Ontologia diferenței / Alain Milon

– Conferință la Facultatea de Filosofie din Galați –

Prezentare, interviu și traducere: Elena Grigoriu

Pe 29 martie, cu prilejul „Zilelor francofoniei” organizate de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Alain Milon, filosof, profesor la Universitatea Paris Nanterre, unul dintre fondatorii Editurii Presses Universitaires Paris-Nanterre, a susținut o conferință la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie cu tema „Ontologia diferenței”. Domeniile sale de interes sunt filosofia și literatura contemporană, fiind preocupat în mod deosebit de problema limbajului în spațiul literar, având ca obiect de cercetare operele lui Maurice Blanchot, Antonin Artaud, Maurice Merleu-Ponty, Hernri Michaux, Francis Ponge și Char. Cărțile publicate  fac parte din domeniul filosofiei esteticii și filosofiei științelor umane și sociale. Notăm câteva titluri: Sous la langue, Artaud: La réalité en folie (2016), Pour une critique de la raison écologique (2014), Cartes inconnues. Approche critique de l’espace (2013), La Fêlure du cri (2010), Bacon l’effroyable viande (2008), L’étranger dans la ville. Du rap au graff mural (2000).

În conferința „Ontologia diferenței” Alain Milon a avut în vedere două obiective: clarificarea termenilor de diferență, diferențiere, diferanță, deconstrucție, diseminare la Jacques Derrida, și expunerea mizei pe care a avut-o polemica Derrida – Levinas în jurul conceptului de diferență. Vom face o scurtă prezentare a problemelor expuse de Alain Milon în cadrul conferinței, urmată de un interviu.

Prima precizare pe care trebuie să o facem este că termenul différance a fost tradus în română diferanță, pierzându-și astfel, de fapt, substratul pe care îl are la Derrida. Între „différence” și „différance” este, în limba franceză, o diferență care se vede, se citește, dar nu se aude, nu există diferență de pronunție între cei doi termeni. În limba română, care este o limbă în mod mai riguros fonetică, efectul de la care pleacă Derrida nu se realizează.

Conceptul de diferență la Derrida iese din registrul validării logice a non-contradicției, nu este teoretizat ca o categorie logică, ci ca un principiu de existență, un fel de forță activă care modulează realitatea. În cadrul acestui demers de a înțelege cum anume putem gândi diferența dincolo de dualitatea identitate/diferență, se desfășoară teoria lui Derrida. O modalitate ar fi aceea de a lua în considerare diferența nu ca ceea ce nu este identic, ci ca refuz al unității. În acest caz însă se face din diferență o modalitate a identității, ceea ce nu este satisfăcător. Diferența nu trebuie raportată la unitate ca normă, ci trebuie gândită în termeni de proces. În acest mod, diferența nu mai este înțeleasă ca o modalitate a identității, ca un atribut al unei categorii primare, ci ca modulație în cadrul realității, devenind categorie autonomă, ca putere de a acționa, ca proces. Ea devine astfel expresie primară, în relație de ordin ontologic cu unitatea. Se intră prin diferență, în starea de fluctuație, instabilitate a unui lucru, într-un proces de modulație. Gândită în relație și din perspectiva fascinației unității, diferența se reduce la un principiu aritmetic, ordin care induce raționamentul de factură morală. Dacă prin diferență se valorizează non-identitatea, aritmetica devine morală, și generează excluderea în chiar numele diferenței. Diferența este astfel gândită ca diferență între, și rămâne în cadrele comparației, clasamentului, ierarhizării. Ordinul unității este fixat în viziunea noastră asupra lucrurilor, ceea ce duce, după Derrida, la o gândire limitativă asupra realității. Gândind însă diferența în afara dualității (unitate/diferență), ca modulație, ca proces, se lărgește  imaginea noastră despre lume, care are capacitatea de a se construi în permanență.

În ceea ce privește termenul de deconstrucție, acesta nu poate fi reductibil la o definiție, nu este nici negarea a ceea ce este construit, nici critica, nici analiza, nici metoda, el este surprins de Derrida prin formula mai mult decât o limbă. Este vorba despre o deconstrucție a  tuturor semnificațiilor logosului, textul devenind un univers închis. O limbă valorează prin ceea ce se ascunde de fapt sub limbă, și anume omul singular. Și singularitatea este dată de divers la Derrida. Nu se mai încearcă explicarea unui text, ci desfacerea lui, descoperirea structurii sale a priori. Este gândirea fenomenului prin diferanță.

Diseminarea, termen cheie al unei cărți a lui Derrida, cu titlul omonim, apărută în 1972 este analizată din perspectiva importanței pe care o au propagările multiple, unul din interese fiind eliminarea oricărei forme de logocentrism. Gândirea scapă astfel de omogenitatea unității, a dualității și a dialecticii. Este vorba despre o înaintare pe căi colaterale, bifurcații, un fel de drum fără drum. Diferența creează un spațiu de diseminare.

În ceea ce privește polemica dintre Derrida și Levinas asupra conceptului de diferență, aceasta este interesantă din perspectiva întrebărilor care s-au ridicat asupra naturii complexe a acestui concept. Una din criticile lui Levinas este aceea că Derrida este prizonier a ceea ce lingviștii numesc contradicție performativă, adică imposibilitatea de a realiza o acțiune prin simplul fapt al enunțării ei (să spun, de exemplu, „sunt mort”, în timp ce sunt viu), aici fiind plasată deconstrucția lui Derrida. În filosofie această constrângere a limbii se referă la imposibilitatea de a defini un cuvânt definit el însuși în definiție (ființa este ființă). La rândul său, Derrida îi reproșează lui Levinas, teoria sa asupra priorității eticii (fondată pe prezența celuilalt) în fața ontologiei, acesta fiind prizonier al cauzalității absolute, potrivit căreia o cauză nu trebuie să conțină nimic din ceea ce conține efectul. Levinas consideră că termenul de diferanță nu este decât un subterfugiu formal, al unor noțiuni deja consacrate în spațiul filosofic, literar și poetic.

 

*          *          *

 

Profitând de fericita interferență a lui Alain Milon cu spațiul universitar gălățean, d-na Elena Grigoriu i-a solicitat un scurt interviu pentru cititorii revistei ARGO, pe care distinsul invitat i l-a acordat cu amabilitate. Replicile profesorului de filosofie al Universității din Nanterre conțin interesante puneri la punct la analitica limbajului practicată de Jacques Derrida.

 

Elena Grigoriu: Având în vedere că Derrida este considerat un autor dificil, și în același timp de o importanță majoră în filosofia secolului XX, puteți face un portret de filosof al lui Derrida, vorbind deasemenea despre aportul său conceptual?

 

Alain Milon: Nu cred că sunt cea mai potrivită persoană pentru a răspunde la această întrebare, în măsura în care nu sunt convins că Derrida ar avea o importanță majoră în filosofie. Am încercat să arăt în cartea mea, La communauté en archipel: la place de l’étranger, că tripticul diferanță, deconstrucție, diseminare, nu are nimic novator, și deasemenea, slăbiciunile argumentative ale lui Derrida asupra cunoscutului concept de diferanță, care nu aduce nimic nou, și care apare mai degrabă ca un trompe-l’œil. Cât despre Derrida ca autor dificil, ar fi mai interesant să reflectăm asupra motivelor pentru care, plecând de la Hegel mai ales, filosofia a preferat să creeze un limbaj specializat, și de ce, o anumită gândire franceză (începând cu anii `30, `45, cu Heidegger și Sartre mai ales) a început să se joace cu limba. Ar fi bine să reluăm analizele lui Descartes, Spinoza sau Leibniz despre diferență între complex și confuz: o gândire complexă nu este o gândire confuză, și, mai ales, o gândire confuză nu este niciodată o gândire complexă, ceea ce secolul XX uită foarte adesea. Cât despre portretul lui Derrida, trebuie exclus din orice portret factualul propriu fiecărui individ, factual care nu are niciun interes, și rămânem asupra problemei conceptelor propuse de filosoful al cărui portret trebuie să îl facem. Dar și aici, eu sunt încă în căutarea unui concept novator pe care Derrida să-l fi lansat, dar, se poate să nu fi înțeles nimic din gândirea lui Derrida…

Elena Grigoriu: Ați afirmat în conferința despre „Ontologia diferenței” că cearta dintre Jacques Derrida și Emmanuel Levinas asupra conceptului de diferență oferă o perspectivă interesantă în privința motivelor pentru care diferența nu poate să fie redusă la un act de diferențiere. Ce diferențiază cei doi gânditori asupra acestei probleme?

Alain Milon: Răspunsul la această întrebare este întreg subiectul cărții La communauté en archipel. În mare, Levinas arată în Portrait de Derrida că această noțiune de diferanță nu aduce nimic în plus față de contribuția tradiției filosofice de la pre-socratici încoace. Voi adăuga deasemenea că Derrida nu a sesizat foarte bine acest „a vorbi nu înseamnă a vedea” al lui Blanchot, pe care îl revendică el însuși. Jonglând cu o diferență care se vede dar nu se aude (pentru că Derrida insistă mult asupra faptului că nuanța între diferență și diferanță constă în ceva care se vede dar nu se aude) nu există un risc, acela de a închide diferanța într-o strălucire care pare să valorizeze imperativul optic al filosofiei, lectură solară a gândirii, pe care Derrida însuși o condamnă? Nu este el pe cale să uite că acel a vedea din „a vorbi nu înseamnă a vedea” ne impune o distanță (geometria), o măsură (cel care vede), și o scară (omul)? Am putea adăuga multe alte lacune, mai ales faptul că Derrida închide diferența într-un fel de diferențiere mascată. Diferența refuză clasamentul, în timp ce diferențierea îl instituie, ierarhizând ceea ce diferențiază și eu nu sunt sigur că Derrida iese din actul diferențierii, în timp ce acest lucru este flagrant la Louis Lavelle. Această nuanță între diferență și diferențiere se găsește la Louis Lavelle în cunoscutul său Traité des valeurs, când pune în opoziție logica diferenței și logica preferinței. Diferența (modulație în multiplicitatea lucrurilor) nu este actul de diferențiere, (afirmație a individului ca măsură a lucrurilor). De fapt, eu încerc în această carte să răspund la întrebarea următoare: diferanța la Derrida, are capacitatea să facă din discontinuitate, genul, și din continuitate, specia?

