Cer și pământ în Țara Făgărașului. (Toamna-iarna 2017-2018)

 

 

Muză dormitând

 

 

Răgaz întins pe-o mână cu ceas

Acum te las,
jurându-ţi din adâncuri
că-ţi sunt fidel.
Va trebui să te obişnuieşti
să mă auzi continuu rostind cuvinte,
uitând mereu c-am fost
şi sunt altfel mereu.

şi tot spre a fi mă întorc, şi mă amân mereu,
coborând de la etajul cinci
redevenind  – din zeu un crustaceu.

Dacă mai vrei să-mi aduc aminte,
loveşte-mă din când în când
cu sufletul tău cast
şi nu te îndoi că pretutindeni
se aud doar gândurile noastre
şi nici o voce nu mai are sunet,
nu mai are glas.

Homunculus politic

Câți mai sunteţi? şi ce ştiţi voi
despre rotirea roţii şi gustul cărnii fripte?
Pătrundeţi – cu iscusinţă – în rafinatele mocirle
folosindu-le drept hrană,
peste care odinioară răsuna buciumul,
chemându-ne să ne venerăm pâinea noastră tradiţională,
de mult clasicizată-n uitare.
Alergaţi dintr-un loc în altul, cu o lentoare dirijată,
căci graba-n legea voastră-i o meteahnă,
o însuşire reprimată, nefirească,
iar – după lentoare – puteţi mărturisi
că veţi dura peste orice durată,
neluând în seamă timpul..
O, ce ştiţi voi, tovarăşi, despre iubire
ori despre suferinţă?

Mă uit la ei, deoarece e tot ceea ce mai pot face.
Îi urmăresc ca altădată, răsfoind un ziar
într-un tramvai ori precum caii
ce-au îngrăşat sub oameni pământurile marilor imperii
ca pe barbarii ucigători de spirit,
mutilători de veacuri şi milenii;
îi urmăresc – şi sunt senin –
cum mişună-n puzderii perfect organizate,
gândind aceleaşi gânduri,
prin aceleaşi gesturi, ducând baletul negru
pe-o întindere de alb,
proeminenţi şi plini de venerare,
precum cei care nu scot o vorbă,
mergând încovoiaţi pe nişte picioruşe
ce-i ajută mai mult să se lovească între ei
– căci parcă-mi merg pe pântec.

 

Lucy in the sky with diamonds

 

Când pleci

Când pleci, coboară încet scările
din lemn putred sub care încă-ți dorm strămoșii
somnul de veci întins până dincolo
de călcăturile vitelor din capătul curții,
de unde soarele răsare.

Și nu-l privi! să nu orbești, să nu cumva
să-ți pierzi drumul spre casă,
căci nimeni nu o să-ți mai arate cum
să ajungi acolo, din locul în care, cu mult timp în urmă
plecaseși într-o călătorie spre capătul lumii
de unde, după cum vezi, nici zeii nu se mai întorc,
nici măcar să-ți spună că încă mai ai timp
să închizi poarta, în spatele căreia
sufletele își încep parcă – în fiecare zi,
curățenia de toamnă după bacovia.

 

Dali’s shaving foam
Articolul anterior
Caietul animatorului
Articolul următor
Deci vrei să ajungi poet?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Sari la conținut