrisă de Lord Byron.

Articolul anterior
Enigmatica Marina Abramović şi eliberarea prin artă

4 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu
Sari la conținut