Domnia Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a suprapus, mai puțin primii șapte ani postbelici, cu lunga perioadă de pace și stabilitate de pe încercatul nostru continent. A fost un suveran profund credincios, cu un înalt simț al datoriei, ca și Regele Mihai al României cu care era înrudită. Avea, despre rostul regalității, credința în misiunea ei sacră, persoana suveranului întruchipând efectiv natura regimului, așa cum avea să scrie Vladimir Volkoff:

„Regalitatea, dacă renunță la sacralitate, se reneagă pe ea însăși”. Pentru că „regele este mediatorul prin excelență: pe orizontală, între organismele constituite, grupurile de interese, funcțiile, facțiunile, indivizii înșiși. Pe verticală: între această divinitate, cu care se unesc toate regalitățile și oamenii, în calitate de supuși.
(…) Dacă regele încetează să mai fie mediator, el încetează să fie rege și devine șef de bandă” (Vladimir Volkoff, Despre Rege).

*

„In remembering the appalling suffering of war on both sides, we recognize how precious is the peace we have built in Europe since 1945.”

„I declare before you all that my whole life, whether it be long or short, shall be devoted to your service and the service of our great imperial family to which we all belong.” (Speech on her 21st birthday, April 21, 1947, broadcast on the radio from Cape Town).

„I cannot lead you into battle. I do not give you laws or administer justice. But I can do something else. I can give you my heart and my devotion to these old islands and to all the peoples of our brotherhood of nations”. (First televised Christmas broadcast in 1957).

„We all need to get the balance right between action and reflection. With so many distractions, it is easy to forget to pause and take stock”.

„Grief is the price we pay for love”.

„Aș vrea să pot prinde întoarcerea Mântuitorului pe Pământ ca să pot să-mi depun coroana la picioarele Lui”.