Pensionarii de la Dunărea de Jos în atenția antropologilor americani / ARGO

Ph. D. Gerard Weber laudă ospitalitatea moldovenească dar folosește plasticitatea unei zicale românești mai fruste pentru a caracteriza corupția endemică · Sărăcia sud-estului României, o problemă socială · Impozitarea multinaționalelor – printre cele mai mici din Europa

 

Gerard A. Weber are 54 ani și este doctor în antropologie, profesor asociat la Departamentul de Științe Sociale al Bronx Community College of the City University of New York. Este membru, între altele, al American Anthropological Association (din 1998), Eastern Sociological Society (din 2010), European Association of Social Anthropologists (din 2014), Society for the Anthropology of Work (din 2019).

Și-a prezentat cercetările la multe conferințe din SUA și din străinătate, inclusiv „Health in Transition: Ethnographies of Bio-Medicine in Post-Socialist Europe”, Bucharest, Romania, June 2012; „Prospects and Problems of Research and Education Integration into the European Area” at Cahul State University “Bogdan Petriceicu Hasdeu” in Cahul, Republic of Moldova in June 2019; şi „Thirty Years since the End of Communism: Visual Narratives, Memory and Culture” at „Dunarea de Jos University”, Galati, Romania, November 2019.

A realizat studii antropologice cu privire specială a contingentelor de populație pauperă și în vârstă. A mai fost în Galați la puțin timp după Revoluție, precum și în 2004. A revenit din nou, pentru a-și definitiva cercetările de-a lungul unui întreg an sabatic, care tocmai s-a încheiat în ianuarie 2020.

Om de o mare delicatețe sufletească, modest, atent, bucuros de cunoștințe noi, bun vorbitor de română. Ne-am cunoscut prin intermediul unui prieten comun, iar după a doua întâlnire Gerard a acceptat fără reținere să acorde un interviu pentru revista ARGO, luat prin e-mail.

 

– Bună ziua, Gerard și mulțumim pentru bunăvoința cu care ai acceptat interviul. Țările din estul Europei au format un teren extrem de fertil de investigatie in cele mai diferite domenii pentru mulți cercetători occidentali după 1990. Cum se vedea România în anii ’90 prin ochii unui american „debarcat” aici?

 – Am venit prima dată în Romania în 1992. Îmi amintesc că am fost impresionat de multitudinea a ceea ce cred ca erau încă în mare parte magazine de stat, cu nume precum: „pîine,” „croitorie” și „legume fructe”. La vremea respectiva, încă se putea simți atingerea statului asupra economiei. Cu toate acestea, diferența față de SUA nu a fost atât de mare, în sensul că marile corporații, tinzând să domine economia, rezultă o „asemanare” de ansamblu, ca peisaj economic. Și această tendință de la începutul anilor ’90 a continuat, astăzi fiind și mai dificil pentru întreprinderile mici să obțină un loc în economia SUA.

 – Cu amabilitate ne-ai pus la dispoziție CV-ul tău profesional, din care aflăm că primul tău articol publicat peer-referreed în Anthropology Now,  a avut ca subiect pensionarii din România: “After a Lifetime of Labor: Informal Work among the Retired in Romania”, April 2014: 6 (1). De ce consideri categoria pensionarilor un câmp de cercetare interesant?

– Consider categoria pensionarilor un câmp de cercetare important. În primul rând că sunt foarte mulți pensionari în Romania, și numarul crește de la un an la altul, tendință care se întamplă peste tot în Europa și în multe alte părți ale lumii. Pensionari, mai ales cei din clasa muncitoare (dintre care sunt mulți în Galați), sunt un câmp de cercetare important și pentru că schimbările apărute începând cu 1989 au afectat negativ mulți dintre ei, împreună cu familiile lor, și trebuie să aflăm amănunte despre acest lucru.

– Thomas Carlyle vorbea despre oameni cărora „le-au crescut scufii de noapte pe cap cu vise nesăbuite”. Nu știu dacă vezi pensionarii noștri altcumva, dar ai calificat activitatea lor drept „muncă informală”, neremunerată (informal work). (“From Too Much Work to Chronic Stress: Transformation from Socialism to Capitalism of the Etiology of Health and Illness in Moldova, Romania”, 2009). Se referă ea la ajutorul dat de „vârsta a treia”, în gospodărie, celor mai tineri, cu care adesea conviețuiesc în același spațiu locativ? Pentru că, într-adevăr, pensionarii din România fac piața, stau cu copiii, lucrează în grădină, dau mâncare la animale, în loc să călătorească și să vadă lumea, cum fac pensionarii din Europa de Vest. Numai vorbim de Statele Unite unde orice pensionar îndrăznește să creadă că poate deveni președinte!

– Când folosesc cuvintele „muncă informală”, mă refer la orice fel de activitate care nu este reglementată, fie într-o gospodărie, fie în afara casei. Articolul meu care a fost publicat în Anthropology Now în 2014 oferă câteva exemple asupra acestei situații pe care am observat-o la Galați, între care pensionari care îngrijesc oameni în vârstă, care adună legume după recoltă pentru consumul casnic, sau care fac mici comisioane pentru alții, cum ar fi mersul la piață, sau după medicamente la farmacie. În ceea ce privește pensionarii din SUA, există diferențe semnificative de clasă socială. Un procent mare dintre aceștia nu au luxul de a călători și în schimb sunt nevoiți să muncească pentru a supraviețui.

– Ai vedea niște măsuri concrete care s-ar impune factorilor decizionali care să ia în considerare concluziile acestui studiu?

 – Da, impozitele pe marile corporații și bănci care își desfășoară activitatea în România ar trebui să crească – în România sunt printre cele mai mici din Uniunea Europeană – astfel încât veniturile să poata fi distribuite celor mai nevoiași.

– Mă uit la titlul disertației tale Forsaken Generation: Stress, Social Suffering and Strategies among Working-Class Pensioners in Post-Socialist Moldova, Romania” / „Generația părăsită: stress, suferință socială și strategii printre pensionarii clasei muncitoare din Moldova post-socialistă (România). În ce măsură lucrarea ta a fost inspirată de lucrările antropologului Katherine Verdery, specialistă în probleme ale Europei de Est, ale căror lucrări au și fost traduse în România? Mă refer la The Political Lives of Dead Bodies: Reburial and Postsocialist Change, 1999, tradusă la noi sub titlul Viața politică a trupurilor moarte, Editura Vremea, 2006 și  la What Was Socialism and What Comes Next?, 1996 (Ce a fost socialismul și ce urmează?), Institutul European, 2003?

Cercetarile mele din România s-au inspirat mai mult din redactarea unor savanți precum David Kideckel, care au examinat viața familiilor muncitorești din valea Jiului, și a lui Leith Mullings, care a studiat implicațiile sociale stresului cronic asupra oamenilor din Harlem, New York. Scrierea mea este influențată mai mult de experți în istoria bancară și financiară a României, precum Cornel Ban și Daniela Gabor.

– Am impresia că ți-a plăcut zicala românească „peștele de la cap se împute! Pentru că ai inserat-o în titlul uneia dintre comunicările tale: „’The Fish Rots from the Head’: Theoretical Insights into the Problem of Corruption from the Working-Class in Post-Socialist Romania” (2008)!

 – Am inserat-o nu atât pentru ca îmi place, ci pentru că cred că este un mod precis de a exprima corupția. Când cei puternici sunt corupți – așa cum s-a întamplat aici la fel ca și in alte societăți, inclusiv in SUA – aceasta „înăbușă” intreaga societate.

– Ai abordat problema corupției în sistemul medical din România. Cum stau lucrurile la Galați din experiența și observațiile tale?

 – Am auzit – dar n-am văzut cu ochii mei – că problema încă există la ora actuală, chiar dacă salariile medicilor și asistentelor au crescut recent în România. Dacă asta este adevarat, nu știu cauza, dar sunt sceptic față de ideea că mita este o parte a „culturii române,” după cum zic unii. Dacă încă mai există, poate este din cauza că salariile sunt încă insuficiente pentru a satisface nevoile de bază. Începand cu anii ’90, sistemul de sănătate din România a fost finanțat în mod inadecvat, fapt care este evident nu numai în problema luării de mită, ci și în raspunsul la Covid-19 și alte probleme.

 – Cercetările tale au vizat partea de est a României (Moldova) și te-ai stabilit la Galați. De ce tocmai aici?

Voiam să fac cercetare în estul sau în sudul țării în primul rând pentru că antropologii americani care au facut deja cercetare în România și-au bazat cercetările mai mult în Transilvania. În al doilea rând am facut asta pentru că voiam să fac cercetare într-o zonă mai puțin dezvoltată. Am ajuns la Galați pentru că o fundație din oraș m-a invitat să vin în vizită după ce le-am trimis o scrisoare în care am explicat că eram doctorand în căutarea unui loc pentru a începe cercetarea.  Vizita a decurs bine și au acceptat să mă gazduiască.

