Motto: „deosăbita luare-aminte pentru orașul Galați… singurul canal al fericirii țărei prin slobodu negoțiu”.
Domnitorul Mihail Gr. Sturdza în Hrisovul slobozit târgoveților din orașul Galați din 1 octombrie 1836.
Necesitățile de export și de import ale Moldovei au deschis o discuție privind regimul de porto-franco la nivelul administrației. Inițiativa aparține negustorilor din Galați, dar care nu erau majoritari români, în 1833. Nu doar negustorii susțineau ideea liberalizării comerțului.creșterea prețului la cereale și abolirea monopolului turcesc erau deosebit de tentante pentru moșieri, pentru producătorii de cereale. Lemnul era mult și ieftin la Galați pentru că era adus, cu plutele pe Siret. Măsura ar fi fost bună pentru sprijinirea micilor negustori moldoveni, pentru că afacerile din schela Galați erau monopolizate de către grecii și armenii stabiliți în oraș.
Acest tip de regim comercial, al porturilor libere de taxe vamale s-a aplicat prima oară, cu mult timp în urmă și cu succes, în porturile italiene. La Livorno (1547), Genova (1595), Napoli (1633), Veneția (1661), Ancona (1732). Apoi, francezii la Marsilia (1669), austriecii în Triest și Fiume (1719) ș.a.
Înseamnă lipsa taxelor pentru importarea, exportarea, încărcarea, descărcarea, depozitarea, prelucrarea pentru toate vasele indiferent de naționalitatea lor. Doar dacă, aceste mărfuri rămân în port și nu pătrund în interiorul țării. O precizare extrem de importantă: și mărfurile intrate pe uscat în portul Galați venite din Țara Românească erau vămuite iar sarea și vitele erau interzise. Asta nu înseamnă că înainte de 1837 nu se făcuse contrabandă, ba chiar și piraterie de către greci și turci.
Austriecii, apoi turcii, dar și englezii, francezii, olandezii, germanii au dorit măsuri care să ducă la creșterea comerțului cu Principatele. Mai puțin rușii care anticipau o concurență pentru Odessa, Herson și Ismail. Dar, războiul Crimeii (18543-1854) i-au pus pe ruși, pentru o perioadă de timp, în defensivă. Cererea Adunării Obștești „Condițiile vînzării otcupului vămilor Prințipatului Moldovei” din 1883 a fost primită cu bunăvoință de către Kiseleff, însă nu s-a luat nicio decizie. Abia, vodă Mihai Grigore Sturdza, (căruia Galații îi datorează o statuie) sprijină ideea. Decizia este pusă în aplicare prin hotărârea Adunării Obștești ce stabilește intrarea în vigoare pentru portul franc pe 1 iunie 1837. Hrisovul domnesc al înființării apăruse anterior, la 1 octombrie 1836 fiind documentat, de Nicolae Iorga.
Erau prevăzute măsuri de control vamal și de cântărire, dar și de carantinare, igienă, pază (cu un vas înarmat pentru patrulă), de mărire a cheiului, de construire a unor sedii administrative „pe temelii de zidi statornice” și de sistematizare a orașului de către un inginer al statului plătit de eforie. Inginerul, avea să fie de Ignat Rizer, trebuia să întocmească un plan și „regule de povățuire potrivit cu dorința orășenilor… întru îndreptarea ulițelor”. De fapt, primii ingineri angajați ca să facă un plan de sistematizare, după apariția Regulamentului Organic, au fost Singurov și Gheorghe Filipescu. În 1836 Galațiul avea 1.450 de case și vreo 6-7.000 de locuitori. Tot acum se decide înființarea unei „expediții regulate”, adică a unei poște care să trimită, pentru început, scrisori și bani către Iași, Brăila și Reni. Numeroase case de comerț, agenții de schimb (printre primele sunt casele comerciale italiene), consulate și reprezentanțe de afaceri au apărut în Galați, oraș care va avea o semnificativă creștere demografică și economico-bancară.
Unirea va elimina unele restricții și va încuraja comerțul prin Galați și Brăila. Între 1873-1873, tranzacțiile din porto-franco Galați atinseseră aproape 60% din cifra totală a comerțului exterior al Moldovei. După cum remarcau unii istorici și economiști între dezvoltarea comerțului și a industriei gălățene a existat o puternică interdependență. Tratatul de la Adrianopole (1829) și expansiunea agresivă a capitalului englez au motivat adoptarea regimului de porto-franco. Bursa din Galați se deschide târziu pentru porto-franco, abia la 1 decembrie 1882. În schimb, exista o bursă „particulară” a importantului negustor Gioani (Ioan) Inglesi, un supus britanic, bursă deschisă în 1846 cu aprobarea domnitorului Sturdza. Bursa Inglesi funcționa în 1859. Iorga mai amintește și de o altă bursă, tot particulară, în 1858, însă nu cunoaștem alte amănunte.
Portul a cunoscut o activitate susținută înregistrându-se tonaje și un număr record de vase.
Se scria în Albina românească, nr. 30 din 1839: „portul nostru… n-a mai văzut o flotă așa de număroasă de vasă de toate nații… spectacolul este măreț și interesant pentru că aici domnează o mișcare și o vieciune despre care locuitorii țării dinăuntru în zadar ar încerca ași face o idee”.
Galații au avut și un concurent de temut. De temut, pentru că era foarte aproape și deosebit de agresiv – Brăila. Ea devine porto-franco în 1836. Nu-i mai puțin adevărat că cei mai mulți negustori moldoveni, munteni sau străin aveau afaceri în ambele porturi. Ceea ce duce la un fenomen inedit la o zonă porto-franco în două țări, cu două porturi alăturate.
Vă prezint doar o listă cu unele articole de import-export trecute prin portul Galați, dar și prin prăvăliile orașului.
Import. Prin portul dunărean, după cum consemnează registrele, se aduceau din import mărfuri de o mare diversitate: făină din Ungaria, Bulgaria, Austria, Rusia, paste făinoase din Statele italiene, Austria și Rusia, untdelemn din Turcia și Grecia, orez, cafea din Anglia, zahăr din Franța, Anglia și Rusia, ceai din Rusia și din Anglia, roșcove, castane, alune, smochine, curmale și stafide din Turcia, fructe confiate sau uscate din Sicilia, Sardinia și Turcia, lămâi, portocale, măsline din Turcia, Grecia și Sicilia, mazăre uscată din Rusia și cartofi din Austria și Rusia, conserve de carne, diferite legume și conserve de legume și conerve de pește (mai ales sardele), icre și caviar de la Odessa, Olanda, Franța, mirodenii din cele mai diverse începând cu piperul și cacao aduse din Indii prin Olanda și Turcia, cașcaval și brânzeturi franțuzești, italienești, rusești și olandeze, băuturi spirtoase (coniac, uzo, rom, votcă) din Grecia, Anglia și din Rusia, bere și vin din Austria, Prusia, Franța și Statele italiene, ciocolată și bomboane, biscuiți și napolitane.
Apoi: mătase italiană și franțuzească, săpun din Franța, vopsele germane, parfum franțuzesc, piatră brută, (inclusiv marmură) din Statele italiene și din Arhipelag, plută, animale de companie, porțelan, argintărie din Prusia și Austria, ceramică italiană, tutun și țigări din Turcia, Olanda și Austria, arme și muniții din Austria, Prusia, Anglia, Statele italiene și Franța, hârtie și carton din Prusia, oglinzi, sticlărie și veselă, porțelan și cristale și bijuterii din Austria, Statele italiene, Franța și Anglia, romane franțuzești și germane, inclusiv cărți de joc și de ghicit din Turcia și Ungaria, mobilier de lux și piane din Austria, Anglia, Danemarca, Suedia, piei fine și blănuri rusești, ungurești și germane, țesături simple și imprimate, șaluri englezești făcute în Prusia, bumbac din Anglia, lână fină spălată din Rusia, mașini de cusut, motoare și mașini industriale din Prusia și Anglia, mașini agricole, calești din Austria, unelte, cuie, odgoane, obiecte din metal și din tablă, gudron și smoală din Rusia, fier și oțel, cositor, plumb, aramă, cărbune din Anglia, sare de mare…
Export. Se exportau mai ales cereale, (grâu moale și dur, orz, secară), spre Italia, Franța (Marsilia), Belgia, Brăila, Bulgaria, Austria, Anglia, Irlanda, Turcia, Samos Insulele Ionice și Malta, porumb moldovenesc (hangan) apreciat pentru calitatea sa (turcii făceau din el spirt sau îl reexportau), fasole, mai ales la turci, semințe de in și de cânepă în Turcia, Franța, Olanda, Statele italiene, Anglia, legume, făină, tărâţe, pește uscat, ceară în mai toate porturile mediteraneene, carne afumată în Anglia, pastramă și slănină, dulciuri, conserve din carne de vită în Anglia și Scandinavia, pesmeți marinărești, miere de albine, ceară de albine în Belgia, Prusia, Turcia, Franța, Statele italiene, nuci și prune în Rusia, paste (fidea, macaroane), biscuiți (cei de Galați, „Carol”, erau foarte căutați), sare, (multă sare), rachiu și vin în Odessa, animale vii (mai rar și în număr mic-boi, viței, vaci, mânju, iepe, cai, catâri, măgari, oi, berbeci), oase, untură de porc, seu și cerviș (grăsime de vacă) în Anglia, unt în cantități apreciabile spre Istanbul și Anglia, cârnați afumați, brânză sărată. Cherestea (scânduri, catarge, grinzi, dulapi, doage, cu precădere în Turcia și Egipt), frânghii și sfoară, lână spre Austria și Marsilia, tutun brut, țesături din in și cânepă, postav țărănesc, păr de porc, dopuri de plută, rogojini, butoaie, (exportam din Galați în… China cutii din tablă pictate manual), mercerie, fier vechi, frânghie, piei de bou, vacă, oaie, iepure în Olanda, Prusia, ba Statele italiene, chiar și petrol.
Existau foarte multe măsuri de lungime și de greutate în care erau evaluate mărfurile, un savuros „dicționar” de specialitate: coleturi, baloturi, lăzi, varele, case, bale, teancuri, pacheturi, poloboace, căpățîni, ocale, chile, giuvale, cutii, tulumuri, edecuri, ulcioare, sticle, butoaie, lambe, cazavii, puduri, table, tone, bucăți, legături, cufe, ș.a.
Nu doar negustorii din Moldova, ci și negustorii din Țara Românească, Transilvania (Brașov), din Bulgaria, Serbia, Dobrogea sau Basarabia se aprovizionau din zona liberă a portului Galați.
Desigur, unele mărfuri erau intermediate, reimportate și reexportate în alte porturi, altele veneau din colonii. O privire asupra comerțului gălățean de altădată reprezintă o experiență fascinantă plină de învățăminte pentru oamenii de afaceri și pentru guvernanți.
Bibliografie selctivă
–“Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie Galaţi”, martie 1914-1918.
-“Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie Galaţi”, 1915.
– Buşă, Daniela, „Investiţii străine de capital în economia României la începutul secolului XX”, în Danubius, XXIX, Editura Muzeului de Istorie Galaţi, 2011.
– Bușe, Constantin, „Comerțul exterior prin Galați sub regimul de port franc (1837-1883)”, în Bibilioteca Istorică XLV, Editura Academiei Repiblicii Socialiste România, București, 1976.
– Camera de comerciu şi industrie Galaţi, “Memoriul în chestia pescăriei, adresat domnului Ministru al Agriculturii, Industriei, Comerciului şi Domeniilor”, Tipografia Buciumul Român, Galaţi, 1905.