Eternity for a day
Furtunile abătute asupra lui
Au făcut să pribegească pe coclauri
În căutarea liniștii,
A unei liniști eterne
Date de muzicalitatea sufletului său
Expus pe WhatsApp.
Visez cu ochii deschiși,
Desfac mări,
Explorez teritorii,
Încercând să nu mă pierd
Pe cărările întortocheate
Ale visului profund
Aflat la țărmul mării,
Ascuns printre acorduri de vioară.
Poate doar Bolero-ul ar putea descrie
Intensitatea crescendo a unei pasiuni,
Născute într-un balcon, la o țigară.
Muzică de belele
Stau in balcon, cu ochii pe bețivul de Bukowski,
În timp ce ochii îmi tresară din doua în trei minute
Către pictograma ta din aplicația WhatsApp.
Iubito, îmi este dor de tine
În timp ce toți îmi spun că regina a murit
Iar eu privesc printre blocuri
Luna de pe cer încadrată în termopan
O lună foarte frumoasă…
Și se observă munții ei, iubito
În timp ce mă gândesc la sânii tăi
Fără a putea descifra unde este marea
Care ne desparte.
Rătăciri
Caravana își reluase încet drumul liniștit prin soarele Alhambrei,
Beduini cu fețele acoperite în voaluri albe
Puteau fi văzuți din balconul de la etajul V
Al unui imobil din centrul orașului
În căutarea unui sens
Cu trup de amforă
Și brațele toarte.
Se gândea la ea,
În timp ce numărase patru chiștoace de țigări
Ce zăceau pierdute în scrum
În timp ce porumbeii își vedeau nestingherit de zbor
Iar angajații Apă-Canal
Cu hârtiile lor în dosare cu șină
Își începuseră ritualul zilnic
Închiderea și deschiderea ușilor
Motiv de o cafea.
I-a îmbrățișat pașii în gând
Și zâmbetul ei… dragostea ei…
S-a oprit în dreptul orei 9:00.
Dimineața, intr-un noiembrie tarziu
În micul apartament de la etajul V
Cu lumina caldă și difuză
A ales un disc, așa, mai sentimental mood
În timp ce realitatea învingea visul pentru prima oara
Și viața bătea filmul
Și filmul bătea câmpii.
O dorea atât de mult lângă el
Încât frumusețea ei l-a pus pe gânduri
Iar gândurile l-au pus pe versuri
Iar versurile au oprit timpul
La ora 06:55.
E frumoasa dragostea noastră, iubito
Mă simt atât de fericit ca atunci când
România a învins Brazilia
În finala Campionatului Mondial de fotbal.
Și soldații ruși dansau de bucurie cazacioc cu soldații ucraineni
Când războiul luase sfârșit,
Iar tu mă sărutai și îmi spuneai
Că totul se petrece doar in capul meu
Cu sau fără acordul tău
De vioara
Ce învolbura marea
A căror valuri ajungeau la picioarele mele
Și îmi trăgeau liniștite nisipul de sub tălpi.