Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne! Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Vrăjmaşii m-au purtat către îmbrăţişarea Ta, mai mult decât au făcut-o prietenii.
Prietenii m-au legat pământului, vrăjmaşii m-au slobozit din robia pământului şi mi-au dărâmat toate năzuinţele mele lumeşti.
Vrăjmaşii m-au făcut străin tărâmurilor lumeşti şi locuitor în afara lumii. Precum un animal hăituit îşi găseşte un adăpost mai sigur decât un animal ce nu e hăituit, la fel şi eu, prigonit de vrăjmaşi, am aflat cel mai ferit templu, adăpostindu-mă în cortul Tău, unde nici prietenii, nici vrăjmaşii nu îmi pot omorî sufletul.

Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne! Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Ei, mai degrabă decât mine, au mărturisit păcatele mele dinaintea lumii.
Ei m-au pedepsit, de câte ori când am pregetat să o fac eu însumi.
Ei m-au chinuit, de câte ori când am încercat să scap chinurilor.
Ei m-au ocărât, de câte ori când m-am linguşit în sine-mi.
Ei au scuipat asupră-mi, de câte ori când m-am umplut de mândrie.

Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne! Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
De câte ori m-am făcut înţelept, ei mi-au zis nebun.
De câte ori m-am ridicat întru mărire, m-au batjocorit precum un pitic.
De câte ori am vrut să conduc oamenii, m-au împins în spate.
De câte ori m-am grăbit spre a mă îmbogăţi, m-au împiedicat cu o mână de fier.
De câte ori am crezut că voi dormi în pace, m-au trezit din adormire.
De câte ori am încercat să zidesc o casă spre viaţă îndelungată şi tihnită, au dărâmat-o şi m-au alungat.
Cu adevărat, vrăjmaşii m-au îndepărtat de la faţa lumii şi mi-au întins mâinile către poala veştmântului Tău.

Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne! Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Binecuvântează-i şi îi sporeşte; înmulţeşte-i şi fă-i pe ei şi mai înverşunaţi împotriva mea, pentru ca fuga mea către Tine să nu aibă întoarcere; pentru ca toată nădejdea mea în oameni să se împrăştie precum pânza de păianjen; pentru ca liniştea desăvârşită să înceapă a domni în sufletul meu; pentru ca inima mea să ajungă mormânt celor doi gemeni ticăloşi – mândria şi mânia; pentru ca să pot chivernisi toată comoara mea cea cerească; da, pentru ca să pot odată să mă slobozesc de înşelarea de sine, care m-a prins în îngrozitoarele mreje ale vieţii celei neadevărate.
Vrăjmaşii m-au învăţat să cunosc ceea ce puţini alţii mai cunosc: că cineva nu are alţi vrăjmaşi în lume decât pe sine.
Cineva îşi urăşte vrăjmaşii doar atunci când nu îşi dă seama că nu-i sunt vrăjmaşi, ci prieteni nemiloşi.
Cu adevărat, greu îmi este a spune cine mi-a făcut mai mult bine şi cine mi-a făcut mai mult rău, în lume: prietenii sau vrăjmaşii?
Aşadar, binecuvântează-i, Doamne, atât pe prieteni, cât şi pe vrăjmaşi!
Robul îşi blesteamă vrăjmaşii, căci nu pricepe. Dar fiul îi binecuvântează, căci el pricepe.
Fiul cunoaşte că vrăjmaşii săi nu îi pot atinge viaţa.
Aşadar, el păşeşte slobod în rândul lor şi se roagă Domnului pentru ei.
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne! Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.