Observații privind originea expresiei „Cortina de Fier” / Cristian Tiberiu Florea

De la Stettin, în Baltica, până la Trieste la Marea Adriatică, o cortină de fier s-a lăsat peste continent. În spatele ei au rămas toate capitatele din vechile state ale Europei Centrale și de Răsărit: Varșovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, București şi Sofia. Toate aceste orașe renumite şi populaţia din jurul lor se află acum în ceea ce trebuie să numesc sfera sovietică, şi toate, într-o formă sau alta, se subordonează nu numai influenței sovietice, ci şi unui control strict şi pe alocuri în creştere al Moscovei”.

Este pasajul cel mai cunoscut al conferinței susținute de Winston Churchill pe 5 martie 1946 în fața absolvenților și a corpului profesoral de la Westminster College din orășelul Fulton, Missouri[1]. A rămas cunoscut până astăzi ca „discursul Cortinei de Fier”, iar până relativ recent eram înclinați să considerăm că această formulă dintr-un expozeu care a rămas celebru, a fost folosită pentru prima dată aici. Impresia este contrazisă, însă, dintr-o direcție neașteptată. Vom fi surprinși să aflăm că una dintre sursele care atestă că nu la Fulton au fost rostite în premieră cuvintele cu pricina, este jurnalul lui Joseph Goebbels, influentul membru al partidului național-socialist și ministru al propagandei în cel de-al treilea Reich.

Chiar dacă Goebbels a fost un abil tehnician al propagandei, jurnalul său constituie o sursă istorică primară, prin urmare interesantă și valoroasă, având în vedere că, pe de o parte, cercetătorul poate avea acces la agenda zilnică a preocupărilor lui imediate (legate, majoritatea, de problemele de stat), la tiparele ideologice care au „formatat” gândirea unui reprezentant de prim rang al ierarhiei naziste, iar pe de alta, prin faptul că, în masa notațiilor zilnice există o cantitate mare de informații (marcate, evident, de concepțiile personale ale autorului acestui jurnal) privind o multitudine de aspecte ale contextului istoric, politic, militar și nu numai. Desigur că, un document de factura acestuia este trecut prin toate rigorile unei cercetări veritabile, confruntându-l, în primul rând, cu manuscrisul olograf, stabilindu-i-se parametrii fizici ai documentului (tipul hârtiei, cernelii, locul și data unde a fost găsit etc.) și chestionat metodic. Autenticitatea lui a fost atestată de doi reputați istorici, Gerhard Weinberg și  Sir Hugh Trevor-Roper, care au cercetat în liniște manuscrisul în seiful unei bănci elvețiene, unde este păstrat.

Din noiembrie 1944, înțelegând că Germania era pe cale să piardă războiul, Goebbels a dat dispoziții ca jurnalul său să fie microfilmat. Așa că, din jurnal, partea scrisă de mână pe foi, cuprinzând, în mare, consemnările din anii războiului, a fost găsită în cancelaria Reichului de americani, drepturile asupra manuscrisului fiind și în prezent disputate. Plăcile de sticlă microfilmate îngropate la Postdam, cu însemnări încă din 1923, au căzut în mâinile rușilor, care le-au transportat la Moscova, fără să le publice vreodată și fără să le cerceteze. Acolo au fost decoperite de istoricul german Elke Fröhlich abia în 1992. Primele pasaje din jurnal au fost publicate în 1993, ultimele în 2008. Un colectiv de cercetători de la Institutul de Istorie Contemporană din Muüchen condus de Fröhlich a transcris jurnalul de pe foi și l-a publicat în 29 de volume (!), din care doar unele extrase au fost traduse în engleză[2].

În fragmentul pe care îl avem la dispoziție în traducere, acoperind perioada 28 februarie – 9 aprilie 1945, însumând 320 de pagini (practic, ultimul volum)[3], Goebbels obișnuia să facă, mai în fiecare zi, un tur amănunțit al situației de pe fronturi: la răsărit, în sud-est, (Balcani, Ungaria, apoi Austria și Cehia), de vest și de pe cel italian, apoi consemna datele despre războiul aerian: bombardamente anglo-americane, câte avioane au participat, ce distrugeri au provocat, cele despre războiul submarin, și, sporadic, informații despre războiul din Pacific. După care comenta știrile politice internaționale.

Parcurgând jurnalul, puțini cititori se așteaptă să întâlnească, tocmai aici, expresia „cortina de fier”. Joseph Goebbels folosește această sintagmă de patru ori în paginile acestui volum, o dată referindu-se la situația din Finlanda și de trei ori la situația din România. Toate cele trei ocurențe, la scurt timp după alungarea guvernului Rădescu (28 februarie) și preluarea, de către Petru Groza, a funcției de premier (6 martie).

Prima oară, în însemnarea de miercuri, 14 martie 1945:

  • În ceea ce privește situația politică a războiului, numărul vocilor care se ridică împotriva extinderii excesive a influenței sovietice în lume crește de la o zi la alta, chiar și în Anglia. Ziarul «Manchester Guardian» s-a alăturat de curând corului criticilor; el se plânge mai ales că sovieticii au izolat într-atâta România de restul lumii, încât nu se mai primesc știri despre evoluția sa politică internă. Aste este vechea tactică a Kremlinului: din momentul în care sovieticii au ocupat o țară, coboară în fața ei o cortină de fier, pentru a-și putea exercita în spatele cortinei teribila lor operă sângeroasă” (p. 126).

A doua oară, la joi, 15 martie:

  • Se deslușesc unele semne de furtună în Finlanda. După ce a lăsat cortina de fier în fața Finlandei, sovieticii sunt pe cale să pună stăpânire pe țară, fără cel mai mic scrupul”. (p. 137).

A treia oară, duminică, 18 martie:

  • Cortina de fier a căzut peste destinul României. Ceea ce se joacă în spatele ei nu mai ajunge la cunoștința lumii indiferente” (p. 162). Pe aceeași pagină, 162, puțin mai sus, trecuse în revistă discursul și mișcările lui Churchill în politica Angliei. „Ultimul discurs al lui Churchill evidențiază că și mediile conducătoare engleze au o concepție foarte sumbră asupra viitorului Europei. Acest discurs trebuie să fi avut efectul unei bombe în Partidul Conservator. Churchill proiectează să scindeze atât Partidul Laburist, cât și Partidul Conservator, pentru a forma o nouă adunare cu fracțiunile din aceste două partide. Churchill este într-adevăr un element distructiv; el va intra cu certitudine în Istorie ca Erostrate al Europei…”.

După alte câteva speculații cu planurile Aliaților de a jefui Reichul: „Ei [Aliații – n. n.] se prefac în acest moment a fi extrem de surprinși de evoluția politică din România. Sovieticii i-au alungat cu totul din această țară și fac aici propria politică.

A patra oară, o zi mai târziu:

  • Anglo-americanii sunt, de altfel, departe de a ști ceea ce se întâmplă, în realitate, în România. E multă vreme de când Stalin a coborât cortina de Fier; în spatele cortinei se împlinește tragedia poporului român, pe care conducătorii ei ar fi putut să o prevadă, dar pe care, pe de altă parte, au meritat-o din plin” (p. 167).

Observăm că, în afara expresiei care ne interesează, Goebbels preia din presa engleză și criticile față de „extinderea excesivă a influenței sovietice în lume”. Or, un an mai târziu, Churhill vorbește în termeni similari despre „controlul… în creștere” al Moscovei.

Ne atrage atenția și expresia „embargo informațional”, care echivalează cu metafora cortinei de fier. Ea este folosită la zece zile de la numirea guvernului Groza (însemnarea de vineri, 16 martie):

  • Eden se luptă în Camera Comunelor cu problem neplăcute referitoare la politica internă din România. El a fost obligat să mărturisească faptul că sovieticii pun embargo pe toate știrile care vin din România și că Rădescu a căutat și și-a găsit adăpost la Ambasada Marii Britanii…” (p. 145).

Într-adevăr, oprirea tuturor știrilor despre evenimentele petrecute în România, mai ales asupra celor politice, este tactica pe care o aplică Kremlinul noului teritoriu ocupat pentru a-l scoate în afara circulației relațiilor internaționale obișnuite, tăindu-i contactele cu lumea liberă. Situație care se va permanentiza pentru următoarele patru decenii. Prin urmare, embargoul informațional este o modalitate de a interpune o „cortină de fier” între un stat ocupat de trupele societice și lumea (încă) liberă.

O primă remarcă: deși aceste expresii sunt folosite aproape numai în legătură cu politica sovieticilor în teritoriile ocupate (ele apar pentru prima dată în jurnal la scurt timp după impunerea unor guverne favorabile în Finlanda și în România), intrarea de vineri 23 martie cuprinde și o referire la zona din spatele frontului vestic. „În spatele frontului anglo-american, situația este, evident, sinistră. Nu se aude spunându-se mare lucru, pentru moment, despre provinciile germane, căci inamicul a declarat blocarea informațiilor” (p. 203).

În al doilea rând, nu trebuie să ne scape faptul că, de câte ori Goebbels scrie în jurnal de „cortina de fier”, „embargo informațional”,  „blocarea informației”, o face în contextul trecerii în revistă a unor știri din presa engleză ce includ, câteodată, referiri la discursuri ale lui Churchill. Concluzia logică ce se impune este că formulele ar putea aparține lui Churchill însuși, cunoscut pentru inteligență lui aplicată, capabilă de a defini lapidar și memorabil o situație. Rămâne ca cercetările în hârtiile fostului premier britanic să confirme sau să infirme această deducție.

Prin urmare, este plauzibil ca expresia „Cortina de fier” să se fi născut, în mintea premierului britanic, cu cel puțin un an înainte de faimosul discurs de la Fulton, când nu mai avea această funcție. Poate chiar din toamna lui 1944, de când a înțeles politica Sovietelor în teritoriile ocupate. Ceea ce înseamnă că urmărea cu cea mai mare atenție manevrele sovieticilor în țările invadate de Armata Roșie, iar ceea ce vedea îl neliniștea profund.

Istoricii nu au încetat să se mire de discursul de la Fulton, într-un moment în care, cel puțin teoretic, Marea Britanie și Sovietele erau aliate. Unii au mers până într-acolo încât să-l facă pe premierul britanic responsabil de declanșarea Războiului Rece cu acest discurs „provocator”. În realitate, date despre comportamentul hegemonic al sovieticilor se acumulaseră de cel puțin doi ani, încă de când „eliberaseră” țările Estului: Prusia Orientală, Polonia, România, Bulgaria, apoi Ungaria – iar peste tot agresorul impunea aceleași măsuri: embargo informațional, granițele spre „lumea liberă” închise, terorizarea populației civile și a autorităților statului. Cam tot pe atunci trebuie să se fi născut și această metaforă a Cortinei de Fier, probabil o găselniță a unui ziarist, preluată de oamenii politici.

Deși nu putem exclude cu totul ca paternitatea formulei să-i aparțină nimeni altuia decât lui Goebbels, ceea ce nu trebuie să ne surprindă la un maestru al propagandei, obișnuit să lucreze cu concepte specifice războiului informațional, ne pune pe gânduri folosirea ei într-un timp foarte scurt, la numai opt zile de la instalarea guvernului Groza, unde Gheorghe Gheorghiu-Dej preluase portofoliul comunicațiilor și lucrărilor publice. Este ca și cum formula exista deja, iar el n-a făcut decât să o reproducă.

Interesant este că Goebbels sesizează strategia ocupantului sovietic de închidere a granițelor și de impunere a embargoului informațional, pentru prima oară luni, 5 martie 1945, dar fără să folosească expresia „cortina de fier”. Luând cunoștință de intenția mareșalului Mannerheim de a scoate Finlanda din război, el scrie: „Cu aceasta, echipa conducătoare din Finlanda este adusă în pragul sufocării . Apoi, Stalin întrerupe orice circulație între Finlanda și lumea exterioară…” (p. 49, s. mea).

Totuși, dacă sursele de informare ale paginii enciclopediei Wikipedia în limba română, la care voi trimite imediat mai jos, sunt corecte, însemnarea din 23 februarie 1945 (care nu e cuprinsă în volumul publicat la noi) conține prima utilizare scrisă a expresiei de către Goebbels. Referindu-se la înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul Germaniei, el le compară cu o„cortină de fier care înaintează inexorabil spre Vest”. Prin urmare, putem presupune că această metaforă care a făcut carieră, referindu-se la izolarea etanșă a blocului politico-militar sovietic, circulând de ceva vreme în presa străină (britanică?), poate din toamna lui 1944, de când Armata Roșie pătrunde în statele estice, de acolo a fost împrumutată de Goebbels în propriul jurnal. Cercetarea ziarelor timpului, și a arhivelor radiofonice, ne-ar putea da răspunsul.

Addenda

Cu toate acestea, „arheologia” acestei formulări ne spune că ea precede cu douăzeci de ani jurnalul lui Goebbels. Închideam deja articolul și căutam deja o fotografie potrivită pentru a publicare, când am dat, pe Wikipedia (unde nici nu-mi trecuse prin cap să caut!), de alte informații privind originea expresiei. Lucrurile devin pasionante, citind că:

În 1920, feminista britanică Ethel Snowden, cu vederi socialiste, a publicat cartea de călătorie Through Bolshevik Russia, unde asociază expresia „cortină de fier” limitei vestice a Uniunii Sovietice. Dacă a luat-o sau nu din cartea lui Vasili Rozanov, publicată un an mai devreme, nu avem de unde ști. Nu este exclus ca, în călătoria ei în Uniunea Sovietică, să se fi întâlnit cu mai mulți scriitori, între care și Rozanov. În orice caz, în cartea acestui atipic scriitor rus, tradusă și în românește, găsim propoziția:

„Scârțâind, țiuind și scrâșnind metalic, se lasă deasupra Istoriei Rusiei cortina de fier.
– Reprezentația s-a sfârșit!”[4]

După care formularea apare – țineți-vă bine! – douăzeci de ani mai târziu, pe 2 iulie 1940, într-o telegramă trimisă de diplomatul și jurnalistul român Grigore Gafencu, fost ministru de externe, nimeni altuia decât… lui W. Churchill, premierul Marii Britanii, ca să se plângă despre faptul că, odată Basarabia și Bucovina de nord ocupate de sovietici, nu mai parvine nici o știre din aceste provincii românești: „O cortină de fier s-a prăbușit de-a curmezișul țării noastre și nu mai reușim să prindem nicio știre despre ce se întâmplă dincolo”[5].

Edificator pentru noi este că în toate aceste trei cazuri, fiecare dintre colportorii expresiei au intenționat să transmită ideea de impenetrabilitate, de graniță politică etanșă. Dar în mod bizar, parcă sfidând semnificația aferentă, metafora a traversat ca un fum această frontieră rece și grea cu ușurința de care sunt capabile numai vorbele de duh: de la un rus la o englezoaică, apoi de la un român (Gafencu) la un alt englez (Churchill), care o diseminează în presă, de unde este preluată de șeful propagandei din țara inamică (culmea este că Goebbels putea să o preia atât din presa engleză, cât și din cea română). Astfel, ea a parcurs un circuit complet între Est și Vest, parcă sfidând bariera impenetrabilă ce avea să se instaleze la sfârșitul războiului între aceste două jumătăți ale continentului.

În sfârșit, merită să medităm la faptul că expresia își începe cariera publică odată cu lichidarea Rusiei țariste și făurirea „patriei muncitorilor și țăranilor”. Însă, ironia… istoriei, spre deosebirea de semnificația geografică, spațială, pe care o acordăm în prezent acestei formule, în cartea lui Rozanov ea avea o conotație istorică, temporală, de separare a două mari perioade: cea de dinaintea Revoluției bolșevice, respectiv de Noul Ev, al Imperiului Roșu.

Goebbels Tagebuchblattveröffentlicht SPIEGEL Nr. 29 / 1992 / Seite 104 1992 veröffentlichte der SPIEGEL diese Seite aus den Tagebüchern von Joseph Goebbels. Der Eintrag stammt vom 23. September 1938. Wie immer kassierte Genoud Geld für die Veröffentlichung.

 

[1] Fragment video pe: https://www.youtube.com/watch?v=pyeyUhjAsKM.

[2] După https://en.wikipedia.org/wiki/Goebbels_Diaries și

https://www.prospectmagazine.co.uk/magazine/reading-goebbels-diary (traducere proprie).

[3] Goebbels, Jurnal. Însemnări zilnice ale Ministrului propagandei celui de-al Treilea Reich, Paul Editions, București, 2019.

[4] Vasili Rozanov, Apocalipsa timpului nostru, Institutul European, Iași, 1994, p. 177.

[5] https://ro.wikipedia.org/wiki/Cortina_de_fier

, , , ,
Articolul precedent
Rădăcinile marxiste ale fascismului / Cristian Florea

Te-ar mai putea interesa și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu