Înțelegerea hibridă / Daniel Mazilu

Au trecut 110 ani de la descoperirea în Egipt a meteoritului marțian Nakhla[1]. Mai bine de 7 decenii, oamenii de știință nu au putut să spună cu certitudine de pe ce planetă provinea strania rocă căzută în satul El Nakhla El Bahariya. Dar, ca urmare a succesului programului navetelor americane Viking 1 și 2, care au trimis imagini clare de pe marte încă din 1976, bucata de meteorit a fost „confirmată și integrată” mediului marțian. Fără îndoială că astăzi știm mai multe despre Marte. Canalul Youtube oferă acum sute de filmări cu ambianța marțiană. Și, probabil, nu peste multă vreme vom afla și despre apariția unui Google Mars, software capabil să ne ofere un tur virtual al planetei Marte.

Cu câteva luni înainte de declanșarea pandemiei, fostul președinte american, Donald Trump, anunțase că „SUA vor fi prima națiune din istorie care își va înfinge mărețul steag pe Marte”. La scurtă vreme, China și Emiratele Arabe Unite și-au arătat intențiile (urmate prin lansări în cosmos) de a participa la distribuirea muncii de explorare / acaparare / terraformare a planetei Marte. Această venire din urmă a unor state care până recent au asistat tăcute la dezvoltarea „Mars exploration program”[2] se explică nu doar prin implicarea lor într-un nou „joc al puterilor spațiale”, ci mai ales prin accesul la tehnologie de ultimă oră și prin utilizarea IA[3]. În această nouă conjunctură, Marte va deveni o colonie survolată și „populată” de roboți coordonați de mai mulți „global technology leaders”.

Observăm ușor că (pe fondul unui oarecare dezinteres politic față de pandemie) „liderii tenologici spațiali” investesc iarăși Marte cu relevanță sporită pentru omenire / planurile lor de guvernare. Speranța că „nu suntem singuri în spațiu” ambiționează generațiile born digital și investitorii programelor private de cercetare spațială (Musk & Bezos) să se avânte la sute de milioane de km în cosmos. Ipoteza că nu suntem singuri pe Marte – speculată intens în cartea lui Wernher von Braun din 1952, „Project Mars”, precum și în multe filme și cărți SF – generează acum o pareidolie hibridă mijlocită de roboți / IA. Înregistrările recente de pe Marte prezintă nenumărate stânci, pietre și urme (ale unor posibilile civilizații, zic unele minți hrănite cu SF-uri) socotite „uimitor de incitante pentru curiozitatea umană”. Mai mult, apare acum un nou tip de înțelegere – numită aici înțelegere hibridă -, care include modul în care este percepută ambianța marțiană prin intermediul roboților / IA.

În acest eseu, folosind câteva fragmente inedite din Hermeneutica lui Emilio Betti[4] (traduse și commentate în sprijinul temei noastre), doresc să evidențiez apariția unor tendințe hermeneutice hibride / transumaniste în„contactul nostru cu ambianța marțiană”. Până atunci, se cuvine să spunem (într-o paranteză) și câteva cuvinte despre autor și despre cartea menționată.

ÎN ROMÂNIA, EMILIO BETTI[5] ESTE CITIT / CITAT ÎN ORIGINAL DE FOARTE PUȚINE PERSOANE[6]. Eu am ajuns la scrierile sale grație cursurilor de hermeneutică susținute de către profesorul Ștefan Afloroaei, de la Facultatea de Filosofie din Iași. Văzând importanța cărții L’ermeneutica come metodica generale delle scienze dello spirito (Roma, 1987), am începutsă o traduc pentru disertația de masterat aflată pe atunci în lucru. După douăzeci de ani, ne aflăm în aceeași situație cu privire la publicarea în limba română a operei lui Betti. Niciuna dintre cărțile sale nu și-a găsit traducător[7]. Pierderile sunt considerabile și ele se pot număra atât în terenul științelor umane / spiritului, unde pericolul „relativismului înțelegerii” lumii de azi invită IA să îndrăznească o redefinire hibridă / transumanistă a umanului, cât și în cel juridic, unde „canoanele hermeneutice” au amuțit de dragul celor care se cred / sunt mai presus de lege în acest regim democratic decadent…

După Teoria generale del l’interpretazione (1955), Betti publică (în 1962) L’ermeneutica come metodica generale delle scienze dello spirito. Dar, după cum spune el în fragmentul introductiv al Hermeneuticii, – „La problematica ermeneutica nella coscienza contemporanea”, pp. 59-60, – încă din 1948 a trasat liniile unei hermeneutici generale drept metodică generală a ştiinţelor spiritului în întregul lor, o schiţă care prezenta principalele rezultate ale tentative întreprinsă din februarie 1947 de a proiecta o teorie generală a interpretării ca problematică, epistemologie şi metodă, care cereau o orientare şi o aplecare diferenţiată pentru fiecare ştiinţă a spiritului. Pentru cei interesați de această carte, într-un mod foarte transparent și onest Betti își expune sursele germanice aflate la baza Hermeuticii sale: Fr. Schleiermacher, W. von Humboldt, Steinthal, Lazarus, Boeckh, Dielthey, Simmel, Litt, Joachim Wach și N. Hartmann.

