– D E B U T   L I T E R A R –

 

Am văzut…

am văzut o aripă ce zăcea neatinsă
așteptând o mângâiere
care să o scoată din frământarea
adusă de iubire.
am văzut un cerb ce zăcea lângă lac
căutând o oglindire
ce-i va arăta fericirea finală
creată de iubire.
am văzut frunze valsând timide
sperând la o reîncepere
a infinitului creionat doar
prin iubire.
am văzut stele ce-și clipeau suav
șoptindu-și  despre
strălucirea veșnică redată și
crescută de iubire.
am văzut oameni ce se priveau necontenit
pictând o ființă
cu geana gândului, ce le va aduce absolutul
oferit de  iubire.
acum văd o iubire ce-și pierde din suflare
țipând de dorul
unei sonete ce-o face să existe
prin a sa cântare.

 

Glasul iubirii

norii răstignesc cântece de lumină
iar eu privesc
cum două  păsări își șoptesc dragostea
cântând.
tabloul rece freamătă ghemuri de clipiri
numai ele,
se încălzesc: trăind prin iubire și
cântând.
și-au format un cerc închis ce le oprește
din a uita
cum e sa știi iubirea altfel decât
cântând.

 

Depărtări eterne

salcâmii plâng de dorul tău
și tu,
oh, dragoste măiastră!
te pierzi în depărtări eterne.
plângeau și plopii
tot plângeau,
lipsiți de cântarea-ți suavă.
au plâns și sălciile-n lac
căci luna, astrul selenar
nu le mai oglindea iubire
și tu,
oh, dragoste măiastră!
te pierzi în depărtări eterne…

 

Melancolie

de-ar fi ceas făr’ de bătăi
aș trece prin timp
ca să ajung la tine.
de-ar fi noapte fără de-apus
aș fi eu soarele ce se stinge
să-i poți cânta frumusețea.
de-ar fi să cadă doar o stea
te-aș lăsa pe tine să-i irosești dorința
să-ți poți îndeplini povestea.
de-ar fi lume fără muzică
aș inventa-o eu
să poți fii tu, iubireo, doar prin ea.

 

Rece

Ardîndrumulmeusprelună…
M-ai făcut stea?
Eram deja?
Doar sufletu-mi e gheață
și suspină
de dorul unei planete
străine
ce-i da lumină.
Doar sufletu-mi e gheață
și reflectă
în oglinda minţii
la raza aspră-n dimineață
ce-mi pictează-n viață
cu geana gândului
ființa.
Continui să ard…
Acum
mă descompun, într-un miliard
de stele, feeric,
iar sufletu-mi gheață
se pierde-n abis,
rotindu-se altfel într-un
cer închis.
 
 
Timpul

ceasornicul ticăie
în miez de noapte.
flori sacre
s-aștern pe trupul neînsuflețit al timpului
pe care se preling efemer
clipe suspendate
ce-alunecă-n abisuri neașteptat de adânci;
se sting glasurile celor
ce cândva s-au pierdut în nemurire,
apele plâng
jelind cu tremur și murmur și dor,
cerul se-negrește
obosit de veșnicia singuratății ce urma;
ceața se lasă
peste mormântul tău
învăluind natura-n răcoare:
s-a stins timpul…

Diana Hamza este elevă în clasa a XII-a a Liceului de Științe ale Naturii Emil Racoviță din Galați.  A câștigat premiul I la concursul international ”Basmele reginei Maria”, 2017, premiul I la faza nationala a concursului ”Tinere condeie”, 2018 și premiul revistei ”Axis Libri”, la concursul ”Scriitori de ieri, de azi si de maine”, 2018.

 

Articolul anterior
Dormitorul anticariat. Audiopoem de…
Articolul următor
Caietul animatorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Sari la conținut