Cacealmaua literară Nobel / Tudorel Chioralia

Când, pe 13 octombrie, la orele 14:00 (ora României), Sara Maria Danius, secretarul permanent al Academiei Suedeze, anunţa că laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2016 este Bob Dylan, vestea a surprins  lumea literară şi presa din întreaga lume, reţelele de socializare s-au umplut de comentarii ale cititorilor şi probabil că şi artistul american a rămas uluit. În plus, chiar membrii juriului au recunoscut că decizia este una surprinzătoare, pentru că, aşa cum îi spune şi numele, premiul Nobel pentru Literatură este de obicei câştigat de scriitori. Premiul i-a fost acordat binecunoscutului cântăreţ pentru, citez: „having created new poetic expressions within the great American song tradition” (pentru „crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane”), potrivit site-ului oficial Nobelprize. Este singurul compozitor şi interpret care ia premiul Nobel în cei peste 100 de ani de când se decernează prestigioasa distincţie, recompensată şi cu un „cec” de aproape un milion de dolari.

Bob Dylan, pe numele său real Robert Allen Zimmerman, s-a născut la 24 mai 1941 la Duluth, Minnesota, SUA şi provine dintr-o familie de evrei emigraţi din Rusia. Este un cântăreţ, compozitor, muzician şi poet american ale cărui contribuţii în muzica americană sunt comparabile, în faimă şi influenţă, cu cele ale lui Stephen Foster, Irving Berlin, Woody Guthrie şi Hank Williams. O parte din cele mai apreciate cântece ale lui Dylan sunt din anii 1960, iar cântece precum “Blowin’ in the Wind” şi “The Times They Are a-Changin’” au devenit embleme ale mişcărilor anti-război şi pentru drepturile civile la scară mondială. Albumul Together Through Life a intrat în topul vânzărilor de albume din Marea Britanie şi din SUA în 2009, Bob Dylan fiind astfel cel mai în vârstă artist care reuşeşte acest lucru. Pe lângă faptul că este cântăreţ vocal, Dylan mai cântă şi la muzicuţă, chitară, chitară bas, pian şi orgă electronică.

Bob Dylan a câştigat numeroase distincţii de-a lungul vastei sale cariere, inclusiv 11 premii Grammy, un Oscar şi un Glob de Aur. A fost introdus în „Rock and Roll Hall of Fame”, în anul 2000 a primit Polar Music Prize, în 2011 a fost trecut pe locul doi în lista celor mai mari artişti ai tuturor timpurilor al revistei Rolling Stone iar, în 2012, preşedintele american Barack Obama i-a decernat Medalia pentru Libertate (Medal of Freedom). Din ianuarie 2011 creaţia sa este obiect de studiu la Catedra de Istorie a Ideilor din cadrul Facultăţii de Filosofie, Istorie a Ideilor şi a Artelor şi Limbi Clasice, Universitatea Oslo, Norvegia.

Sigur că, atunci când afli toate aceste lucruri despre celebrul cântăreţ şi compozitor american, nu poţi decât să constaţi că există suficiente motive pentru a-l considera cel mult unul dintre cei mai mari artişti din toate timpurile, dar devine destul de greu de digerat concluzia la care au ajuns distinşii membri ai Comitetului Nobel, în condiţiile în care favoriţi la câştigarea premiului erau consideraţi poetul sirian Adonis, scriitorul kenian Ngugi Wa Thiong’o, cel japonez Haruki Murakami, sau cel britanic Salman Rushdie, dramaturgul norvegian Jon Fosse, scriitorul albanez Ismail Kadare şi americanii Don DeLillo, Joyce Carol Oates şi Philip Roth.

De 23 de ani premiul Nobel pentru Literatură nu se mai acordase unui american şi presa de peste Ocean criticase „antiamericanismul” Comitetului Nobel. Cu toate acestea, anunţul că Bob Dylan este alegerea de anul acesta a Comitetului Nobel a fost primit în sala Academiei Regale suedeze cu rumoare, urmată, în mod neobişnuit, de unele râsete. Din acest punct de vedere, alegerea Comitetului Nobel poate fi interpretată şi ca o ironie, un răspuns la adresa criticilor aduse de-a lungul anilor, potrivit cărora ar avea o orientare „antiamericană”. Erau mulţi mari autori americani care aşteptau acest premiu, iar distincţia a fost acordată în cele din urmă celui mai neaşteptat dintre ei. De-a lungul anilor, nu toată lumea a fost de acord că Dylan este în primul rând un poet. Norman Mailer spunea: „Dacă Dylan e poet, eu sunt jucător de baschet”. În presa americană de specialitate, deja unii spun că, odată cu premiul acordat lui Dylan, ar trebui înfiinţat un premiu Nobel şi pentru muzică. Sara Danius, secretarul permanent al Academiei suedeze, cea care a anunţat că Dylan e laureatul, a mai spus la o conferinţă de presă că atunci când s-a luat decizia, în Comitetul Nobel a fost „o mare unitate”.  Cu toate acestea, premiul Nobel nu s-a mai acordat anul acesta în tradiţionala „săptămână a Nobelurilor”, ci a întârziat o săptămână, iar presa de specialitate a scris că a fost din cauza disensiunilor dintre membrii comitetului, care nu puteau cădea de acord în privinţa laureatului.

Mult mai controversată decât prestaţia literară rămâne viaţa privată a artistului. În ciuda popularităţii sale enorme, Bob Dylan a ştiut şi a reuşit să se ferească încă de la începutul carierei sale, ba poate chiar dinainte, de publicitatea excesivă, făcând puţine concesii ziariştilor şi acordând rareori interviuri. Iar atunci când a făcut-o, nu de puţine ori a dat răspunsuri false sau ambigue, dezinformând sau bătându-şi pur şi simplu joc de lipsa de informare sau de profesionalism a interlocutorului. Viaţa sa privată a fost ascunsă cu multă grijă de flash-urile indiscrete, astfel că puţini sunt cei care pot afirma cu certitudine dacă este căsătorit sau nu, câte soţii a avut sau care este numărul real al copiilor săi. Chiar şi biografii săi au întâmpinat serioase dificultăţi în obţinerea unor informaţii veridice legate de trecutul său imediat sau ceva mai îndepărtat. Tocmai de aceea, circulă atât de multe versiuni legate de anumite momente ale vieţii sale încât mulţi se întreabă dacă Dylan este un personaj real sau o pură ficţiune. Bob Dylan era încă din copilărie un străin, un „outsider”, cum spun americanii, unul dintre acei proscrişi care refuzau o societate standardizată, a caror conştiinţă n-a fost îngheţată în prezentul imediat şi mărginit. El îi declara lui Jules Siegel, într-un interviu pentru Saturday Evening Post: „Văd lucruri pe care ceilalţi oameni nu le văd. Simt lucruri pe care ceilalţi oameni nu le simt. E infiorator. Şi ei râd. Simt ca şi cum întreaga mea viaţă ar fi de prisos. Tot ce-am făcut, a fost să scriu şi să cânt, să desenez mici schiţe pe hârtie, să mă-mprăştii în situaţii în care eram invizibil”.

Lumea lui Dylan era plină de primejdii, de adevărate invitaţii la compromis, motiv pentru care singura sa apărare era sa devină, într-un fel invizibil, sa arboreze măşti proaspete pentru a înlătura primejdiile, pentru a-şi menţine identitatea şi a nu se pierde în cerinţele lumii exterioare.