OMUL ARE CAPACITATEA DE A SESIZA ȘI ÎNȚELEGE URMELE OMENEȘTI. În paragraful numit „Obiectivările spiritului” („Oggetivazioni dello spirito”, p. 60), Betti scrie:

Nimic nu-i este mai drag omului, decât să se înţeleagă cu semenii săi. Nici un mesaj adresat inteligenţei sale nu-i este atât de apropiat ca acela care provine de la urmele omeneşti dispărute, care se dezvăluie şi care îi vorbesc. Oriunde ne găsim în prezenţa formelor sensibile, prin intermediul cărora un spirit îi vorbeşte altui spirit, acolo intră în mişcare activitatea noastră interpretativă, pentru a înţelege ce sens au acele forme. Totul, de la fugitivul cuvânt vorbit, la aridul document şi la amuţitul vestigiu arheologic, de la scriitură, la cifră şi la simbolul artistic, de la limbajul articulat la expresia figurativă sau muzicală, de la declaraţie la comportamentul personal, de la expresia chipului, la stilul conduitei şi al caracterului, tot ce ne parvine de la un alt spirit adresează un apel sensibilităţii şi inteligenţei noastre pentru a fi înţeles. Desigur, nu trebuie să confundăm între ele diferitele planuri în care multiplele obiectivări ale spiritului ni se prezintă. Trebuie, dimpotrivă, să distingem net limbajul şi sensul de sunetele care le încarnează şi de semnele care le fixează. Trebuie, în general, să nu confundăm suportul material care, extrem de statornic ori efemer obiectivat, aparţine lumii fizice cu conţinutul de sens care îi este încredinţat […]”.

Sateliții și roboții (Curiosity, Perseverance, Insight, Ingenuity) trimit zilnic fotografii și înregistrări marțiene la rezoluții uluitoare (peste 1,8 mld. pixeli). Pozele pot fi descărcate și privite pe îndelete. Nenumărate roci sunt scoase din peisajul teluric și clasificate după formă, culoare, masă, așezare drept „mysterious rocks formations” sau „intriguing rocks”. Există, așadar, o colaborare hibridă între specialiștii NASA și roboții pe care ei se bazează în explorarea planetei Marte. Este foarte probabil ca roboții să fi fost programați după fabricare să caute astfel de asemănări sugestive / intrigante care, în limbajul lui Betti, s-ar numi posibile „forme reprezentative”. Orice piatră care prezintă un unghi de 90 de grade sau o tăietură neobișnuită / misterioasă stârnește „înțelegerea hibridă” să (o) interpreteze, să își imagineze condiții / cauzalități / implicații inexiste în actuala ambianță. În acest fel, omul și robotul fac loc unor „speculații expectative”, prin intermediul cărora văile și craterele de pe Marte încep a fi inundate de fabricații nedeslușite și de mitologii neexprimate.

În paragraful următor („Forme rappresentative”, p. 60), Betti completează:

Pe de altă parte, trebuie să reţinem tot atât de decisive că poate exista interpretare doar în prezenţa unei forme reprezentative, unde expresia „formă” trebuie înţeleasă în sensul cel mai amplu, adică precum o corelaţie structural-unitară în  care o serie de elemente perceptibile se află într-un raport pentru a conserva amprenta celui care a plăsmuit-o ori a celui care a realizat-o. De altfel, funcţia reprezentativă, care îi este esenţială unei astfel de forme comunicative a unei cunoştinţe, nu trebuie să fie în mod absolute conştientă. Conţinutul său semnificativ devine recognoscibil graţie funcţiei representative proprie formei, în sensul că, prin intermediul acesteia, un alt spirit intim înrudit cu al nostru ne vorbeşte, adresând o chemare sensibilităţii şi inteligenţei noastre. Doar prin intermediul unor astfel de forme reprezentative, care ni se pot da în percepţia prezentă ori trezi în memorie ca imagini ale amintirilor, îi este dată omului posibilitatea de a instaura o comuniune spirituală cu semenii săi”.

Este clar, roboții (Spirit, Curiosity, Oportunity, Perseverance) sunt „ochii noștri de pe Marte”[8], pentru că ei copiază anumite abilități ale sensibilității noastre vizuale, după cum afirmă inginerul NASA, Kobie Boykins. Ei sunt veghetorii noștri plecați în viitor, care încearcă să reproducă modul în care omul ar interacționa cu acel mediu. Dacă Spirit a fost un „geolog”, Curiosity este un „biolog” în căutarea unor „locuri care ar fi putut fi vreodată locuite”. Omenirea se pregătește (în ciuda relației tensionate de peste un an cu un virus misterios) să inaugureze o comuniune hibridă / transumanistă cu roboții pe viitoarea colonie marțiană. Înțelegerea hibridă va include ambianța cartografiată din ce în ce mai bine, relația om-robot pe Marte și comunicarea cu echipele de pe Terra. „Realitatea de acolo / de atunci” va fi un amestec de teluric, virtual și de „uman augmentat”. Va duce omul pe Marte și dimensiunea lui spirituală? Sau totul va fi o strădanie absurdă?

În fine, în rândurile de mai jos (din paragraful “L’atto di interpretare come proceso triadico”, pp. 64-65), citim:

Fenomenul înţelegerii se prezintă, de aceea, ca un proces triadic, ale cărui extreme sunt, pe de o parte, interpretul – spiritual viu şi gânditor, iar pe de altă parte spiritul care s-a obiectivat în formele reprezentative. Aceste extreme nu vin în contact şi nu se înştiinţează imediat, ci tocmai prin intermediul medierii acelor forme representative în care spiritual obiectivat stă în faţa interpretului ca ceva diferit, ca o obiectivitate de nemişcat. Subiectul şi obiectul procesului interpretativ, adică cel care interpretează şi formele reprezentative, sunt aceiaşi pe care îi regăsim în orice act al înţelegerii, dar aici apar caracterizaţi prin calităţi particulare determinate de faptul că nu este vorba despre un obiect oarecare, ci tocmai de obiectivări ale spiritului, şi că aici sarcina subiectului cunoscător consist în a reveni, cunoscând, la acele obiectivări, în a regândi actul creaţiei sau în a reevoca intuiţia care s-a revelat în ele. Aici, aşadar, înţelegerea este recunoaştere şi reconstruire a sensului, căci, prin intermediul sensului, un spirit recognoscibil prin medierea formelor obiectivărilor sale vorbeşte spiritului gânditor, care se simte lângă acesta în umanitatea comună.  Înţelegerea este o colegare printr-un soi de punte, o împreună-ajungere şi conectarea acelor forme la totalitatea interioară care le-a produs şi din care s-au desprins, o interiorizare a acestor forme care îşi transpun, de altfel, conţinutul lor într-o altă subiectivitate, diferită de cea originară”.

Comuniunea hibridă om-robot va schimba fundamental schema de mai sus. Înțelegerea hibridă va trece de la recunoașterea comenzilor / oamenilor, în cazul roboților, la construirea unei lumi în care ei sunt indispensabili unul altuia. Imaginea aceasta de ambianță marțiană, inteligență artificială și ambiții omenești seamănă leit cu finalul din Mitul lui Sisif al lui Camus:

 

Universul acesta, de acum înainte fără stăpân, nu i se pare nici sterp, nici zadarnic. Fiecare fărâmă a acestei pietre, fiecare aschie minerală a acestui munte cufundat în noapte alcătuiește, în sine, o lume. Însăși lupta pentru a urca pe culmi ajunge pentru a umple o inimă omenească. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit[9].

[1]Un articol publicat la centenarul descoperirii meteoritului: https://www.smithsonianmag.com/smithsonian-institution/one-hundred-years-ago-today-a-mars-meteorite-fell-in-a-blaze-23722099/

[2]Detalii despre acest program: https://mars.nasa.gov/

[3]Despre toate aceste ambiții ale Chinei, care anunță prima sa misiune cu oameni pe Marte, vezi https://www.cnbc.com/2021/06/24/china-plans-to-send-its-first-crewed-mission-to-mars-in-2033.html

[4]Emilio Betti, L’ermeneutica come metodica generale delle scienze dello spirito, Citta Nuova Editrice, Roma, 1987.

[5]Detalii biografice aici https://emiliobetti.hypotheses.org/chi-e-emilio-betti-camerino-1890-camorsciano-1968

[6]Vezi Petru Bejan, Hermeneutica prejudecăților, Ed. Fundației Axis, Iași, 2004. Menționez aici și  teza de doctorat a lui Adrian Ioan Costache, Between Hermeneutics and Deconstruction, Cluj-Napoca, 2010, în care Emilio Betti este analizat în secțiunea: „Emilio Betti și monopolul adevărului”.

[7]Informații utile:https://www.treccani.it/enciclopedia/emilio-betti_(Dizionario-Biografico)/ și aici: https://www.treccani.it/enciclopedia/emilio-betti_%28Il-Contributo-italiano-alla-storia-del-Pensiero:-Diritto%29/

[8]The curios life of a Mars rover https://www.youtube.com/watch?v=7zpojhD4hpI

[9]Albert Camus, Mitul lui Sisif, Ed. Polirom, Iași, 2020, p. 168.

Articolul anterior
Interdisciplinaritatea – o cale peremptorie de înaintare în ştiinţa matură / Acsinte Dobre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu