1 Aprilie 1940, Fântâna Albă

Pactul Ribbentrop-Molotov, când mai marii
au predat cu dedicație arta uitării, și-așa
milioane de români au fost dați pe nimic
bolșevicilor, ca la o bătaie de palme. Dar mulți

din cei vânduți au încercat să se-ntoarcă. Unii
erau închiși, alții deportați în Siberia…
Apoi s-a zvonit că vor fi lăsați să treacă
granița… acasă!… Și-așa

într-o noapte de 1 Aprilie, la Fântâna Albă,
mii de oameni s-au adunat cu speranța
s-ajungă în țară. De neunde,

a început să se tragă. Curgea sângele
a mii de suflete ca un depozit de vin
ghiurghiuliu bombardat de aviație…

                    *

Ropotul s-a auzit mult timp, era
ziua păcălelilor… și-au murit
peste trei mii de suflete.

formula unu împotriva stelelor

vezi, în timpul curselor de formula unu,
Ayrton Senna a încercat să conducă
mai repede decât orice stea.

și-așa pe casca lui de protecție se zbăteau
mulțimi însuflețite, asemeni coridelor,
căzând de pe verticală, iar monopostul

îl aștepta singuratic, fidel,
asemenea taurului înjunghiat.
totul i se imprima atât de dureros,

atât de exact, atât de perfect…
totul i se revela cu încetinitorul,
aducându-și aminte până și de primele clipe

de la nașterea universului… totul îl ajuta
să ia decizii ireproșabile. și-a făcut totul
așa, desăvârșit… până la un punct.


devenire prin nedevenire

uneori vrem să părem stele părăsite
facem haz de noi înșine

din credința că toate destinele sunt la fel
alunecăm cu microscopică
nedemnă precizie

în groapa astrală comună

ajungând să ne credem
ochi ruginiți, batjocorindu-ne

ne bem porția de uraniu
ne înjumătățim
zilnic

                    *

dar ne trezim

neașteptat, mult prea departe, acolo unde
australul se împreunează cu borealul:

noi rămânem totuși o verandă
uitată către ocean


infernul unei părăsiri

cea mai dificilă rătăcire
nu este când îți lepezi țara
nici atunci când părăsești orașul, casa.

nici măcar atunci
când aproapele pleacă de lângă tine.

cea mai grea rătăcire?

când sufletul tău devine
pumnalul ascuns dintr-un bagaj
părăsit în aeroport

la care se uită cei din vamă, împreună,
acuzatori sau inocenți, furioși sau mirați,
fiind percheziționat de vise, fără să știi de ce.

tot îndulcindu-te din fericirile de pe vremuri
ca din mierea soclurilor dărâmate
ale statuilor tale

ajungi mereu altundeva, înnebunit

și fără de stea.

Articolul anterior
Să fii agățat în copacul de zahăr
Articolul următor
Poarta Soarelui / La porte du soleil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Sari la conținut