Ȋn departamentul Drôme, a trăit un om sărac care a fost nevoit să muncească ca poștaș. Ferdinand Cheval, ducea o viaţă normală și avea o carieră plină de o banalitate supremă. Asta pȃnă ȋn anul 1879 când, ajuns la 43 de ani, a văzut o piatră neobișnuită care a trezit ȋn el un vis adormit: construirea unui palat de basm, venit ca din lumea imaginaţiei.

Proiectul său a fost sprijinit pe lȃngă o perseverenţă fără seamăn și de un fapt istoric nou, adică intrarea ȋn uz a cărţilor poștale ilustrate. Aceste ilustraţii venite din lumea ȋntreagă, treceau prin mȃinile lui Ferdinad Cheval și ȋi aprindeau și mai tare imaginaţia. Noapte după noapte, el a petrecut 33 de ani construind și modelănd palatul său, muncind obsesiv, singur, folosind ca materiale de construcţie pietrele și bucăţile de cărămidă găsite pe stradă. Mulţi l-au criticat, alţii și-au bătut joc, dar timp de 10000 de zile, el a muncit de unul singur, ȋntr-o „nebunie“ de 93000 de ore, la sfărșit gravȃnd pe un perete: „munca unui singur om”.

Poștașul a isprăvit Palatul la vȃrsta de 76 de ani, ca mai apoi să lucreze ȋncă 8 ani la mormȃntul său din Hautrives,  cunoscut astăzi sub numele de „Cavou al liniştii şi al odihnei nesfârşite”. A murit la 88 de ani și a fost îngropat acolo, nu ȋnainte de a se auto-certifica biografic ca fiind „adevărat și corect” că el a realizat construcţia.

Palatul ideal al poștașului este o operă arhitecturală originală, ȋn afara oricărei mișcări acceptate de istoria artei, ȋnsă extrem de apreciată de marii maeștri ai secolului XX, cum ar fi Picasso, Max Ernst, Breton, Brassaï, Robert Doisneau, Willy Ronis, Gaston Bachelard. Ȋn mod paradoxal oamenii din „intelighenţia” l-au iubit pentru fantezia sa, pentru sinceritate și pentru dedicaţia fantastică. Ȋn ȋnsemnările sale, Ferdinand Cheval, scrie:

„Seară de seară și pȃnă noaptea tȃrziu, cȃnd toată lumea se odihnește, eu lucrez la palatul meu. Durerile nu mi le va cunoaște nimeni.” Apărȃndu-l de lumea obtuză, André Malraux, pe atunci ministrul culturii din Franţa, a declarat ȋn 1969, Palatul ideal, monument istoric și de artă naivă. Ȋn anul 1920 guru-ul suprarealismului, André Breton declara Palatul ideal un precursor al celebrei mișcări avangardiste, dedicȃndu-i un poem numit „Un revolver cu plete albe”. Mai tȃrziu, ȋn 1945, un alt mare artist, Jean Dubuffet, admira opera poștașului, numindu-l un veritabil pionier al artei „brute” (arta executată de oameni fără cultură… operația artistică, pură, brută, reinventată în întregime, pornind de la propriile impulsuri.

Monumentul a fost ȋnceput de la faţada de est, descriind „Sursa vieţii”, apoi templul egiptean, peștera Sf. Amadeus, Socrate, apoi pentru echilibru a construit bucata inspirată din templele indiene, cei trei giganţi (Cezar, Archimede și Vercingetorix), ȋn apoteoză fiind exoticul turn al barbariei. 20 de ani a lucrat la aceasta faţadă de manieră barocă. Faţada de vest este o descriere a universalităţii spirituale, unde religiile lumii coabitează pașnic: moscheea arabă, templul Hindu, castelul elveţian, piaţa algeriană și castelul medieval. Aici vizitatorul are acces la o extraordinară galerie de sculptură primitivă. Pe faţada de nord, Cheval a modelat șerpi, o căprioară, pelicani, broaște, pasărea Phoenix, minotaurul și alte figuri bizare, toate fiind sub ochii lui Adam și ai Evei. Aici găsim intensitatea conceptelor primordiale: paradisul, iadul, viaţa și moartea.

Artistul a încrustat pe un perete: „Dintr-un vis m-am trezit Regina lumii”. „Dacă natura a făcut sculptura, atunci eu voi realiza arhitectura” – a mai scris Cheval, într-unul din jurnalele sale. Iar pe Belvedere, locul de unde ȋși admira creaţia, este scris: „Nu timpul trece ci noi”.