Anotimpurile

Da, primăvara n-a sosit,
Iubirea nu se vrea ucisă,
În toamnă, vara s-a ascuns
Și-n iarnă foșnetul de coasă.
Dar primăvara n-a sosit
Și iarna nu se vrea gonită,
Pe crengi își țese blând hamacul
Ca primăvara obosită
s-adoarmă-n patul de zăpadă
sau să zâmbească iar, odată…

ilenele

boabe de rouă verde
alunecă prin poieni
le-apucă dorul de hoinăreală,
își înalță aripile
în cântec de feți-frumoși

A venit toamna

Se-aude fâșâitul coasei pe inima mea, pe inima ta,
și-mbrățișările noastre cu iarba
intră-n pământ prin stropii de ploaie
în căpițe de fân toamna ne închide dorința.
Să ne căutăm alt loc de iubire,
să ne așezăm precum ciorile pe crengi dezgolite de frunze
să ne lipim în locul lor și s-așteptăm să vină primăvara
ca să țâșnească seva clorofilienelor chemări.

Foșnet

Frunze-arămii mi se lipesc de tălpi,
Vântul îmi șuieră-n plete,
Mă las sărutată de toamnă, în parc,
Pe banca iubirii secrete.

Simt șoapte, în frunze, în pași
și-n foșnetul toamnei parfum,
pe cer zboară tainic cocorii
iubirile-s, toate, pe drum.

Bacanta

Tu știi că am să-ți beau cafeaua
și mă voi îmbăta,
Tu știi că voi rămâne-n urmă
cu jumătatea ta.

Mă scutur să te simt pe tine
și nu năluca mea
Mă scutur și îți sorb privirea
lăsată-n ceașca ta

Paharul te așteaptă încă,
să-l sorbi și-apoi să pleci
Mi-e sufletul uscat pe-o stâncă
scăldată-n ape reci.

Probabil vei veni la toamnă
cu frunzele-arămii
În foșnet ne vom spune șoapte
și-n vin ne vom găsi.