Am rămas datori cu o prezentare mai amănunțită a expoziției lui Basarab Păltânea din perioada 7-25 august, în plină vacanță.

Expoziția n-a avut impactul pe care l-ar fi meritat, ținând cont că acest gen de lucrări reprezintă altceva decât tematica și tehnica cu care este obișnuit amatorul gălățean de artă. În pofida mijloacelor de expresie originale, ce reflectă nota personală și suflul tehnic viguros, concepția artistică ale lui Basarab este una tradiționalist- conservatoare. Pe care o îmbracă, din motive ce țin, probabil, de reînnoirea forței de transmitere/comunicare a limbajului artistic, în haină modernist-nonconformistă. E un triplu deghizament: al materialelor, al tehnicii și al intitulării, sub care gâlgâie forța vitală a marilor teme dintotdeauna: viața, moartea, erosul, jocul, înfățișarea stihiilor naturii și a celor lăuntrice.

„Arat”, „Plouat”, „Treierat”, „Brumat”, „Tăiat”, ”Cavalul mortului”, „Năframă”,„Troienit”, „Bucăți”… Dincolo de haina în care sunt scoase în oraș, lucrările lui Basarab alcătuiesc un panoptic de stări. Este motivul pentru care aproape fiecare lucrare a fost „botezată” printr-un adverb.

Am îndrăzni să spunem că insolitul lor constă în faptul că sunt stări… postume. Dacă tripticul „În biserică”, propune o perspectivă exterioară, comună celor vii, față de „petrecerea” (cum tâlcuia Noica) mortului de pe lumea aceasta, celelalte tablouri trebuie înțelese ca mesaje dintr-o altă lume, corespunzătoare vămilor (titlul uneia dintre lucrări) prin care trece sufletul defunctului.

• Mai întâi, se trece cu plugul peste trup, lutul este frământat, brazda întoarsă. Compostul vieții trebuie re-omogenizat și, cum spunea Carlyle, „nu contează câtă pleavă ai produs în viață, ci cât grâu. Aurul recoltei va fi prețuit și răsplătit înzecit și va străluci ca soarele, în timp ce pământul se va închide, tăcut, peste gunoaie. („Arat”).
• Pe urmă, trupul câștigat odihnei este „plouat”. Apa cerească infiltrează și înmoaie ce a fost uscat, eliberează particulele captive și le antrenează în pământ, redate comunității viilor și morților care se adapă din același freatic colectiv.
• Brumele toamnei urmează ploilor poleind cu o patină argintie fața pământului. Cristalele de gheață ard și sterilizează și ultimele impurități organice ale trecutelor vicisitudini vegetative care mai contaminează sufletul. O mare noblețe se așterne pe tâmplele defunctului…, aceea a argintului, care poartă sinele cu o treaptă mai sus. Deja nu mai putem vorbi de materie pieritoare, de mental agitat. Toate se așează și se rânduiesc. („Brumat”).
• „Tăiat” duce cu gândul la separarea netă a celor două zone, care vor merge în sfere diferite… „Frunzișul” veșted nu mai contează, toate proliferările stufoase, ar fi acum, în para-stasis, primejdioase, rătăciri pentru noua condiție spirituală…Tot ce e multiplu se reduce la Unu. Rămâne doar rădăcina, puternică, dură, înfiptă cu putere în Cer. Acum (e timpul să) realizăm că am trăit toată viața răsturnați, cu picioarele în sus și capul în jos.
• „Bucățile” urmează tăiatului sunt resturile de materie care rămân, talașul, așchiile care sar în urma cioplirii, ce vor fi, poate, turnate în tipare noi, refolosite. Artistul, cel puțin, a făcut-o. A rezultat un panou neutru, în care substanța se estompează în infinitul unui pattern repetitiv…
• „Cavalul mortului” – „trupul” sufletesc, astfel trecut prin vămi, printransformări succesive începe să (ră)sune, să răspundă vibrațiilor celeste ale Verbului care se propagă cu forță prin toate sferele și învelișurile cerești și pământești. Ești instrument de suflat și Cineva poate să cânte cu tine, dar nu Întâmplarea… (So bless are those which blood and judgement are so well commingled/That they are not a pipe for Fortune’s finger/To sound what stop she please… Hamlet, III, 2). Ceva din materia din care am fost alcătuiți a devenit  izvor de muzică. Acum poate îmbrăca haina diafanului.
• „Cavalul” face pereche cu „Năframa”, una dintre cele mai frumoase (și ingenioase) compoziții ale artistului, lucrată din pungi de hârtie maron lipite pe o placă aglomerată. Efectul vizual este unul deosebit.
• În „Urcuș”, care ar fi putut fi intitulat „Troienit” (vezi deslușirile aceluiași Noica privind acest cuvânt), o mare liniște se așterne. Spațiul s-a eliberat de limite, albastrul scânteiază deasupra, scoțând sclipiri orbitoare din zăpada trupului, din care a mai rămas un mugure alb. Neaua – esență de sfințenie, pace și bucurie copilărească. De la brazda neagră și grea de materialitate a pământului „Arat”, la troianul pur, alb, pufos, care și-a dobândit liniștea eternă.

Expoziția s-a bucurat de o cronică favorabilă din partea lui Victor Cilincă în Viața Liberă de miercuri, 30 august, însă merită o revenire pe simeze.

https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/93598-obiectura-marca-basarab-paltanea

Dimensiunea lucrărilor a pus probleme complicate de expunere la „Nicolae Mantu”. Galațiul are nevoie de cel puțin o sală în care lucrările de mari dimensiuni să poată fi puse în valoare.