– Traversări în travesti –

O siluetă traversează strada. În decorul pustiu, avântarea în această fâșie a nimănui, intens rulată în vremuri normale, neobișnuit de liberă acum, dă senzația de trecere instinctiv furișată. Siguranța dată de pierderea în anonimatul mulțimii, în viața de toate zilele, virează, în circumstanțe ca cele surprinse de fotograf, într-o curioasă reacție contrară: de reținere, temere și ghemuire interioară a personajelor în fața perspectivei de a „înfrunta” o zonă deschisă. Un bărbat așteaptă, conștiincios, să se schimbe culoare roșie a semaforului, la intersecția de la Tribunal, deși nu e nici urmă de vehicul motorizat, cât e strada de lungă. Și nici vreo altă prezență umană.

În mai toate imaginile alb-negru afișate mai jos, cunoscutul medic și artist vizual Cornel Gingărașu, se focalizează asupra unei prezențe, de regulă solitară și insolită, care lasă impresia că „nu ar fi din filmul” în care o surprinde obiectivul aparatului, la acel ceas. Fotogramele au fost făcute în perioada recluziunii din timpul stării de urgență, lunile martie – mai. Ele pot fi grupate în două ansambluri tematice: cele care au ca fundal străzile pustii ale orașului, spațiu de trecere prin excelență, intitulate, de aceea, „Traversări”, și cele care surprind stări de angoasă („Anxietatea carantinei”). Acestea din urmă sunt fotografii de interior, de regulă portrete, cu o postprocesare mai sofisticată prin diferite reglaje, efecte și tehnici.

… Un om traversează o stradă. O pisică se furișează. O fată se încumetă să dea o tură cu trotineta pe faleză. Un bătrân iese la cumpărături. O clădire traversează propriul timp al ruinării. Un tânăr aplecat pe ghidonul bicicletei este surprins în cadru împreună cu semnul „Fotografiatul interzis”, aninat de un stâlp. O femeie se îndreapă, probabil, spre serviciu și o sacoșă îi flutură, descurajant, în mână. Pe carosabilul liber de mașini, un schimb de vorbă între doi vecini ieșiți, fiecare, cu cățelușul la aer.

Crâmpeie vizuale din spații familiare, ne par, în același timp, cumva străine. Recunoaștem locurile, și totuși parcă nu e Galațiul așa cum îl știam. Un timp împietrit încrustează ființe și ambiente cunoscute în albia unui interval în care habitudinile noastre, intrate sub incidența unor restricții, sunt suspendate. Căutarea abulică a unui liman, nădejdea de a ieși cu bine din încercările prezentului, sunt singurul motor al temerității unei traversări de stradă. A trece de pe un trotuar pe celălalt, opus, nu e doar o traversare a spațiului; este traversat și timpul, perioada de izolare (auto)impusă, sunt traversate și propriile spaime, anxietățile pandemiei.

… Traversăm travestiți, cu măștile pe figură, un no man’s land.

Anxietățile pandemiei