… Mai mulți tineri unioniști din gruparea „Acțiunea 2012” au desfășurat un drapel de 50 de metri pe axul străzii „Domnești”. În afara acestui exemplu de voluntariat practicat din convingere și nu din interes, ”punctarea” Zilei Unirii de către autorități s-a caracterizat prin formalism, neglijență (strada murdară, dube parcate anapoda) și chiar de nepăsare față de însemnele naționale.
Să vezi militari șezând cu spatele la drapel, să asiști la alocuțiuni goale de conținut (cu excepția d-lui Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie ”Paul Păltănea”, care a făcut un scurt rezumat al evenimentelor de acum 159 de ani ) și să fii martor la o ”Horă a Unirii” intonată de muzica militară, fără versuri și aiuritor încheiată – îți cam taie cheful de a mai participa la astfel de celebrări.