Dan Sociu, scriitor, jurnalist şi traducător, este de părere că cei de la Comitetul Nobel „au premiat poezia, adică inspiraţia, adică graţia şi nu iarăşi munca gospodărească a romancierilor. E adevărat că Phillip Roth a muncit şi nopţi şi zile şi a scris mii de pagini, pe cînd Bob Dylan se aşeza, îşi aprindea o ţigară şi se ridica după doar nişte minute cu un poem, dar cine e totuşi Roth, pe cine a fermecat el în felul în care o fac versuri atît de simple ca:

 

She takes just like a woman, yes, she does

She makes love just like a woman, yes, she does

And she aches just like a woman

But she breaks just like a little girl

 

Îmi place că au premiat un trubadur pentru că un poet e şi vocea lui, că-şi cântă sau numai îşi recită versurile şi vocea lui Dylan e specială prin felul în care accentuează emoţional ce spune.

Internetul le dă poeţilor şansa să se întoarcă la tradiţia trubadurilor, să iasă de pe pagina tipărită şi să-şi lase vocea să dea şi mai multă expresivitate textului şi să-i sublinieze sonoritatea. Poezia e şi materia sonoră a cuvintelor, nu doar sensul lor, şi vocea poetului transmite mai mult decît tiparul. Cine spune că acum a primit Nobelul doar un cantautor nu înţelege ce e poezia, iar Dylan e oricum inclus în toate antologiile importante de poezie americană deci nu mai e de mult o discuţie reală. Şi e vorba de Bob Dylan, un fenomen imens şi întins pe mai multe generaţii, nu doar de un cîntăreţ de succes.”

Pe de altă parte, Mircea Cărtărescu a reacţionat plin de surprindere faţă de acordarea premiului Nobel pentru literatură în 2016 muzicianului Bob Dylan. Cărtărescu, el însuşi un scriitor creditat cu şanse la obţinerea unui premiu Nobel, a postat pe facebook de două ori o reacţie la anunţ, precizând că-l admiră pe Dylan, că i-a tradus poeziile, dar alegerea sa îi lasă în umbră pe scriitori mari şi adevăraţi: „Mi-am şters prima postare, făcută la mare surpriză. Poate-o s-o şterg şi pe-asta, că nu mi-am revenit din şoc şi încă vorbesc aiurea… Nu cred că Dylan avea nevoie de premiul ăsta; până la urmă, totuşi, de ce nu? Nimeni nu contestă că e un mare poet şi un geniu muzical (eu l-am şi tradus, uite coperta!) Dar mi-e atat de milă de scriitorii adevăraţi, Adonis, Ngugi, DeLillo şi alţi 2-3 care aproape că aveau premiul în buzunar! Cum naiba s-or simţi acum? Şi-mi pare atât de rău pentru marii scriitori care îmbătrânesc la coadă, maeştrii şi favoriţii mei: Pynchon, Lobo Antunes, Amos Oz, John Ashbery, Vila-Matas… Ne-a făcut-o comitetul Nobel de data asta!’”, a scris Cărtărescu pe facebook.

În cele din urmă, chiar şi Mircea Cărtărescu a revenit la sentimente mai blânde, când, după o noapte de reflecţie, scria că „ … este minunat că Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru literatură! Literatura nu este o cetate cu ziduri rigide, ci un loc deschis, supus tuturor influenţelor şi schimbărilor, o oglindă a lumii aşa cum e ea în fiecare moment. Deschiderea literaturii spre zonele marginale, spre cultura pop, spre stradă, spre altceva şi altfel nu poate fi decât fericită. În personalitatea lui Bob Dylan avem, iconic, acest melanj de tradiţie populară şi tradiţie a modernităţii poetice, îmbinare de Woody Guthrie şi Dylan Thomas, posibilă numai prin mijlocirea unui uriaş talent.” Din acest punct de vedere nici discernământul membrilor Comitetului Nobel nu trebuie pus la îndoială, iar motivaţia acestora că Dylan are statutul unui artist emblematic, că influenţa lui asupra muzicii contemporane este profundă şi că el este mai mult decât un muzician tinde să capete veridicitate.

, , , , ,
Articolul precedent
Veninul epocii de aur / Vasile Mihai
Articolul următor
Mi-l închipui pe Eminescu… / Iulian Grigoriu

Te-ar mai putea interesa și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu