Drumurile lui Daniil* / Dan Bistricean

Zilele lui curgeau ușor

ca vinul scăpat fără sațiu în cupe

noaptea era zi

și ziua noapte

până când unul dintre Marmeladovi

îi tălmăci numele

pe care i-l strigau toți cu glasuri răgușite

Daniil!

Daniil – Dumnezeu m-a judecat

ca o lovitură de bici peste obraz

primi spusa fratelui și

mâna lăsă ușor paharul

pe masa murdară

apoi își ascultă înfricoșat

strigătul mut al inimii.

***

Uneori Daniil se simțea ca atunci când

venind de la școală

trecea cu autobuzul

pe lângă abatorul orașului

păsări negre smulgeau bucăți de carne

de pe oasele animalelor ucise

și palmele lui erau năclăite

acum în mintea lui afla mereu

o încăierare de corbi

știa că trebuie să ridice arma

și să tragă

dar mâna îi tremura

îi era milă de proprii călăi.

***

Toate cuțitele acelea mirosind încă

a sânge străin

Daniil le purta cu el sub haină

îndărătul coastelor

în carne

aștepta răbdător ca sângele lui să spele

sângele străin

lipit ca o pecete de oțelul rece

în nopțile ploioase de noiembrie

Daniil se trezea ascultând un zăngănit surd

și se întreba dacă nu cumva

armele ucigașului

se vor fi curățat.

***

În fiecare vineri noapte

Daniil umbla prin spelunci

și se-ntâmpla să găsească la masă

câte un Marmeladov cu ochi de mort

beau amândoi basamac și Daniil îi povestea până în zori

despre Moise Arapul sau

Maria Egipteanca

dimineața pe la ceasul al treilea

Daniil și Marmeladov mergeau la Sfântul Ioan cel Nou

la spovedanie

Marmeladov primea canon

și nu-l mai izbeau caii trăsurii

Daniil avea canonul lui

umbla prin spelunci în fiecare

vineri noapte

să-l caute pe omul cu ochi de mort.

***

Daniil era antropofag

rostea mereu vorbe deșarte și limba lui era un jungher

nemilos

de la o vreme Daniil

simțea sub limbă

gust de sânge și de

pelin

scuipa înspăimântat în țărână

apoi își arunca pe gât o litră de apă

se hotărâse să tacă

zile întregi era mut și surd iar

buzele lui se deschideau doar la pravilă

după o vreme primi vindecare dar

izul amar

rămăsese acolo.

***

Daniil era acolo

însoțit de o fată

cu care trăia în desfrânare

se opriseră aproape din întâmplare

în naosul întunecat și rece

asemenea unei peșteri

la strană chipul luminos al monahului era învăluit

de aburii gurii din care se auzea un murmur iar

Daniil desluși îndată glasul citețului

Așteptând am așteptat pe Domnul și s-a plecat spre mine.

A auzit rugăciunea mea. M-a scos din gropa ticăloșiei și din tina noroiului.

plecă de acolo tulburat și

își simți mâna încătușată în palma fetei

rece ca unui leș

și-o trase repede

zgâriindu-se în unghiile ei

o vreme Daniil mai fu văzut umblând cu mâinile brăzdate

de linii roșii

apoi se-ntoarse acolo

să-și ungă rănile.

***

Daniil alerga pe străzile de piatră

fără să privească îndărăt

se gândea doar că bocănitul surd al tălpilor sale

pe caldarâm

semăna grozav de bine cu o cântare de toacă

se hotărâse să ajungă cât mai grabnic

în locul unde putea să ucidă în taină

corbii

să se primenească.

***

Amândoi călătoreau

nu știau dacă sunt

la început

pe cale

sau aproape de liman

Bartimeu zise

Daniile să nu mă lași așa

să-l cauți pe doctor

ne tămăduiască

să iei seama dacă ai ajuns la El

să nu ne-ntoarcem nevindecați

Daniil tăcea

picioarele lui de slăbănog umblau deja

să-L afle pe Cel ce are

Balsam de Lumină.

***

După ce se tămăduise de orbire

Daniil își ținea încă irișii

ascunși sub pânza pleoapelor

pe care le mișca temător

nu îndrăznea să-nșface

dimineața

cu lăcomie

aștepta pe Maica Luminii

să-i desprindă ușor solzii nopții

iar Maica venea

chiar la prima lui chemare.

***

Cu nevrednicie și fără de lacrimi porți tu Daniile

Numele Proorocului

Numele Stâlpnicului

Numele Cuviosului ce doarme

În mormântul cald de la

Voroneț.

dan-bistricean*Poemul ”Drumurile lui Daniil” face parte din volumul de versuri ”Patruzeci” (Editura Proilavia, Brăila 2014), volum însoțit de un cuvânt de prezentare din partea scriitorului brăilean Cristian Robu-Corcan, pe care îl redăm aici:

Deloc insensibil la căutările poeziei actuale, Dan Bistricean rămâne, însă, atașat valorilor de expresie tradițională. O anume formație culturală îl definește mai precis decât intenția pur poetică. Hermeneutica ia un avans considerabil în fața consemnării actului pur și simplu. Complicațiile religioase reprezintă efectele unei interiorități supuse realității implacabile aflate în plină desfășurare. Extrem de critic asupra vieții și rigid în raport cu reflecția existențialistă, Dan Bistricean devine nuanțat și îngrijorat în fața existenței. Este o distincție categorică pe care poetul bucovinean o afirmă ultimativ în volumul de față.

După pendulările și ezitările elegante din cele trei volume precedente, Dan Bistricean transgresează adevărul poetic în ”Patruzeci”, articulând cu tușe groase un alt adevăr, cel circumscris într-un celebru titlu al literaturii europene: ”Viața e în altă parte”. Cu o simplă și decisivă diferență: viața adevărată e în altă parte.

 

 

 

 

, , ,
Articolul precedent
Poezii și grafică / Adrian Lăzărescu
Articolul următor
Renunţă la poesie! (poem în două personaje) / Elena Grigoriu

Te-ar mai putea interesa și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu