1 iulie 2022, Librăria Alexandria-Galați, vernisaj: sculptură în metal, pictură și grafică de Dan Augustin Sandu, 43 de ani, student al Facultății de Arte secția Pictură din cadrul UGAL, anul I.
Dacă, în urmă cu doi ani, Dan Augustin Sandu ar fi murit, ar fi rămas câteva amintiri, o motocicletă de 170 cp și tatuajele celor pe pielea cărora apucase să își exerseze măiestria artistică până la cei 43 de ani ai săi. Și nu ar fi fost puțin în această lume copleșită de o umanitate vegetală. Însă Dan Augustin Sandu și-a vândut „motorul” și s-a apucat de desenat, de pictat, de sculptat în metal. Și-a ieșit din fire! Ce i-a determinat saltul în necunoscut, revolta împotriva bunului simț și a normalității cotidiene, ruperea din rădăcinile anonimatului și ale uitării?
Poate că evenimentul extrem trăit într-o seară, pe străzile aproape pustii ale Galațiului, când a reușit, în patru secunde de adrenalină pură, să-și echilibreze bolidul gata de a izbi totul în jur și să rămână în viață. Poate că explozia aceasta de adrenalină l-a făcut să ridice creionul, pensula și în cele din urmă aparatul de sudură pentru a crea obiecte justificabile prin ele însele, de o extremă improbabilitate, insubordonabile pornirilor vulgare, sau utilitariste: o pasăre colorată pe pânză, galopul înfipt ca un cui în eternitate al unui căluț înfiripat din neant, spațiul fluturând ca o eșarfă de mătase în jurul unei aripi de argint, drumul spre centrul propriului sine…
La ce bun toate acestea?
La fel ca un motor de 170 cp! Să te propulseze înainte, dincolo de limita la care mai este îngăduită speranța la viață, către întâlnirea cu Dumnezeu! A fi artist presupune, la un moment dat, într-un fel, sau altul, experiența extrem de improbabilă a învierii din morți, de pe urma căreia vezi ceea ce înainte doar bănuiai, simți ceea ce înainte doar presimțeai, știi ceea ce înainte visai.
Dan Augustin Sandu a închinat acest vernisaj unchiului și mentorului său, pictorul Marcel Bejan, la un an de la moarte, adică celui pe care l-a văzut la lucru, în atelier, prin ochii magici ai copilăriei, ieșind cu gesturi hieratice din lumea celor trei dimensiuni și evadând discret într-o lume fără de timp, pe măsură ce o crea.
Nu știm dacă în copilărie Dan Augustin Sandu se va fi pierdut în lumina vitrată a vreunei biserici, sau dacă dintr-o asemenea pricină vrea acum să lucreze vitralii, dar în atelierul unchiului său a putut avea aceeași experiență liturgică, de ieșire din timp. Pictura, sculptura, poezia, filosofia… sunt arte liturgice, ale ieșirii din timp, iar cei care au privilegiul să adaste în atelierul unui artist (nu doar să-l viziteze, ci să adaste, să fie uitați într-un colț precum un șasiu, sau un șevalet, de către omul devorat acolo de misterul artei sale) pot să mărturisească această apropiere, ca inițiați.
Dan Augustin Sandu este inițiat. Este el și artist? Cu siguranță: unul care tocmai s-a trezit în plin vis zburând, fără să știe cum să-și controleze zborul. Totul se petrece atât de repede, ca și pe motocicletă la 90 kmph, încât ceea ce face este numai instinct, numai impuls venit din inconștient, inexplicabil și surprinzător și terifiant ca o întâlnire bruscă cu Dumnezeu. El se izbește, în arcuri frânte, de tot ce-i iese în cale din rezerva de amintiri ale copilăriei, de umbra tutelar-amenințătoare a Măriei Sale Ștefan, de silueta prelinsă pe cruce a Mântuitorului, de culori crude, primare; dar îndată se-avântă în tonurile pastelate ale unei păsări cu accente de stampă, în expresivitatea unui portret în cărbune, în forța inoxidabil-trepidantă a unui mânz cu care se identifică, în conceptul cu accente realiste al zborului însuși.
Primul val de adrenalină al prăbușirii în gol odată stăpânit, Dan este tentat de a sculpta în lumină, apoi ispitit de a-l relua pe Brâncuși, ispitit de orice, dar este-o bucurie să-l vezi arătându-ne ce grozav e să pictezi, să sculptezi, să trăiești. Odată intrați în muzeul ad-hoc al evenimentelor intime (intelectuale și onirice, uneori profund senzitive) organizat de Dan (cum altfel decât pe spezele proprii) ca o revoltă față de tot ce a stat împotriva unei asemenea riscante întreprinderi, am răsuflat ușurați să nu întâlnim mulaje mortuare urcate pe soclu, ci happeningul unei copilării care nu s-a încheiat încă.
Să-i urăm, așadar, succes, sperând a-l vedea alăturându-se cândva unchiului său, pe cerul neînserat al întoarcerii acasă.
Vă invităm să accesați galeria de mai jos. Imaginile pot fi vizualizate pe întreg ecranul dispozitivului dumneavoastră.