– Ne poți da numele fundației care te-a invitat în Galați?

– Din păcate nu am voie să spun numele – în antropologie, trebuie să păstrăm anonime numele precise ale persoanelor și denumirile instituțiilor care au participat la cercetarea noastră.

– Îmi dau seama, analizând temele de cercetare sociologică ale instituției unde profesezi (i.e., „Life In An Era of Austerity: Stress, Coping and Political Organizing Among Pensioners In Neoliberal Romania” 2011 / Viața în regim de austeritate: efort, „descurcăreală” și organizare politică în rândul pensionarilor din România neoliberală), dar și al altor institute de învățământ superior americane, că neoliberalismul este privit extrem de critic. Ai putea enunța, pe scurt, trei criterii de diagnoză ale unei politici neoliberale?

– Neoliberalismul este perioada capitalismului care a început în anii ‘70. Se caracterizează prin următoarele: dereglementarea economiei, ideea că economia funcționează cel mai bine fără imixtiunea statului. (Mulți susțin, de exemplu, că recesiunea din 2008 a rezultat din faptul că statul s-a retras din supravegherea pieței locuințelor.) Alte trăsături: retragerea finanțării publice pentru locuințe, îngrijiri medicale, educație și infrastructură, astfel că sarcina plății serviciilor în aceste sectoare depinde tot mai mult de familii. Apoi, stagnarea salariilor, evaporarea ajutoarelor de la stat, creșterea forței de muncă contractuale, temporare și part-time, creșterea orelor de muncă și alte modificări negative în viața oamenilor; scăderea numărului de membri sindicali și lipsa negocierii colective; creșterea puternică a inegalității sociale: un grup mic se îmbogățește rapid, în timp ce clasa de mijloc, având o situație precară, este nevoită să lupte zilnic pentru acoperirea necesităților. Pentru o istorie a neoliberalismului citiți scrierile lui David Harvey.

Chiar criza din 2009-2012 este definită de tine ca „neoliberală”!

 – Da, exact cum tocmai am spus, marea recesiune (criza de 2009-2012) este atribuită neoliberalismului.

– În iunie 2012 ai prezentat la București o comunicare intitulată “‘Other Than a Thank-You, There is Nothing Else I Can Give’: The Social and Historical Context of Stress among Working-Class Pensioners in Post-Socialist Galati, Romania” („Afară de un «mulțumesc» nu vă pot da nimic altceva: contextul social și istoric la pensionari ai clasei muncitoare în Galațiul post-socialist”). Pentru noi, expresia „clasă muncitoare” are, în prezent, o conotație ideologică, ce ține de trecutul comunist. La ce categorie socio-profesională te referi, exact, când vorbești de „working-class pensioners”?

– Când folosesc expresia „clasa muncitoare”, mă refer la persoane care lucrează la fabricație, de exemplu în producția de oțel, textile, ulei de floarea soarelui și așa mai departe. Poate diferența este că în SUA termenul de „clasă muncitoare” nu are aceeași conotație ca în România.

– Dispunem, grație lucrările tale, de o cartografiere socio-profesională a Galațiului? Sociologic, ce specific are acest mediu urban? Ai calculat, de exemplu, coeficientul Gini pentru Galați? (Coeficient cantitativ care exprimă inegalitatea din cadrul unei societăți. Este un indicator al polarizării sociale: măsoară dispersia veniturilor sau a serviciilor medicale, unde 0% exprimă egalitatea perfectă, 100% inegalitatea maximă – n. n.).

– Nu l-am calculat pentru Galați. Cred că s-ar putea face cu ușurință folosind date de la biroul de statistică din județ. (Bineînțeles, trebuie să ne gândim, însă, că datele poate nu sunt precise.).  Știm deja că cercetările au arătat că inegalitatea în România, ca și în toate țările din estul Europei și fosta Uniune Sovietică, au înregistrat creșteri mari începând cu 1989.

– Într-o discuție avută în decembrie trecut, ne-ai spus că, între studenții tăi se numără tineri veniți din zona Caraibelor sau din Africa de Vest, care urmează cursul de sociologie „pentru dezvoltarea abilităților de comunicare”. Fără acest curs nu pot deschide o pizzerie sau să lucreze într-un atelier auto. Ne-ai arătat că acest fel de a vedea lucrurile urmărește ca, din punct de vedere educativ-cultural, cursantul respectiv, indiferent de locul de muncă, să fie „well-rounded”. Mi-am exprimat, atunci, stupoarea că ei urmează un curs numai pentru a dezvolta abilități de comunicare în vederea unei bune inserții în comunitate, și te-am întrebat dacă nu le pot dezvolta la liceu sau gimnaziu. Altfel, sunt de acord că unul dintre obiectivele educației este ca tânărul să devină „well-rounded”.

