Pastel
negrul este nuanța cea mai de jos
pe care-ți poate călca talpa.
mai departe, tot ce există
se spijină doar pe mersul înainte.
cât despre zbor,
n-ai decât să îți întinzi aripile
și să aștepți vânturile de miazăzi.
Vijelii târzii în iarnă
Uite cum bat vânturile,
împrăștiind sulfurile acide…
Cum ploile de altădată răsună-n clopotele
fostelor biserici cu sunet ne-ntinat și slobod…
Sunetele cad în genunchi,
se roagă, murmură
și se-nchină.
Par chipuri văzătoare,
străbătând în fugă pământul,
lovind mângâietor
în osuare.
Dincolo de hotare.
Spectre
Ascult. Toate aceste calculatoare
funcționează perfect,
prorocindu-ne ziua de mâine.
Prea puține tehnologii de vârf
suferă din cauza noastră;
deși multe au carcasele înveșmântate
în cenușă, nu le pasă…
Percep zumzetul, torsul lor catifelat
și mă înfurie eroarea
de a nu li se fi inoculat
și o conștiință.
Poate c-ar trebui să uit acest cuvânt
dar, dacă-l uit, în ce oare mai cred?
Anticariat
Prin piețe – fel de fel de nimicuri…
batiste întinse la uscat, pe tarabe,
amintind de parfumurile
de unică folosință ale bunicii,
fotografii îngălbenite
sub soarele atâtor luni de vară,
zeci de figuri uitate, asteptându-și pe caldarâm
norocul chior pe dinaintea trecătorilor naivi,
amatori de gimbușliucuri…
Oricăt de mult ai privi
de-a lungul călcăturilor tale
pe asfaltul încins,
tot nu ți-ar ajunge o viață
să o iubești pe Lolita,
cea întinsă la soare,
uitată noaptea tărziu sub lumina lunii,
printe sentimente la preț redus,
de unică folosință.
O ultimă arcă din Noe
Cândva ne întâmplasem și noi pe Pământ
în ordinea simetriilor primordiale
– simțisem un mare marș spre viața… ți-aduci aminte?
îți era o frică teribilă de viu
și ceea ce te făcea să nu dezertezi din primele rânduri
a fost speranța că îmi vei auzi glasul
cu un conținut impecabil.
Atunci mi-ai făcut semn că ai vrea să fii
o întunecată pasăre de Pol Nord,
cu clonțul de cremene, lovind mereu
în gheață ca-ntr-un fruct.
Neștiind că totul se sfarmă
sub cumplita-ți armă.
Paso doble
Prin nopțile reci,
dincolo de orice închipuire
mă visam căutând o foaie de hârtie
să ți-o asvârl cu sfaturi
despre supraviețuire,
despre cum mai poți să respiri aer curat.
La marginea oricărei civilizații
somnul îți va fi fragil, oricum.
Dacă ai șansa de a te descurca
prin haos, pe undeva, printr-o viață dublă,
și poți vedea ori simți,
ferește-te de vinovățiile acestei lumi!
Prin bibliotecile prin care urlă iarna,
nu se mai învață nimic de la sine.
de aceea, până va veni din nou
rafala vântului puternic,
să-mi șteargă sticla ca să pot vedea,
m-apuc să fluier… și fluier,
precum o făceam lin și duios,
pe când eram un oarecare
proaspăt însurat și tânăr.
Sincope…
uneori,
sufletul se prelinge
pe tăietura inimii,
până târziu.
noaptea
nu e nimeni de gardă, iubito,
doar felinarele roșii
ne mai arată
sensul iubirii noastre
de viață.
Romanță parfumată
Aștept să se aștearnă amurgul roșu de toamnă,
preafrumoasă doamnă,
punându-ți peste palma dreaptă
un crin care încă mai seamănă a floare,
a sublim, ca-ntr-o prejudecată veche.
Dar n-am să-ți spun că-n el
nu-i niciun miros care să fi fost adulmecat vreodată
E noapte deja, și nimeni nu-mi mai cere
să las vreo mărturie despre necuprinsul cer
pe care l-am tot adunat în brațele tale
azvârlite-n aer, pline de parfum,
doamnă roșie,
toamnă…
Îngăduință
Plouă
cu miros de dragoste
făcută deodată,
în miezul zilei
de azi.
Despre ieri
nu se mai știe
nimic,
sau poate am și uitat
cum era fără
tine, magdalenă
lăsată-n plata domnului
Sub tălpi,
până și pietrele
ni se loveau unele de altele
de-atâta secetă.
Neterminat…
Nu gusta din fructul acesta amar,
pe care ramura îl leagănă
înaintea ochilor tăi,
tânjind fără de hotar.
Totuși, amintește-ti că lumea nu-i pustie,
feeria razelor soarelui e o amăgire
desenând pe orizonturi rotunde
spectre boreale;
iar tu… tot le privești,
visând larvar
la marele tratat de reabilitare a inocenței.
Hm… știi că ai fost doar un cuvânt,
cu mult înainte de a te fi născut!
un alt adevăr nu vei mai găsi.
Nicăieri.


