Documentare (lungmetraje) nominalizate pentru Oscar

Care e treaba cu filmele documentare? Serios, nimeni nu se duce la un documentar cu partenera(ul) spunând: „Abia aștept să mă distrez!”. Nu, nu, nu. Te duci acolo ca să înveți ceva. Ca să te simți mai inteligent. Ca să poți spune la o petrecere sau in seara de QUIZZ: „Ah, da, eu nu sunt biolog marin (astrofizician, atomist, neurochirurg…) dar am văzut un documentar fascinant despre… agricultura sustenabilă în Groenlanda de Sud”. Și apoi să te uiți cu silă la toți ceilalți care încă se uită la filme cu supereroi.

Dar documentarele nu sunt doar lecții gratuite si informații despre lume – sunt ARTĂ! De ce? Pentru că iau realitatea, o ambalează frumos și îți livrează ceva ce nici măcar nu știai că există și trebuie musai să vezi. Serios, cine s-a trezit vreodată spunând: „Știi ce vreau eu să văd azi? Un film de 9 ore despre Holocaust.” Și totuși, Shoah rămâne una dintre cele mai terifiante experiențe cinematografice. Dar eu, băieți și fete, am făcut un maraton de 48 de ore de documentare nominalizate la Oscar! Da, a fost ca o călătorie cu LSD contrafăcut printr-o librărie de ideologii ieftine! (Și nici măcar una bună… una din acelea unde găsești cărți de „personal development” scrise de oameni care au dat faliment de trei ori).

Ca spectator care a crescut cu Teleenciclopedia (o tempora!) și cu documentariști precum Luc Jacquet, Ron Fricke, Alex Gibney, Ken Burns, James Marsh, Werner Herzog, David Attenborough, Oliver Stone, Godfrey Reggio, Jacques Yves Cousteau, ca sa menționez doar câțiva, voi încerca să vă salvez timpul, neuronii și, dacă e nevoie, și sufletul – pentru că 90% din aceste filme sunt propagandă pură! Aceleași teme condescendent reciclate ca un hamburger dintr-un fast-food prost: justiție socială, rasism, „încălzism”, feminism, lupta de clasă, LGBTQIAPLM (știu că nu e un hotspot wi-fi WiFi, dar așa sună), anticreștinism, antisemitism și orice altceva care te face să vrei să îți bagi capul într-o mașină de spălat doar ca să nu te uiți (A Clockwork Orange…). E ca și cum cineva a decis că viața trebuie să fie o eternă lecție de moralitate ținută de cineva care nici măcar nu și-a plătit facturile la timp.

Și acum, hai să facem turul de reeducare și groază:

Black Box Diaries – Varianta MeToo a unei telenovele fără final, doar cu ochi oblici. Dar e interesant!

Eno – Dacă îți place muzica experimentală și să te uiți la o pictură care se usucă, în timp ce crește iarba, acesta e filmul pentru tine!

Frida (a nu se confunda cu drama, 2002) – Comunism cu zahăr pudră. E ca și cum ai lua un manifest marxist și l-ai transforma într-un puzzle din Ikea condus de Troțki.

Daughters – Copii, lacrimi, negri la pârnaie și o poveste care ar face-o și pe „Queen of Hypocrisy” Oprah să zică: „Okay, poate e prea mult chiar și pentru mine.”

Hollywoodgate – Cea mai mare si rușinoasă retragere militară transformată în documentar. America: „Oops, scuze, noi plecăm pe întuneric!”

Dahomey – Francezii au furat un tezaur acum două secole și acum îl dau înapoi. Mda, wow, ce revoluționar. Aproape că simt cum se schimbă lumea!

The Bibi Files – Dacă ai crezut că „House of Cards” e dur, stai să vezi când se transformă în The Purge politic. Israelul se sinucide ideologic live (prin așa-ziși self-hating secular jews…, da, există și sunt adevărați), iar tu ai popcornul gata!

No Other Land – Dacă realitatea ar avea nevoie de un filtru Instagram, și dacă ai ignora complet teroriștii Hamas, ostaticii și orice altceva nu se potrivește în narațiune.

Porcelain War – Ucraina, dar fără context. Practic, un „Like & Share” edulcorat de două ore.

Soundtrack to a Coup d’État – Un film despre „marea cultură” africană, jazz, naivitate și politică, până când îți dai seama că devine un curs obligatoriu de „decolonizare” cu accente sovietice (GRU) și State Department. Păcat de muzică.

Will & Harper – Will Ferrell și transgenderismul? Serios? E ca și cum cineva a decis să facă un documentar despre filozofia toleranței, iubirii și incluziunii avându-l pe un clovn drept narator. Fake… ai nevoie de supozitoare la final (dacă reziști).

Sugarcane – Propagandă sovietică de nivel „Hai să ne jucăm de-a razboiul rece cu Vestul putred, dar mai prost”.

Union – Marx ar fi mândru! Sindicalism transformat în revoluție cinematografică… dar una în care nimeni nu are popcorn, doar manifeste.

Queendom – LGBT meets anti-Rusia într-un mix care face să pară că realitatea e un episod din RuPaul’s Drag Race combinat cu „Call of Duty”.

The Remarkable Life of Ibelin – E norvegian. Adică gri. Și rece. După 5 minute îți trebuie sirop de tuse…

Și cam asta e, dragii mei! Filmele de mai sus nu au fost făcute de hipsteri care au descoperit butonul slow-motion pe Iphone. Ăștia au avut buget de minim 10 milioane $. Așa că, dacă ai chef să-ți folosești creierul și nu doar să urmărești mașini explodând sau soft-porn cu deprimați pe Cinemax, ia-ți o pătură, fă-ți un vin fiert și începe unul dintre aceste filme. Nu vei regreta – sau vei regreta, dar măcar vei ști mai multe informații inutile decât înainte! Concluzia? Împăratul e gol, dar i-au dat un Oscar și l-au aplaudat în picioare!

 

În numărul 31 al revistei veți putea citi cronica filmelor artistice nominalizate la Oscar,

18 vizualizări
Articolul anterior
Ești tânăr? Ai fantezie? Știi să te exprimi în limba română? Pornește cu noi în…LITERAVENTURĂ!

De același autor:

Te-ar mai putea interesa și alte articole:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Sari la conținut