Carnavalul de la Rio…
când regele Momo primește cheia orașului, iar gloatele
participă în ritmurile acoperind Amazonul
când dansurile favelelor stăpânesc întregul oraș
iar toți își vor juca sufletul într-un singur bloco
cu inimi înfierbântate, în redeșteptările
ritualurilor renașterii – vitalității – dragostei
când școli samba vin alături de milioane de pelerini
în explozie a mărturisirii supremației prin cântec și dans
atunci stelele le vor ține isonul, nestăvilite,
săltând împreună, toate, cățărându-se pe trios elétricos
Iubire part-time
Primiserăm aprobarea să avem câte-un part-time
la schimb cu obligația de-a bifa, una câte una,
toate căsuțele din șabloanele vieții.
– Cum care șabloane? Alea obligatorii cu prima zi de școală:
stai cuminte în banca ta – învață – ridică mâna – ia premiu…
Și tot așa, până la adânci bătrâneți…
Ni se prezentau compulsiv-demonstrativ-demagogic
frânturi de eden virtual cu îngeri, sori, ceruri cabrate –
toate falsificate, fără asigurări medicale, de șomaj sau de pensii,
cu bucurii hipercalculate.
Voiam să începem parțial-împreună noua parțială viață.
Păstram lumina galbenă de felinare și expresul de cafea.
Ciobănescul tău german blând și credincios era dat
pentru un costum duhnind a corporatism ieftin,
luna cea rotundă trebuia s-o returnăm la second hand
la schimb cu un volum de contabilitate,
șezlongul și jumătate din timpul de somn erau vândute
pentru un pat dublu, fără vise.
*
La birou mă simțeam un aventurier part-time
în fața crocodililor din australianul Northern Teritory.
De-acum trebuia să văruiesc mările și oceanele,
să le fac albe ca insomnia mea,
să trag luna, soarele și stelele în tiruri și cubicles,
să optimizez timpul irosit
și să creez șabloane pentru scrisori de intenție
pentru poezii cu succes garantat
de-a gata, la Ofelii contemporane,
din orice supermarket.
Ziua de lucru începea de la 6:00 AM când ieșeam pe nerăsuflate
să intrăm în jumătățile de mașină pentru serviciu,
două ore și ceva la drum în fiecare sens și uite așa,
ca o cascadă rămasă fără apă,
ne tot inventam parțial o sinceritate dezolantă:
în cerul buzunarului era eclipsă totală de fragi,
profitam de căpșuni modificate genetic,
prezervativele garantau tot parțial controlul nașterilor,
păstram cei doi pești din acvariu
dar de fapt începeam să semănăm tot mai mult cu ei,
mai ales când uitam să lăsăm hrană și filtre de aer în funcțiune.
Identitatea mea era tot mai parțială, nu mai știam cine sunt,
rege scăpătat cedând noi teritorii la jocul de cărți, la minut:
am acumulat antimaterie, am devenit anti-mire…
*
Viața deveniseo fată bătrână, stupid proprietar part-time –
moartea, din contră, pare managerul genial, prietenos,
luând ce-i bun din fiecare,
angajându-ne pe toți până la urmă full-time.
Acum cedrii au început să se simtă însingurați
și cer în căsătorie cazuari,
dar păsările astea mic-burgheze îi alungă
deoarece sunt săraci și disperați,
Whitman și Nichita au plecat din camera mea pe pustii
și-au venit în loc Bacovia & co și Ginsberg
să mă pună la zid.
Văzută din clădirea cea mai înaltă a companiei, toată relația noastră
devine un tractor dezmembrat lăsat ca o gluma proastă,
bucată cu bucată, în secția „VIP” a unui local de lux
nimic nu se schimbă, totul se năruie…
când finalul și dorința rămân part-time pe termen nelimitat,
când toate rămân o opțiune, doar…
Nu mai văd bine, vreau un hamburger,
dacă se poate albastru asortat cu tristețea asta
care învinge totul ca un tăvălug și un ness roșu, iubito,
pe datorie, pentru că inima de-abia pâlpâie…
de fapt, cred că mă paște un preinfarct…
Iată țipete, ambulanță, halate albe…
succesiunea lor într-o sarabandă
nebună, nebună, nebună…
Simt bătaia inimii part-time, nod în gât
și respirații part-time.
Viitorul ne zace încă departe, part-time:
Cum o să-l aducem din noapte
în fața garajului nostru?
Lupta împotriva designerului
Deși pretinde că nu ne urmărește, că ne lasă să fim împreună,
el de fapt se joacă, pariază pe mințile noastre,
aruncându-ne în mii de scenarii (im)posibile.
El, designerul și pariorul jocului de-a iubirea, vrea să știe
următoarea mișcare, întotdeauna, chiar mai devreme decât noi
el, sistem-expertul în senzori de trafic pentru autostrada
pe care trec non-stop tiruri, tiruri…
El vrea să decidă pentru noi cât să stăm singuri,
când să-începem să (ne) iubim, când și dacă să facem progenituri,
când să (ne) certăm și să ne despărțim,
eliminându-ne din joc ca extratereștrii care programau
ploi de meteoriți peste spinările de dinozauri.
Și totuși admite că jocul poate deveni fatal pentru el
când doi îndrăgostiți fac haz împreună și devin o singură stea
nouă, grea, impredictibilă, necontrolabilă și mai neînțeleasă
decât uitatele piese arheologice ale regilor dacici de la Sinaia–
Atunci totul va fi neînțeles, designerul pierde tot,
rămânând păcălit iar și iar de mine, copil șiret al dragostei,
un Nanabush-Rimbaud-digital trickster – criptolog.
*
Însă noi doi aveam ascunzișuri, protecții, transmisii autocriptate
iar mesajele noastre au început să iasă, să se umfle,
să se autoorganizeze în tot felul de giumbușlucuri,
conspirații computaționale ale gherilei dragostei:
unele se ridicau lent ca niște baloane meteo,
altele treceau scurt ca niște drone militare,
unele ca farfuriile zburătoare, altele jos ca niște zepeline,
altele ca avioanele de cursă regulată între marile orașe,
sau deveneau stații spațiale și chiar trimiteau rachete spre alte planete.
Ne trimitem astfel în petabytes sentimente, imagini, cuvinte și video
zburând prin protocoale internet of things
încorporate în toate dispozitivele de zbor
și-așa-i înnebuneam cu obediența noastră la neobediență
pe toți ce credeau în încercarea de-a ne supraveghea, manipula
și-a lua decizii pentru noi.
Ne mișcam prin vis construind software erotic,
biblioteci spațiale în formă de ou,
țesând lumi noi, devenind doi extratereștri,
atingându-se lent într-o cometă uitată,
emițând lumini fosforescente, viruși al fericirii,
blocând instantaneu sistemul de control al designerului.
*
Mesajele erau mult prea profunde, prea multe, prea criptate
pentru ei…
Acum totul era schimbat:
în loc să-i supravegheze el pe toți,
lumea-l privește.
Camere video și computere generatoare
de scenarii și trucuri zac distruse
unele de altele iar laboratorul e paralizat
ca un submarin lovit de torpilă și va exploda în curând,
trădat de micromințile cu jalnici și vicleni algoritmi de tot felul,
genetici, culturali, predicționali, comportamentali.
Mergând în odaia lui zile întregi în traiectorii imposibile,
el, designerul, a înnebunit din nou, ca un păianjen australian letal
căruia i se fură musca prinsă-n pânza de intrigi.
Acum ne-așezăm unul în fața celuilalt ca două oglinzi ciobite,
ne verificăm sentimentele de parcă at fi o conexiunea wi-fi,
ne analizăm zâmbetul
și ne ștergem microtrădarile şi microezitările
precum am curăța cu dezinfectant un monitor prăfuit.
Apoi ne pornim pasiunea direct din plămâni,
apăsând un buton de reset și navigăm
povestea vieții noastre prin feerice peisaje
cu viteze eterogene, thriller multiplayer necontrolat
dintr-un non-stop video game
al vieții nestăvilite.
Din volumele În fața tirului („Iubire part-time”, „Lupta împotriva designerului”) și Stetoscopul Stelelor („Carnavalul de la Rio”).