O problemă destul de mare în Statele Unite este calitatea școlilor publice.  Este posibil să obții o diplomă fără a lua o clasă de științe sociale. În consecință, considerăm că este important pentru toți studenții – inclusiv pentru cei care lucrează la o diplomă în radiologie, mecanică auto sau un alt domeniu profesional – sa aibă oportunitatea de a-și dezvolta întelegerea societății și a relațiilor sociale. Devenind ei înșiși membri ai societății, vor lucra cu oameni din medii diferite.

– În România există o anumită percepție despre învățământul superior din Statele Unite. Autori ca Allan Bloom (Criza spiritului american = The Closing of American Mind), francezul Edward Behr (O Americă înfricoșătoare = A Frightening America) și alții, susțin că mediul univeristar american este puternic ideologizat. Aici se și nasc etichete (considerate infamante, în acest mediu) ca „neocons”, asociată cu Allan Bloom. Cum vezi acest punct de vedere?

Experiența cu învățământul superior din SUA depinde foarte mult de profesorii cu care vine cineva în contact. Unii profesori pot fi ideologici la catedră, dar mai importantă este măsura în care sunt familiarizați cu domeniul lor de studiu. Unii sunt mai dedicați decât alții în domeniile lor – din diferite motive. Prin urmare, studenții pot învăța mai multe de la cei care sunt implicați. Ca student, eu am avut, de exemplu, două profesoare de antropologie foarte bune – Dr. Barbara Leons și Dr. Frances Rothstein – care m-au influențat profund, panâ în ziua de azi.

– În universitățile americane disciplina „literatură universală” a dispărut, conceptul este considerat demodat, chiar suspect; se predau narațiuni disparate, iar marii clasici sunt deconstruiți ideologic, ca exponenți ai dominației rasei albe; istoria a fost redusă la narațiuni segmentate, strict locale, despre minoritatea X sau minoritatea Y. De ce nu mai este esențial, în opinia ta, ca tânărul american să cunoască marile narațiuni literare și istorice,cele mai multe fiind produsul civilizației occidentale ?

 – Nu sunt de părere că studenții nu ar trebui sa învețe ceea ce considerăm, în genere, mari opere de literatură și istorie. E important, totuși, să includem și în programele scrise subiectele care au fost ignorate, cum ar fi femeile sau minoritățile etnice și rasiale.

– Corect. Să includem. Dar să nu excludem, nici să marginalizăm, ceea ce altădată constituia setul de valori centrale ale culturii occidentale. Ai ceva de completat?

– Sunt de acord cu ceea ce ai spus. Însă, trebuie să fim deschiși la faptul că diferite persoane pot fi purtătoare ale unor valori diferite în setul de valori occidentale.

– Absolut de acord. Revenind la șederea ta în Galați, cum ai colaborat cu autoritățile locale, cu instituțiile? Enumeră câteva persoane cu care ai stat de vorbă.

Când făceam cercetare pentru teza de doctorat, am stat de vorba cu câteva persoane la Casa Județeană de Pensii, care m-a ajutat mult cu statistici privind pensionarii din județul Galați. Am și vizitat atunci și în 2019 Directia Județeană de Statistică, instituție care m-a ajutat, de asemenea, cu informațiile demografice privind Galațiul.

– Ai întâmpinat dificultăți în cercetare? Ce te-a nemulțumit cel mai mult aici? Și ce ți-a plăcut?

 – Experiențele mele în cercetare la Galati au fost personal foarte satisfăcătoare. Oamenii au fost foarte ospitalieri cu mine, invitându-mă în casele lor și oferindu-mi mâncăruri moldovenești delicioase! Am învățat, de asemenea, multe lucruri de la ei, ceea ce m-a făcut, cred, un profesor mai bun pentru studenții mei din New York și un om de știință socială mai bun.

Nu mi-a plăcut, în schimb, ce am văzut: probleme de stres cronic, venituri insuficiente, familii fragmentate, dificultăți în plata serviciilor medicale  – cu care mulți oameni pe care i-am cunoscut în Galați se luptă. Acest lucru este similar cu ceea ce se vede în SUA, dovadă că în ambele societăți au fost create sisteme economice inumane.

– Inumane? Nu este un cuvânt prea tare? Pentru noi, inuman a fost comunismul, în timp ce actualul sistem permite fiecăruia să-și pună la lucru abilitățile pentru a prospera.

– Nu cred de loc că inuman este un cuvant prea tare – de fapt se vede foarte clar acum, în timpul virusului, cât de inuman este sistemul economic pe care l-am creat aici în SUA. Sunt foarte mulți care își pun la lucru abilitățile, însa nu câștigă nimic sau doar foarte puțin – și n-au acces la servicii de primă necesitate, inclusiv servicii sanitare, educație și adăpost. Ei sunt cei care mor în numar mare de coronavirus.

– Să sperăm că lucrurile se vor remedia. Proiecte? Vei publica o lucrare mai complexă pe baza cercetărilor efectuate în Galați? Vei reveni aici?

– În acest moment lucrez la o propunere de carte care se bazează pe cercetarile mele din Galați din 2004. De asemenea, continui să fac prezentări ale cercetării mele în cadrul conferințelor academice, cea mai recentă fiind la conferința anuală a „Eastern Sociological Society in Philadelphia”, în martie 2020. Voi continua să revin la Galați de-a lungul carierei mele. Sper că ceea ce scriu îi va incuraja pe ceilalți să învețe despre Galați și, în general, despre România.

– Getting older, „brick-and-mortarism”, cosmopolit, alienated, connected, izomorphic, dusty, „me-mine” people, green, xenofobe, waterway, self-interest, cohesive, neoliberal.

Dacă ar trebui să alegi trei dintre acești descriptori, care dintre ei s-ar potrivi cel mai bine Galațiului?

– În primul rând, aleg „neoliberal” pentru că, așa cum am scris deja, neoliberalismul a afectat Galațiul profund, începând din 1989. Se vede, de exemplu, în problema infrastructurii; statul n-a investit cum trebuie în infrastructura publică. Aleg și „connected”, pentru că viața socială, ca oriunde, de fapt, este profundă și complexă, în ciuda plecării multor oameni pentru muncă în alte țări. Adică, oamenii au găsit noi modalități de a construi și menține relații sociale în fața schimbărilor masive. Acesta este, desigur, un semn al rezilienței umane. Și „getting older”, ceva care este adevărat oriunde, bineînțeles. Dar l-am ales pentru că ne aminteste de importanța cunoașterii istoriei unui loc, inclusiv a orașului Galați.

– Ai un film preferat? Un gen de muzică? Un poet sau romancier?

N-aș spune că am un film preferat, dar în general îmi plac filmele documentare și etnografice, de exemplu Hopi: Songs of the Fourth World, făcut în 1985, despre viata populației Hopi din sud-vestul Statelor Unite. Un altul, Das Falsche Wort, făcut în 1987, care examinează persecuția romilor de către naziști. În general, îmi place muzica clasică și rock-ul. Nu am un poet favorit, însa, printre alți autori, îmi place mult cum scriu Gabriel Garcia Marquez și Leo Tolstoy.

– Un mesaj pentru cititorii revistei ARGO?

Mulțumesc mult pentru oportunitatea de a împărtăși un pic despre cercetarile mele. Îmi cer scuze, totusi, pentru româna mea imperfectă – mai am mult de învățat despre această limbă importantă. Dacă vreți să colaborăm cumva, sau doar să avem contact, vă rog să-mi scrieți la Gerard.Weber@bcc.cuny.edu.

– Gerard, îți mulțumim pentru gentilețea cu care ai răspuns solicitării noastre, pentru deschidere și răbdare. Cred că din asemenea interacțiuni între oameni separați prin distanță socială, culturală, sau prin distanță pur și simplu, avem fiecare ce învăța unii de la alții, sau măcar încercăm să ne cunoaștem mai bine. Cititorii noștri vor urmări cu mare interes acest interviu. Sperăm să te revedem în Galați. Îți dorim succes în carieră și bucurii în viața personală. So long! We’re honored to know you! Keep distance against coronavirus!

Cu mare plăcere!  Și eu vă mulțumesc pentru invitație.  Ținem legătura!

Au consemnat,
Cristian Florea,
Sorin Lazăr.

, , , ,
Articolul precedent
Coronavirusul, noi și lumea. Ancheta revistei ARGO

Te-ar mai putea interesa și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu