Pan-idei destabilizatoare: marxism, freudism, geopolitică

1909. Debarcați în America, Freud către Jung, indicându-i valiza plină de cazuistică psihiatrică adusă pe solul Americii: „Nici nu bănuiesc ce dinamită avem noi aici… Trebuie să impunem psihanaliza ca dogmă”.

Întotdeauna când îmi amintesc acest episod din memoriile lui Jung fac automat asocierea cu vagonul plumbuit cu care a fost expediat Lenin în aprilie 1917 de la Zürich în Finlanda, urmând să pătrundă pe ascuns în capitala Imperiul țarilor, la Petersburg. Dacă nemții au plănuit să dea o lovitură de moarte tăriei morale a armatelor ruse și societății (atâta cât mai rămăsese din ea, având în vedere acțiunea dizolvantă a lui Rasputin), atunci a reușit peste așteptări. Ideologia colportată de un singur om, Lenin, s-a răspândit ca o boală contagioasă; dar nu venită din fundul Asiei, ca în visul lui Raskolnikov, ci din inima Europei civilizate care-l dăduse pe Marx. Churchill avea perfectă dreptate să compare acțiunea lui Lenin cu răspândirea unei epidemii. „Lenin a fost trimis în Rusia de către germani în acelaşi mod în care cineva ar pune o fiolă cu bacili de febră tifoidă sau holeră în rezervorul de apă al unui mare oraş, şi a lucrat acolo cu o precizie uluitoare” (Discurs în Camera Comunelor din 5 noiembrie 1919).

Aceste două momente au ceva special în comun, emană aceeași radiație întunecată, funestă. Evenimente aparent minore, în orice caz marginale față de deciziile luate la nivelul statelor, sau de agenți economici importanți, au avut consecințe din cele mai grave. Pentru că au dus la transformări structurale cel puțin la nivelul Occidentului, dacă nu la nivelul civilizației umane în ansamblul ei. Să ascultăm și un autor specializat în studiul doctrinei roșii: „Istoria ideologiei ar putea fi comparată cu diferitele stări succesive ale unor paraziţi parcurgând un ciclu aparent capricios, dar necesar dezvoltării lor complete”[1].

De ce pun pe același răspândirea freudismului în America și a leninismului în Rusia? Ei bine, se pare că Rusia și America, două mari provincii psihice ale omenirii, asupra cărora Tocqueville făcuse predicții înmărmuritor de exacte la 1840, privind marele rol pe care urmau să-l aibă în afacerile mondiale, au fost infectate cu doi microbi ideologici distincți, deși având în comun înțelegerea reducționistă a istoriei și a vieții. Ciudat este că deși guvernate de regimuri politice radical diferite, ambele au căzut victimă acestor teorii explicative unilaterale. Prima, patria despotismului asiat, „închisoarea popoarelor”, cum fusese denumită de pe vremea țarilor, de un „izotop” al marxismului, care i-a înzecit virulența. Cea de a doua, tărâmul libertății și al democrației, cade pentru un secol în frenezia explicațiilor psihanalitice, mai precis, sexuale, asupra manifestărilor subconștiente. În mod curios, o varietate mult mai puțin sectară de psihologie a adâncimilor, cea promovată de Jung, nu a avut succes, fiind rejectată sistematic de establishmentul neuropsihiatric american.

Simplificând, Estul și Vestul și-au ales de bunăvoie opiumul cu care să se fericească pentru aproape un veac.

O altă curiozitate: S-ar zice că momentul istoric sau „Zeitgeist”-ul epocii trebuie să fi favorizat prin anumiți factori nașterea a două discipline aparent fără nici o legătură, geopolitica și psihanaliza. Geopolitica s-a născut într-un timp când puterea navală devenea un instrument indispensabil pentru proiectarea puterii în orice punct al globului. Astfel, la jumătatea secolului XIX, când marina britanică stăpânea mările, amiralul Alfred Mahan a scris The Influence of Seapower in History (Influența puterilor maritime asupra istoriei), pentru ca, la cumpăna secolelor XIX-XX, Friedrich Ratzel, Rudolf Kjellen și Halford Mackinder să constituie, ca o știință nouă, geopolitica. Pentru prima dată în istorie, unitatea lumii a fost întrevăzută de cei care au înțeles unitatea oceanului planetar. Or, regiunea preponderent oceanică a Terrei este echivalentă, într-un fel, cu zona inconștientului: antipozii planetari corespund celor psihici. Mai mult, harta, pentru geopoliticieni, reprezintă ceea ce este visul pentru psihanaliști: te ajută să pătrunzi intențiile unui factor de decizie: a unui organism colectiv: a individului-stat (prima), respectiv a individului-persoană (cea de a doua). Dacă visul reprezintă un fel de hartă simbolică a forțelor profunde ale inconștientului, în mod analog, harta geopolitică surprinde un dinamism geopolitic latent. Trebuie să precizăm că nu este vorba de orice hartă ci de acelea care spațializează gradienții câmpurilor de forță generate de factorii fizico-geografici importanți, de distribuția populațiilor, a resurselor vitale, a centrelor de putere (economici, politici), după cum geografia onirică reflectă dinamica internă a psihismului.

Așa stând lucrurile, psihoidul planetar devine un concept legitim, având în vedere antropomorfizarea statului (conceperea lui ca organism înzestrat cu voință) de către geopoliticieni precum Ratzel, inițiatorul antropogeografiei: („Statul… este o realitate biologică… Ca orice organism, se naște, crește, decade și piere”), Kjellen („Der Staat als Lebensform” – statul ca formă de viață) sau Karl Haushofer („Geopolitica vrea şi trebuie să devină conştiinţa geografică a statului!”[2]). De altfel, acesta din urmă va teoretiza rolul pan-ideii ca liant al unității statale și regionale.

Or, așa cum vom vedea mai departe, tendințele unei epoci, emergența unor agenți istorici la un moment dat, sau modul în care se manifestă aceștia, pot fi definite, prin analogie cu mișcările de acest fel din lumea vie, ca tropisme (din grecescul tropos = răsucire)[3]. Atunci când sunt suficient de pregnante, acestea imprimă direcții neașteptate evenimentelor istorice. Astfel, revoluția sexuală a anilor ’60-’70, care avea să zdruncine establishmentul postbelic occidental nu este deloc străină de centrarea explicațiilor psihanalitice ale lui Freud pe rolul sexualității, așa cum ideea guvernului german de a-l „injecta” în Rusia pe revoluționarul de profesie Lenin reprezintă „cauza eficientă” a loviturii de stat bolșevice – începutul celei mai mari perturbări politice, sociale și economice din epoca modernă. Ambele acțiuni sunt simptome ale unui tropism istoric caracteristic începutului de secol XX: cel al unei epocale răsturnări în ordinea spiritului și a lumii.

[1] Alain Besançon, Originile intelectuale ale leninismului Humanitas, 1993, p. 22.
[2] După Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu, Geopolitica (curs), 2001, Universitatea București, 2001, par. „Apariția geopoliticii” și „Geopolitica germană”.
[3] Termenul grecesc τροπη („trope”) înseamnă: 1. turnură, cotitură, întorsătură; 2. transformare, modificare.

15 vizualizări
Articolul anterior
Românii de la sud de Carpați în secolul al XIV-lea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Sari la conținut