În derivă

Viețuim într-un timp suspendat. Vremurile de normalitate par a fi fost puse între paranteze. Așteptăm revenirea la statu quo ante, dar ieșirea din buclă nu se întrevede. În această realitate modulară, toate atributele vechii lumi sunt parțial alterate: democrația, statul de drept, politicile publice, viața socială de toate zilele. Tensiunile, frustrările, nemulțumirile se acumulează. Neîncrederea crește. Falii se cască între vechi prieteni; ne suspectăm unii pe alții de obscure ambiții, conformism sau de gândire greșită. Confuzia valorilor tinde să devină regulă: dacă ești favorabil vaccinării riști să dii taxat de „ignorant”, neinformat. „Știutorii” sunt cei ale căror surse de informare sunt internetul și televiziunile ce promovează teorii conspiraționiste. Există și reversul: aceștia din urmă riscă ostracizarea, în timp ce „vacciniștii” sunt înălțați pe un soclu al virtuții civice, al insului responsabil, deținător al adevărului absolut.

Dimensiunea comunitară s-a atrofiat. Am revenit la instinctele vitale de bază: apărare, distanțare socială, replierea în sânul familiei. Primitivizarea existenței pare a asigura supraviețuirea. Ce e mai trist, în jurul nostru se face gol: rude, prieteni, cunoscuți, se îmbolnăvesc, iar din păcate, unii au pierdut lupta cu boala. Pe graficele Institutului Național de Statistică pe 2020 și 2021 ies clar în relief trei vârfuri de mortalitate (din toate cauzele), trei munți ai suferinței și disperării, ce corespund cu cele trei valuri ale pandemiei de până acum: noiembrie 2020, martie-aprilie 2021 și octombrie-noiembrie 2021. Concluzia o putem trage fiecare dintre noi.

În țările vestice, de voie, de nevoie, societățile au admis introducerea certificatului verde sau carantina. Astfel că s-a ajuns la procente de populație vaccinată (cu schemă completă) cuprinse între 60 % și 80% sau chiar mai mari. (Media la nivel european este de 65%, reprezentând 294,3 milioane de locuitori)[1]. Totuși, nu se poate vorbi de lichidarea pandemiei, iar o nouă tulpină a virusului, se pare de origine africană, stârnește îngrijorare, urcând din nou numărul infectărilor în Vest. (Germania a ajuns și la 50 000 de infectări pe zi). Au existat și reacții de împotrivire viguroase, ca în Franța. Dar, cel puțin, campania nu a fost sabotată chiar de reprezentanții națiunilor.

În România, imediat după ce serurile anti-Covid au ajuns la noi (decembrie 2020), o fracțiune destul de mică a populației s-a vaccinat cu entuziasm, dar în lunile următoare campania a continuat fără convingere, pentru a fi compromisă cu totul în urma declarațiilor iresponsabile ale fostului premier și ale președintelui țării în pragul verii („noi, practic, am învins pandemia”). Aglomerație estivală care a urmat a dat măsura consecințelor nefaste ale acestui discurs demobilizator, astfel încât, la jumătatea lunii noiembrie, ponderea redusă a populației vaccinate cu schema completă (6,8 milioane de persoane, încă sub 50% din total), nu trebuie să ne mire.

Ca dovadă că stătea în puterea oamenilor politici să impulsioneze campania, a fost suficient ca în Parlament să se dezbată proiectul de lege privind obligativitatea certificatului verde, pentru ca numărul de vaccinări să facă un salt spectaculos în doar câteva săptămâni. Dar imediat ce legea a căzut în Senat, apetitul pentru vaccinare s-a evaporat văzând cu ochii.

Oportunismul populației? E un fapt. El reflectă o mentalitate. Însă de cine este încurajată, tacit sau pe față, în loc de a fi convertită în comportament rațional și preventiv? Când tribuni dezlănțuiți zbiară la întruniri politice cu 5000 de oameni într-o sală, să nu ne mire că sirenele salvărilor urlă pe străzi.

Educația științifică, igienico-sanitară, spiritul civic se află pe o pantă descendentă. Și cum să nu fie când viciile sistemice din educație au permis, în ultimii 15-20 de ani, miilor de impostori să devină politicieni „cu doctorat” care clocesc, sub aripa lor, exemplare ieșite din aceeași cultură (microbiană, ne vine să zicem) a plagiatului?

La ce duc aceste vicii de structură decât la relativism științific și moral? Pe 8 noiembrie școlile s-au redeschis pe baza unui criteriu arbitrar: prezența fizică a elevilor a fost decuplată de rata de pozitivare la nivel de localitate, fiind condiționată, în schimb, de vaccinarea a cel puțin 60% din personalul școlii. Cifra nu a fost însoțită de vreo fundamentare. Dar dacă opinia științifică curentă consideră că pandemia intră sub control la minimum 70% din populație imunizată, de ce nu s-a adoptat acest prag?

Explicația e simplă: mai întâi ministrul analizează care este rata medie de vaccinare printre profesori (datele au fost centralizate încă din vară) și apoi stabilește pragul, astfel încât să își atingă obiectivul „asumat”: deschiderea școlilor în format fizic.

Mai grav e și că unele restricții sanitare sunt formulate ilogic, sau ținând cont în primul rând de interesele marilor retaileri. Atsfel, după Departamentul pentru Situații de Urgență, aerul condiționat din mall-uri poate fi inhalat de populație, cel de pe stadioane, de sub cerul liber, nu.

Ne aflăm în plină derivă axiologică. Aceleași practici sau instituții dobândesc la noi semnificații opuse față de ceea ce sunt ele în țările civilizate. Acolo medicii, oamenii de știință, în general, sunt prețuiți. Aici, sunt sabotați chiar de puterea politică. În Vest, certificatul verde e calea spre normalitate – la noi e considerat „drumul spre servitute”. Spitalele ar trebui să fie locul unde pacienții își recapătă sănătatea – la noi au devenit simboluri ale morții. Dar, privind situația și din alt unghi, cum să nu fie așa, după unsprezece incendii și un număr mult prea mare de decese grăbite de aplicarea rigidă a procedurilor în reanimare. În „faimoasele” ATI, medicația anti-Covid aproape nu există; metoda preferată de terapie este administrarea de oxigen, chiar și când plămânii, afectați, nu mai au capacitate de aborbție. Multor pacienți intubarea le-a fost fatală, dar personalul ATI se încăpățânează să aplice rigid procedura.

Însă deriva sanitară se adaugă celei economice și politice. Instabilitatea politică a devenit endemică și este una din cauzele mersului prost al guvernării. De mulți ani observăm că alegerile au început să genereze instabilitate. Aceasta a devenit endemică. Paradoxal, perioadele electorale deteriorează climatul unei guvernanțe responsabile. Cu cel puțin doi ani înainte de alegerile la termen, partidele încep să se frământe și trag cu ochiul la sondaje. Nu știu ce să mai facă ca să intre pe sub pielea electoratului. Și începe risipirea resurselor statului. Beneficiari pereni sunt șefii din teritoriu, pentru că ei colectează voturile din circumscripție. Orice politică prudențială e aruncată la coș, promisiunile de stopare a cheltuielilor nejustificate din banii publici – uitate. Prim-ministrul începe să umble la fondurile de rezervă, mărește salariul minim, pensia, alocația, născocește indemnizații pentru te miri ce. Pentru a acoperi aceste cheltuieli, statul s-a împrumutat masiv, iar datoria externă totală a ajuns la jumătate din PIB. Criza energetică, și alocările financiare iresponsabile au  înrăutățit lucrurile, deja agenția Fitch a declasat România ca rating de țară.

Anul 2021 a bătut, însă, toate recordurile. Nici nu se instalase bine la guvernare că, în loc să folosească încrederea cu care a fost investit, și să aplice programul promis și votat în Parlament, principalul partid de guvernare era cu gândul alegerile de peste… patru ani! De prin februarie, a început campania ascunsă pentru șefia PNL. Congresul pentru șefia partidului parcă le-a luat mințile liberalilor. Între luna mai și septembrie, vreme de patru luni și jumătate, țara nu a mai fost guvernată.

Anii cu alegeri nu fac bine la economie, nu fac bine țării. Dacă marea masă a electoratului ajunge să conștientizeze acest fenomen, încrederea în democrație va primi o lovitură gravă. Sigur, alternanța democratică este de la sine înțeles. Însă ar trebui gândite măsuri care să împiedice partidele să tot rostogolească datoria prezentă în viitor. Rata multianuală a inflației unui stat membru UE nu trebuie să depășească 3%. Or, în prezent, ea este de 7,9%! Inițial, guvernul de coaliție începuse promițător, desființând ministere inutile, iar primul-ministru tăiase o serie de cheltuieli nejustificate. După câteva luni inflația părea că se contractă. Relaxarea măsurilor de austeritate și criza energetică de la sfârșitul verii au determinat un salt al prețurilor. Scăparea inflației de sub control și faptul că Secția Specială de Investigare a Magistraților nu a fost desființată nici în prezent blochează integrarea noastră deplină în Uniunea Europeană: nu ni se ridică MCV-ul, iar intrarea în spațiul Schengen se amână an după an.

Dar cum să faci ordine în finanțe și în prioritățile investiționale, când ministerele s-au transformat în centre de afaceri? Cabinetele miniștrilor sunt călcate zi după zi de personaje a căror filozofie de viață e simplă, cuantificabilă fizic. „Legea lui Om”: ești om cu mine, sunt om cu tine. Iar toți miniștrii, aproape fără excepție, s-au dovedit… oameni. Dornici de pace și înțelegere. Înțelegeau cât ai clipi (omenește) nevoile (omenești) ale solicitanților, alegându-se, în schimb, cu favorurile (omenești) ale acestora din urmă. Această cutumă a fost păzită cu sfințenie timp de trei decenii. Până ce a venit un ciudat care nu a mai păzit „legea lui Om”, ci ograda, și a început să mârâie la nepoftiți. Pe bună dreptate, lui nu i s-a mai zis Om, ci Câine. Dar dulău-câine rău n-a avut viață lungă. După opt luni a fost alungat, iar legea lui Om a fost repusă în drepturi. Episodul ilustrează deriva morală a politicienilor, care nu mai au convingeri, ci interese, așa cum partidele nu mai au doctrină, ci numai tehnici de acaparare a statului. Cel mai recent și frapant exemplu este trădarea electoratului de centru-dreapta. Votat de cetățeni pentru a scoate PSD-ul de la putere, partidul liberal sfârșește prin a se alia cu el!

                                                                                                                                        ARGO

[1] https://vaccinetracker.ecdc.europa.eu/public/extensions/COVID-19/vaccine-tracker.html#uptake-tab. Datele se referă la Spațiul Economic European (UE plus Islanda, Norvegia, Lichtenstein).

Articolul anterior
De ce Paul Goma a fost o rara avis printre scriitorii români din timpul regimului comunist / Cristian Florea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu
Sari la conținut