Jertfa de marţi e a mamei

E marţi şi peste două zile Isus va fi iarăşi lovit
e marţi şi-n cumpăna nopţii Lui şi-a dat mama duhul
ca o-ntoarcere-n matcă trecându-şi trecutul
în cărţile vieţii de dincolo de noi ametist
ca o jale adâncă-i poemul acesta plâns fără lacrimi văzute
e marţi şi e liniştea nopţii mama s-a dus
să privească urmele de bici de picior şi cuvânt
umărul învineţit de purtatul crucii şi jalea.

E marţi şi-n mine încă o neputinţă îşi ură nevoia
menirea de om e trasată cu moarte
trupul se-ntoarce-n ţărâna păgână
e-o povară în umbră materia moartă
în fiece rană mustind ochiul depărtări tălmăcind.

E marţi şi mama e mai frumoasă ca oricând
zâmbeşte din moarte ce este de-acum
cu încă o viaţă promisă mâine se va-ntrupa ceva
să-mi şteargă c-un zâmbet durerea tristeţea rănită
e deja amintire azi şi mă doare.

Hristos ştie demult că e marţi
mama nu poate să-şi mai sărute copiii
timpul petrece ţărâna-n ţărână râzând
circuit al pulberii prin lumea aceasta vândută
ca pe-o povară destinul consemnând noua tăcere.

Câte kilograme are liniştea azi
şi durerea ce formă?

E ultima amintire tristă lumina ultima vedere
icoană sfinţindu-şi culoarea
sfinţindu-şi în timpul nereavăn istoria plină de sfinţi
e marţi şi carnea duhneşte a moarte
în dosul zâmbetului creşte obida sugrumând amiaza.

Cum se va fi simţind un fluture c-un cuţit înfipt
în piept şi ce rost are să numeri pe degete
vedenii de nori în răscruci de-anotimpuri?

E marţi şi Isus e cea mai veche realitate a lumii
e marţi şi nicăieri trupul nu se mai naşte din ţărână
e marţi şi mila divină ne-ajunge pe rând
într-un capăt de lume e frig şi tot sângele istoriei
se preface în vin lângă visul înjunghiat în fiece zi
lângă şoapta uscată vremelnic pe buze.

În apa de linişti se creşte revolta
îngenunchind mătănii sufletul trece
spre-o altă viaţă poposeşte speranţa
ieftin vândută pe tarabele ploii din noi.

E marţi şi hangerul din piept se topeşte-n uitare
înveninând lumina trăirii se trece mireasma de vânt
printre umbre de nori pentru încă o rază de gând
fumuriu ca destinul ascuţişul flăcării
taie-n felii inegale amiaza aceasta
e marţi…

E miercuri seara şi mâine Hristos va fi prins

E miercuri seara şi mâine Hristos va fi prins
un Iuda există mereu
fugi Dumnezeule din trupu-ţi de moarte
până-n sufletul meu!

E miercuri acum şi mâine te vor vinde arginţii
pentru o moarte în plus
se merită să-ţi rişti nemoartea.

Sunt două mii de ani de atunci
astăzi e numai miercuri
mâine-l vor vinde iarăşi
mereu există o Golgotă şi-o jertfă de sânge
şi-o Iudă cumpărându-şi trădarea cu-arginţi
(trei zeci de arginţi pentru-o viaţă e de-a dreptul puţin
numărându-ţi privirile oarbe în dungile zării n-ai chef de jertfire).

E miercuri seara şi mâine Hristos va fi prins
între două rugi se poate muri de o mie de ori
câte o viaţă două poate chiar trei
cum nu te cheamă Isus
mâine nimeni n-o să te mai ştie
e bine şi-aşa în liniştea sumbră a lumii
un petec de moarte ţi-ajunge pentru tot restul
timpului ce va să vie e bine şi-aşa.

E miercuri şi mâine Hristos va fi prins
cu încă un sărut nu se face iubire
fugi Dumnezeule din trupu-ţi de moarte
până-n sufletul meu de la Tine!

În fiecare joi cerul e şi mai înalt

La două ceasuri după miezul nopţii rănite stele
în fiecare joi cerul e mai adânc şi mai înalt
în limpezimea lui astrală plânge infinitul materia
stelele-şi cern minuscule raze flămânde
printre ramuri de ani lumină tăcere
dinspre-un capăt spre celălalt
infinitul musteşte de moarte.

Aerul dimineţii de joi miroase a Golgota
cu fiecare grădină Ghetsemani distrusă de-arginţii trădării
omul s-a mai ucis puţin
răstignită-ntre şoapte-i silaba aceasta
pâlpâie de-atâta durere trecutul
nimeni îmbrăţişând durerea străveche
orice jertfă naşte o speranţă în plus
în suflet e o cale şi-n zări o privire târzie
pentru nepotrivit pasul drumeţului seara.

Mă preumblu prin lume căutându-mi lumina
e joi şi n-am găsit în cutia poştală iubirea promisă
e joi dimineaţa şi-n liniştea grea
femeia cerului îşi desprinde din păr stelele
la capătul drumului e moartea făcând plajă
anticipând umbra însăilând linişti.

E joi dimineaţa şi Isus îşi adună apostolii martori
la înc-o vânzare la înc-o trădare zidită prin vremi
un Iuda-şi găteşte-n oglindă sărutul ucigaş
fardându-şi memoria tace plângând
e joi dimineaţa şi nimeni nu ştie ce frig mi-este.

Moartea parodiază veşnicia

E sâmbătă şi Isus înmulţeşte pâinile lumii
peştii copilului fugit de acasă
nu ştie că foamea de viaţă n-o satură nimeni
că numai moartea parodiază-ntotdeauna veşnicia
sub călcâiul timpului clipa e reavănă şi rece în scurgerea ei

e sâmbătă şi Isus va intra mâine în cetate
o lume-ntreagă cu lauri în mâini cu şoapte
şi lacrimi flămânde în ochi îşi va vinde speranţa
îşi va amaneta iluzia la picioarele crucii
pentru-o taină în plus

e sâmbătă şi Isus mai are puţin de trăit
din această viaţă zadarnic plănuită
mâine-i va goni pe negustorii din templu
pentru ca Baraba să mulţumească unui Dumnezeu
străin lui eliberarea din lanţuri

e sâmbătă şi nimeni nu crede în moartea-i vestită
când Lazăr vorbeşte-n Betania lui despre-nvierea trăită
e sâmbătă şi peste o săptămână Isus se va odihni
în mormânt şi El ştie asta de mult

e sâmbătă şi liniştea e mai grea ca oricând
orizontul se-nchide-ntinzând depărtarea
zare după zare atingând memoria păsărilor muribunde
între două ceruri şi frig întoarcerea-n trup
după trei zile parcă se chema înviere…