lașitate
acum rugămintea rămâne prejudecată, amăgire.
cel vanitos păcălește pe ceilalți & pe sine. justifică
că-i blând, bun, înțelept… ar face altfel,
de-ar putea.
respirația iese, plimbare în curtea spitalului.
căutăm disperați poarta de ieșire. plecăm.
facem puțini pași, ne împotmolim, intrăm
repede înapoi.
gândim c-ar trebui să fie o fericire, undeva.
ne amintim naufragiile de ieri, acum,
când sacii morgilor ucrainene remodelează
trupurile trecutului… așteptăm
acea clipă în care devenim brusc zei.
*
dar acum nepăsarea duce convoiul gândurilor,
astăzi tot ce vrem este să nu facem călătoria
apoi ardem în legătură cu-acel neclintit punct
din morți dictate de protocoalele conformismului.
pe maluri
memoria și frica joacă împreună în acele deliruri,
ale lașității unei nopți ce nu știi cum va sfârși.
când dârzenia și hotărârea sunt disprețuite,
când fidelitatea devine probă de trădare,
când bărcile rămân fără cârmă și-s transformate
în lemne de foc pentru inamicul de-o viață…
atunci apar semne de la păsările ce se vor urmate…
când se nasc zorii și speranțe apar.
dar malurile încă rămân pustii, nimeni nu luptă,
nimeni nu vine, nimeni nu caută. toți așteaptă,
vor să-și lege destinul numai cu-aceia
ce trec primii linia de sosire. atunci revolta
devine binecuvântare. tot căutând praștia lui David,
găsesc o piatră. o ridic. mi-o potrivesc. arunc.
containerele
să nu pierzi nimic
vrei să salvezi
totul
sub lacăt
necunoscutul
să-l pui
să-l poți duce
oriunde
oricând…
totuși
la un anumit
moment
pe neștiute
totul
dispare
totul
(se) pierde
(se) uită
anemona
soare al amintirii, dezgolit
iertând păcatele morților
sânge țâșnind. duce
durerile risipite departe.
înfrângere absorbită…
o alinare rămâne
acel ceva ce trebuie să fie –
ce revine de dincolo.
într-o sală de clasă – lecție despre război
disipare de infecții
într-un torent al amintirilor
magic suport
al (dez)echilibrului
ucigând o crudă trufie.
aclamații în actul final…
camping într-un safari
când chiar tu devii vânat.
au venit în uniforme de paradă (poem-montaj)
transportoare pline de ruși ce pradă Kievul.
la periferii…transportoare
încercă să se retragă…
prea târziu! hăituiți și uciși…
înăuntru s-au găsit mașini de spălat & frigidere,
haine de firmă, electronice, bijuterii, bani…
s-au găsit din belșug prăzi în geamantane.
scaunele încă păstrează căldura trupurilor
care-au distrus clădiri & drumuri,
au jefuit,
au violat copii & femei,
au castrat bărbați,
au împușcat.
unii aveau uniforme de paradă. li s-a spus
că vor termina lupta repede și vor avea ce jefui.
de-acum,tovarășii lor vor refuza să mai vină
au înțeles că vor cădea precum muștele.
înăuntru (la Mariupol)
îmi ascund cufere sub podele
retras într-o casă
distrusă de bombardament.
cuferele înfrângerii
cuferele disperării
cuferele morților.
ascult trecerea timpului.
mereu încerc.
mut cuferele întruna.
le verific. încerc iar. și
tot spăl podeaua
cu hainele, trupul, părul.
întotdeauna se umplu de sânge.
primăvara 2022 așteaptă în buncăr
Apar etici cu jumătăți de măsură. Vom gravita…
în jurul unei cafele.
Simpli scriitor(aș)i. Așa-ziși.
Independenți. Simpatici,
fără presiune sau pasiune.
Chiar uitați. Fără manifeste,
orgolii
de apărat.
Patriotismul, istoria? Ceva de care
ne va fi rușine.
Vom privi faima și geniul
drept simple obiecte de muzeu.
Vom avea lupte acerbe intergeneraţionale
cu multă bere,
hamburgeri & idealism pierdut.
Dar noi încă simțim frica
atunci când mai aruncăm
câte o ciozvârtă de adevăr.
*
După decenii de socialism,
după atâtea sacrificii pentru
o eternă tranziție,
după foamea
de ceartă & războaie,
după reconfigurări de granițe,
după un liberalism
barbar,
după crize (mai mult
sau mai puțin globale)…
morale, economice, spirituale,
după copiii subnutriți
ai postcomunismului…
speranța încă stă ascunsă
în buncăr
ca-n prima ei zi,
gata să iasă afară
pentru o nouă primăvară.
…încă așteaptă în buncăr.