 Elena Grigoriu: Care sunt preocupările dumneavoastră actuale ca filosof, și care ar fi miza filosofiei astăzi?

Alain Milon: Pentru moment încerc să termin cartea despre Maurice Blanchot, ocazie de a reflecta asupra problemei actului de numire a lucrurilor și a posibilei ei imposibilități. În rest, sunt mai degrabă concursuri de împrejurări care mă incită să explorez o noțiune sau alta. Acest lucru este fără îndoială legat de ideea pe care mi-o fac din chiar activitatea mea de profesor de filosofie. Eu nu sunt filosof, ci mai degrabă un universitar care face din filosofie activitatea sa profesională. Și asta are consecințe asupra viziunii pe care o pot avea asupra filosofiei. Pe plan intelectual, nu cred că actualitatea să aibă vreo influență asupra muncii de explorare a unei anume noțiuni în detrimentul alteia. Dacă filosofia ar trebui să urmeze cursul actualității, evenimentul ar risca să se transforme repede în evenimențial. Din antichitatea greacă, problemele rămân aceleași, numai singularitatea lor ia o formă particulară, dar esențialul este deja acolo, altfel, riscăm să confundăm filosofia cu activitatea jurnalistică. Filosofia tratează evenimentul cu condiția de a accepta că evenimentul este ceea ce continuă în ceea ce se întâmplă, pentru a relua o veche problemă a stoicilor. Problema evenimentului este de a se delimita de formele afectate pe care le ia când se investește în evenimențial. Vrând să se lipească de actualitate postura filosofică riscă repede să se transforme în aranjament politic.

Dacă am relua o întrebare astăzi la modă, „cum să schimăm ordinea lumii?”, nu știm, în fața unui asemenea enunț, dacă ne aflăm într-un demers intelectual veritabil al unei relecturi a moralei provizorii a lui Descates, de exemplu, să schimbăm dorințele mai degrabă decât ordinea lumii, sau în dezvoltarea personală în scopuri politice. Este amuzant să vedem cum mulți profesioniști în filosofie, ca Badiou, Rancière, Zizek, Negri, vechi actori de extreme politice de toate felurile au folosit din plin această breșă a manipulării politice în numele acțiunii filosofice. Această Pol-Potizare a conduitei politice justifică în ochii lor ideea că scopul scuză mijloacele chiar dacă mijloacele sunt oamenii. Și tot aceștia sunt cei care în numele cunoscutului principiu platonician al filosofului rege al cetății, justifică trecerea de la politică la ideologie, cu consecințele pe care le cunoaștem. Acești oameni sunt periculoși nu pentru că sunt proști sau răi, ci mai curând pentru că sunt greoi și denși, mai ales când se cred deștepți, pentru a relua formula lui Celine… Iată pericolul: mici tirani care își închipuie că sunt deștepți cu aroganța suficienței lor. Este amuzant că în spatele acestei ideologizări a politicului găsim dezbaterea asupra comunității care va lua în Franța anilor `85 o anumită amploare în mediul universitar, dezbatere poluată totuși de la început de contextul socio-politic al sfârșitului comunismului, context potrivit căruia: 1. comunismul este instanța a ceea ce este comun, fără să ne dăm osteneala de a ne întreba ce este un regim comunist;  2. evenimentele din mai `68 sau revoluția culturală chineză ar reactiva elanul comunitar; 3. opoziția dintre politic (ontologia actului politic) și politică (aplicarea practico-practică a politicului) ar fi o opoziție necesară și suficientă, în timp ce e la fel de periculos să opui politicul și politica, cât să le și asimilezi. Opunându-le, formalizăm politicul pentru a face din el o noțiune abstractă; asimilându-le, se propagă riscul ca evenimentul să nu fie decât un evenimențial.

Dacă ar trebui să dăm un sfat, ar fi acela de a rezista la toate prin natură și din principiu. Filosofia constă poate în asta: o rezistență care ne forțează să înțelegem că nimic nu este evident.

Articolul precedent
„M-aş bucur să văd cum părinţii încep sa se destupe la minte, cum profesorii încep să se umanizeze” – interviu cu prof. dr. Florian Colceag / Cristina Carp Silion
Articolul următor
„Eu nu caut, eu mă duc să găsesc!” (Paul Cimpoieru în dialog cu Nona Rapotan)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu